Cereri. Sentința nr. 418/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 418/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 397/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar C nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 418 /2013
Ședința publică din data de 04.02.2013
JUDECĂTOR: M. C. Grațiela
GREFIER: P. A. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în mun. B., ..28, jud. B., prin reprezentant legal, împotriva intimatului O. M. I., domiciliat în mun. F., ., jud. B., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța urmează să rețină cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului B., prin reprezentant legal, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului O. M. I., prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011 de Poliția mun. F., jud. B., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal menționat mai sus, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea unei fapte contravenționale și că acesta nu a achitat amenda în termenul legal, motiv pentru care procesul verbal a fost transmis Primăriei mun. F. în vederea executării silite. Aceasta l-a încunoștințat însă că intimatul nu a putut fi executat, astfel că se impune transformarea amenzii în sancțiunea indicată în petitul cererii.
S-a mai arătat că, potrivit deciziei Curții Constituționale, condiționarea de acordul contravenientului a aplicării sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității lipsește de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art.1 alin.5 din Constituția României. Mai mult decât atât, din formularea actuală a textului de lege, declarat neconstituțional, ar rezulta că persoana sancționată contravențional, care nu are venituri declarate ce ar putea fi executate silit în procedura executării amenzii contravenționale, nu va putea fi sancționată în mod efectiv, pentru că ultima sancțiune (prestarea unei activități în folosul comunității) ce i-ar putea fi aplicată de instanță prin înlocuirea amenzii contravenționale necesită acordul său.
În drept s-au invocat disp.art.9 alin.3 din OG nr.2/2001 modificată și completată prin Legea nr.352/2006.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar în probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011, de Poliția mun. F., jud. B., (f.4), contravenientul O. M. I., a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct. 13, din Legea 61/1991. Întrucât intimatul nu a achitat amenda stabilită prin procesul-verbal, acesta a fost comunicat de organul constatator Primăriei mun. F., pentru a se proceda la executarea silită, iar din înscrisurile depuse la dosar, întocmite de organul de executare, rezultă că nu există posibilitatea executării silite datorită faptului că debitorul nu deține bunuri urmăribile și nu realizează venituri.
Potrivit art.9 alin.3-5 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Instanța poate acorda contravenientului, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, iar în cazul în care acesta nu achită amenda în termenul prevăzut se va proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
De asemenea, potrivit art.391 din același act normativ, în cazul în care contravenientul, citat în instanță, nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, la sesizarea organului constatator, instanța dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minorii începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Având în vedere că intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii nici în tot și nici în parte și că din înscrisurile depuse la dosar de organul constatator rezultă că acesta nu poate fi executat silit, instanța va admite cererea formulată de petent ca întemeiată.
Astfel, ținând seama de cuantumul amenzii aplicate și de limita maximă de ore de muncă în folosul comunității prev. de art.391 al.2 din O.G. nr.2/2001, instanța urmează a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011, de Poliția mun. F., jud. B., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și va obliga intimatul la prestarea unui număr de 50 ore muncă în folosul comunității pe raza mun. F., jud. B..
Serviciul specializat din cadrul Primăriei mun. F., urmează să execute sancțiunea, conform art.391 al.4 din O.G. nr.2/2001 și disp. art.15 și urm. din O.G. nr.55/2002.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în mun. B., ..28, jud. B., prin reprezentant legal, împotriva intimatului O. M. I., domiciliat în mun. F., ., jud. B., și în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului O. M. I., prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011 de Poliția mun. F., jud. B., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și obligă pe intimat la prestarea unui număr de 50 ore muncă în folosul comunității pe raza mun. F., jud. B..
Sancțiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei mun. F..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 februarie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M. C. Grațiela P. A. M.
Red. M.C.G.
Tehnored. P.A.M.
05.02.2013 - 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1896/2013.... | Cereri. Sentința nr. 417/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
|---|








