Obligaţie de a face. Sentința nr. 409/2015. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 409/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 427/109/2015
Codul operatorului de date personale: 4481
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă nr. 409
Ședința publică din 18.05.2015
PREȘEDINTE: L. M.
Asistenți judiciari: D. B., C. Z.
Grefier: A. E. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei, în materia litigii de muncă, formulată de reclamantul D. V., cu domiciliul ales la avocat Colta G. F., în Râmnicu V., .. 8, ., ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în București, .-6, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 06.05.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.396 C.p.civ. a amânat pronunțarea succesiv la data de 14.05.2015 și 18.05.2015.
TRIBUNALUL
Asupra procesului de față;
Prin acțiunea, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr._ /31.07.2014, reclamantul D. V. (alături de alți reclamanți) a chemat în judecată pe pârâta . SRL București pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate că și-a desfășurat activitatea în condiții grele, specifice grupei a II a de muncă, în procent de 100 %.
De asemenea, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverința în forma prevăzută de lege, care să ateste atât procentul de 100%, lucrat în condiții de grupa a II a de muncă, cât și perioada în care a prestat munca. Reclamantul solicită cele de mai sus pentru perioada 09.03._01.
În motivarea acțiunii, reclamantul a mai susținut că în perioada menționată mai sus a prestat activitate în unitățile din domeniul gazelor naturale, care s-au numit inițial Întreprinderea de Rețele Industriale de Distribuția Gazelor Naturale București, iar apoi ca urmare a reorganizării, . SRL București, membră a grupului GDF SUEZ ENERGY România, fiind proprietarul conductelor de distribuție gaze naturale.
Activitatea sa s-a desfășurat în instalațiile de alimentare gaze naturale amplasate subteran și suprateran, la exterior, pe clădiri, respectiv la interior în condiții de risc permanent determinat de gazele naturale, substanța deosebit de inflamabilă, dar și de echipamentele de măsură și contorizare a consumatorilor, dintre care unele prevăzute cu mercur.
Meseria de instalator gaze naturale este prevăzută de nomenclatorul de funcții și meserii la codul 7136.2.2, meseria numindu-se conform nomenclatorului: instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze.
Această meserie include pe instalatorii și montatorii de țevi, care execută lucrări de montaj de instalații sanitare, gaze, încălzire centrală, ventilare și condiționare, alimentare cu apă, rețele exterioare și instalații frigorifice.
Pentru că nomenclatorul de funcții nu distinge între meseria de instalator gaze naturale și cea de instalator instalații sanitare și termoficare, în temeiul prevederilor Decretului lege 68/1990, anexa II punctul 140, care a fost emis pentru a elimina inechitățile privind salarizarea, reclamantul consideră că este obligatoriu ca și meseria de instalator gaze naturale să fie încadrată în grupa a II-a de muncă prin asimilare.
Tot un act normativ similar, în opinia reclamantului, este și HG 1223/1990, pentru că activitatea de distribuție gaze naturale este similară cu cea din construcții montaj.
Reclamantul invocă acordarea grupei I de muncă pentru electricienii din Sistemul Energetic, deși meseria lor nu se regăsea în nici o anexă privind încadrarea în grupa I de muncă, fiind asimilată cu meseria de electrician din Sistemul Căi Ferate.
În opinia reclamantului, instanța trebuie să aibă în vedere că Ordinul 50/1990, așa cum a fost completat cu Decretul Lege 68/1990, nu poate fi restrâns, în sensul că nu poate fi aplicat strict la măsurile, activitățile sau locurile de muncă nominalizate în anexe, ci trebuie să examineze activitățile concrete desfășurate de salariați, condițiile de lucru ale acestora, pe baza clauzelor din contractele colective de muncă. În acest scop, al examinării și constatării condițiilor de muncă, reclamantul susține că se impune administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate în protecția muncii.
Prin Decizia nr. 258/2004, a ÎCCJ s-a arătat în mod clar că Ordinul nr. 50/1990 a devenit aplicabil și altor activități și funcții chiar dacă nu sunt nominalizate în anexele Ordinului.
Asupra procentului de 100%, reclamantul susține că pe toată perioada programului de muncă a lucrat în aceleași condiții periculoase, care s-au reflectat și în sistemul de salarizare.
În continuarea motivării acțiunii, reclamantul prezintă similitudinile dintre meseria de instalator gaze cu alte meserii ce beneficiază de încadrarea în grupa superioară de muncă conform Ordinului 50/1990, Ordinului 125/1990, Ordinului 100/1990, Decretul Lege 68/1990, H.G 1223/1990.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a cerut administrarea probei cu: contractul colectiv de muncă, actele personale privind raportul de muncă, interogatoriul și expertiza tehnică în specialitatea protecția muncii, cu enunțarea obiectivelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile legale din actele normative precizate în acțiune.
Pârâta prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca nefondată.
Excepția prescripției a fost motivată în drept de pârâtă prin dispozițiile Deciziei 167/1958, aplicabil în cauză și pe calificarea acțiunii ca fiind acțiune cu scop patrimonial, întrucât se urmărește valorificarea datelor solicitate la stabilirea pensiei.
Cum reclamantul a luat cunoștință de nerecunoașterea grupei de muncă cel mai târziu la data când i s-a înmânat carnetul de muncă (21.06.2011, fila 359), dată de la care au trecut mai mult de 3 ani până la data promovării prezentei acțiuni, dreptul său la acțiune era prescris.
Pe fond, pârâta a cerut respingerea acțiunii.
Acesta se apără, arătând că încadrarea în grupa a II- a de muncă se face cu respectarea strictă a dispozițiilor legale.
Funcția de instalator gaze pe care a exercitat-o reclamantul nu este menționată de nici unul dintre actele normative care stabilesc meseriile ce se încadrează în grupa a II a de muncă, iar asimilarea meseriei de instalator gaze cu altă meserie, care este reglementată în mod expres ca fiind în grupa a II a de muncă nu este posibilă, pentru că nu sunt întrunite condițiile, în sensul că meseria de instalator gaze nu s-a exercitat în acele condiții care permit încadrarea în grupă de muncă superioară (munca în canale, camere subterane, pe șantiere).
De asemenea, pârâta subliniază că reclamantul nu a fost nominalizat de conducerea societății că a prestat muncă în grupa a II-a.
În carnetul de muncă sau în contractul de muncă al reclamantului nu s-a menționat nimic în acest sens.
Referitor la procentul în care munca a fost prestată în condiții de grupa a II-a, reclamantul nu a dovedit că cel puțin 70% din timp a desfășurat activitate în condiții de grupa a II-a.
Faptul că s-au pronunțat și alte hotărâri judecătorești pentru recunoașterea grupei de muncă este fără semnificație, atât timp cât practica judiciară nu este izvor de drept.
Capătul 2 de cerere (eliberarea de adeverință pentru atestarea grupei de muncă), în opinia pârâtei este de asemenea nefondat, în cauză, neexistând acte justificative care să conțină elemente necesare și suficiente pentru eliberarea unei adeverințe.
În apărare, pârâta a cerut proba cu înscrisuri, considerând inutilă, neconcludentă și nepertinentă, proba cu expertiza de specialitate solicitată de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 190/28.01.2015 a Tribunalului Argeș, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privindu-l pe D. V. la Tribunalul B., în a cărei rază de competență domiciliază acesta.
Fiind astfel investit, analizând acțiunea și apărările expuse anterior pe baza probelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține cele ce vor fi expuse în continuare:
Întrucât în cauză s-a invocat de pârâtă excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 248 C.P.C, tribunalul va analiza mai întâi această excepție.
În opinia instanței, acțiunea reclamantului nu este evaluabilă în bani.
Având două capete de cerere, acțiunea are caracteristicile unei acțiuni în constatare (pentru primul capăt de cerere) și obligația de a face,( pentru al doilea capăt de cerere).
Ca urmare, termenul de 3 ani pentru prescripția dreptului la acțiune propus de pârâtă nu este incident în cauză.
Tribunalul mai constată că, în temeiul art. 34 alin. 5 c.m., reclamantul este îndreptățit să ceară angajatorului, iar angajatorul este obligat să elibereze salariatului, ori fostului său salariat, un document care să ateste date despre activitatea sa, fără a se stabili un termen anume. Scopul prevederii de mai sus și nelimitarea în timp a posibilității salariatului sau fostului salariat de a o formula, este justificat de interesul beneficiarului acestor date de a-și constitui documentația necesară în vederea pensionării.
Așadar, tribunalul constată că excepția prescripției nu este fondată.
Pe fondul cererii, instanța reține că reclamantul D. V. a fost angajat inițial al Regionalei de Gaze G., în meseria de lăcătuș mecanic întreținere și reparații universale, ca practicant, astfel cum rezultă din contractul de muncă depus în copie la dosar (fila 75, dosar Tribunalul Argeș).
Angajatorul aparținea la acea dată de IRIDGN București, iar ulterior, ca urmarea reorganizării s-a numit ROMGAZ RA, Regionala G.. În 1998, reclamantul s-a transferat la . București, Sucursala G..
La data de 01.04.1993, reclamantul este angajat în meseria de instalator gaze, pe care o practică până la 01.04.2001, adică până la sfârșitul perioadei pentru care cere constatarea grupei. Din copia cărții de muncă și a contractului de muncă nu rezultă că reclamantul a fost încadrat să presteze muncă în condiții grele, periculoase, nocive.
Actele normative care reglementează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupele I-II de muncă, în vederea pensionării (Ordinul 50/1990, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul 68/1990, HG 1223/1990, Ordinul 125/1990) nu prevăd în mod expres că meseria de instalator gaze naturale face parte din aceste meserii, așa cum de altfel arată și reclamantul în acțiune.
Ceea ce solicită acesta, este să se constate că datorită lipsei de distincție între meseria pe care a practicat-o și cea de instalator instalații sanitare și termoficarea, enumerată de legiuitor ca activitate prestată în condiții de grupa a II-a și meseria de instalator gaze naturale se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Sub acest aspect, tribunalul reține că încadrarea salariilor în grupa de muncă se face în baza dispozițiilor legale de către conducerea societății angajatoare împreună cu sindicatele.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, încadrarea în grupa de muncă se face în situația în care, cu toate măsurile luate de societate, condițiile de muncă nu îndeplinesc normele legale de protecție a muncii, iar existența condițiilor pentru încadrarea în grupă de muncă, trebuie să rezulte din examinări și determinări efectuate de autoritățile specializate în protecția muncii. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă, se face tot de conducerea unității împreună cu sindicatele, pe baza acelorași criterii legale.
De asemenea, esențial pentru încadrarea în grupa de muncă este și timpul din programul de lucru lucrat efectiv în condiții de grupă ( minim 50% pentru grupa I și minim 70% pentru grupa a II a ).
Așadar, ceea ce se poate concluziona este că încadrarea în grupa de muncă în vederea pensionării este atributul angajatorului, care trebuie să colaboreze cu sindicatul din societate.
Instanța de judecată în temeiul art. 275 c.m. care în materie de procedură face trimitere la codul de procedură civilă, în referire la art. 35 C.P.C., potrivit căruia cel ce are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, are competența pronunțării unei hotărâri cu privire la constatarea grupei de muncă, în condițiile în care angajatorul nu i-a recunoscut și nu i-a acordat salariatului, dreptul pretins.
Reclamantul nu a făcut dovada în speță cu privire la condițiile de muncă în care și-a desfășurat activitatea, condiții care trebuie să îndeplinească anumite standarde prevăzute de lege și nici a timpului din durata programului de lucru, prestat în condițiile respective.
Prin acțiune, reclamantul a cerut administrarea de probe, inclusiv cu expertiza, în domeniul protecției muncii.
Tribunalul reține că actele depuse la dosar (contracte de muncă, copie carte de muncă) nu conțin prevederi cu privire la condițiile în care reclamantul a prestat muncă în perioada 09.03._01, astfel cum s-a reținut anterior.
Lipsa dovezilor privind condițiile de muncă ale reclamantului în perioada în litigiu a făcut inutilă administrarea probei cu expertiza de specialitate.
Aplicarea de către instanță prin similitudine a unor dispoziții legale, nu se poate face, fără a încălca principiul legalității, potrivit căruia judecătorul aplică dispozițiile legale, asigurând realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.
Practica judiciară în acest domeniu nu constituie izvor de drept, astfel că tribunalul nu poate proceda în mod similar la constatarea grupei de muncă pentru că și în alte domenii s-au pronunțat astfel de hotărâri judecătorești.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul constată că cererea reclamantului pentru constatarea grupei de muncă, nu este fondată, urmând să o respingă ca atare.
Al doilea capăt de cerere, așa cum este formulat nu este fondat, întrucât instanța va respinge primul capăt al acțiunii, din care decurgea cererea de obligare a pârâtei la eliberarea adeverinței.
Cu privire la cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată(onorariu de avocat) tribunalul, în temeiul art. 451, alin. 2 în referire la art. 455 C. constatând că onorariul plătit de pârâtă avocatului care au reprezentat-o în proces, este pentru toți cei 53 de reclamanți, iar cauza de față a fost disjunsă, privind doar un singur reclamant, urmează să diminueze corespunzător cuantumul onorariului.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari, care au făcut parte din completul de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul D. V., cu domiciliul ales la avocat Colta G. F., în Râmnicu V., .. 8, ., ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în București, .-6,
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.05.2015.
Președinte, Cu vot consultativ Grefier,
L. M. Asistenți judiciari, A. E. G.
B. D., Z. C.
Red.M.L
Dact.G.A.E
4 exp/16.05.2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 71/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
