Plângere contravenţională. Sentința nr. 949/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 949/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1205/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 949/2013
Ședința publică din 04 martie 2013
Judecător: P. H.-A.
Grefier: B. E.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe petentul T. S., domiciliat în B., ., . jud. B., și pe intimata Poliția municipiului F., jud. B., având ca obiect plângere împotriva procesului – verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din 25 februarie 2013, când s-au pus concluzii consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată la această judecătorie sub numărul de mai sus, petentul T. S. a contestat procesului – verbal de contravenție . nr._ din 27.12.2012 întocmit de Poliția municipiului F., jud. B..
În motivarea plângerii petentul a arătat că faptele invocate și prevăzute în procesul verbal, la art. 48 lit.g din Legea nr. 333/2003 fac referire la „în caz de incendii se ia imediat măsuri de stingere și de salvare a persoanelor, bunurilor și a valorilor, să sesizeze pompierii și să anunțe conducerea unității și poliția, fapte care nu au existat la momentul controlului.
De asemenea, s-a arătat că la momentul controlului se afla cu valorile în antitezaur, cu ușa blindată blocată.
Petentul mai menționează că nu i s-a adus la cunoștință că i se va încheia proces-verbal, acesta fiind întocmit în lipsa sa, privându-l de dreptul de a face mențiuni ale contravenientului.
La data de 28.02.2013 intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
Instanța examinând plângerea petentului în raport cu toate actele și probele aflate la dosar, reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit de Poliția municipiului F. jud. B., petentul a fost sancționat cu 100 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art.48 lit. „q” din Legea 333/2003, deci litera de la articolul indicat, potrivit analizării procesului verbal de contravenție fiind „q” și nu „g”, cum susține petentul.
S-a reținut că în data de 19.12.2012, în jurul orelor 1215, cu ocazia unui control efectuat la autovehiculul de transport valori aparținând ., și având nr. de_, s-a constatat că numitul T. S. a încălcat consemnul postului, punând în pericol valorile pe care le transporta, precum și viața sa și a însoțitorilor, ignorând astfel prevederile Legii nr. 333/2003, așa cum rezultă și din planul de pază de la fila 6 de la dosar.
În legătură cu legalitatea întocmirii procesului verbal contestat, instanța reține că în cuprinsul acestuia s-a indicat situația de fapt care a impus aplicarea amenzii, temeiul juridic al faptei fiind corect.
Potrivit disp. art. 48 lit.q din Legea nr. 333/2003 ) în timpul serviciului, personalul de pază este obligat:să respecte consemnul general și particular al postului.
După cum s-a stabilit prin Hotărârea pronunțată în Cauza A. împotriva României, se impune să fie respectate și în cadrul procedurilor de soluționare a contravențiilor garanțiile fundamentale ale unui proces echitabil, printre care se numără și prezumția de nevinovăție, ce protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților.
Principiul prezumției de nevinovăție cere, printre altele, ca instanța să nu plece de la ideea preconcepută că petentul a săvârșit fapta atribuită prin procesul verbal, obligația prezentării probei, revenind acuzării, iar îndoiala profitând petentului.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să verifice dacă această plângere a fost introdusă în termen, să asculte pe cel care a făcut-o, autoritatea care a aplicat sancțiunea, precum și martorii indicați în procesul verbal sau în plângere.
Prin urmare, instanța apreciază că au fost respectate în cauză garanțiile procesuale indispensabile unui proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenția EDO.
Verificând, potrivit art. 34 al.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța apreciază însă că, în raport de criteriile de individualizare a sancțiunilor contravenționale astfel cum sunt prevăzute prin art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, se poate aplica în speță sancțiunea mai ușoară a avertismentului, având în vedere că susținerile petentului.
Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea contravențională constând în avertisment, poate fi aplicată chiar și în cazul în care actul normativ care reglementează respectiva contravenție nu ar prevedea o astfel de sancțiune.
Potrivit textului legal menționat, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșită, să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă o gravitate redusă, petentul aflându-se la prima abatere de acest gen și având în vedere criteriile de individualizare menționate urmează să admită în parte plângerea formulată de petent și să înlocuiască sancțiunea contravențională a amenzii aplicată prin procesul verbal cu cea a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A ST E
Admite în parte plângerea petentului T. S., domiciliat în mun. B., ., . jud. B., împotriva procesului – verbal . nr._ din 27.12.2012 întocmit de Poliția municipiului F., jud. B., prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 100 lei pentru contravenția prev. de art. 48 lit. q din Legea 333/2003.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 100 lei cu AVERTISMENT
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și citită în ședință publică azi, 04 martie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
P. H.-A. B. E.
Red. H.A.P. – 08.04.2013
Tehnored. E.B. – 08.04.2013
4 ex.
| ← Cereri. Sentința nr. 2939/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Cereri. Sentința nr. 985/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
|---|








