Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 602/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 602/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 3957/40/2012
DOSAR NR._ LITIGIU DE MUNCĂ
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 aprilie 2013
Președinte – N. T.
Asistent judiciar - D. C.
Asistent judiciar - E. P.
Grefier - C. B.
Sentința civilă nr. 602
La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamantul M. Ș., cu domiciliul în B., .. 5, jud. B., și pârâta ., cu sediul în loc. D., .. 70, jud. B..
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 4 aprilie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi, când:
TRIBUNALUL
Asupra conflictului de drepturi de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ , reclamantul M. Ș. a chemat în judecată pe pârâta .., prin reprezentant legal Sergio Longo, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pentru orele suplimentare efectuate în cadrul societății pârâte în perioada noiembrie 2009- decembrie 2011, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte de la data de 15.09.2009 - când s-a încheiat între părți un contract individual de muncă pe durata nedeterminată, înregistrat sub nr._/23.09.2009 la ITM B. - și până la data de 21.12.2011, când raporturile de muncă au încetat prin concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
În cadrul acestei societăți,a ocupat postul de șofer si a fost încadrat cu un salariu lunar de 2015 RON.
Întrucât și-a executat obligațiile din contractual individual de muncă, prestând și un număr de 553 ore suplimentare în perioada noiembrie 2009-decembrie 2011, reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâta la plata aceste ore potrivit legislației dreptului muncii.
A susținut că,în acest interval de timp, în calitatea pe care o avea(cea de șofer), a parcurs distanțe în afara orelor de program în interesul serviciului și nu a beneficiat pentru toate aceste ore suplimentare, de acordarea de ore libere plătite, așa cum prevede legislația în materie.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat:
" Orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează, ori in zilele de sărbători legale, se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform Contractului colectiv de munca aplicabil Legii 53/2003 -Codul muncii."
Potrivit Codului muncii, art. 117" Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară " iar potrivit art. 119 "Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. (2) în aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. "
Art. 120. - (1) în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. "
De asemenea, si Contractul colectiv de muncă 2007-2010(aplicabil) prevede la art. 14 că " Orele prestate, la solicitarea angajatorului, peste programul normal de lucru stabilit în unitate sunt ore suplimentare" iar la art. 15 că "salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. "
Reclamantul a învederat și că, la solicitarea angajatorului, respectiv a administratorului Sergio Longo, a efectuat diverse curse(multe dintre ele spre Iași pentru a-1 duce la aeroport) în afara orelor de program, atât in zilele lucrătoare cât și in zilele nelucrătoare, ziua si noaptea (119 ore lucrate sâmbăta, 89 ore lucrate noaptea).
În drept, reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 117-120 din Codul muncii, Contractul colectiv de munca 2007- 2010.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri ( f.7 -37), cu martorii B. R.( f.11 -12 vol.II ) și A. A. (f.21 vol.II ),cu interogatoriul pârâtei( f.65-66 și 69 vol.I) și a unei expertize de specialitate contabilă pentru calcularea sumelor datorate ( f.44 -59 vol. II).
Pârâta .. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată( f.41-45).
În apărare, pârâta a arătat că reclamantul a fost angajat în cadrul ., având funcția de șofer,în perioada 15.09._11, conform contractului individual de muncă nr._/23.09.2009, care a încetat la data de 21.12.2011, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
În toată această perioadă, reclamantul - asemenea celorlalți salariați - nu a efectuat ore suplimentare peste programul normal de lucru care să nu fi fost compensate cu orele libere plătite de fiecare dată, conform prevederilor legale.
1) Pârâta a menționat că potrivit dispozițiilor Codului muncii, salariatul are obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a-și îndeplini atribuțiile ce îl revin conform fișei postului. Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operațiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condițiile unor procese tehnologice și de muncă determinate. De altfel, din definiția salariului (care include și sporurile aferente) consemnată în art. 159 din Codul Muncii,reiese expres că acesta reprezintă „contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”
Astfel, coroborând aceste aspecte, pentru a se calcula corect orele suplimentare - asta în eventualitatea în care s-ar dovedi că ar fi fost efectuate în fapt - ar trebui luate în calcul toate elementele care duc la stabilirea exactă a orelor prestate de salariat în slujba angajatorului,a atribuțiilor postului, a pauzelor de cafea, de fumat (reclamantul fiind fumător) etc, moment la care se poate ajunge ușor la concluzia ineficientei muncii unui angajat care, chiar dacă stă la dispoziția angajatorului 8 ore, nu lucrează efectiv nici 80% din timpul de muncă la capacitatea solicitată pentru un post.
Pârâta a solicitat a se avea în vedere că - inclusiv în absența unei fișe a postului pentru postul de șofer ocupat de reclamant în perioada 2009 - 2011, atribuția, responsabilitatea si sarcina principală a postului era aceea de a conduce autoturismul încredințat de către societatea angajatoare, sarcină pe care acesta era obligat să o execute într-un interval de 8 ore, dat fiind specificul postului. Or, este la nivelul limitelor corpului uman să prestezi o astfel de muncă un interval întreg de 8 ore, iar fizic vorbind, acesta nu putea desfășura mai mult de 8 ore pe zi în mod frecvent, astfel că nu se poate pune problema efectuării orelor suplimentare.
Prestarea muncii suplimentare constituie (sau ar trebui să constituie) o excepție, deoarece, de regulă, sarcinile de producție trebuie să fie realizate, de către angajat într-o bună organizare, în timpul programului de lucru. Reținând aspectele mai sus menționate, dacă luăm în calcul timpul pe care reclamantul îl pierdea cu fumatul sau cu activități conexe zonei personale (întrucât programul flexibil al reclamantului îi permitea să nu fie prezent de fiecare dată și în fiecare zi la sediul subscrisei sau în cursele în care era trimis), pârâta a apreciat că din programul zilnic de muncă, reclamantul realiza cel mult 8 ore de muncă/zi, uneori nici măcar 8 ore, astfel încât în speță nu se poate pune problema de ore suplimentare și de obligare a societății la plata acestora.
2) Cu privire la foile de parcurs depuse de către reclamant atașat cererii de chemare în judecată, pârâta a menționat că din interpretarea dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile, rezultă că foaia de parcurs reprezintă un document de evidență primară în baza căruia se verifică cursele realizate, kilometrii parcurși, alimentările și consumurile de carburanți, dar nu reprezintă un înscris - probă referitor la orele de program efectuate suplimentar.
Mai mult decât atât, aceste foi de parcurs nu reprezintă decât un înscris ce emană în mod exclusiv de la reclamant, neavizat/neînregistrat în evidențele societății (respectiv verificate de către o persoană cu atribuții în acest sens/reprezentativă din cadrul societății), motiv pentru care aceste foi de parcurs nu pot reprezenta probe concrete în susținerea pretențiilor reclamantului privind plata orelor suplimentare.
Dacă aceste foi de parcurs ar fi fost înregistrate în evidențele angajatorului sau ar fi fost parafate de acesta, ar fi constituit un mijloc de probă pentru orice alt element pe care îl conțin, cum este cazul orelor de plecare și de revenire din cursă (traseu), însă în acest caz specific, pârâta a apreciat că trebuie înlăturate ca și mijloc de probă pentru solicitările salariatului. O foaie de parcurs nu poate determina în mod cert timpul de munca efectiv prestat de către șofer, ci doar o eventuală fișa tahograf (care contorizează atât timpul de condus cât și de staționare precum) și deconturile pentru diurnă precum și fisele colective de pontaj.
Avându-se în vedere că fișe de tahograf nu există pentru autoturismul condus de reclamant (nefiind obligatorie montarea unui astfel de dispozitiv pentru vehiculele mai mici de 3,5 t), pârâta a considerat că pentru a se analiza în mod corect perioada de timp vizată de reclamant, trebuie coroborate mijloacele de probă constând în pontajele zilnice (cu atât mai mult cu cât acestea se efectuează în mod electronic), statele de plată întocmite de angajator și deconturile pentru diurnă înregistrate în evidențele societății - doar acestea fiind relevante pentru stabilirea orelor de program suplimentare efectuate si respectiv plătite/compensate de angajator.
Raport la aceste aspecte, pârâta a susținut că pontajul zilnic realizat face dovadă cu precizie a orelor prestate de către reclamant și a timpului liber plătit acordat în compensare.
3) Separat de susținerea că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare (care să nu fie plătite sau compensate cu ore libere, conform Codului muncii), pârâta a învederat faptul că din documentele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu rezultă că angajatorul ar fi solicitat în permanență efectuarea de ore suplimentare.
Este adevărat că în anumite cazuri există mici diferențe de pontaj zilnic, generat de niște situații speciale, însă în zilele următoare (30/60), reclamantul figurează ca fiind pontat cu 8 ore, deși cartela electronică nu a fost folosită de către acesta, respectiv nu s-a prezentat la serviciu, ceea ce face dovada faptului că angajatului i-au fost acordate ore libere în compensare chiar mai mult decât cele efectuate peste programul de muncă la un moment dat. Această situație este raportată la faptul că natura postului ocupat de reclamant nu presupunea o prezență permanentă la sediul angajatorului sau să fie la dispoziția acestuia, putând să dispună în mod liber de timpul său în anumite momente, beneficiind în acest caz de timp de odihnă și de recuperare pe lângă zilele de concediu acordate conform contractului individual de muncă.
De altfel, în dreptul muncii, regula este aceea că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora (art. 122 (fost 119) alin. 1 Codul muncii.
Atunci când compensarea nu este posibilă în luna următoare, cel în cauză va primi un spor la salariu, stabilit prin negociere, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază (art. 122 (fost 119) alin. 2 Codul Muncii.
Prin urmare, plata orelor suplimentare apare ca o modalitate subsidiară a reglării orelor suplimentare, în sensul că întotdeauna trebuie avută în vedere după etapa în care se încearcă compensarea orelor suplimentare cu ore libere plătite.
4) Mai mult, compensarea orelor suplimentare are ca situație premiză o cerere înaintată de către salariat angajatorului, prin care să se ceară expres compensarea orelor suplimentare cu ore libere plătite. În lipsa unei asemenea cereri, refuzate de angajator, salariatul nu poate veni direct în fața instanței pentru a solicita contravaloarea orelor suplimentare.
Astfel, în condițiile în care reclamantul a considerat că a efectuat anumite ore suplimentare ar fi trebuit să solicite expres angajatorului compensarea prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile (30 de zile, înainte de modificarea Codului muncii) după efectuarea acestora.
De altfel, aspectele prezentate anterior sunt întărite de prevederile Regulamentului Intern al . care, în art. 42 și urm. prevede expres procedura de soluționare a cererilor sau reclamațiilor individuale ale salariaților, unde sunt încadrate și cererile privind acordarea de drepturi conform contractului colectiv de muncă sau legislației în vigoare.
Or, în condițiile în care nu a adresat o asemenea cerere angajatorului, pârâta a apreciat că reclamantul nu poate veni direct în fata instanței de judecată să solicite plata acestor ore suplimentare, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 1294/2009 a Curții de Apel Suceava.
Față de toate aceste aserțiuni, unde - prin raportare la foile de pontaj și la statele de plată a salariilor - reiese în mod clar că reclamantul abia dacă și-a realizat norma de muncă, nicidecum să mai efectueze și ore suplimentare pentru care să nu fi fost acordată o compensare în ore libere plătite, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri (f.79- 306), cu martorii G. A. ( f.13 vol. II ) și C. B.( f.14 vol. II ), cu interogatoriul reclamantului( f.81-82 și 6 –vol. II ) și a formulat obiective proprii pentru expertiza efectuată în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză,tribunalul reține următoarele:
Reclamantul M. Ș. a chemat în judecată pe pârâta .., prin reprezentant legal Sergio Longo, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pentru orele suplimentare efectuate în cadrul societății pârâte în perioada noiembrie 2009- decembrie 2011, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată
Pentru soluționarea pretențiilor reclamantului, tribunalul va constata că, din ansamblul probelor administrate în cauză la solicitarea ambelor părți, rezultă că reclamantul a efectuat ore suplimentare în perioada noiembrie 2009- decembrie 2011, conform calcului efectuat în raportul de expertiză contabilă, și că pentru această muncă i se cuvine suma netă de 5610 lei, nefiind compensată cu ore libere plătite.
Iar la stabilirea acestei obligații de plată în sarcina pârâtei, vor fi înlăturate toate apărările acesteia, din considerentele ce urmează.
În contractul individual de muncă încheiat între părți și înregistrat la ITM B. sub nr._/23.09.2009 (f.7-8), s-a prevăzut că atribuțiile postului de șofer ocupat de reclamant sunt cele „conform fișei postului” și că durata timpului de lucru este „de 8 ore /zi, 40 ore/săptămână”.
Prin urmare, în condițiile în care, potrivit art. 40 alin.1 lit. b din Codul muncii, angajatorul are dreptul de a stabili atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat iar, conform art. 40 alin.2 lit. b din același cod, are obligația de a asigura salariaților condiții corespunzătoare de muncă, pârâta nu poate imputa salariatului neîntocmirea unei fișe a postului și nici susține că natura postului de șofer ocupat de reclamant nu presupunea prezența efectivă la sediul unității.
Aceasta întrucât contractul individual de muncă nu conține o asemenea clauză, iar decizia nr. 361/30.11.2010 - ce stabilește și alte atribuții în sarcina reclamantului - precum și declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză dovedesc că reclamantul se prezenta la sediul unității atunci când nu pleca în curse.
Pârâta a evocat mai mult aspecte de principiu referitoare la norma de muncă, la buna organizare a timpului de lucru și la capacitatea de muncă, însă nu a avut în vedere situația concretă a reclamantului și nici obligația, și în același timp ,interesul societății de a-i asigura de lucru acestuia în conformitate cu clauzele contractului de muncă sau de a găsi soluții efective – dovedite cu înscrisuri însușite de ambele părți - în raport cu necesitățile firmei pentru postul ocupat de salariat.
Aceasta întrucât din foile de parcurs întocmite de salariat (f.10-37) și declarațiile martorilor a rezultat că reclamantul efectua și curse pentru transportul la/de la aeroporturile din Iași, Suceava și Bacău a administratorului societății, a tatălui acestuia, a unor invitați și a altor salariați ai societății, ceea ce presupunea prestarea activității și dimineața foarte devreme sau seara târziu, precum și în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbători legale în raport cu orarul zborurilor.
Pârâta a apreciat că aceste foi de parcurs depuse de reclamant (f.10-37) nu ar putea avea valoare probatorie întrucât, în principiu, constituie evidență primară doar pentru verificarea curselor realizate, a kilometrilor parcurși și a consumului de carburant și, oricum, nu sunt avizate /înregistrate de societate.
Este de observat, însă, că în condițiile în care la întrebarea nr. 3 din interogatoriul propus de reclamant, pârâta a susținut că nu există nicio evidență a kilometrilor parcurși cu autoturismul Chrysler condus de acest salariat (f.66 și 69), concluzia este că doar aceste foi de parcurs sunt cele care pot oferi o asemenea evidență, întrucât pârâta nu a indicat documentele pe baza cărora societatea proceda la înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor pentru combustibil și nici cum își exercita prerogativele de control asupra salariatului în contextul raportului de muncă.
Prin urmare, în acest context și având în vedere că mențiunile din foile de parcurs se coroborează cu declarațiile martorilor și cu evidența zborurilor pentru administratorul societății, tribunalul apreciază că aceste foi de parcurs pot fi luate în considerare pentru a se stabili și munca desfășurată în mod efectiv de către reclamant.
Iar, contrar susținerii pârâtei, evidența activității prestate de salariat nu poate rezulta numai din pontaje și state de plată, pentru că s-a probat că aceste înscrisuri nu reflectă în mod real programul de lucru al reclamantului.
Astfel:
- martora B. R. (f.11-12 vol. II) – director comercial la societatea pârâtă - a arătat următoarele:
„Nu știu exact la ce oră venea reclamantul în mod obișnuit la serviciu, însă menționez că la orele 8,30- maxim 9,00 la care eu veneam la serviciu îl găseam pe acesta la lucru.
Existau și cazuri în care reclamantul nu era la serviciu fiind plecat în cursă.
Reclamantul conducea o mașină de transport persoane aparținând firmei, marca Chrysler .
Nu știu cu exactitate cum era organizat programul de lucru al reclamantului, oricum în principal acesta se afla la sediul societății. Când pleca, probabil pleca în cursă sau poate și acasă dar eu nu știu acest aspect întrucât nu-mi spunea mie.
Menționez că au fost cazuri în care am fost dusă la aeroport la Suceava sau la Iași de către reclamant, fiind necesar să plecăm din B. devreme în cursul dimineții respectiv pe la orele 5,00. S-a întâmplat și ca reclamantul să mă aducă cu mașina de la aeroport după ora 16, respectiv chiar la ora 22,00 dacă avionul ajungea seara în aeroport.
Cunosc că reclamantul asigura transportul la și de la aeroporturile din Iași și Bacău și pentru administratorul societății, însă nu pot preciza orele la care efectua aceste transporturi…
Știu că evidența kilometrilor parcurși de cele două mașini ale firmei de la B. se realiza pe foi de parcurs…
Arătându-mi-se înscrisurile depuse la dosar, menționez că pentru autoturismul BMW am observat ca fiind completate foi de parcurs după modelul existent la fila 27 din dosar și nu după modelul de la fila 145 din dosar.
Știu că se întocmeau foi de parcurs și pentru Chrysler însă nu știu după care model se întocmeau…
Este adevărat că erau transportați la aeroport atât fostul director de producție cât și tatăl administratorului societății.
Apreciez că reclamantul făcea cam 5 transporturi pe lună la aeroporturi, întrucât directorul de producție mergea de 2 ori pe lună în Italia, administratorul societății făcea deplasări cam o dată pe săptămână, eu și colega mea A. G. făceam deplasările împreună și am fost în cursul anului trecut cam de 5 ori la aeroport. În plus, mai erau deplasările ocazionale pentru invitații firmei sau tatăl administratorului…
Când nu făcea deplasările la aeroport, reclamantul conducea mașina pentru necesitățile locale ale firmei, deplasându-se la taxe și impozite,la bancă și în alte locuri cerute de activitatea firmei.
Erau intervale de timp în cursul unei zile în care l-am văzut pe reclamant stând la birou…
În principiu reclamantul stătea la serviciu în timpul programului de lucru chiar dată nu avea curse.”
- martora G. A. – economist la societatea pârâtă - a precizat (f.13 vol. II):
„Reclamantul a lucrat la unitate în calitate de șofer, conducea un Chrysler. Știu că unitatea avea și un camion dar nu știu sigur cine îl conducea.
Cu această mașină se deplasa conducerea unității sau salariații care plecau în delegație, de asemenea mașina era folosită pentru deplasările locale ale societății la bancă, la vamă, la taxe și impozite.
Reclamantul făcea deplasări la aeroporturi la Suceava și Iași probabil și la Bacău, administratorul societăți făcea deplasări săptămânale la aeroport și era dus de către reclamant.
Întrucât nu am avut treabă în mod direct cu acest aspect nu pot face aprecieri în legătură cu numărul de deplasări la aeroport .
Știu că reclamantul avea un program de 8 ore, așa cum aveau toți salariații.
Chiar dacă trebuia să plece, de exemplu, seara la aeroport acesta stătea și în timpul zilei la program timp de 8 ore.
Nu pot preciza dacă reclamantul desfășura și altă activitate în afară de cea de șofer nefiind atentă la activitatea acestuia. Dar l-am văzut și la birou …
În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, am făcut deplasări în străinătate și am fost dusă la aeroport cu mașina condusă de reclamant, foarte devreme în cursul dimineții de la orele 4,30-5,00. Cred că am fost de vreo 3 ori la aeroport.
La acel moment nu l-am văzut pe reclamant să completeze foaie de parcurs însă l-am văzut la serviciu cu asemenea foi…
Reclamantul făcea deplasările la aeroport și în week-end dacă erau deplasări .
Deplasările la aeroport erau făcute de către administratorul unității,am fost și eu, martora R. B., Marco Bonachi și eventualii vizatori, directoarea economică J. P..
Nu am auzit discuții la firmă ca reclamantul să nu-și fi îndeplinit atribuțiile de serviciu.”
- martorul C. B. –consilier juridic la . (f.14 vol. II):
„Față de personalul T. reclamantul avea un program flexibil fiind la dispoziția administratorului societății. Obligația reclamantului nu era să fie în fiecare zi la serviciu de la 8,00-16,00.
Datorită acestui program flexibil, nu numai al reclamantului ci și al altor persoane cu asemenea program cum este și cazul meu, au apărut probleme privind înregistrarea electronică întrucât intrările și ieșirile dese erau de natură să determine anulări ale înregistrărilor în programul electronic. Aceasta întrucât programul era proiectat să înregistreze o intrare și o ieșire pe zi după un anumit interval de timp, întâmplându-mi-se să apar evidențiat ca intrând în unitate dar fără a se înregistra și ieșirea mea din unitate în aceeași zi.
Cu toate acestea nu am avut probleme în ceea ce privește evidențieze corectă a activității pe care am desfășurat-o și plata corespunzătoare a acesteia…
Nu pot preciza exact programul de lucru al reclamantului. Arăt că l-am văzut și la birou atunci când nu făcea deplasări cu mașina.
Mi-e greu să spun dacă reclamantul stătea mai mult decât 8 ore la lucru întrucât avea un program flexibil…
La aeroport făcea deplasări administratorul societății, se mai făceau deplasări o dată pe an la un târg de textile în Germania, erau preluați invitații societății, cred că și tatăl administratorului societății .
Asemenea deplasări se făceau în funcție de orarul zborului, așa încât cred că erau și la sfârșitul săptămânii.
Nu știu dacă administratorul societății pârâte a impus întocmirea de foi de parcurs pentru Chrysler, în condițiile în care această mașină era condusă doar de reclamant și de administrator.
Menționez că acel model de la fila 27 dosar,care mi s-a arătat, a fost întocmit inițial de mine pe când lucram la o altă societate aparținând aceluiași patron, în scopul justificării activității și a cheltuielilor cu transportul.
Nu cunosc dacă în contabilitatea societății sunt avute în vedere aceste foi de parcurs.”
- martorul A. A. – conducător autor la . vol. II) a menționat:
„Când nu mă ajuta pe mine pe camion, reclamantul conducea autovehiculele pentru transport persoane marca Chrysler și BMW. Eu aveam program de lucru de la 8-16 dar datorită plecărilor în curse depășeam acest program.
Cu mașinile menționate, reclamantul făcea deplasări în vederea efectuării de aprovizionări cu diverse produse pentru unitate atunci când acestea nu presupuneau un volum mare pentru a fi necesară deplasarea camionului . De asemenea, știu că făcea deplasări la Iași pentru a duce patronul firmei la aeroport, probabil și alți salariați.
Eu doar eram coleg de serviciu cu reclamantul însă nu am urmărit în mod special activitatea desfășurată de acesta,știu totuși că se întâmpla să se întoarcă seara târziu din deplasări sau că pleca dimineața foarte devreme și că în funcție de necesități, efectua asemenea deplasări și sâmbăta sau duminica.
Eu afirm că, indiferent de orele de deplasare în afara localității, pentru transport persoane sau mărfuri, reclamantul era obligat să respecte cele 8 ore de program la unitate, tot de la 8-16,00. Reclamantul stătea la birou însă eu când nu aveam activitate efectuam activități și în fabrică.
Evidența activității pe care eu o desfășuram și deplasările erau înregistrate în foi de parcurs pe care eu le întocmeam din dispoziția reclamantului M. Ș., care era șeful meu . Știu că și reclamantul întocmea foi de parcurs pentru deplasările lui cu autovehiculul Chrysler.
Fiind întrebat de către instanță și arătându-mi-se documentele din dosar, menționez că foia de parcurs de la fila 244 era cea întocmită de mine pentru camion, iar foaia de parcurs de la fila 27 era cea întocmită de către reclamant pentru autoturismul Chrysler.”
Față de disp. art. 122 (fost 119) din Codul muncii, tribunalul nu a reținut nici argumentul pârâtei, conform căruia în lipsa formulării de către reclamant a unei cereri pentru compensarea orelor suplimentare făcută în următoarele 30 (60) zile calendaristice după efectuarea lor, acesta nu ar putea solicita direct în instanță plata orelor suplimentare.
Aceasta întrucât textele arătate din Codul muncii nu au reglementat în mod explicit și imperativ vreo procedură prealabilă de urmat de către salariați, așa încât nu sunt incidente dispozițiile art. 109 alin.2 Cod procedură civilă, deoarece prevăd că „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.”
Este adevărat că dispozițiile legale incidente prevăd, ca primă opțiune,compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite și apoi plata lor prin adăugarea unui spor la salariu, însă în cauză reclamantul nu mai are calitatea de salariat al pârâtei astfel încât, față de ansamblul celor ce preced, este îndreptățit la plata cu acest titlu a sumei nete de 5610 lei, calculată de expert – și contestată de pârâtă numai sub aspectul valorificării foilor de parcurs nu și a modului efectiv de calcul.
Sub acest aspect, nu poate fi reținută nici hotărârea judecătorească indicată de pârâtă cu titlu de practică judiciară, întrucât și reclamantul a depus la dosar copia unei alte decizii a Curții de Apel Suceava în care este exprimată o opinie contrară, așa încât prezenta sentință a fost pronunțată pe baza situației de fapt rezultată din probele administrate în această cauză și a dispozițiilor legale incidente.
Față de dispozițiile art. 166 alin.4 din Codul muncii (fost 161 alin.4), pârâta va fi obligată să plătească reclamantului și daune interese în sumă de 657,9 lei, reprezentând actualizarea sumei de 5610 lei în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 31.1._, precum și egale cu actualizarea sumei de 6267,90 lei de la 1.01.2013 până la data plății efective.
Având în vedere modul de soluționare a acțiunii reclamantului, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească acestuia și cheltuieli de judecată în sumă de 1925 lei, din care 725 lei reprezintă onorariu expert și 1200 lei - onorariu avocat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă RĂ Ș T E
Admite acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamantul M. Ș. în contradictoriu cu pârâta .. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantului:
- suma netă de 5610 lei pentru orele suplimentare prestate de luni până vineri,precum și cele din zilele de sâmbătă ,duminică și sărbători legale din perioada 15.09._11;
- 657,9 lei ,reprezentând actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumei de 5610 lei, de la data scadenței până la 31.12.2012;
- actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumei datorate de 6267,90 lei de la 1.01.2013 până la data plății efective;
-1925 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2013.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN v
Tehnored. BC
4 ex/18.06. 2013
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 971/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Anulare act. Sentința nr. 1334/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
