Obligaţie de a face. Decizia nr. 1453/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1453/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 1453/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.1453
Ședința publică din data de 8 octombrie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecători - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 1A, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 375/15 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul C. C., domiciliat în B., ., județul B..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-pârât P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reprezentat de consilier juridic A. C. și intimatul-reclamant C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că cererea de strămutare a judecății formulată de către intimatul-reclamant C. C. a fost respinsă de către ÎCCJ prin încheierea nr. 1769/22.09.2015. Totodată, se menționează că apelantul a formulat întâmpinare față de excepția de tardivitate a apelului, invocată de către intimatul-reclamant, înregistrată sub nr._/16.09.2015, anexat căreia au fost depuse înscrisuri. De asemenea, se precizează că, în dimineața ședinței de judecată, prin intermediul serviciului registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar note scrise, înregistrate sub nr._/8.10.2015.
Consilier juridic A. C., pentru apelantul-pârât, declară că a luat cunoștință de conținutul notelor scrise depuse la dosar și nu solicită amânarea judecății.
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității apelului declarat de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, invocată de către intimatul-reclamant C. C..
Intimatul-reclamant C. C., având personal cuvântul, solicită admiterea excepției de tardivitate a apelului declarat de pârât, cu consecința respingerii apelului ca tardiv formulat, fără cheltuieli de judecată.
Pe linia susținerilor expuse detaliat atât în cuprinsul cererii prin care a invocat excepția, cât și al notelor scrise depuse la dosar, apreciază că documentația depusă de către apelant în apărare este incompletă, deoarece lipsește plicul cu care a fost expediată cererea către Tribunalul B., spre a se verifica data poștei, prin raportare la data certificată de către agentul procedural însărcinat cu înmânarea procedurii de comunicare a sentinței pe dovada existentă la fila 108 dosar fond.
În opinia sa, documentația depusă de către apelantul-pârât în combaterea excepției de tardivitate, cu referire la momentul de la care ar începe să curgă termenul de apel, este nerelevantă, raportat la dispozițiile din Regulamentul de Ordine Interioară al parchetelor,aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2632/C/2014 și publicat în Monitorul Oficial nr. 623 bis/2014, ce reglementează circuitul corespondenței, rezultând cu evidență faptul că această comunicare a sentinței instanței de fond a fost repartizată spre soluționare de către conducătorul parchetului la data de 25.05.2015, persoanei cu astfel de atribuții din cadrul unității de parchet.
Cum modalitatea de comunicare a actelor de procedură este reglementată exclusiv de către noile norme procedurale, iar din dovada de înmânare a comunicării sentinței, certificată sub semnătură de către agentul procedural, rezultă că acest act de procedură a fost comunicat unității de parchet la data de 22.05.2015, apreciază că declararea apelului la data de 4.06.2015 s-a realizat cu nerespectarea termenului legal, actul de procedură fiind lovit de nulitate absolută, în sensul sancționat de disp.art. 178 alin. 1 și art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.
Consilier juridic A. C., având cuvântul pentru apelantul-pârât P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicită respingerea excepției tardivității apelului, invocată de către intimatul-reclamant C. C., urmând a se reține că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 25.05.2015 a fost primită comunicarea sentinței pronunțată de tribunal și repartizată spre soluționare în aceeași zi, moment de la care începe să curgă așadar termenul de apel.
Curtea, în temeiul art. 248 din noul Cod de procedură civilă rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității apelului declarat de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, invocată de către intimatul C. C..
CURTEA,
Deliberând, conform art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub număr de dosar_, reclamantul C. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia să-i elibereze adeverința tip prevăzută de dispozițiile art. 13, alin. 1 lit. b din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, care să cuprindă: perioada 08.01._93 - în care a îndeplinit funcția de secretar al Primăriei Municipiului B., ca fiind vechime în magistratură, indemnizația de încadrare brută și sporurile avute în luna iunie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 21.05.2010, Casa Județeană de Pensii B. a emis decizia nr._ privind pensionarea pentru limită de vârstă. La acea dată îndeplinea funcția de procuror la P. de pe lângă Tribunalul Prahova.
La baza emiterii acestei decizii, a arătat reclamantul, a stat adeverința nr. 3122/VI/9/2010, eliberată în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 1275/2005, în care s-au înscris vechimea în funcția de procuror și vechimea în profesia de jurisconsult, rezultând o vechime totală în magistratură de 25 ani si 6 luni.
Reclamantul a considerat că în adeverință trebuia să se înscrie și perioada 08.01._93, în care a îndeplinit funcția de secretar al Primăriei Municipiului B., ca fiind vechime în magistratură.
S-a menționat că prin adresa nr. 292/X/15.04.2013, pârâtul a refuzat în mod nejustificat să îi soluționeze favorabil cererea de eliberare a adeverinței cu vechimea în magistratură, precizând că fost încadrat în funcția de procuror la data de 15.05.1993, iar pentru procurorii care erau în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 și exercitaseră anterior intrării în magistratură funcția de secretar de primărie, perioada în care au ocupat această funcție constituie vechime în magistratură, păstrând, în temeiul art. 104 alin. 1 din Legea nr.303/2004, rep., cu modificările și completările ulterioare, vechimea dobândită potrivit reglementarii anterioare. Pentru această interpretare, reclamantul a invocat art. 2 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 334/25.04.2007.
A învederat reclamantul că i-a solicitat pârâtului să îi elibereze o nouă adeverință, în baza dispozițiilor art. 13 alin. 1 lit. b din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, care să conțină indemnizația de încadrare brută și sporurile avute în luna iunie 2010, intenționând să obțină recalcularea pensiei de serviciu, în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 si 2 din Legea nr. 303/2004, care prevăd pensia de serviciu „în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”.
Pârâtul a refuzat să-i soluționeze favorabil cererea, reclamantul apreciind că din dispozițiile art. 12 al. 2 din O.U.G. nr. 1/2010 rezultă că după data de 01.01.2010, pensiile speciale se stabilesc în funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la 31.12.2009.
A precizat reclamantul că a fost eliberat din funcția de procuror la P. de pe lângă Tribunalul Prahova, prin pensionare, prin D.P. nr. 846/29.07.2010, publicat în M.Of. nr. 535/30.07.2010 și a susținut că dreptul la acordarea pensiei de serviciu se naște la momentul încetării calității de magistrat, iar singurul act oficial ce are un atare efect este decretul prezidențial.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148, alin 1 si art. 194 Cod pr.civilă, ale art. 8 alin. 1 și ale art. 10, alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat, în conformitate cu art. 201 alin. 5 rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și a Casei Județene de Pensii B..
În cuprinsul întâmpinării, pârâtul a invocat și excepția de necompetență a Secției de contencios administrativ a Tribunalului B., solicitând transpu-nerea cauzei către Secția civilă a aceleiași instanțe.
A susținut pârâtul că în mod eronat s-a invocat de către reclamant Legea contenciosului administrativ, întrucât, conform capetelor de cerere și motivării acestora, acțiunea se situează în domeniul conflictelor de muncă.
Pe fondul cererii, pârâtul a susținut că perioada în care reclamantul a îndeplinit funcția de secretar de primărie nu constituie vechime în magistratură utilă pentru stabilirea pensiei, sens în care a depus adresa nr. 892/04.02.2013 a Secției de resurse umane și documentare a PICCJ și adresa nr._/02.04.2013 a Casei Județene de Pensii Prahova. Motivarea acestor puncte de vedere, a susținut pârâtul, rezidă în faptul că art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu prevede această funcție.
Pârâtul a precizat că a formulat cerere de chemare în garanție față de ordonatorul principal de credite, Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Secția de resurse umane și documentare, în baza atribuțiilor stabilite în art. 34 din Ordinul nr. 529/2007 de aprobare a Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, emite puncte de vedere referitoare la modul de aplicare a legii în domeniile de competența Ministerului Public.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, pârâtul a susținut că prin adresa nr. 5036/28.05.2010 emisă de Secția de resurse umane și documentare din cadrul PICCJ s-a precizat că în temeiul art. 12 alin 2 din O.U.G. nr. 1/2010, baza de calcul avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie este determinată de venitul brut avut la data de 31 decembrie 2009. Această opinie a PICCJ, a menționat pârâtul, a fost adusă la cunoștința reclamantului prin adresa nr. 3122/VI/9/2010 din 15.07.2010.
D. urmare, pârâtul a susținut că raționamentul reclamantului nu poate fi acceptat, acesta aflându-se în eroare cu privire la temeiul de drept aplicabil la momentul stabilirii drepturilor de pensionare.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă, reclamantul C. C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat, referitor la excepția de necompetență invocată de pârât, că litigiul este de natură administrativă, față de refuzul pârâtei de a elibera adeverințele solicitate, conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește capătul de cerere privind recunoașterea perioadei 08.01._93 (îndeplinirea funcției de secretar de primărie), ca vechime în magistratură (pct. I din întâmpinare), reclamantul a apreciat că pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 205 alin. 2 lit. d și art. 206 alin. 2 NCPC, în sensul că nu a comunicat copii certificate de pe adresele nr. 892/04.02.2013 a P.I.C.C.J. - Secția de resurse umane și nr._/02.04.2013 a Casei Județene de Pensii Prahova. Reclamantul a apreciat opiniile exprimate de instituțiile sus menționate ca fiind simple puncte de vedere.
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea bazei de calcul al pensiei în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 și 2 din Legea nr. 303/2004, rep., cu modificările și completările ulterioare (pct. II din întâmpinare), reclamantul a apreciat că pârâtul nesocotește efectele deciziei Curții Constituționale nr. 873/2010 (M.Of. nr. 433/28.06.2010), în sensul că stabilirea unui alt mod de calcul al pensiei de serviciu a magistraților decât cel prevăzut de art. 82 alin. 1 și 2 din Legea nr. 303/2004, rep., cu modificările și completările ulterioare, constituie o eliminare a pensiei respective, sub aspectul cuantumului acesteia.
La data de 13.06.2014, în termenul legal prevăzut de art. 204 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reclamantul a formulat cerere de modificare a acțiunii introductive, însă, din conținutul acesteia, a stabilit instanța de fond, rezultă că nu au fost modificate elementele acțiunii civile, ci au fost precizate și alte motive de fapt și de drept, fiind propuse și alte probe.
Astfel, reclamantul s-a referit la faptul că în preambulul O.U.G. nr. 1/2010 se arată că Guvernul a fost nevoit să adopte acest act normativ, în privința pensiilor, deoarece a constatat că: „în absența unei intervenții legislative extraordinare și de urgență care să precizeze menținerea nivelului pensiilor la fel cum este menținut și nivelul de salarizare s-ar putea crea situații discriminatorii între persoanele care ar beneficia de o pensie stabilită de la . Legii-cadru nr. 330/2009, prin interpretarea defectuoasă a actualelor dispoziții în materie și persoanele care ar beneficia de o pensie rezultată dintr-un act de clarificare a mecanismului de calcul, adoptat ulterior în procedura parlamentară”. D. consecință, potrivit art. 12 alin. 2 din O.U.G. nr. 1/2010, după data de 01.01.2010, pensiile militare de stat și pensiile de serviciu s-au stabilit în funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la 31.12.2009.
A mai susținut reclamantul că alta a fost situația în cazul adoptării de către Parlament a Legii nr. 19/2010. Măsurile au fost necesare pentru menținerea echilibrului bugetar în contextul agravării crizei economice globale, menținerea angajamentelor luate față de instituțiile financiare internaționale și corectarea egalităților între sistemele speciale de pensii și sistemul general. Abrogarea unor sisteme speciale de pensii s-a produs prin recalcularea acestora, conform criteriilor din Legea nr. 19/2000, adică în funcție de vârsta de pensionare, de durata și de plata contribuțiilor.
Reclamantul a considerat că noua lege a pensiilor este diferită, situație în care, fiind în prezența a două texte legislative contradictorii, emise la date diferite, se aplică regula în conformitate cu care textul cel mai recent este vigoare, iar cel anterior a fost abrogat, fiind vorba de abrogarea tacită.
Acesta este motivul, a învederat reclamantul, pentru care în cererea de chemare în judecată a susținut ca Legea nr. 19/2010, la data intrării sale în vigoare, 04.07.2010, a abrogat, în mod tacit, dispozițiile art. 12 al. 2 din O.U.G. nr. 1/2010.
Reclamantul a precizat că aceste dispoziții nu erau în vigoare la momentul pensionarii sale - 30.07.2010 (data publicării în M. Of. a Decretului Prezidențial de pensionare), dată la care erau pe deplin aplicabile prevederile art. 82 al. 1 si 2 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare (ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 873/2010 - M. Of. nr. 433/28.06.2010).
A mai susținut reclamantul că prin Ordinul nr. 1472/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ a dispus ca, începând cu data de 01.06.2009, să nu se mai achite sporul de risc de 50%, dar, prin sentința civilă nr. 2353/17.05.2010 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nelegalitatea ordinului precizat.
Ca urmare a ordinului prin care s-a decis recuperarea sumelor, reclamantul a arătat că a beneficiat în mod concret de aceste sume, în indemnizația brută lunară din perioada ianuarie - iunie 2010.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat întâmpinare la cererea de modificare a acțiunii, în temeiul art. 204 alin. 1 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea excepției de necompetență a Secției de contencios administrativ, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă, apreciind că modificarea adusă cererii nu aduce niciun element de noutate în privința competenței.
S-a apreciat că reclamantul completează/modifică doar motivarea vizând cel
de-al doilea capăt al cererii introductive, ce are ca obiect obligarea PCA Ploiești la emiterea unei adeverințe-tip.
Referitor la pct. 1 din modificare, pârâtul a susținut că își menține apărarea formulată în întâmpinarea depusă inițial, în sensul arătat și motivat, apreciind că legislația aplicabilă reclamantului la momentul pensionării sale a fost O.U.G. nr. 1/2010, astfel că baza de calcul era determinată de veniturile de la data de 31 decembrie 2009.
În privința pct. 2 din cerere, pârâtul a apreciat că reclamantul pornește de la o premisă greșită și anume că, în luna decembrie 2009, își „recupera parțial” sporurile de risc și suprasolicitare și sporul de confidențialitate, urmând ca din luna ianuarie 2010 să beneficieze de „recuperare totală” și, pe cale de consecință, dacă baza de calcul ar fi în iunie 2010, sporurile ar fi fost mai mari, iar baza de calcul mai mare.
Premisa ar fi greșită, a susținut pârâtul, pentru că în conformitate cu art. 4 alin. 1 și 2 din Anexa nr. VI - Reglementări specifice personalului din justiție din Legea nr. 330/2009, începând cu 12 noiembrie 2009, s-a acordat, prin efectul legii, așadar, fără nicio legătura cu Ordinul PICCJ anulat, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară și spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Prin sentința nr. 552/13.03.2014, Secția a II-a civilă a Tribunalului B., de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile.
S-a apreciat că deși reclamantul a invocat drept temei art. 8 alin. 1 și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, conform obiectului cererii și motivelor de fapt, acțiunea ar fi în domeniul conflictelor de muncă, iar nu al contenciosului administrativ. Instanța a constatat că reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ, iar răspunsurile date de către pârât la solicitările reclamantului nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi acte administrative.
În temeiul art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B., secția I civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă, sub nr._ * din data de 14.04.2014.
Prin sentința civilă nr. 425/05.05.2014 pronunțată de Secția I a Tribunalului B., s-a declinat competența în favoarea Secției a II-a și s-a constatat că a intervenit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea acestui incident.
Prin sentința nr. 50 CC din 09.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B., Secția I civilă, apreciind că adeverința care s-a solicitat a fi emisă nu este un act administrativ, conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
După trimiterea dosarului, cauza a fost înregistrată la data de 30.07.2014 pe rolul Tribunalului B., Secția I civilă, complet specializat conflicte de muncă, sub nr._ 14.
La data de 24.09.2014, reclamantul a depus precizări la cererea de chemare în judecată.
În susținerea primului capăt de cerere, reclamantul a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 155/28.05.2002, publicată în M.Of. nr. 447/26.06.2002, prin care s-a stabilit că art. 44 din Legea nr. 92/1992 rep., cu modificările și completările ulterioare, reglementează activitățile desfășurate în anumite funcții care se consideră vechime în magistratură, vechime ce se ia în considerare inclusiv la acordarea pensiei de serviciu. De asemenea, Curtea a precizat că, pentru persoanele care au realizat vechime în alte funcții cu profil juridic, perioadele de activitate exercitată în aceste funcții constituie vechime de cotizare utilă la calcularea pensiei, dacă pensionarea intervine când aceste persoane ocupă un post de magistrat.
Cu referire la cel de-al doilea capăt al cererii, s-a arătat că printre normele legale ce privesc regimul juridic al pensiilor speciale (de serviciu), se numără și cele cuprinse în Legea nr. 303/2004, rep., cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pensia de serviciu a magistraților. Prin decizia nr. 871/20.06.2010, Curtea Constituțională a constatat că, deși a fost adoptată Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, legiuitorul a menținut în vigoare reglementările legale referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu, existând un paralelism legislativ.
Reclamantul a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 873/25.06.2010, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1, lit. c din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin care se eliminau pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 124, alin. 3, și art. 132, alin. 1 din Constituție.
La primul termen de judecată din data de 29.09.2014, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, Tribunalul B. a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Casei Județene de Pensii B., formulată de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, încheiere ce a rămas definitivă prin decizia nr. 43/20.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care
s-a respins apelul declarat de pârât.
Prin sentința civilă nr. 375/15 aprilie 2015, Tribunalul B. a admis cererea formulată de către reclamant și a dispus: obligarea pârâtului să îi elibereze reclamantului adeverința tip, prevăzută de art. 13 alin. 1 lit. b din Anexa aprobată prin H.G. nr. 1275/2005, în care să se menționeze că perioada 08.01._93, în care reclamantul a ocupat funcția de secretar al Primăriei Municipiului B., constituie vechime în magistratură, urmând să se indice în adeverință indemnizația de încadrare brută și sporurile avute în luna iunie 2010.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul C. C. a fost încadrat la fostul Consiliu Popular al Județului B. la data de 15.09.1981, în funcția de jurisconsult, astfel cum a rezultat din carnetul de muncă . nr._ (filele 14-21 dosar_ ). A fost numit în funcția de secretar la data de 08.01.1990 (conform înscrierii de la nr. 11 din carnetul de muncă), funcție pe care a ocupat-o până la 15.05.1993, când s-a transferat la Procuratura Locală B., în funcția de procuror (mențiunile de la poz. 28 și 29 din carnetul de muncă). Reclamantul a promovat la P. de pe lângă Tribunalul Prahova la data de 01.12.2008 (potrivit înscrierii de la poz. 85 din carnetul de muncă), iar din data de 17.05.2010 a solicitat acordarea pensiei de serviciu (poz. 92).
Prin decizia nr._/21.05.2010 (fila 23 dosar_ ), Casa Județeană de Pensii B. a stabilit pensia de serviciu, la cererea reclamantului, în baza art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, începând cu 20.05.2010, pentru o vechime în funcția de magistrat de 25 ani și 8 luni. S-a menționat în decizie că plata pensiei se va face la data eliberării din funcție, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului Președintelui României. La stabilirea vechimii în magistratură și a cuantumului pensiei, conform deciziei menționate, Casa Județeană de Pensii B. a avut în vedere adeverința nr. 3122/VI/9/2010 din 17.05.2010 (fila 22 din dosarul_ ), emisă de către pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-a precizat că vechimea în funcția de procuror a fost de 17 ani și 2 zile, vechimea în profesia de jurisconsult de 8 ani și 6 luni, iar venitul brut realizat la data pensionării, apreciată ca fiind 17.05.2010, în cuantum de 9307 lei.
Reclamantul a fost eliberat din funcție, ca urmare a pensionării, conform decretului nr. 846/29.07.2010, emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 535/30.07.2010, a motivat tribunalul.
Tot ca situație de fapt, tribunalul a reținut că din adresa nr. 292/X/2013/ 15.03.2013, transmisă reclamantului de către pârât, rezultă că data de 17.05.2010 menționată în carnetul de muncă este data la care reclamantul a solicitat încheierea carnetului de muncă, în vederea pensionării.
Tribunalul a reținut că i s-a comunicat reclamantului, referitor la perioada lucrată în funcția de secretar al Primăriei Municipiului B., că urmează să solicite Casei Județene de Pensii B. un punct de vedere, iar în ceea ce privește baza de calcul al pensiei, pârâtul a considerat că la data eliberării adeverinței, prevederile art. 12 alin. 2 din O.U.G. nr. 1/2010 erau în vigoare, iar neoperarea în carnetul de muncă a perioadei 17.05._10 nu modifică baza de calcul pentru pensia de serviciu, întrucât, după 01.01.2010, pensiile de serviciu se stabilesc în funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la 31.12.2009, potrivit art. 12 alin. 2 din O.U.G. nr. 1/2010. Pârâtul i-a comunicat reclamantului, cu adresa nr. 292/X/2013 din data de 15.04.2013 (fila 12, dosar nr._ ), că nu reprezintă vechime în magistratură perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de secretar de primărie, deoarece nu se încadrează în funcțiile expres și limitativ prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004.
Pe fondul litigiului, tribunalul a reținut că reclamantul C. C. a învestit instanța cu două cereri principale: obligarea pârâtului P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la emiterea adeverinței din care să rezulte că perioada 08.01._93, în care a avut funcția de secretar de primărie, reprezintă tot vechime în magistratură, și emiterea adeverinței cu indemnizația de încadrare brută și sporurile avute în luna iunie 2010.
Cu privire la primul capăt de cerere, tribunalul a menționat prevederile art. 104 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, conform cărora: „Judecătorii și procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime.
Judecătorul fondului a precizat că la data intrării în vigoare a noii Legi privind statutul judecătorilor și procurorilor (27.09.2004), nr. 303/2004, reclamantul era numit în funcția de procuror, din data de 15.05.1993, astfel încât, pentru vechimea în magistratură erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, potrivit normei tranzitorii citate, art. 104 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. La art. 44 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 se prevedea că „timpul cât o persoană, licențiată în drept sau în drept economic-administrativ, este senator sau deputat, avocat al poporului, membru al Curții de Conturi, personal de conducere ori de execuție, de specialitate juridică, în aparatul Parlamentului, Președinției României, Guvernului, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Curții Constituționale, Direcției juridice și consulare din Ministerul Afacerilor Externe sau în cadrul altor organe ale administrației publice se consideră vechime în magistratură”.
Funcția de secretar al primăriei, a motivat tribunalul, este de specialitate juridică, având în vedere că trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative (art. 51 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data la care reclamantul a îndeplinit funcția de secretar), în cadrul administrației publice locale.
Această interpretare a art. 104 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 a fost recunoscută prin art. 2 din Hotărârea nr. 334/25.04.2007, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a motivat instanța de fond.
Este adevărat că, în actuala reglementare, art. 82 alin. 2 și art. 86 din Legea nr. 303/2004, funcția de secretar al primăriei nu este prevăzută expres printre funcțiile asimilate celor de magistrat, nemaifiind recunoscută vechimea în magistratură pentru alte funcții de specialitate juridică exercitate în cadrul autorităților locale, decât cele de jurisconsult sau consilier juridic, a precizat judecătorul fondului.
Recunoașterea vechimii în magistratură pentru reclamant, și pentru perioada în care a fost secretar la Primăria Municipiului B., nu se face însă potrivit Legii nr. 303/2004, ci conform Legii nr. 92/1992, art. 44 alin. 2, normă aplicabilă în baza normei de trimitere de la art. 104 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Se instituie prin acest text ultraactivitatea legii civile vechi, care înseamnă aplicarea, la acele situații determinate (judecătorii și procurorii în funcție, care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992), a legii civile vechi, pentru ca acele drepturi să nu se stingă, a apreciat prima instanță.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis primul capăt de cerere și a obligat pârâtul să îi elibereze reclamantului adeverința tip, prevăzută de art. 13 alin. 1 lit. b din Anexa aprobată prin H.G. nr. 1275/2005, în care să se menționeze că perioada 08.01._93, în care reclamantul a ocupat funcția de secretar al Primăriei Municipiului B., constituie vechime în magistratură.
Cât privește cererea având ca obiect obligarea la emiterea unei adeverințe din care să rezulte indemnizația de încadrare brută și sporurile din luna iunie 2010, instanța a avut în vedere faptul că data la care a încetat funcția reclamantului a fost cea a publicării Decretului de eliberare în Monitorul Oficial al României - 30.07.2010, cât timp în Decretul Președintelui României nu a fost indicată o altă dată.
În acest sens, a menționat prima instanță, sunt prevederile art. 85 alin. 3 din Legea nr. 303/2004: „Cererile de pensionare formulate de judecătorii și procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție.”
În adeverința emisă în vederea stabilirii pensiei de serviciu, nr. 3122/VI/9/2010, pârâtul a menționat venitul brut realizat la data cererii reclamantului de eliberare din funcție, prin pensionare, 17.05.2010. Nu aceasta este data încetării funcției, a stabilit prima instanță, ci 30.07.2010, data publicării Decretului Președintelui României în Monitorul Oficial, astfel că nu este justificat refuzul pârâtului de a-i elibera reclamantului o nouă adeverință din care să rezulte veniturile realizate în ultima lună înainte de data pensionării (iunie 2010).
Dreptul reclamantului de a beneficia de pensia de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, este prevăzut de art. 82 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, a menționat prima instanță.
Referitor la susținerea pârâtului vizând aplicabilitatea O.U.G. nr. 1/2010, care prevede că pensiile de serviciu, după data de 01.01.2010, se stabilesc în funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la 31.12.2009, tribunalul a stabilit că aplicarea sau nu a actului normativ precizat nu are legătură cu obiectul cererii reclamantului, aceste aspecte putând fi analizate în situația în care obiectul acțiunii
l-ar fi reprezentat contestația împotriva deciziei de pensionare sau cererea de recalculare a pensiei.
Astfel, a motivat judecătorul fondului, art. 13 alin. 1 lit. b din Anexa aprobată prin H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, prevede că dosarul de pensionare trebuie să cuprindă adeverința-tip pentru pensia de serviciu, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea numai în funcțiile de judecător și de procuror, media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării.
Cum pârâtul a refuzat să elibereze o nouă adeverință, cu venitul brut de la data pensionării - 30.07.2010, instanța a stabilit că se impune și admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, dispunând obligarea pârâtului de a indica în adeverință indemnizația de încadrare brută și sporurile avute în luna iunie 2010 (având în vedere că drepturile se calculează în raport de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, conform art. 82 alin. 1 din Legea nr. 303/2004).
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat, sub aspectul soluției dată de tribunal primului capăt de cerere din acțiune, că instanța de fond a dat o interpretare greșită noțiunii de „vechime în magistratură”, adăugând la lege.
A precizat apelantul că astfel cum rezultă din art. 82 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, activitatea de „secretar de primărie” nu este menționată ca o funcție în baza căreia reclamantul să poată dobândi vechime în magistratură.
A arătat apelantul că textul art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 este foarte clar și nu este permisă interpretarea sa exhaustivă, prin aplicarea la alte situații juridice decât cele strict vizate de acesta.
S-a susținut că în cauze similare, Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă a pronunțat în dosarul nr._ decizia nr. 396/23.04.2014, prin care a respins pe fond acțiunea apelantei-reclamante, această hotărâre fiind depusă la fondul cauzei.
A apreciat apelantul că prin admiterea acțiunii s-a creat la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești o practică neunitară, astfel încât procurori având anterior aceleași funcții, sunt nevoiți să își valorifice în mod diferit perioada lucrată, raportat la drepturile de pensionare.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, apelantul a susținut că adeverința nr. 3122/VI/9/17.05.2010 a fost emisă cu respectarea OUG nr. 1/2010.
S-a apreciat că potrivit art. 12 alin. 2 din OUG nr. 1/2010, baza de calcul avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie este determinată de venitul brut avut la data de 31.12.2009.
În acest context, apelantul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că dispozițiile OUG nr. 1/2010 nu sunt aplicabile speței, solicitându-se a se avea în vedere argumentele de care pârâtul P. Curții de Apel Ploiești a înțeles să uzeze la fond, precum și înscrisurile depuse ca probe.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul C. C. a depus, conform disp.art.471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă, întâmpinare, conform art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La data de 01.09.2015, intimatul C. C. a depus o notă de ședință, prin care a invocat excepția tardivității declarării apelului, susținând că în cauză apelantul nu a respectat dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, considerente pentru care a solicitat admiterea excepției și respingerea apelului ca tardiv formulat.
La data de 11.09.2015, apelantul a depus o notă de ședință, intitulată „întâmpinare”, prin care a susținut că excepția invocată de către intimat este neîntemeiată, întrucât sentința i-a fost comunicată de Tribunalul B. la data de 25.05.2015, iar apelul a fost comunicat prin fax Tribunalului B., la data de 4.06.2015, în cadrul termenului legal de 10 zile.
Examinând cu prioritate excepția invocată, conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată, conform considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
Cu titlu preliminar, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat
într-un anumit termen, nerespectarea termenului atrage decăderea părții din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Întrucât termenul reprezintă o condiție extrinsecă a actului de procedură, nulitățile reglementate de art. 185 din noul Cod de procedură civilă sunt nulități necondiționate, vătămarea fiind prezumată în mod absolut.
Ca atare, nedepunerea apelului în termenul legal reprezintă o excepție absolută, care poate fi invocată de parte ori de instanță în orice stare a procesului, întrucât vizează încălcarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga nici prin acord.
În speța pendinte, Curtea reține, ca situație de fapt, că pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat apel la data de 4 iunie 2015, conform rezoluției de primire a Tribunalului B., aplicată pe cererea de apel aflată la fila 5 dosar (data de primire fiind aceeași cu cea faxului prin care a fost comunicată cererea de apel), iar conform dovezii aflată la fila 108 dosar fond, sentința atacată i-a fost comunicată la data de 22.05.2015.
Conform dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în speța pendinte termenul de apel este de 10 de zile de la data comunicării hotărârii.
Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 1 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, când termenul se socotește pe zile (ipoteză ce se regăsește în speță) nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici cea în care acesta se împlinește.
Aplicând aceste norme care reglementează modalitatea de calcul a termenelor procedurale, Curtea notează că ultima zi a termenului în care pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești putea declara apel era la data de 2 iunie 2015 (marți).
În atare situație, este evident că raportat la situația de fapt reținută în precedentele paragrafe, declararea apelului s-a realizat în afara termenului legal, fapt de natură a atrage sancțiunea decăderii apelantului exercitarea dreptului de a uza de calea de atac a apelului, prevăzută de art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă.
Curtea va înlătura ca neîntemeiată apărarea formulată de către apelant prin nota de ședință depusă la data de 11.09.2015, prin care s-a susținut că în realitate, sentința apelată i-ar fi fost comunicată la data de 25.05.2015, reținând că aceasta este infirmată de actele dosarului.
Curtea notează, sub acest aspect, că la fila 108 dosar fond se află dovada de comunicare a sentinței apelate, semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței și purtând ștampila instituției, care atestă că data primirii acesteia, de către apelant, este 22.05.2015, conform mențiunii exprese a agentului poștal.
Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 165 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, în cazul comunicării prin poștă a actului de procedură, procedura se socotește îndeplinită la data semnării confirmării de primire.
Or, în atare situație, solicitarea apelantului, de a se avea în vedere data la care hotărârea a fost predată în cadrul instituției apelante, consilierului juridic al acestuia (25.05.2015) și nu data de 22.05.2015, când dovada de comunicare a sentinței a fost semnată de către funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, este în mod evident, în afara regulii imperativ reglementate de art. 165 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă rap. la art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 215 din Legea nr. 62/2011, la admiterea excepției tardivității apelului, invocată de intimat, cu consecința respingerii apelului ca tardiv formulat, caz în care nu se mai impune analiza criticilor formulate de apelant pe fondul cauzei.
Curtea va lua act de declarația intimatului C. C., formulată la termenul de judecată din data de 8.10.2015, în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității apelului, invocată de către intimat.
Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 1A, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 375/15 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul C. C., domiciliat în B., ., județul B..
Ia act că intimatul C. C. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ACB
Tehnored.CC
4 ex/19.10.2015
d.f. nr._ Tribunalul B.
j.f. M. N.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 260/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
