Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 71/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 71/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 4826/118/2014
Dosar nr. 4826 /118/2014
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 ianuarie 2015
Sentința civilă nr. 71
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: G. C.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile – litigiu de muncă formulată de reclamantul G. C. M. domiciliat în C., ..10, ., județ C., și cu domiciliul procesual ales în O., ., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Adunații C., Șoseaua Giurgiului, nr. 259, județ G., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie 2014, când in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 19.06.2014 sub număr de dosar_, reclamantul G. C. M. a chemat în judecată pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor salariale neachitate, în cuantum de 5687 lei aferente perioadei decembrie 2013-aprilie 2014, la plata concediului de odihnă neefectuat pe anul 2013 și anul 2014 în cuantum de 1896 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei conform contractului individual de muncă nr. 822/10.04.2013, modificat prin acte adiționale ulterioare. La data de 3.04.2014, a solicitat desfacerea contractului individual de muncă, întrucât nu i-au fost achitate drepturile salariale, fiind emisă decizia nr. 6/4.04.2014.
În drept, au fost invocate disp. contractului individual de muncă și ale actelor adiționale, art.159 și urm. din Codul muncii.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 6-23).
Parata nu a depus întâmpinare.
Prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 20.10.2014, reclamantul a majorat câtimea obiectului cauzei de la 7583 lei la_ lei, motivat de faptul că, deși prin actul adițional nr. 6/19._ s-a modificat scriptic programul de lucru de la 8 ore la 2 ore, precum și salariul brut de la 3000 lei la 750 lei lunar, în fapt programul de lucru a rămas același, respectiv 8 ore pe zi, refăcând astfel calculele prin raportare la salariul brut de 3000 lei.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța găsește cererea reclamantului întemeiată în parte pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul societății parate în funcția de inginer constructor, în baza contractului individual de muncă nr. 822/10.04.2013 (filele 8-12), până la data de 4.04.2014, când s-a dispus încetarea CIM în baza art. 81 alin.8 din Codul muncii, conform deciziei nr. 6/4.04.2014 (fila 22).
Prin actul adițional nr. 6/19.02.2014 (fila 18), programul de lucru al reclamantului s-a modificat de la 8 ore pe zi la 2 ore pe zi și salariul de la 3000 lei la 750 lei aferent programului de 2 ore, începând cu data de 1.02.2014.
Pentru anul 2013 și anul 2014, reclamantul a avut dreptul la un concediu de odihnă de câte 21 de zile lucrătoare, în raport cu durata muncii, conform lit. I din contractul individual de muncă.
Conform art.146 alin.4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Potrivit art. 159 alin. 1 și 2 din Codul muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Dispozițiile art. 272 sunt aplicabile nu doar atunci când angajatorul este reclamant, ci și atunci când el este pârât.
În conflictele de muncă, deci, sarcina probei este răsturnată, ea nu revine reclamantului (salariat) în temeiul art.249 NCPC și potrivit cunoscutului adagiu onus probandi incubit actori, ci angajatorului. Textul a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională (deciziile nr. 449/2004, nr. 409/2006, 454/2006, 718/2006, 82/2008, 1015/2009 etc.). În esență, a reținut că legiuitorul este în drept să reglementeze aspectele de procedură, iar diferențierea de regim juridic între angajator și angajat se justifică pentru protecția acestuia din urmă.
În același sens, s-a reținut (Decizia nr. 433/2011) că această modalitate de reglementare reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului la muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziții se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât și angajaților, fără a fi favorizată o categorie sau alta. Astfel, salariatul și angajatorul sunt două părți ale conflictului de muncă, situate pe poziții opuse și cu interese contrare, situația lor diferită justificând, în anumite privințe, și tratamentul juridic diferențiat. Angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe.
In speță, parata nu a depus documentatia solicitata, astfel încât instanța va face aplicarea dispozitiilor art. 272 din Codul muncii si va soluționa cauza raportat la susținerile reclamantului si probele administrate de acesta.
Din actele dosarului rezulta ca reclamantul a fost salariat al paratei in perioada 11.04.2013-4.04.2013. Potrivit adresei nr. 133/7.05.2014 emisă de ITM G. (fila 23), din verificările efectuate, s-a constatat că angajatorul nu a achitat reclamantului drepturile salariale pentru perioada decembrie 2013-aprilie 2014 restante, precum și cele aferente concediului de odihnă neefectuat. De asemenea s-a reținut și faptul că, din verificarea orelor de pontaj și a ștatelor de plată, nu a reieșit că reclamantul a prestat munca suplimentară.
Astfel, instanța constată că verificările ITM G. confirmă parțial susținerile reclamantului, astfel încât cererea de majorare a pretențiilor formulată de reclamant, motivat de faptul că, deși prin actul adițional nr. 6/19._ s-a modificat scriptic programul de lucru de la 8 ore la 2 ore, precum și salariul brut de la 3000 lei la 750 lei lunar, în fapt programul de lucru a rămas același, respectiv 8 ore pe zi, este neîntemeiată.
În consecință, atât timp cât pârâta nu a făcut dovada achitării salariu cuvenit pentru perioada decembrie 2013-aprilie 2014, în executarea contractului individual de muncă încheiat între părți, și nici nu a procedat la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, deși sarcina probei îi revenea conform art.272 din Codul muncii, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului doar suma netă de 7583 lei reprezentând drepturi salariale neachitate (inclusiv contravaloarea concediului de odihnă neefectuat).
Referitor la cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține faptul că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli
Or, în cauză, din actele depuse la dosar, respectiv chitanța nr. 216/12.01.2015 (fila 55), nu rezultă că aceste cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, au fost efectuate pentru reprezentarea intereselor reclamantului în cauză, astfel încât cererea privind acordarea lor este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul G. C. M., domiciliat în C., ..10, ., județ C., și cu domiciliul procesual ales în O., ., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Adunații C., Șoseaua Giurgiului, nr. 259, județ G..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 7583 lei reprezentând drepturi salariale neachitate.
Respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 19.01.2015.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. G. C. Grefier,
R. A. G. M. Ș.
Red.Jud.FMI/2ex/29.01.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
