Pretentii. Sentința nr. 338/2015. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 338/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 32/113/2015

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă nr. 338

Ședința publică din 22.04.2015

PREȘEDINTE: L. M.

Asistenți judiciari: D. B., C. Z.

Grefier: A. E. G.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în materia litigii de muncă, formulată de către reclamanții: G. C. E., M. G., P. (V.) Drăguța, S. Tudorița, T. M., S. I. R., G. M. Miorița, T. F. L., P. L. F., M. G., G. M., B. M., M. A., Ț. V., G. E., S. O., M. M. A., M. A., M. M., V. E. M., C. A., B. D. C., T. V., Ș. S., T. (B.) V., D. R., C. M., C. F., V. M., S. P., P. Anișoara, N. (R.) A., C. Ș., V. (M.) Steluța G., M. D., M. A., I. T., C. D., C. (B.) C., I. L., M. G., L. F., P. C., B. G., I. F., prin reprezentant legal S. Învățământ B. ,,C. G. C. ,, cu sediul în B., ., nr. 107, jud. B., și cu adresă de corespondență în B., .. 20, jud. B., în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială A. V., cu sediul în B., șoseaua Buzăului, nr. 68, județ B., având ca obiect „ pretenții.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 08.04.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.396 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 22.04.2015.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /06.01.2015, reclamantele G. C. E., M. G., P. (V.) Drăguța, S. Tudorița, T. M., S. I. R., G. M. Miorița, T. F. L., P. L. F., M. G., G. M., B. M., M. A., Ț. V., G. E., S. O., M. M. A., M. A., M. M., V. E. M., C. A., B. D. C., T. V., Ș. S., T. (B.) V., D. R., C. M., C. F., V. M., S. P., P. Anișoara, N. (R.) A., C. Ș., V. (M.) Steluța G., M. D., M. A., I. T. și C. D., nominalizate prin Decizia civilă nr.1422/R/10.11.2010, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, C. (B.) C., I. L., M. G. și L. F., nominalizate prin Sentința civilă nr.29/13.01.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, și P. C., B. G. și I. F., nominalizate prin Sentința civilă nr.66/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, prin reprezentant legal S. Învățământ B. „C. G. C.”, au chemat în judecată pe pârâta Școala Gimnazială ,,A. V.”, cu sediul în mun.B., Șoseaua Buzăului, nr.68, jud.B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform hotărârilor judecătorești menționate anterior, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentințele civile pârâta a fost obligată la reîncadrarea reclamantelor luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea 330/2009, Legea 284/2010 si Legea nr.285/2010 raportate la Legea nr.221/2008, precum și la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, reprezentând diferența dintre salariile efectiv încasate și cele cuvenite ca urmare a aplicării acestor acte normative, aferente perioadei 01.10._09, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății, dar reclamantele nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Consideră că s-a produs un prejudiciu prin faptul ca au fost lipsite de folosul sumelor de bani, în plus, față de prejudiciul creat inițial prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010 și Legea 285/2010 prin raportare la Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonatei Guvernului nr.15/2008.

S-au invocat prevederile art.166 alin. 4 și art.278 alin.1 Codul muncii și s-a apreciat că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil- art.1530-art.1535. S-a făcut referire și la art.2 din OG nr.13/2011 și s-a arătat că din prevederile legale invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.

În acest sens reclamantele au invocat practică judiciară și decizia nr.2/17.02.2014 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamantele consideră că acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate creditorii fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele interese moratorii reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 148 și următoarele și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin 4, art. 268 și art. 278 alin 1 din Codul muncii, al art. 2 din OUG nr.13/2011 și art. 1530 și următoarele Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social.

Prin Notele de ședință depuse la dosar la data de 07.04.2015, reprezentantul reclamanților a precizat că, în baza Hotărârii Consiliului Local Municipal B. nr.238/30.08.2013, privind organizarea rețelei școlare de la nivelul Mun.B. pentru anul școlar 2013-2014, Grădinița cu program normal „Sfântul N.” a funcționat ca unitate de învățământ cu personalitate juridică, având în componența sa Grădinița cu program normal nr.54, ca structură arondată. În baza Deciziei nr.2231/30.08.2013 privind organizarea rețelei școlare de la nivelul Mun.B. pentru anul 2013-2014, Grădinița cu program normal „Sfântul N.” se desființează și împreună cu Grădinița cu program prelungit nr.54, devin structuri arondate Școlii Gimnaziale “A. V.”.

Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantele G. C. E., M. G., P. (V.) Drăguța, S. Tudorița, T. M., S. I. R., G. M. Miorița, T. F. L., P. L. F., M. G., G. M., B. M., M. A., Ț. V., G. E., S. O., M. M. A., M. A., M. M., V. E. M., C. A., B. D. C., T. V., Ș. S., T. (B.) V., D. R., C. M., C. F., V. M., S. P., P. Anișoara, N. (R.) A., C. Ș., V. (M.) Steluța G., M. D., M. A., I. T., C. D., C. (B.) C., I. L., M. G., L. F., P. C., B. G. și I. F. îndeplinesc funcția de personal didactic și didactic auxiliar în cadrul pârâtei Școala Gimnazială “A. V.” B..

Instanța constată că, deși în Sentința nr.66/26.01.2012 pârâtă este Grădinița cu program normal „Sfântul N.” și nu Școala Gimnazială “A. V.”, această pârâtă a fost absorbită de școală, așa cum rezultă din Decizia Consiliului Local Municipal B. nr.2231/30.08.2013, privind organizarea rețelei școlare de la nivelul Mun.B. pentru anul școlar 2013-2014.

Prin sentința civilă nr.416/20.04.2010, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.1422/R/10.11.2010, Sentința civilă nr.29/13.01.2012 și Sentința civilă nr.66/26.01.2012 pârâta a fost obligată să reîncadreze pe reclamante potrivit Legii nr.330/2009, Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010, luând în considerare Legea nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, precum și să plătească reclamantelor diferențele dintre drepturile salariale rezultate în urma aplicării acestor acte normative, aferente perioadei 01.10._09, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.

Prin urmare, titlurile executorii deținute de reclamanți constau în Sentința civilă nr.416/20.04.2010, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, Sentința civilă nr.29/13.01.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ și Sentința civilă nr.66/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Prin hotărârile judecătorești menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, iar pârâtul a înțeles să achite doar o parte din aceste drepturi prevalându-se de dispozițiile OUG nr.75/2008 și OUG nr.71/2009, modificate prin Legea nr.230/2011, pentru a amâna plata diferențelor.

Prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil, care în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar dreptul la dezdăunări.

În plus, prin dispozițiile art.1082 Cod civil, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese prin întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd ,,la obligațiile care au obiect o suma oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fideiusiune și societate. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”

Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art. 1535 din Noul cod civil care statuează că ,,în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”

În cauză, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin 4 din Legea 53/2003, potrivit cărora ,,întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 s-a statuat că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.45/2010, Legea nr.230/2011 au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în 2016.

Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea a cestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

În mod cert, actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.

Astfel, actualizarea cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens)

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului, cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil (din anul 1864), respectiv 1531 din noul cod civil.

Tribunalul apreciază că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor în sensul amânării scadenței acestora.

Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide si exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării) aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri nefiind afectată de vreun termen.

Mai mult, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligațiilor de plată conținute în aceste titluri.

Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorului de la plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Noul Cod Civil, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forță majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.

Eșalonarea plății instituită prin ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu a luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea. Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art. 1073, art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 din Noul cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titluri executorii.

În soluționarea prezentei cauze, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul va da eficiență Deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088(de la 1864) respectiv art. 1531 alin 1, al.2 teza 1 și art.1535 alin 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din OUG nr.71/2009 aprobat cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, nu poate fi ignorată nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa. .

Ținând seama de natura pretențiilor solicitate, respectiv dobânda legală pentru lipsa de folosință a sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii, având în vedere data titlurilor executorii, se constată că reclamantele sunt îndreptățite să o primească, diferențiat însă de data rămânerii definitive a fiecărei hotărâri în parte.

Pentru considerentele reținute, tribunalul va admite în parte acțiunea și va obliga pe pârât să plătească reclamantelor menționate în Sentința civilă nr.416/20.04.2010 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, definitivă prin Decizia civilă nr.1422/R/10.11.2010 a Curții de Apel G., dobânda legală aferentă drepturilor bănești conform acestei hotărâri, începând cu data de 06.01.2012 și până la data plății efective a acestor drepturi.

De asemenea, tribunalul va obliga pe pârâtă să plătească reclamantelor menționate în Sentințele civile nr.29/13.01.2012 și nr.66/26.01.2012, pronunțate de Tribunalul B. în dosarele nr._ și nr._, dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform acestor sentințe, începând cu data de 13.01.2010, respectiv 26.01.2012, și până la data plății efective a sumelor datorate.

Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, conform art.55 din Legea nr.304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanții: G. C. E., M. G., P. (V.) Drăguța, S. Tudorița, T. M., S. I. R., G. M. Miorița, T. F. L., P. L. F., M. G., G. M., B. M., M. A., Ț. V., G. E., S. O., M. M. A., M. A., M. M., V. E. M., C. A., B. D. C., T. V., Ș. S., T. (B.) V., D. R., C. M., C. F., V. M., S. P., P. Anișoara, N. (R.) A., C. Ș., V. (M.) Steluța G., M. D., M. A., I. T., C. D., C. (B.) C., I. L., M. G., L. F., P. C., B. G., I. F., prin reprezentant legal S. Învățământ B. ,,C. G. C. ,, cu sediul în B., ., nr. 107, jud. B., și cu adresă de corespondență în B., .. 20, jud. B., în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială A. V., cu sediul în B., șoseaua Buzăului, nr. 68, județ B..

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.416/20.04.2010 a Tribunalului B., definitivă prin deciziei civile nr.1422/R/10.11.2010, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, începând cu data de 06.01.2012 și până la data plății efective a sumelor datorate.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr.29/13.01.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ și nr.66/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ , începând cu data de 13.01.2010, respectiv 26.01.2012 și până la data plății efective a sumelor datorate.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2015.

Președinte,Cu vot consultativ,Grefier,

L. M. Asistenți judiciariAndra E. G.

D. B. C. Z.

Red. C.Z

Dact. G.A.E

4 exp/18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 338/2015. Tribunalul BRĂILA