Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2162/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2162/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 2162/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2162

Ședința publică din 14 septembrie 2015

PREȘEDINTE – A. N.

ASISTENȚI JUDICIARI

R. G.

G. C.

GREFIER – M. M.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de reclamantul I. R. R. domiciliat in Ploiești, ..40, județul Prahova, in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in Ploiești, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut in ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.157 Cod Pr. civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța rămâne in pronunțare asupra sesizării de perimare.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată următoarele:

Prin Încheierea pronunțată la data de 13.10.2015 în dosarul nr. _ , Tribunalul C. a dispus suspendarea judecății conform art. 411 al. 1 pct. 2 C. pr. civilă, constatând că părțile legal citate nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Cu referatul din data de 01.07.2015 al grefierului arhivar, s-a adus la cunoștința instanței împlinirea termenului de perimare.

Analizând sesizarea de perimare, instanța reține că perimarea are ca efect stingerea unui proces civil care a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de șase luni.

Perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei. De aceea, perimarea nu operează dacă actul de procedură trebuia îndeplinit din oficiu, precum și cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă ori nu s-a putut fixa termen de judecată. Perimarea corespunde intereselor părților și ale administrării justiției, evitând menținerea pe timp îndelungat a unor situații neclare și aglomerarea inutilă a instanțelor. Perimarea se referă la orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac: recurs, contestație, etc. și operează de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză; se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării și se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa, pe timpul suspendării judecății la cererea parților și în condițiile legii, pe timpul suspendării de drept a judecății.

Perimarea este indivizibilă, în sensul că cererea de perimare sau actul întrerupător de perimare făcut de unul din reclamanți sau pârâți folosește și celorlalți. Perimarea stinge procesul, rămânând fără efect actele procesuale făcute în acea instanță.

Conform art. 416 C. proc. civilă:

(1)Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de șase luni.

Conform art. 129 C. pr. civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, cu mențiunea că cererea de suspendare a cauzei a fost formulată de una dintre părți.

În cauză termenul de perimare s-a împlinit, din moment ce încheierea de suspendare a fost pronunțată la data de 13.10.2014, iar persoana interesată era obligată să solicite continuarea demersului judiciar.

Pe cale de consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 416 C. proc. civilă, instanța va admite sesizarea de perimare și va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea de perimare.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. R. R. domiciliat in Ploiești, ..40, județul Prahova, in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in Ploiești, ., județul Prahova.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, care se depune la Tribunalul C..

Pronunțată in ședință publică, azi 14 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

A. N. R. G.

G. C.

GREFIER,

M. M.

Red.jud.A.N./02.10.2015

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2162/2015. Tribunalul CONSTANŢA