Plângere contravenţională. Sentința nr. 2916/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 2916/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 2327/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2916/2013

Ședința publică din 03 septembrie 2013

Judecător: P. H.-A.

Grefier: B. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . cu sediul în F., ., județul B. și pe intimatul I. teritorial de Muncă B., având ca obiect plângere împotriva procesului – verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din 26 august 2013, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că la data de 26 martie 2013, sub numărul de mai sus, a fost înregistrată la această judecătorie plângerea contravențională formulată de către petenta . prin care solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.02.2013.

În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment și obligarea intimatei la plata cheltuielilor judiciare.

În fapt, petenta arată că prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/28.02.2013 s-a dispus sancționarea sa cu amendă contravențională în cuantum de_ lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.23 (1) lit.c din Legea nr.108/1999, reținându-se că, în data de 26.02.2013 ora 12.00 administratorul . nu s-a prezentat la sediul 1TM B..

Reprezentanții ITM au catalogat nereal lipsa administratorului societății la data la care au stabilit-o de comun acord telefonic, neadmițând nici un fel de probă pentru ca acesta să-și poată dovedi imposibilitatea fortuita de prezentare.

Nu a fost vorba de faptul că petenta cu rea credință ar fi încercat să se sustragă controlului efectuat de către intimată.

Consideră că agentul constatator nu a acordat petentei un răgaz suficient pentru a se prezenta administratorul cu întreaga documentație solicitată.

Gradul de pericol social este foarte mic în raport cu cuantumul sancțiunii care este excesivă, astfel că apreciază că la stabilirea sancțiunii nu au fost avute în vedere dispozițiile art.4 alin.5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că sancțiunea stabilită să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, în cauze precum Handyside împotriva Marii Britanii .

Consideră că actele atacate sunt lovite de nulitate, având în vedere că au fost întocmite în lipsa reprezentanților legali ai petentei și a nu au fost menționați martori asistenți care să confirme sau să infirme faptul că reprezentantul legal „nu s-a prezentat pentru a semna", fiind

nesocotit și dreptul petentei de a face obiecțiuni conform art.16 alin. (7) din OG nr.2/2001 aprobata prin Lege anr.180/2002.

În privința sarcinii probei prin ort. 47 din OG nr.2/2001 s-a prevăzut că "dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedura civila", iar în conformitate cu art. 167 alin. 1 din Cpr.civ., "dovezile se pot încuviința ...daca instanța socotește ca ele pot sa aducă dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol "dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putința în același timp".

În practica CEDO, fapta contravențională este considerată o faptă de natură penală, cu efecte asupra sarcinii probei, printr-o interpretare similara cu "materia penală" după trei criterii:

- calificare internei;

- natura faptei incriminate;

- scopul și severitatea acțiunii.

Contravenția este considerată de mulți specialiști ca fiind o instituție a dreptului administrativ cu trăsături specifice, unii dintre ei chiar gândindu-se la instituirea unui sistem juridic contravențional și la crearea unei noi ramuri de drept - dreptul contravențional.

În doctrina recentă, M. P. a identificat patru condiții care ar trebui îndeplinite pentru a ne afla în prezența unei contravenții: existența unei fapte, fapta să fie săvârșită cu vinovăție, fapta să fie prevăzuta și sancționată prin norma juridică și norma juridică să fie adoptată de co autoritate publică, însă un alt autor, D. A. T., precizează că din definiția actuală a contravenției rezultă două trăsături ale contravenției:

- contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție, având astfel un caracter ilicit (atacă unele valori sociale ocrotite de lege, altele decât cele ocrotite de legea penală); se referă la actele normative prin care pot fi stabilite și sancționate contravenții și la autoritățile publice competente să le emită. Potrivit art.2 alin.(l) din ordonanță, contravențiile pot fi stabilite și sancționate prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului în toate domeniile de activitate.

În esență, consideră că sancțiunile aplicate de agentul constatator au fost excesive în raport de împrejurările faptelor reținute și de pericolul social redus, și în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu un simplu avertisment. Deși sancțiunea avertismentului este prevăzuta de legiuitor la art.7 alin.(l) din OG nr.2/2001 aprobata prin Legea nr.120/2002, "agent constatatori abuzează prin aplicarea de amenzi contravenționale chiar și a celor mai neînsemnate contravenții" fiind vorba de o sancțiune pur morală aplicabilă unor contraveniții ce prezintă un grad de pericol social redus, iar contravenienții o periculozitate redusă sau ce a fost definită în doctrina juridica "o variantă modernă a sancțiunii mustrării, sancțiune morală

aplicată în dreptul roman (severa interlocutio), în dreptul canonic (monitio si censura) și în dreptul medieval (blame) .

In drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art 194 si urm. NCPC

art.l6alin.(7), 31 alin.(l), 47 din OG nr.2/2001 aprobata prin Legea nr. 180/2002 art.l6alin.(l), 276alin.(l) lit.e) C. muncii:

Decizia ICCJ XXII/2007 privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la consecințele nerespectării cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul I. T. de Muncă B. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită să se dispună respingerea plângerii depusă de ., comunicată intimatului în data de 12.04.2013, împotriva Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2012.

În fapt, intimatul arată că prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată conform prevederilor art. 23 (1) c din Legea 108/1999 modificată, respectiv „ c) nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la

dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor".

De asemenea, în art. 21 din L.108/1999 se precizează "persoanele fizice sau juridice controlate au obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate de către aceștia, necesare controlului ori cercetării evenimentului"".

Astfel, în 22.01.2013, un inspector de muncă urma să efectueze un control tematic la petentă, deplasându-se la punctul de lucru din satul Sâmbăta de Sus, Zona turistică - Hotel D., unde 1-a găsit pe numitul B. C., ospătar, care i-a comunicat că acolo nu se află nici unul din cei doi administratori.

P. înștiințarea nr. 2514/22.01.2013, inspectorul de muncă a stabilit ca reprezentantul legal al petentei să se prezinte în data de 23.01.2013, ora 10:00 la I.T.M. B. - punctul de lucru F., cu documentele solicitate.

În urma neprezentării la data și ora stabilite, contravenienta a fost sancționată, cu avertisment scris prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.01.2013.

Ulterior, în data de 13.02.2013, în încercarea de a efectua controlul programat, inspectorul de muncă s-a deplasat din nou la punctul de lucru Hotel Diaria, unde nu se afla nici un reprezentant al contravenientei, singura persoană prezentă fiind numitul D. G., reprezentant al S.C. DAU CONSTRUCT S.R.L. F., societate care a închiriat Hotelul D..

Din discuțiile purtate cu acesta rezultă că nici unul din administratorii petentei nu a mai trecut de mult timp pe la acel punct de lucru. După încercări repetate, dar fară succes, de contactare telefonică a reprezentanților petentei, s-a lăsat o nouă înștiințare cu nr. 4666/13.02.2013.

În urma neprezentării la data și ora stabilite, adică 14.02.2013, ora 9.00, din nou contravenienta a fost sancționată cu avertisment scris prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 4780/14.02.2013.

Într-o nouă încercare de a efectua controlul, în data de 19.02.2013 inspectorul de muncă s-a deplasat din nou la Hotelul D., iar de această dată înștiințarea nr. 5334/19.02.2013 i-a fost comunicată prin înmânare administratorul hotelului, L. D..

Petenta trebuia să se prezinte conform înștiințării la data de 22.02.2013, ora 9.00 la sediul l.T.M. B., punctul de lucru F..

În data de 22.02.2013 în jurul orei 900 inspectorul de muncă fost sunat pe telefonul mobil de către administratorul petentei, P. C. O., care i-a comunicat că nu se poate prezenta în data de 22.02.2013 din cauza unor probleme urgente. Dând dovadă de înțelegere, inspectorul de muncă a amânat controlul pentru data de 26.02.2013, ora 1200.

Ca de obicei, sfidând legea, petenta nu s-a prezentat, iar la ora 1430 inspectorul de muncă a încercat să-1 contacteze telefonic pe administratorul P. C. O., care nu a răspuns. Într-un târziu la contactat telefonic pe fiul administratorului, P. O. C., care i-a comunicat că urma să-1 ducă pe tatăl lui la aeroportul București pentru o deplasare a acestuia în străinătate, solicitând amânarea controlului pentru a doua zi. Nici în data de 27.02.2013 nu s-a prezentat nimeni din partea contravenientei, în consecință societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de_ de lei pentru neprezentare, conform Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2012.

După cum se poate observa, procesul verbal atacat a fost semnat de martorul D. S., iar prin faptul că petenta a formulat plângere contravențională, rezultă că a intrat în posesia lui și și-a formulat obiecțiunile prin însăși această plângere.

Pe fondul cauzei, petenta se mulțumește să invoce o așa-zisă „imposibilitate fortuită de prezentare", fără a arăta în ce consta aceasta, fiind evident doar o nouă scuză de a eluda controlul, legea și de a scăpa de sancțiunea amenzii.

Este ridicolă și afirmația că inspectorul de muncă „nu a acordat un răgaz suficient" pentru a prezenta documentele solicitate la control, din starea de fapt descrisă rezultând că s-a

încercat efectuarea controlului încă din 22.01.2013, iar după nenumărate strădanii nereușite, amenda s-a aplicat doar în 28.02.2013.

Învederează instanței că petenta este „recidivistă", nefiind la prima sancțiune de acest fel, după cum au arătat fiind sancționată anterior de încă două ori cu avertisment, aceasta făcându-și deja o practică din a refuza să se prezinte la controalele dispuse de inspectorii de muncă, o nouă aplicare a sancțiunii avertismentului fiind practic o invitație la sfidarea în continuare a legii și a organelor de control.

Consideră fapta comisă ca având un pericol extrem de mare, refuzul de a se prezenta la control fiind una din cele mai grave fapte ce poate fi sancționată de subscrisul, caracterul extrem de nociv al faptei rezidând din faptul că pe lângă sfidarea evidentă a legii și a organelor de control, o societate care nu poate fi controlată poate ascunde numeroase alte nereguli care pot avea consecințe extrem de grave, de la evaziune fiscală la expuneri la riscuri pentru angajați și chiar accidente de muncă extrem de grave.

Față de cele arătate consideră ca inspectorul de muncă a procedat temeinic și legal în momentul individualizării și aplicării sancțiunii contravenționale, prin aplicarea maximului special al amenzii prevăzute de lege, atât datorită gravității faptei, cât și prin faptul că petenta nu este la prima abatere de acest fel, neimpunându-se transformarea amenzii în avertisment.

În drept, s-a invocat prevederile C. p. civ., OG 2/2001, si Legii 108/1999.

În probațiune s-au anexat copii după:

- înștiințarea nr. 2514/22.01.2013;

- Factura de corespondență nr. DIV_/23.01.2013 de la Poșta Română prin care s-a trimis Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .._/23.01.2013;

- Informarea nr. 2244/23.01.2013 către inspectorul sef adjunct;

- înștiințarea nr. 4666/13.02.2013;

- Fotografii privind afișarea înștiințării nr. 4666/13.02.2013;

- Informarea nr. 4779/14.02.2013 către inspectorul sef adjunct;

- înștiințarea nr. 5334/19.02.2013;

- Informarea nr. 5756/28.02.2013 către inspectorul sef adjunct;

- Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2012.

Petenta a solicitat audierea unui martor, probă admisă de către instanță, sens în care a fost audiată martora D. C., declarația acesteia aflându-se la fila 44 la dosar.

Instanța, examinând plângerea petentei, în raport de catele și lucrările dosarului, reține următoarele:

P. procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată conform prevederilor art. 23 (1) c din Legea 108/1999 modificată, respectiv „ c) nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor".

Din susținerile intimatei cuprinse în întâmpinare și care nu au fost contrazise de către petentă, rezultă că în 22.01.2013, un inspector de muncă urma să efectueze un control tematic la petentă, deplasându-se la punctul de lucru din satul Sâmbăta de Sus, Zona turistică - Hotel D., unde 1-a găsit pe numitul B. C., ospătar, care i-a comunicat că acolo nu se află nici unul din cei doi administratori.

Din actele de la filele 21-32 rezultă că prin înștiințarea nr. 2514/22.01.2013, inspectorul de muncă a stabilit ca reprezentantul legal al petentei să se prezinte în data de 23.01.2013, ora 10:00 la I.T.M. B. - punctul de lucru F., cu documentele solicitate.

În urma neprezentării la data și ora stabilite, contravenienta a fost sancționată, cu avertisment scris prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.01.2013.

Ulterior, în data de 13.02.2013, în încercarea de a efectua controlul programat, inspectorul de muncă s-a deplasat din nou la punctul de lucru Hotel Diaria, unde nu se afla nici un reprezentant al contravenientei, singura persoană prezentă fiind numitul D. G., reprezentant al S.C. DAU CONSTRUCT S.R.L. F., societate care a închiriat Hotelul D..

Din discuțiile purtate cu acesta rezultă că nici unul din administratorii petentei nu a mai trecut de mult timp pe la acel punct de lucru. După încercări repetate, dar fară succes, de contactare telefonică a reprezentanților petentei, s-a lăsat o nouă înștiințare cu nr. 4666/13.02.2013.

În urma neprezentării la data și ora stabilite, adică 14.02.2013, ora 9.00, din nou contravenienta a fost sancționată cu avertisment scris prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 4780/14.02.2013.

Într-o nouă încercare de a efectua controlul, în data de 19.02.2013 inspectorul de muncă s-a deplasat din nou la Hotelul D., iar de această dată înștiințarea nr. 5334/19.02.2013 i-a fost comunicată prin înmânare administratorul hotelului, L. D..

Petenta trebuia să se prezinte conform înștiințării la data de 22.02.2013, ora 9.00 la sediul l.T.M. B., punctul de lucru F..

În data de 22.02.2013 în jurul orei 900 inspectorul de muncă fost sunat pe telefonul mobil de către administratorul petentei, P. C. O., care i-a comunicat că nu se poate prezenta în data de 22.02.2013 din cauza unor probleme urgente. Dând dovadă de înțelegere, inspectorul de muncă a amânat controlul pentru data de 26.02.2013, ora 1200.

Nici cu această ocazie petenta nu s-a prezentat, iar la ora 1430 inspectorul de muncă a încercat să-1 contacteze telefonic pe administratorul P. C. O., care nu a răspuns. Într-un târziu l-a contactat telefonic pe fiul administratorului, P. O. C., care i-a comunicat că urma să-1 ducă pe tatăl lui la aeroportul București pentru o deplasare a acestuia în străinătate, solicitând amânarea controlului pentru a doua zi. Nici în data de 27.02.2013 nu s-a prezentat nimeni din partea contravenientei, în consecință societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de_ de lei pentru neprezentare, conform Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2012.

Din declarația martorei D. C. (fila 44) rezultă că n-ar fi fost afișată înștiințarea adresată petentei, însă acest aspect este nerelevant având în vedere repetatele înștiințări la care petenta nu a dat curs și chiar ultimele discuții telefonice purtate de către inspectorii ITM cu administratorul P. C. O. și cu fiul acestuia, P. O. C., pe care petenta nu le contestă.

Având în vedere că petenta nu a fost în măsură să probeze existența unei alte stări de fapt decât cea consemnată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2012, instanța urmează să respingă plângerea formulată și totodată va obliga petenta să plătească în favoarea statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petenta . cu sediul în mun. F., ., județul B., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 28.02.2013 de către I. T. de Muncă B., prin care a fost sancționat cu suma de 10.000 lei pentru contravenția prev. de art. 23(1) lit. c din Legea nr. 108/1999 .

Obligă pe petentă să plătească în favoarea statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria F..

Pronunțată în ședință publică azi, 03 septembrie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

P. H.-A. B. E.

Red. H.A.P. – 28.10.2013

Tehnored.E.B. – 28.10.2013

4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2916/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ