Despăgubire. Încheierea nr. 16/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 13795/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 DECEMBRIE 2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. E. D.
ASISTENT JUDICIAR: M. N.
ASISTENT JUDICIAR: L. M.
GREFIER: T. S. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta I. G. în contradictoriu cu pârâta Î. C. de Casație și Justiție, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la strigarea cauzei la ordine, nu au răspuns părțile.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare față de lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, legalitatea procedurii de citare, precum și faptul că reclamanta a depus la data de 15.12.2015, prin Serviciul Registratură, precizări (într-un exemplar).
Instanța, în baza dispozițiilor art. 248 alin. 4 din Codul de procedură civilă, unește excepția prescripției cu fondul cauzei.
Instanța, în baza dispozițiilor art. 258, art. 255 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul prevederilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare pe excepția prescripției și asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 396 Cod procedură civilă, va amâna pronunțarea pentru data de 21.12.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.12.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier,
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 DECEMBRIE 2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. E. D.
ASISTENT JUDICIAR: M. N.
ASISTENT JUDICIAR: L. M.
GREFIER: T. S. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta I. G. în contradictoriu cu pârâta Î. C. de Casație și Justiție, având ca obiect despăgubire.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 16.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.12.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ la data de 20.04.2015, reclamanta I. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Î. C. de Casație și Justiție ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada septembrie 2004 – 03.04.2008, obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlu executoriu, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu (03.04.2009) potrivit dispozițiilor art. 274 Codul muncii, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de spor de confidențialitate, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 594/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/3/2007 debitoarea ICCJ a fost obligată la plata sumelor reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihica începând cu septembrie 2004. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 983/07.07.2009 a Curții de Apel Suceava.
Reclamanta, în esență, a precizat că prin acordarea dobânzilor legale nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, urmare a actualizării sumei în funcție de rata inflației.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1082, 1088 cod civil de la 1864, art. 1535 Noul Cod civil, solicitând administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 08.05.2015 pârâta Î. C. de Casație și Justiție a depus întâmpinare (filele 19-23 dosar), prin care a invocat excepția dreptului material la acțiune, față de data introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 766 din 22.06.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Pe rolul Tribunalului București dosarul a fost înregistrat la data de 09.07.2015, sub numărul_ .
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 594/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/3/2007, a fost obligat irevocabil pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar reprezentând indemnizația de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2004 – 03.04.2008, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății. Prin decizia nr. 983 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._ s-a modificat în parte sentința civilă nr. 594/03.04.2008sentința civilă nr. 594/03.04.2008 a Tribunalului Suceava în sensul că sporul de 50% din salariul de bază brut lunar reprezentând indemnizația de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamanților și intervenienților pentru perioada septembrie 2004 – 03.04.2008 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data plății efective.
Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada septembrie 2004 – 03.04.2008, obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlu executoriu, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu (03.04.2009) potrivit dispozițiilor art. 274 Codul muncii, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de spor de confidențialitate.
In ceea ce privește excepția prescripției acțiunii, invocata prin întâmpinare, Tribunalul retine ca potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (în vigoare la momentul pronunțării titlurilor executorii), „termenul prescripției este de 3 ani”. Aceste dispoziții au fost preluate ulterior de art. 2517 NCC (în vigoare la momentul introducerii acțiunii), potrivit căruia „termenul prescripției este de trei ani daca legea nu prevede un alt termen”.
In cauză, se constata că reclamanta a solicitat ca pârâtul sa fie obligat la plata dobânzii legale începând cu data acordării drepturilor bănești septembrie 2004, iar acțiunea a fost introdusa la data de 20.04.2015, la mai mult de trei ani de la data solicitării.
Pe de altă parte, Tribunalul reține faptul că termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin eșalonările dispuse în mod succesiv de guvern, astfel cum a stabilit Î. C. de Casație și Justiție prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept (decizie obligatorie pentru instanță potrivit art. 521 alin. 3 cod proc.civ.). Astfel, instanța supremă a stabilit faptul că „Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Ulterior, printr-o nouă decizie dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, nr. 21/22.06.2015, Î. C. de Casație și Justiție a stabilit următoarele: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.”
Prin urmare, având în vedere cele două dezlegări de drept date de Î. C. de Casație și Justiție, față de data introducerii acțiunii, 29.05.2014, Tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada august 2004 - 28.05.2011, invocată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție și va respinge acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada septembrie 2004 – 19.04.2012.
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține incidența dispozițiilor art. 1535 alin. 1 NCC, potrivit cărora „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Având in vedere textul de lege menționat mai sus, Tribunalul constata întemeiata cererea pentru pretențiile ulterioare datei de 19.04.2011, în sensul că reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadenta.
Tribunalul constată că O.U.G. nr.71/2009 a eșalonat executarea silita, iar nu dreptul substanțial, acesta din urma fiind cel dedus judecătii in speta de fata. Astfel, dreptul la dobânda legala este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamanților in temeiul raporturilor de natura salariala, in vreme ce esalonarea vizeaza sume stabilite prin titluri executorii.
Tribunalul mai are în vedere decizia nr. 2/2014 pronunțată de Î. C. de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii (obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) Cod proc. civilă), prin care a decis următoarele: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Pentru a da o astfel de soluție, Î. C. a reținut următoarele:
„În vederea soluționării recursului în interesul legii, Î. C. are în vedere jurisprudența relevantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Astfel, se constată că, în perioada 2010-2013, în analiza controlului de constituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, Curtea Constituțională a dezvoltat o bogată jurisprudență în cuprinsul căreia a reținut următoarele aspecte: "Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica"; "Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora"; "măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii" (a se vedea, în principal, Decizia nr. 188/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, și Decizia nr. 190/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010. Validitatea soluției și considerentele acestei decizii au fost reiterate, expres sau implicit, în jurisprudența ulterioară a Curții Constituționale, reprezentată de deciziile nr. 206/2010, nr. 712/2010, nr. 713/2010, nr. 714/2010, nr. 766/2010, nr. 823/2010, nr. 877/2010, nr. 1.107/2010, nr. 1.109/2010, nr. 1.151/2010, nr. 1.171/2010, nr. 1.187/2010, nr. 353/2011, nr. 356/2011, nr. 432/2011, nr. 452/2011, nr. 620/2011, nr. 712/2011, nr. 739/2011, nr. 746/2011, nr. 1.042/2011, nr. 1.534/2011, nr. 1.535/2011, nr. 1.564/2011, nr. 24/2012, nr. 815/2012 și nr. 384/2013).
În considerentele Deciziei nr. 897/2012, Curtea Constituțională, răspunzând susținerilor părții în sensul că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 ar lipsi-o de dobânda pe care ar putea să o obțină în situația în care ar intra în posesia sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, a reținut că "dreptul la dobândă nu reprezintă, în situația sa, un drept concret la care titularul drepturilor salariale este îndreptățit în temeiul unei dispoziții legale sau prin interpretarea dată legii de către instanță printr-o hotărâre judecătorească. Or, Curtea reține că, prin Decizia din 17 mai 1996, pronunțată în Cauza L. contra României, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu presupune și dreptul de a deveni proprietarul unui bun. Acest articol se aplică numai cu privire la bunurile «actuale» ale reclamantului, iar acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui".
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, prin Decizia din 4 septembrie 2012 în Cauza D. D. D. și alții împotriva României (Decizia cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de D. D. D. și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012), asupra compatibilității cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a modalității de plată eșalonată instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009. Recunoscând ampla marjă de apreciere a legiuitorului național de a se pronunța atât asupra unor probleme de interes public ce necesită reglementare, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că statului român nu i se impută faptul că a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești ce recunoșteau reclamanților anumite drepturi salariale și nici nu a urmărit, prin această reglementare, eliminarea efectelor acestor hotărâri. Așadar, având în vedere circumstanțele economice și financiare concrete existente la momentul adoptării acestei reglementări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, deși mecanismul de eșalonare a suferit modificări, autoritățile naționale l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești, astfel încât plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților a fost considerată ca rezonabilă, neafectând însăși substanța dreptului. În esență, instanța europeană a apreciat că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice urmăreau un scop de utilitate publică (§47-48), erau proporționale cu scopul urmărit (§49), nu afectează substanța dreptului reclamanților, iar plata eșalonată a sumelor datorate nu poate fi considerată nerezonabilă (§51).
În consecință, se observă că, în jurisprudența evidențiată a Curții Constituționale, nu a fost și nu avea a fi tranșată problema de drept a posibilității de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009. Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 897/2012 nu fundamentează o eventuală soluție de respingere de plano a posibilității legale de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, ci doar înlătură calificarea acestei forme de despăgubire ca fiind un "bun actual" în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În privința jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului este de reținut că dezlegarea acestei probleme se realizează, în mod evident, potrivit normelor naționale în materie, astfel cum acestea sunt interpretate și aplicate de instanțele de judecată.
Or, raportat la normele de drept intern, se constată că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu prezentul recurs în interesul legii a constat în faptul că, prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.
Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.
Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.
Cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat "Despre efectele obligațiilor".
Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.
Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.
Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligațiilor și în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens. Acest fapt este demonstrat chiar de hotărârile judecătorești ce au generat soluțiile contrare în speță, incidența art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 reprezentând premisa analizei pretențiilor, atât în cazul soluțiilor favorabile reclamanților, cât și în cazul celor defavorabile.
Disputa doctrinară a fost însă tranșată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor.
În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu se constată că nici autorul sesizării și nici instanțele de judecată care au respins pretențiile reclamantului nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparației integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”
În consecință, având în vedere argumentele expuse anterior, Tribunalul va admite in parte acțiunea si va obliga pârâta la plata către reclamante la daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 594/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava Secția Civilă în dosarul nr._/3/2007 și de decizia civilă nr. 983/07.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava Secția Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, calculate de la data de 20.04.2012 și până la executarea efectivă a drepturilor salariale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada septembrie 2004 – 19.04.2012.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. G., având CNP -_, cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 2, ca fiind prescrisă pentru perioada septembrie 2004 – 19.04.2012.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. G. în contradictoriu cu pârâta Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Obligă pârâții la plata către reclamante la daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 594/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava Secția Civilă în dosarul nr._/3/2007 și de decizia civilă nr. 983/07.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava Secția Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, calculate de la data de 20.04.2012 și până la executarea efectivă a drepturilor salariale.
Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea caii de atac se depune la Tribunalul București – Secția a VIII Civila Conflicte de munca si Asigurări Sociale, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publica, azi 21.12.2015.
Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier,
Red./dact./CED/12.03.2016/4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 20/2015. Tribunalul BUCUREŞTI |
|---|
