Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 679/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 679/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 10340/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.679
Ședința publică din 21 martie 2014
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. R. PRIN DIRECTIA S. CONSTANTA cu sediul în C., . nr. 250, județ C. în contradictoriu cu pârâtul I. P. cu domiciliul în Hârșova, ., județ C.. având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 157 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, văzând dispozițiile art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu, conform art.95 alin.1 din noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., Secția I Civilă sub nr._/118/2013 la data de 12-12-2013, reclamanta R. R. prin Direcția Silvică C. a chemat în judecată pe pârâtul I. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 4305,11 lei.
În motivarea actiunii, reclamanta a învederat că pârâtul a avut calitatea de salariat al societății în cadrul Ocolului Silvic Hârșova, având funcția de pădurar al cantonului 7 Atarnati.
În calitatea sa de pădurar, pârâtul avea și responsabilitățile specifice funcției de gestionar conform deciziei nr. 45/1999 a R. R..
În data de 27.11._12 s-a efectuat un control în cantonul gestionat de pârât, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu poate justifica un număr de 213 de arbori, cu un volum de 26,41 m.c. și o valoare de 2254,48 lei, mai precis nu deține înscrisuri de contravenție sau de infracțiune pentru aceste lipsuri.
Cu aceeași ocazie s-a mai constatat pășunat abuziv pe o suprafața de 48 ha, iar prejudiciul adus unității este de 6930,20 lei .
Din aceasta sumă a fost achitata de pârât suma de 2625,09 lei ramanând suma de 4305,11 lei
În drept, s-a invocat art. 270 din Codul Muncii.
În probațiune, au fost anexate cererii angajament de plată semnat de pârât, contract individual de muncă, Decizia nr. 57/04.04.2013 emisă de Directorul Direcției Silvice C., act de control nr. 2/2012, declarație înainte de începerea controlului, declarație dată în urma controlului, fișa de calcul a volumului și a valorii prejudiciului pentru fiecare control în parte.
Reclamanta a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.
Pentru termenul de judecată din datat de 21.03.2014 reclamanta a depus la dosar precizări în sensul că pârâtul a plătit suma de 4305,11 lei lei, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Față de manifestarea de voință exprimată neechivoc de reclamantă, instanța luand act ca a intervenit plata debitului solicitat, urmează să respingă cererea ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca ramasa fara obiect actiunea formulata de reclamanta R. R. PRIN DIRECTIA S. CONSTANTA cu sediul în C., . nr. 250, județ C. în contradictoriu cu pârâtul I. P. cu domiciliul în Hârșova, ., județ C..
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 21.03.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./16.04.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 3122/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








