Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 71/2015. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 71/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 2456/113/2014
Dosar nr._
OPERATOR DATE CP 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 71
Ședința publică de la 4.02.2015
Judecător – V. A.
Asistenți judiciari – L. C., D. B.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată de reclamanta ., cu sediul în B., ., . ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat B. E. A., din . nr.520, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta G. M., cu domiciliul în B., . ..3 ..
La apelul nominal au răspuns avocat B. E. A. pentru reclamantă în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar și pârâta G. M. personal.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că procedura este completă; cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art.270 Codul muncii; cauza este la al treilea termen de judecată. La data de 27.01.2015 la dosar s-a depus cerere formulată de reclamantă prin avocat prin care arată că renunță la judecata acțiunii. la data de 30.01.2015 la dosar s-a depus cerere formulată de avocatul pârâtei prin care solicită amânarea cauzei întrucât se află în concediu de odihnă, iar în cazul în care se depune de către reclamantă cerere de renunțare la judecată solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Avocat B. E. A. solicită să se ia act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii.
Pârâta G. M. arată că este de acord cu renunțarea reclamantei la judecata acțiunii.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._, în data de 11.08.2014, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta G. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a primit în nenumărate rânduri mai multe sume de bani pentru a efectua plăți pentru datoriile societății și avansuri ale salariului, sume ce le solicita pentru diferite probleme personale, spunând că acestea să-i fie reținute din salariu. Astfel, pârâta a solicitat suma de_ lei pentru o operație a unui nepot al său, suma de_ lei pentru a ajuta o prietenă pentru a plăti ratele la casă, 4400 lei sumă cerută la începutul lunii iulie pentru taxele societății,_ lei, sumă încasată de pârâtă prin închirierea celor 10 apartamente deținute de societate, suma de_ lei pentru plăți la Administrația Fiscală și 6600 lei sumă ce a fost cerută pentru a susține examenul de intrare în profesia de avocat, în total ajungându-se la suma de_ lei. Reclamanta a arătat că a încercat să ia legătura cu pârâta, dar a comunicat că este plecată din localitate. A trimis prin poștă cu confirmare de primire o notificare prin care i-a adus la cunoștință despre sumele datorate, însă pârâta nu a formulat nici un răspuns. Reclamanta a depus o declarație a pârâtei prin care recunoaște că a primit diferite sume de bani. În drept s-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.53/2003, art.148 și art.453 C.pr.civ.
La data de 8.12.2014, după primul termen de judecată, pârâta a formulat cerere de repunere în termen pentru a formula întâmpinare și cerere reconvențională.
La data de 27.01.2015 reclamanta prin avocat a depus cerere prin care a arătat că renunță la judecata acțiunii.
În drept, potrivit art.406 alin.1 C.p.civ. reclamanta poate să renunțe oricând la judecată.
Se reține că pârâta a fost de acord cu renunțarea la judecata acțiunii, fiind respectate prevederile art. 406 alin. (4) C.pr.civ.
Având în vedere poziția procesuală exprimată de reclamantă, tribunalul va lua act de renunțarea la judecata contestației.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care au făcut parte din completul de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEL LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.406 C.p.civ. ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanta ., cu sediul în B., ., . ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat B. E. A., din . nr.520, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta G. M., cu domiciliul în B., . ..3 ..
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică azi 4.02.2015.
Președinte Cu vot consultativ Grefier
V. AlionteAsistenți judiciariAdina B.
L. C. D. B.
Red și Dact.B..A.
4 ex./9.02.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 331/2015. Tribunalul BRĂILA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 409/2015. Tribunalul BRĂILA → |
|---|








