Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2089/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2089/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 23632/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2089/2014
Ședința publică de la 09 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant M. I. B. și pe pârât S.C. C. DE A. OLTENIA S.A. C., având ca obiect contestație decizie de concediere casare cu rejudecare
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul reprezentat de avocat G. B. și consilier juridic L. G. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Consilier juridic L. G. pentru intimată arată că după pronunțarea sentinței numărul 4131/2013 au fost achitate integral despăgubirile acordate prin această sentință și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția anterioară concedierii începând cu data de 04 iunie 2013.
Avocat G. B. pentru contestator confirmă mențiunile făcute de apărătorul intimatei.
Instanța pune in discuția părților excepția privind lipsa procedurii prevăzute la concedierea colectivă potrivit dispozițiilor art. 76 lit. c, d Codul Muncii
Apărătorul contestatorului solicită ca instanța să constate nulitatea absolută a deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Consilier juridic L. solicită respingerea excepției .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată sub._ pe rolul acestui tribunal, contestatorul M. I. B. a solicitat, in contradictoriu cu . Oltenia SA C., anularea deciziei de concediere nr. 600/15.12.2012, reintegrarea sa in funcția deținută anterior concedierii si plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii, 15.11.2012, până la reintegrarea efectivă.
În motivarea cererii sale, contestatorul arată că a îndeplinit pe perioadă determinată funcția de agent de pază în cadrul Companiei de A. Oltenia S.A., fiind concediat în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii în baza deciziei nr. 600/15.12.2012.
Consideră că decizia emisă este nelegală, întrucât, potrivit art. 76 alin. 1 din Codul Muncii, "decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea, b) durata preavizului, c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective, d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64".
Menționează că decizia contestată nu face referire la termenul de preaviz și că lipsa acestuia, atrage după sine nulitatea deciziei. De asemenea în cuprinsul deciziei se face referire la pretinsul refuz al contestatorului cu privire la o ofertă de muncă, ofertă făcută de o terță societate, care nu are nici un raport juridic cu contestatorul.
Contestatorul precizează că au fost concediate circa 50 de persoane, nefiind respectată procedura prevăzută de art. 69 și următoarele din Codul Muncii, în ceea ce privește concedierea colectivă, intimata aplicând prevederile referitoare la concedierea individuală, fapt care în opinia contestatorului ar atrage de asemenea nulitatea deciziei.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile CCM la nivel de unitate și pe Codul Muncii, art. 64,69,76,78,80. Anexează în copie decizia nr. 600/15.11.2012.
În conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 din cod de procedură civilă se solicită judecarea în lipsă.
La termenul din data de 14.01.2013, intimata S.C. C. DE A. OLTENIA S.A. formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii contestatorului, ca fiind netemeinică și nelegală.
Precizează că . OLTENIA S.A. a respectat prevederile Codului Muncii și ale CCM la nivel de unitate, la emiterea dispoziției n. 600/15.12.2012, menționând în mod expres "motivele care au determinat concedierea", arătându-se că disponibilizarea s-a efectuat ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 15/25.10.2012, prin care s-a aprobat externalizarea activității de pază, în urma analizei raportului de eficientizare economică înaintat de Direcția Economică, fiind totodată și o condiție impusă de BERD în vederea acordării creditului de cofinanțare M. Plan, posturile fiind efectiv desființate din organigrama companiei prin aceeași hotărâre a consiliului de administrație.
În ceea ce privește preavizul salariatului, se precizează că prin adresa nr._/05.11.2012, contestatorului i-a fost adus la cunoștință că prin modificarea organigramei Companiei de A., activitatea de pază urma să fie externalizată, și că firma de pază cu care s-a încheiat contract, urmează să preia toți salariații de la serviciul de pază,.i s-a adus la cunoștință și faptul că . OLTENIA nu beneficiază de locuri de muncă vacante corespunzătoare pregătirii sale, iar adresa de notificare a preavizului nr._/15.10.2012 a fost menționată în decizia de concediere. În conformitate cu prevederile art. 24.1 din CCM la nivel de unitate, disponibilizarea se poate efectua și fără preaviz.
Referitor la "criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin.2 lit. d", intimata menționează că acesta se aplică numai în cazul concedierilor colective, și că afirmația contestatorului cum că s-ar fi disponibilizat un număr de 50 persoane este nereală, în realitate s-a disponibilizat un număr de 26 agenți pază, ceilalți solicitând încetarea activității prin acordul părților, semnând contractul de muncă cu firma de pază ., fapt ce reiese și din adresa comunicată I.T.M. nr._/19.11.2012.
În ceea ce privește "lista tuturor locurilor disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64", se face precizarea că prevederile acestui articol invocat de către contestator se referă la situația în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c și d, precum și la cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. 1 lit. e, în cazul de față concedierea efectuându-se potrivit art. 65, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Mai mult, prin notificarea cu privire la dreptul de preaviz, i s-a adus la cunoștință că societatea nu are posibilitate de a-i oferi un loc de muncă similar, conform pregătirii profesionale, și de asemenea că unitatea organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de drenor, aceștia având posibilitatea de a se înscrie la concurs, lucru de altfel și realizat, posturile respective fiind ocupate de 6 agenți de pază care s-au înscris și care au fost declarați admiși.
În susținere, intimata depune copie după adresele nr._/05.11.2012 și_/19.11.2013 comunicate I.T.M. D., raport eficientizare economică, contractul de prestări servicii pază încheiat cu ., act adițional la acesta, hotărârea nr. 15 a Consiliului de Administrație al intimatei, organigrama pe anul 2012, extras CCM la nivel de unitate.
Atât contestatorul, cât și intimata depun concluzii scrise, prin care au reiterat cele expuse prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 4131 din data de 29 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a admis contestația formulată de contestator M. I. B., s-a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 600/15.11.2012 emisă de către intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior.
A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii, 15.11.2012, până la reintegrarea efectivă.
S-a dispus obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 600/15.12.2012 angajatorul intimat a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, având funcția de agent de pază, începând cu data 15.11.2012, potrivit art. 65 din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma actualizată și republicată.
Conform art. 75 din Codul muncii, "(1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare." Art. 76 stipulează: "Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: (…) b) durata preavizului; (…)".
Or decizia analizată a fost emisă la 15.11.2012, raportul de muncă încetând tot la 15.11.2012 și nu este indicată perioada de preaviz.
Adresa nr._/05.11.2012, invocată prin întâmpinare, nu valorează un preaviz, prin aceasta fiind informat cu privire la alte aspecte preliminare, iar nu în sensul că va fi efectiv concediat, pentru a i se da posibilitatea unui program de lucru redus și a răgazului necesar în vederea căutării unui alt loc de muncă, interval de timp plătit și care constituie vechime în muncă.
Mai mult, cuprindea numai 10 zile calendaristice, iar nu 20 de zile lucrătoare, procedura fiind astfel încălcată.
Potrivit art. 78 din Codul muncii, "Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută."
Textul prevede consecința nerespectării de către angajator a dispozițiilor din articolele precedente, a îndeplinirii obligațiilor sale anterior concedierii, precum și în ceea ce privește conținutul deciziei de concediere: nulitatea absolută a acestei măsuri.
Nulitatea nu poate fi acoperită ulterior, de exemplu, prin îndreptarea erorilor existente în decizia de concediere.
Motivele de nulitate pot fi diverse, putând fi vorba de nerespectarea:
- condițiilor de fond (de exemplu, fapta imputabilă salariatului nu există ori nu a fost săvârșită de acesta, lipsește vinovăția celui în cauză, motivul care a determinat concedierea nu corespunde realității etc.);
- condițiilor de formă (decizia de concediere nu a fost emisă în termenele legale, nu îmbracă forma scrisă, nu conține elementele obligatorii statornicite de lege etc.).
Evident nulitatea trebuie constatată de instanța competentă să soluționeze conflictul de muncă.
TICLEA A.;G. L., Codul Muncii comentat din 29-iun-2012, Wolters KLUWER
Astfel, instanța a admis contestația, a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 600/15.11.2012 emisă de către intimată.
Nu s-a mai impus analiza celorlalte motive invocate de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei contestate.
În temeiul art. 80 din Codul muncii, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior. A obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii, 15.11.2012, până la reintegrarea efectivă.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.p.c. a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul avocatului, cu chitanță depusă la dosarul de fond.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. C. DE A. OLTENIA S.A. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând ca au fost respectate prevederile legislației în vigoare, respectiv prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, la emiterea deciziei nr. 638/15.11.2012, decizia menționată fiind întocmită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege privind concedierea reclamantului.
În ceea ce privește preavizarea contestatorului asupra desființării efective a locului de muncă se precizează că prin adresa nr._/05.11.2012 acestuia i-a fost adus la cunoștință faptul că s-a aprobat Organigrama Companiei de A. Oltenia, activitatea de pază urmând a fi externalizată. Prin aceeași adresă s-a adus la cunoștință salariatului că firma de pază cu care C. de A. a încheiat contract se obligă să preia toți salariații de la serviciul de pază. S-a menționat faptul că S.C.C. de A. Oltenia nu are posibilitatea de a-i oferi salariatului alt loc de muncă similar, corespunzător pregătirii profesionale avute.
Se mai menționează faptul că adresa de notificare a preavizului nr. 180/15.10.2012 a fost menționată în decizia de concediere. Conform prevederilor legale în materie nu este obligatoriu ca preavizul să fie trecut în decizia de concediere, ci este suficient numai să fie menționat actul în baza căruia a fost acordat preavizul.
Practica judiciară statuează faptul că preavizul poate fi acordat anterior deciziei de concediere, deci adresa menționată reprezintă o preavizare a salariatului.
Se mai precizează că potrivit art. 24.1 din CCM încheiat la nivel de unitate, valabil la data executării disponibilizării, semnat și acceptat de Sindicatul Liber A. - Canal, care se aplică tuturor salariaților, disponibilizarea se poate face și fără preaviz. Deci, chiar dacă nu ar fi primit preaviz, se consideră că decizia nu ar fi lovită de nulitate, atâta timp cât CCM reprezintă legea părților, salariații acceptând și semnând contractul prin reprezentanții lor.
Se mai arată că prin notificarea salariatului cu privire la preaviz i s-a adus la cunoștință că societatea nu are posibilitatea de a-i oferi alt loc de muncă similar, conform pregătirii profesionale, oferta făcută fiind încheierea unui contract de muncă cu firma de pază care a preluat această activitate și care, conform contractului s-a obligat să preia toți agenții de pază.
Se menționează că S.C. C. DE A. OLTENIA S.A. a externalizat întreaga activitate de pază, aceasta fiind una din măsurile luate pentru eficientizare și pentru respectarea condițiilor impuse de BERD în vederea acordării creditului de cofinanțare pentru M. Plan, desființarea posturilor având o cauză reală și serioasă, însă reclamantul a refuzat postul oferit de firma de pază.
Externalizarea unei activități care are ca efect disponibilizarea tuturor salariaților din cadrul serviciului respectiv, nu este reglementată expres în codul muncii, fiind o procedură mai nouă, deci se solicită ca soluția pe care o va pronunța instanța în cauză să țină cont de faptul că întreaga activitate a fost desființată din organigrama Companiei, că agenților de pază li s-a oferit loc de muncă la firma de pază specializată, aceasta obligându-se să preia tot personalul de pază, că reclamantul a refuzat locul de muncă oferit.
Solicită admiterea recursului și pe fond respingerea contestației, menținerea deciziei de concediere nr. 600/15.11.2012 ca fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legii.
Prin Decizia 8330/19.09.2013 s-a admis recursul declarat de intimata S.C. C. DE A. OLTENIA S.A. C. împotriva sentinței civile numărul 4131 din data de 29 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul M. I. B..
S-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control a reținut că:
Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune expresă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 75 alin. 1 Codul muncii, astfel încât nulitatea deciziei de concediere pentru omisiunea menționării duratei preavizului, ori acordarea unei perioade mai scurte de preaviz poate fi constatată doar în ipoteza în care se dovedește producerea unei vătămări persoanei concediate.
În speță, se constată că prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 15/25.10.2012 s-a aprobat externalizarea activității de pază, ceea ce a condus la disponibilizarea salariaților angajați în cadrul acestui serviciu.
Prin adresa_/5.11.2012 unitatea a încunoștințat pe contestator despre conținutul hotărârii CA, despre încheierea unui contract de prestări servicii cu o firmă de pază, care s-a obligat să angajeze agenții de pază ai companiei, despre faptul că nu unitatea nu poate oferi contestatorului un alt loc de muncă și i-a solicitat ca până la 7.11.2012 să își exprime acordul cu privire la încetarea contractului individual de muncă.
Chiar dacă adresa arătată nu este denumită de angajator ca fiind un preaviz, caracterizarea actului se face în funcție de conținutul său și de informațiile care au fost aduse la cunoștința celui căruia actul i se adresează. Cum adresa precizează că va înceta contractul de muncă al salariatului, căruia i se aduce la cunoștință atât actul în baza căruia va opera concedierea, cât și care sunt posibilitățile de a ocupa un alt loc de muncă, este evident că aceasta are toate caracteristicile pentru a fi considerată un preaviz în sensul art. 75 codul muncii.
Preavizul reprezintă înștiințarea celeilalte părți a contractului individual de muncă despre încetarea raporturilor de muncă și constituie o obligație a angajatorului atunci când concedierea se dispune pentru motive neimputabile salariatului, conform art. 65 și 66 codul muncii. Cum codul muncii nu impune comunicarea într-un anumit mod a preavizului, este esențial ca anterior încetării contractului salariatul să aibă cunoștință despre desființarea postului și să poată aprecia asupra modului în care se va derula cariera sa profesională, preavizarea fiind făcută printr-un act distinct de decizia de concediere, înainte de emiterea cesteia.
Ca urmare, este netemeinică motivarea tribunalului în sensul că adresa_/2012 nu poate fi echivalentă acordării preavizului, Curtea apreciind că a fost îndeplinită obligația unității de a preaviza pe salariat cu privire la încetarea contractului său, căruia i s-a respectat astfel dreptul corelativ, stabilit prin art. 75 codul muncii.
Art. 76 lit. b din codul uncii stabilește că decizia de concediere trebuie să conțină durata preavizului acordat salariatului. Referirea la preaviz poate fi făcută direct, dacă forma deciziei de concediere aleasă de angajator cuprinde o mențiune expresă la aceasta sau indirect, dacă se face trimitere la actul prin care dreptul la preaviz a fost respectat.
În speță, la punctul b) din decizia de concediere s-a făcut referire la a dresa ce a constituit înștiințarea cu privire la încetarea raporturilor de muncă, așadar, este suficientă referirea indirectă la durata preavizului pentru ca decizia de concediere să fie legală.
De altfel, instanța apreciază că nemenționarea duratei preavizului în decizia de concediere conduce la nulitatea acestei măsuri doar în ipoteza în care se dovedește producerea unei vătămări celui disponibilizat, ori în speță nici nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit ,cel puțin implicit, în ce a constat vătămarea contestatorului, în condițiile în care acesta a cunoscut din data de 5.11.2012 că va înceta contractul său de muncă.
Cât timp obligația de a acorda preavizul a fost îndeplinită, neindicarea duratei preavizului în decizia de concediere nu atrage nulitatea absolută a măsurii, această soluție fiind justificată prin coroborarea principiului general al bunei credințe, care fundamentează raporturile de muncă potrivit art. 8 alin. 1 din Codul muncii cu cel al exercitării drepturilor numai potrivit scopului lor, iar nu pe calea abuzului de drept.
Pentru aceleași considerente și în aplicarea acelorași principii, nu este lovită de nulitate absolută, fără dovada unei vătămări, decizia de concediere care nu a fost precedată de o dorată a preavizului cel puțin egală cu cea de 20 zile lucrătoare prevăzută de codul muncii.
Deși în speță, a fost acordat dreptul de preaviz cu 10 zile înainte de emiterea deciziei de concediere( adresa_ a fost emisă la 5.11.2012 iar concedierea a operat la 15.11.2012), salariatul are dreptul la eventuale despăgubiri, dacă sunt cerute, și la recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada de preaviz care este mai mică decât cea legală, în acest fel fiind acoperită vătămarea suferită de salariat, însă nu este legală soluția de a sancționa cu nulitatea absolută măsura concedierii.
Concluzia care se impune este aceea că tribunalul a apreciat greșit că decizia de concediere este nulă absolut pentru încălcarea dispozițiilor art. 75 și 76 lit. b din codul muncii, soluția fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Deoarece fondul cauzei nu a fost cercetat, tribunalul apreciind că nu se impune a fi analizate celelalte critici aduse de contestator deciziei de concediere, potrivit art. 312 alin. 5 cod procedură civilă se va admite recursul, se va casa sentința și va fi trimisă cauza pentru rejudecare la tribunal, urmând a fi analizată contestația sub celelalte aspecte de nelegalitate și netemeinicie a deciziei invocate de contestator.
Primind cauza pentru rejudecare, aceasta a fost înregistrată sub nr._ cu prim termen de judecată la data de 18.11.2013.
La data de 04.12.2013, cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, în baza art. 242 cod de procedură civilă .
La data de 10.12.2013 reclamantul M. I. B. a formulat cerere prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol, depunând totodată si: statul de funcții al societatii intimate, tabelul privind diferența de posturi dintre cele două organigrame prezentate, decizia nr 9395/12.11.2013 a Curții de Apel C., lista de avans chenzinal.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 600/15.11.2012, intimata . Oltenia SA C. a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului M. I. B..
Concedierea a fost dispusa in temeiul art. 65 Codul muncii, având la baza Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 15/25.10.2012 prin care s-a aprobat externalizarea activității de paza, in vederea eficientizării economice .
Criticile contestatorului au vizat doua aspecte de nelegalitate a deciziei, primul aspect, ce privește neacordarea preavizului legal, fiind tranșat prin decizia de casare, in sensul ca adresa nr._/2012 comunicata acestuia, reprezintă o adresa de comunicare a preavizului, îndeplinind condițiile cerute de lege pentru existenta unui preaviz.
Al doilea aspect vizează faptul ca in mod nelegal unitatea a dispus concedierea individuala a contestatorului, deși in cauza erau îndeplinite condițiile concedierii colective, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 76 alin.1 lit. d Codul Muncii, potrivit cărora decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină criteriile de stabilire a ordinii de priorități.
Sub acest aspect instanța constată că, potrivit art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, concedierea putând fi individuala sau colectiva (art. 66 Codul Muncii), după cum sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute la art. 68 codul muncii.
Potrivit art. 68 Codul muncii, intervine concedierea colectiva in situația in care, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, angajatorul dispune concedierea din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:
a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați;
b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați;
c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați
La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri.
Rezultă că, atunci când angajatorul efectuează concedieri si sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 68 Codul muncii, sub aspectul numărului de salariați angajați si a motivelor de concediere, acesta are obligația sa demareze procedurile privind concedierea colectiva, proceduri reglementate in cuprinsul dispozițiilor art. 69 – 74 Codul muncii, iar decizia de concediere trebuie sa cuprindă elementele obligatorii prevăzute de art. 76 Codul Muncii, inclusiv criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d Codul Muncii (art. 76 alin. 1 lit. d).
Conform statului de funcții și tabelelor cu personalul indisponibilizat, întocmite de intimată (filele 75-86 și 91-95) la data de 15.10.2013 unitatea avea un număr de 1297 (fila 86) de salariați, din care au fost indisponibilizați in baza art. 65 Codul muncii un număr de 57 salariați, ceea ce face incidente dispozițiile art. 68 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
Se constată astfel ca in cauza a operat o concediere colectiva (si nu concedierea individuala, cum s-a dispus in cauza), situație in care unitatea intimata avea obligația sa dispună efectuarea procedurilor prevăzute de art. 69-74 Codul Muncii, iar după epuizarea acestora, să întocmească decizia de concediere in forma prevăzuta de art. 76 Codul Muncii .
Sancțiunea ce intervine ca urmare a nerespectării procedurilor legale sau formei deciziei este nulitatea acesteia, conform art. 78 Codul Muncii .
In consecință, instanța constata întemeiată aceasta ultima critică a contestatorului si, pentru considerentele expuse, va fi admisa contestația si anulata decizia de concediere nr. 600/2012.
In condițiile art. 80 Codul Muncii, in situația in care se constata nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere, instanța va obliga unitatea la plata către salariatul contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii și până la data reintegrării efective si, la solicitarea acestuia, va dispune repunerea părților in situația anterioara.
In speță însă, conform înscrisurilor depuse (listă avans chenzinal), intimata a procedat la reintegrarea contestatorului, plătindu-i acestuia despăgubirile corespunzător art. 80 Codul Muncii, astfel că se constată că cererile accesorii au fost deja executate, instanța urmând sa ia act de executarea lor.
In condițiile art. 274 cod procedura civilă, instanța va obliga intimata la cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 900 lei, dovedite cu chitanța 150/12.02.1004 (fila 19).
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de contestator M. I. B. cu domiciliul procedural ales în C., .. 2, județul D. în contradictoriu cu pârât S.C. C. DE A. OLTENIA S.A. C., cu sediul în C.,.,județul D..
Anulează decizia nr. 600/15.12.2012 emisă de intimată.
Ia act că părțile au fost puse în situația anterioară concedierii dispuse prin această decizie și că au fost achitate despăgubirile prevăzute de art. 80 CM, către contestator .
Obligă intimata la 900 lei către contestator reprezentând onorariu avocat.
Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2014.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
D. S. M.G. M. C. S. C.C. P.
Red.Jud.D.S.
09.05.2014
Tehnored.M.J.
4 ex/17.04.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
