Obligaţie de a face. Sentința nr. 1821/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1821/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 1821/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1821

Ședința publică din data de 13 august 2015

PREȘEDINTE – F. M. I.

ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

R. G.

GREFIER – R. E.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții M. G., M. G., M. N., N. P., N. I., P. A., R. T., R. C., R. V., T. N., V. V., V. A., V. J., I. S., P. D., M. S., B. C., C. N., C. G., M. C. S., M. T., M. C., M. V., M. M., M. B. S., M. M. I., M. V., M. M., M. D., M. C. M., M. I., N. L., N. N., N. R. M., N. M., N. C., N. C., N. T., P. A., P. S., C. N. și M. G., prin S. SALARIAȚILOR CIVILI din UM_ C., cu sediul în C., ..21, în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE PENTRU UM_ C. ȘI PENTRU UM_ C., cu sediul în București, .-5, sector 5, având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 31 iulie 2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 13 august 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 3.04.2014 sub număr de dosar_ reclamanții C. N., M. G., M. G., M. G., M. N., N. P., N. I., P. A., R. T., R. C., R. V., T. N., V. V., V. A., V. J., I. S., P. D., M. S., B. C., C. N., C. G., M. C. S., M. T., M. C., M. V., M. M., M. B. S., M. M. I., M. V., M. M., M. D., M. C. M., M. I., N. L., N. N., N. R. M., N. M., N. C., N. C., N. T., P. A. și P. S. prin S. SALARIAȚILOR CIVILI din UM_ C. au chemat în judecată pârâtul M. Apărării Naționale pentru UM_ C. și UM_ C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la recunoașterea și acordarea grupei a II a de muncă și, pe cale de consecință, la rectificarea carnetelor de muncă în acest sens.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, pentru perioadele 1.04.1992-1.05.2000 și 1.04._10 unitatea nu a mai acordat grupa a II a de muncă. În ceea ce privește perioada 1.04.1992-1.05.2000, stabilirea și acordarea grupelor de muncă trebuia să se efectueze conform HG nr. 261/2001, Ordinului nr. 50/5.03.1990 și Ordinului nr. 125/1990. Unitatea nu s-a conformat acestor prevederi și nu a acordat grupele de muncă deși condițiile de muncă au rămas aceeași, neschimbate, în ceea ce privește nivelul toxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat. Risc deosebit de explozie etc. pentru perioada 1.04._10, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, unitatea trebuia să acorde condiții deosebite de muncă (similare grupei a Ii a ), întrucât condițiile de muncă nu s-au îmbunătățit. În acest sens, HG nr. 246/2007 prevedea criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă, metodologia de stabilire a acestora, personalul beneficiar etc, dispoziții nerespectate de societate. Prin neacordarea grupelor de muncă, reclamanții au pierdut drepturile prevăzute de lege, respectiv scăderea vârstei de pensionare, reducerea stagiului de cotizare, creșterea punctajului mediu anual și majorarea pensiei.

În drept, au fost invocate disp. 16-18, art.107, art.158, art. 165-166, art.169, art.174 din Legea nr._, art. 281, art.284, art.285 din codul muncii.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

M. Apărării național, reprezentantul pârâtelor UM_ C. și UM_ C. a formulat întâmpinare (filele 87-89 vol.V), solicitând respingerea cererii reclamanților întrucât pentru perioada 1.04.1992-1.05.2000, unitățile militare au acordat grup a II a de muncă pentru funcțiile nominalizate în Ordinul 50/1990, iar după data de 1.04.2001, odată cu . Legii nr. 19/2000, prin HG nr. 261/2001, guvernul a aprobat criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Potrivit Instrucțiunilor de aplicare a HG nr. 261/2001, aprobate prin ordinul nr. M12/2002, încadrare locurilor de muncă în condiții de deosebite pentru personalul civil din MApN se face pe baza prevederilor HG nr. 261/2001, respectiv prin aplicarea cumulativă a unor criterii menționate în art.2 din ordinul M12/2002. Față de aceste prevederi, rezultă că perioadele de timp în care contestatorii au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, sunt cele înscrie în carnetul de muncă, pentru restul perioadei nefiind îndeplinite condițiile legale pentru ca activitatea desfășurată să fie încadrată în condiții/grupe de muncă.

Prin precizările depuse la dosar la data de 22.10.2014 (fila 3 vol VI), reclamanții au indicat cadrul procesual pasiv, respectiv M. Apărării Naționale pentru UM_ C. și UM_ C..

În vederea soluționării acțiunii, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea protecția muncii. Lucrarea a fost efectuată de expert O. N., fiind depusă la dosar la data de 16.07.2015 (filele 25-50 vol.V).

La data de 22.10.2014, au fost depuse la dosar cereri de renunțare la judecată formulate de reclamanții C. N. și M. GHEOEGHE (filele 8,10 vol. VI).

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 NCPC, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, astfel încât va lua act de manifestarea de voință a reclamanților menționați.

În ceea ce privește fondul cererii, instanța reține următoarele:

În perioadele 1.04.1992-1.05.2000 și 1.04._10, reclamanții nu au mai beneficiat de acordarea grupei a II a de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă, pentru activitatea desfășurată în aceste intervaluri de timp.

Pentru perioada 1.05-2000-1.04.2001, unitățile militare au plătit contribuții de asigurări sociale pentru personalul civil contractual încadrat în grupa a II a de muncă, nominalizat prin procesul verbal nr. A7471/31.03.2000 al UM_ C., fiind eliberate adeverințe în acest sens.

Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii a fost în vigoare până la data de 1.04.2001, fiind abrogat prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Potrivit art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. Muncii.

Conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupele I si II de munca se face de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinindu-se seama de conditiile deosebite de munca concrete in care isi desfasoara activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

În lipsa oricăror mențiuni din carnetele de muncă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la recunoașterea grupei a II a de muncă superioare de muncă în care și-au desfășurat activitatea, demers care presupune verificarea de către instanță a eventualei încadrări a activității prestate de reclamanți în categoriile de locuri de muncă enumerate prin Ordinul nr. 50/1990.

Reclamanții au îndeplinit diverse funcții, majoritatea fiind lucrători calificați în meserii direct productive și cu funcții ca tehnicieni, care au lucrat efectiv în exploatarea și în întreținerea, repararea, rezolvarea incidentelor tehnice și a avariilor, prin raportare la atribuțiile fiecăruia.

În acest sens, în cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară în materia protecția muncii, în cadrul căreia expertul a precizat că aplicarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990 s-a efectuat prin similitudine, din punct de vedere al condițiilor de muncă, al existenței și nivelului noxelor periculoase, meseriile reclamanților regăsindu-se în cuprinsul Ordinului 50/1990, în alte locuri de muncă similare. Similitudinea este susținută și de responsabilitatea similară între activitățile lucrătorilor din calea ferată sau metrou- siguranța circulației și cea a reclamanților privind funcționarea și destinația echipamentelor tehnice speciale (domeniu militar național). Singura modalitate de abordare a analizei condițiilor de muncă ale reclamanților a fost aceea a asimilării (prin similitudinea riscurilor existente și prin consecințele acestor riscuri) cu activități și domenii specificate explicit în anexele Ordinului nr. 50/1990.

Astfel, expertul judiciar a stabilit că pentru activitățile desfășurate de aceștia există similitudini evidente cu cele ale altor categorii profesionale încadrate în grupa a II a de muncă și reglementate în mod expres de Ordinul 50/1990.

Însă instanța apreciază că raportul de expertiză nu este în concordanță cu normele privitoare la modalitatea de stabilire, în acord cu Ordinul nr. 50/1990, a locurilor apte a fi încadrate în grupa a II a de muncă, în perioada anterioară datei de 01.04.2001. Probatoriul nu se poate limita la efectuarea în prezent a unei expertize judiciare care să constate condițiile actuale de lucru, întrucât încadrarea într-o grupă sau în alta nu era nici la acea dată și nici acum atributul expertului, ci al conducerii unităților, care împreună cu sindicatele din unități apreciau care persoane își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă, apte să-i încadreze munca în grupa a II a (art. 6 din Ordinul nr. 50/1990). De altfel, din concluziie raportului de expertiză nu rezultă existența condițiilor deosebite de muncă, nefiind efectuată nicio măsurătoare și nefiind indicată vreo valoare a noxelor care să conducă la stabilirea faptului că nivelul noxelor existente la locurile de muncă ale reclamanților depășește nivelul maxim admis.

La rândul lor, decidenții menționați nu puteau stabili în mod discreționar încadrarea acestor persoane în sfera de aplicare a Anexei 1, fiind ținuți de o . condiționalități, prevăzute prin actul normativ: condiții deosebite de muncă, concrete în care își desfășoară activitatea persoanele (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), confom art. 6 din respectivul ordin al Ministrului Muncii.

Concluziile raportului de expertiză nu se bazează pe niciun buletin de determinare a nivelului de noxe sau pe alte determinări concrete ale condițiilor de muncă, pe existența îmbolnăvirilor profesionale sau pe orice alte date certe care să ateste condițiie de muncă la societatea pârâtă, făcându-se doar trimitere, prin exemplicare, la buletine de măsurători datate 2006, 2007 (filele 48, 49 vol.VI).

Este irelevantă concluzia expertului că reclamanții lucrează în condiții la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc de accidente și boli profesionale ca și alte persoane pe care Ordinul nr. 50/1990 le încadrează în grupa a II a de muncă, atât timp cât același ordin nu le prevede. Mai mult, legiutorul a prevăzut în mod expres că determinările de noxe să fie efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau în laboratoarele de specialitate ale unităților, determinări ce trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii, care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal, și nu de un expert tehnic.

De altfel, dacă se identificau asemenea factori, era stabilit să se verifice dacă, în pofida măsurilor luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii (art. 4 din Ordinul nr. 50/1990).

În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 1.04.2001, de asemenea instanța reține că legislația adoptată în domeniul condițiilor speciale și a celor deosebite de muncă după 1.04.2001 nu atribuie salariatului sau angajatorului facultatea stabilirii, în mod unilateral, a naturii muncii desfășurate; sunt în egală măsură impuse cerințe privind determinarea specializată a existenței și nivelului noxelor, întocmirea unor raporte de către organele competente în domeniul securității în muncă și evaluarea impactului acestor condiții asupra potențialului de muncă al salariaților.

Or, din acest punct de vedere, se reține că, în cuprinsul lucrării, expertul a reținut doar că a expertizat locuri de muncă similare cu cele din structura pârâtei apreciind că lipsa documentelor de natură medicală nu presupune că, în condițiile de muncă existente, reclamanții nu sunt afectați de boli profesionale, fără a lămuri dacă este îndeplinită și condiția existenței îmbolnăvirilor profesionale și a accidentelor de muncă, dar și faptul că nici în procedura ulterioară datei de 01.04.2001 unitatea nu a primit, în contextul dat de H.G. nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite (care a asimilat condițiile de muncă ale grupei a II a cu cele în condiții deosebite), avizul încadrării locurilor de muncă în această modalitate.

În consecință, nu există motive pentru ca activitatea reclamanților să fie încadrată în grupa a II a de muncă și în condiții deosebite de muncă.

În ceea ce privește susținerea reclamanților potrivit căreia există hotărâri judecătorești irevocabile în favoarea unor reclamanți care au lucrat în același domeniu și chiar pe aceleași posturi, instanța consideră că practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanță, întrucât hotărârile judecătorești pronunțate în alte cauze sunt opozabile doar părților litigante din cauza respectivă, și nu erga omnes. De altfel, CEDO, prin hotărârea pronunțată la data de 6.12.2007 în cauza B. Contra României a precizat faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale, iar rolul de a reglementa acest contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. G., M. G., M. N., N. P., N. I., P. A., R. T., R. C., R. V., T. N., V. V., V. A., V. J., I. S., P. D., M. S., B. C., C. N., C. G., M. C. S., M. T., M. C., M. V., M. M., M. B. S., M. M. I., M. V., M. M., M. D., M. C. M., M. I., N. L., N. N., N. R. M., N. M., N. C., N. C., N. T., P. A. și P. S. prin S. SALARIAȚILOR CIVILI din UM_ C. va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 406 alin. 1 NCPC, ia act de renunțarea reclamanților C. N. și M. G., prin S. SALARIAȚILOR CIVILI din UM_ C. la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Apărării Naționale pentru UM_ C. și pentru UM_ C..

Respinge cererea formulată de reclamanții M. G., M. G., M. N., N. P., N. I., P. A., R. T., R. C., R. V., T. N., V. V., V. A., V. J., I. S., P. D., M. S., B. C., C. N., C. G., M. C. S., M. T., M. C., M. V., M. M., M. B. S., M. M. I., M. V., M. M., M. D., M. C. M., M. I., N. L., N. N., N. R. M., N. M., N. C., N. C., N. T., P. A. ȘI P. S., prin S. SALARIAȚILOR CIVILI din UM_ C., cu sediul în C., ..21, în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE PENTRU UM_ C. ȘI PENTRU UM_ C., cu sediul în București, .-5, sector 5, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.08.2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

F. M. I. A. B.

R. G.

GREFIER,

R. E.

Red.Jud.FMI/2ex/14.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1821/2015. Tribunalul CONSTANŢA