Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1278/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1278/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 2419/40/2014
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1278
Ședința publică din 10 noiembrie 2014
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. – G. D.
La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamanții B. A. M., B. D., B. F., B. G., E. O., G. I., G. A., H. A., I. F., M. D., M. O., M. V., M. M., O. Lidiia, R. E., Taraciuc Lidiia și Taraciuc V. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. și pârâții Școala G. „D. B.” Viișoara, județul B. și C. L. Viișoara, județul B..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 4 iunie 2014 reclamantul S. Învățământului Preuniversitar B. în numele și pentru membrii săi de sindicat B. A. M., B. D., B. F., B. G., E. O., G. I., G. A., H. A., I. F., M. D., M. O., M. V., M. M., O. Lidiia, R. E., Taraciuc Lidiia și Taraciuc V. au chemat în judecată pe pârâții Școala G. „D. B.” Viișoara, județul B. și C. L. Viișoara, județul B. - solicitând obligarea acestora la calcularea și plata diferenței dintre salariul efectiv încasat în perioada 1.01 – 12.05.2011 și salariul calculat în conformitate cu Legea 221/2008, Legea 330/2009, Legea 285/2010 și Legea 283/2011 și cu deducerea diferențelor salariale încasate în temeiul OUG 19/2012.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților la plata de daune interese constând în actualizarea în funcție de rata inflației și dobânda legală.
În motivarea în fapt a acțiunii, sindicatul a arătat că în perioada în discuție 1.01 – 12.05.2011 (până la . Legii 63/2011) reclamanții - care sunt cadre didactice/didactice auxiliare - au fost salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii 221/2008, salariul fiindu-le calculat în funcție de valoare de 400 lei a coeficientului 1 de salarizare.
Prin Legea 118/2010 avusese loc, începând cu 3.07.2010 ,reducerea salarială de 25%, care însă, potrivit art. 16 din această lege trebuia să - și înceteze efectele până la 1.01.2011.
Cu toate acestea, Legea 285/2010 a prevăzut de la 1.01.2011 o majorare de numai 15% care a fost aplicată la cuantumul salariului din octombrie 2010, astfel încât nu a fost recuperată diminuarea inițială.
Ulterior, la 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea 63/2011 care a prevăzut o nouă metodologie de calcul a salariilor personalului didactic și didactic auxiliar, acestea nemaifiind stabilite în baza coeficienților de ierarhizare și a valorilor aferente, astfel încât, în fapt, începând cu această dată ar fi avut loc o reducere a salariilor.
În acest context, majorările salariale ce au urmat, de 8% și respectiv 7,4% acordate prin OUG 19/2012 s-au calculat și s-au plătit la un salariu stabilit după metodologia prevăzută de Legea nr. 63/2011, salariu inferior celui calculat în baza coeficientului 1:400.
Aceste creșteri salariale nu ar fi acoperit prejudiciul suferit de membrii de sindicat ca urmare a reducerii inițiale cu 25%, întrucât reducerea inițială cu 25% a fost aplicată la salarii mai mari stabilite în baza Legii 221/2008, în timp ce creșterile salariale ulterioare au operat la salariile mai mici stabilite în baza Legii nr. 63/2011.
Or, reclamanții susțin că prin acțiunea de față urmăresc repararea acestui prejudiciu.
Aceștia au mai arătat că termenul de prescripție de 3 ani trebuie calculat de la data la care s-a născut dreptul lor la acțiune, iar această dată este cea la care ar fi constatat că în pofida creșterilor salariate care au avut loc prin Legea nr. 285/2010 și OUG nr. 19/2012, au suferit un prejudiciu prin nerestituirea întregii sume reținute din salarii în urma aplicării Legii nr. 118/2010 ( art. 2523 NCC și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 ).
„Din acest punct de vedere, nu ar fi putut anticipa acest prejudiciu încă din perioada menționată în petitul acțiunii, deoarece diferențele de drepturi salariale solicitate nu erau datorate în această perioadă, iar data scadenței acestor drepturi nu poate fi considerată perioada menționată”.
S-a subliniat că dreptul lor la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a OUG nr. 19/2012 pentru că numai începând cu această dată au constatat că a rămas o diferență salarială ce nu a fost și nu va fi acordată de legiuitor .
S-a susținut că „și în ipoteza în care s-ar considera că dreptul la acțiune s-a născut la data menționată în petit, termenul de prescripție de 3 ani început înainte de . NCC a fost întrerupt în condițiile art. 16 lit.b din Decretul nr. 167/1958 prin introducerea acțiunii în justiție prin care au solicitat în contradictoriu cu aceeași pârâți restituirea întregului procent de 25% ( și nu numai a unei părți din acest procent solicitat prin acțiunea de față) luat din salarii în temeiul Legii nr. 118/2010”
Totodată, au pretins că în condițiile art. 16 lit.a din Decretul nr. 167/1958, restituirile eșalonate și parțiale acordate prin Legile nr. 285/2010 și OUG nr.19/2012 au valoarea juridică a unor recunoașteri a dreptului lor de a obține recuperarea procentului de 25% luat din salarii .
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 221/2008, Legii 330/2009, Legii nr. 285/2010, Legea 283/2011, OUG nr. 19/2012 și ale art. 166 alin. 4 Codul muncii, art. 1530, 1531, 1535 coroborate cu art. 2 și 3 alin. 2-4 din OG nr. 13/2011.
În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
Analizând susținerile părților în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de cadre didactice/didactice auxiliare la unitatea școlară pârâtă.
Aceștia nu invocă că în perioada în discuție (1.01 – 12.05.2011) nu ar fi beneficiat de calculul salariilor în funcție de valoarea de 400 lei a coeficientului 1 de salarizare, sau că ar fi existat vreo greșeală materială de calcul al salariului.
Ci, că atunci când a avut loc ultima majorare salarială prevăzută de OUG 19/2012, de 7,4% și-au dat seama că în realitate nu au ajuns la cuantumul salariului avut înainte de reducerea cu 25% prin Legea 118/2010.
Dar, este de observat în primul rând, că atenuarea, recuperarea acestei reduceri s-a efectuat prin actele normative emise de legiuitor, iar în al doilea rând,că nu s-a realizat dintr-o dată, ci treptat în timp (creșterile salariale respective: 15%, 8% și 7,4% neoperând în . mult, nici una dintre aceste majorări nu s-a aplicat retroactiv, ci după cum a fost prevăzut în mod expres de către fiecare act normativ în parte. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2011 a intervenit creșterea salarială de 15% conform art. 1 din Legea 285/2012 iar de la 1 iunie2012 și de la 1 decembrie 2012 cele de 8%, respectiv 7,4 % potrivit art.1 din OUG 19/2012.
Prin urmare, oricum, pentru perioada în discuție nici nu putea fi vorba despre o recuperare totală a diminuării inițiale de 25%, câtă vreme pentru intervalul respectiv opera doar majorarea de 15%.
În acest context, instanța a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune având în vedere că potrivit art. 201 din Legea 71/2011: „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Or, perioada pentru care se cere diferențele de drepturi salariale este 1.01 – 12.05.2011, deci înainte de . Nodului cod civil la 1.10.2011, astfel încât în speță excepția prescrierii își păstrează caracterul de ordine publică conferit de dispozițiile Decretului 167/1958 ce-i guvernează regimul juridic, situație în care poate fi pusă în discuție din oficiu de către instanță.
La soluționarea excepției prescrierii dreptului la acțiune, instanța va avea în vedere că potrivit art. 171 Codul muncii: „ Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.”
Or, în speță reclamanții pretind că diferențele salariale erau datorate pentru perioada 1.01.2011, iar acțiunea au înregistrat-o pe rolul instanței la 4 iunie 2014.
Prin urmare, pentru intervalul 1.01.2011 – 30.04.2011 pretențiile solicitate sunt prescrise.
S. susține că termenul de prescripție ar fi început să curgă abia de la data la care ar fi avut loc ultima majorare salarială, de 7,4% dispusă prin OUG 19/2011 și anume de la 1.12.2012 întrucât abia atunci și-au dat seama că diminuarea inițială de 25% nu se acoperea în totalitate.
Însă, instanța constată că nici această majorare, nici celelalte nu au operat retroactiv astfel încât oricum, nu pot fi aplicate și intervalului în discuție.
Iar despre întreruperea termenului de prescripție nu poate fi vorba, întrucât plata unor drepturi salariale restante nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor deduse judecății neavând legătură cu acestea.
În altă ordine de idei, nerevenirea de către legiuitor - începând cu 1.01.2011 – la cuantumul salariului din iunie 2010 de dinainte de reducerea cu 25% ,nici nu poate constitui o problemă care să poată fi hotărâtă de către instanța de judecată, atâta timp cât salarizarea personalului bugetar este stabilită numai prin lege potrivit art. 162 alin. 3 din Codul muncii, iar procentul și modul de calcul al majorărilor respective au fost dispuse expres și explicit prin actele normative susmenționate (Legea 285/2010 și OUG 19/2012). Practic, prin cererea lor reclamanții solicită instanței să adaoge la lege majorări salariale.
Or ,în nota la anexa 2 la Legea 63/2011 se prevede foarte clar că în cuantumul tuturor salariilor de încadrare la care se referă această anexă (respectiv ale personalului didactic/didactic auxiliar din învățământul preuniversitar) se include și majorarea de 15% aplicabilă pentru 2011.
Prin urmare, pentru perioada 1.01-30.04.2011 instanța va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune iar pretențiile aferente intervalului rămas din luna mai 2011 vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescrierii dreptului material la acțiune privind pretențiile bănești aferente perioadei 01.01._11 și, pe cale de consecință le respinge ca fiind prescrise.
Respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect pretențiile bănești aferente perioadei 01.05._11,acțiune formulată de reclamanții: B. A. M., B. D., B. F., B. G., E. O., G. I., G. A., H. A., I. F., M. D., M. O., M. V., M. M., O. Lidiia, R. E., Taraciuc Lidiia și Taraciuc V. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. în contradictoriu cu pârâții Școala G. ,,D. B.” Viișoara și C. L. Viișoara.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare,cererea și motivele de apel urmează a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B.. .
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Red. L.L./ 8.12.2014
Dact. D.U.
Ex.4/9.12.2014
| ← Reconstituire vechime. Sentința nr. 1383/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 599/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
