Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 220/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 220/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 10231/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 220/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de contestator O. F. în contradictoriu cu intimat . ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, prin avocat M. N., lipsind contestatorul.
Procedura de citare est legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata, prin avocat, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fondul cauzei.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, întrucât la emiterea deciziei de concediere au fost respectate prevederile legale, respectiv prin scrisoarea de preaviz nr.53/02.04.2013 comunicată contestatorului prin poștă cu confirmare de primire, în data de 03.04.2013 și pe care acesta a refuzat să o primească, contestatorul a fost informat că, pentru motive neimputabile lui, postul său urmează să se desființeze, urmând să beneficieze de un preaviz de 20 zile lucrătoare și de o compensație de 1 salariu brut de bază. De asemenea, având în vedere o eroare constatată cu privire la modalitatea de precizare a datei de încetare a contractului de muncă – contractul încetează începând cu data de 03.05.2013, față de: încetează la data de 02.05.2013 – societatea a emis un nou exemplar al deciziei nr. 58/02.05.2013 cu data corectă, în raport cu înscrierile în Registrul electronic al salariaților. Solicită și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens chitanță onorariu de avocat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La 4 06 2013, contestatorul O. F. a chemat în judecată intimata . ,solicitând anularea deciziei de concediere nr 58/2 05 2013, emisă de intimată, reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri bănești egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca și salariat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
In fapt, a arătat că a fost angajatul intimatei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de paznic.
In decizia contestată a fost concediat în temeiul art. 65 alin 1 din Codul Muncii, ca urmare a desființării postului.
Intimata a emis două decizii de concediere cu același număr,și aceeași dată,decizii în care data încetării contractului de muncă este diferită. In prima s-a menționat data încetării contractului de muncă ca fiind 2 05 2013 iar în cea de a doua s-a menționat data de 3.05.2013.
In decizia contestată sunt trecute două termene în care poate fi contestată decizia( 30 de zile conform Codului Muncii și 45 de zile conform art. 2011 din Lg 62/2011.
Consideră că au fost încălcate prev art 78 din CCM la nivel de unitate potrivit cărora concedierea nu putea fi făcută fără acordul sindicatului, acord care nu a existat.
Există neconcordante între decizia de concediere și preavizul primit cu privire la calculul celor 20 de zile lucrătoare acordate ca preaviz.
Lipsește hotărârea A. sau a Consiliului de Administrație al intimatei prin care s-a hotărât externalizarea serviciului de pază și disponibilizarea salariaților care ocupau funcția de paznic.
Deoarece au fost concediați mai mulți salariați consideră că a avut loc o concediere colectivă pentru care nu s-a urmat procedura legală.
A solicitat proba cu acte.
A depus la dosar copia cărții de identitate,copia celor două decizii de concediere,ambele având numărul 58/2 05 2013, preavizul nr 53 din 2 04 2013.
La 22 10 2013, intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și obligarea contestatorului la cheltuieli de judecată.
In fapt, a arătat că acesta a fost salariatul său, în funcția de paznic în perioada 01 03 2000 – 2 05 2013 inclusiv.
Având în vedere că la nivelul societății era necesar un sistem mai complex și complet de pază s-a luat hotărârea contractării serviciului de pază cu o firmă specializată și desființarea posturilor de paznici existente – 5 la număr.
Contestatorului i-a fost acordat preavizul de 20 de zile lucrătoare și o compensație de un salariu brut de bază conform dispozițiilor CCM – ului la nivel de unitate.
Scrisoarea de preaviz nr 53/2 04 2013 i-a fost comunicată contestatorului la 3 04 2013 astfel că termenul de preaviz a început să curgă de la 4 04 2013 și s-a împlinit la 2 05 2013.
Prin urmare, unitatea a dispus încetarea contractului de muncă începând cu 3 05 2013.
Concedierea este legală și temeinică și s-a datorat desființării postului contestatorului determinată de necesitatea ca paza să fie asigurată prin mijloace moderne,prin sisteme video de supraveghere,monitorizare și intervenție.
Desființarea postului a fost efectivă așa cum rezultă din organigramele societății înainte și după concediere,a avut o cauză reală și serioasă.
Decizia respectă condițiile de formă prev de art 76 privind Codul Muncii,cuprinde motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, termenul și instanța la care poate fi contestată.
Motivul pentru care contestatorului i-au fost înmânate două decizii este acela că unitatea a înțeles să corecteze data de încetare a raportului de muncă din 2 05 2013 și 3 05 2013, având în vedere că termenul de preaviz s-a împlinit cu o zi mai târziu.
Prin procesul verbal al Consiliului de Administrație din 27 02 2013, s-a stabilit că fiecare dintre cei trei directori( directorul industrial, directorul comercial și directorul economic)a fost împuternicit să decidă structura compartimentului pe care îl conduce,să îl reorganizeze și să facă orice schimbare în organigramă în acest scop.
Ca urmare, prin decizia nr 48/2013 a directorului industrial și comercial, s-a stabilit desființarea posturilor de paznici și contractare a unui serviciu specializat de protecție și pază.
Unitatea nu avea obligația să comunice salariaților hotărârea A. sau a Consiliului de Administrație.
Nu a avut loc o concediere colectivă deoarece nu a fost întrunit numărul prevăzut de lege,fiind concediați doar 5 salariați dintr-un număr total de 140 de salariați câți avea unitatea în aprilie 2013 respectiv 133 de salariați în mai 2013.
Prin adresa nr 1643/3 10 2013 a fost informat Sindicatul Solidaritatea 92 cu privire la externalizarea serviciului de pază și concedierea salariaților care ocupau posturile de paznic,Sindicatul nefăcând nici un act de opoziție în acest sens.
A depus la dosar raportul REVISAL privindu-l pe contestator, organigrama societății la 30 04 2013 și respectiv la 31 05 2013,confirmarea de primire a scrisorii de preaviz,decizia comună a directorului industrial și a celui comercial nr 49/1 04 2013, și adresa nr 1643/3 10 2013 emisă de Sindicat.
In ședința publică din 22 01 2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu acte respectiv actele depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de paznic.
Prin decizia contestată nr.5/02.05.2013 a fost concediat în temeiul art. 65 alin 1 din Codul Muncii, ca urmare a desființării postului.
Instanța constată că sunt neîntemeiate criticile contestatorului referitoare la neegalitatea și netemeinicia deciziei de concediere.
Astfel faptul că intimata a emis două decizii de concediere cu același număr și aceeași dată, decizii în care data încetării contractului de muncă este diferită, în sensul că în prima s-a menționat data încetării contractului de muncă ca fiind 2.05.2013, iar în cea de a doua s-a menționat data de 3.05.2013, nu este un motiv care să ducă la nulitatea deciziei de concedierea sau a măsurii concedierii.
Prin emiterea celei de-a doua decizii în care s-a menționat data concedierii ca fiind 03.05.2013 intimat nu a făcut altceva decât să corecteze această dată, având în vedere că termenul de preaviz s-a împlinit cu o zi mai târziu, deoarece contestatorul refuzat inițial să primească preavizul, fiind necesar să îi fie comunicat prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Intimata a urmărit doar ca salariatul să nu fie prejudiciat cu o zi, procedând la calcularea termenului de preaviz de la data la care salariatul a luat cunoștință de preaviz, cu consecința decalării cu o zi date de împlinire a acestuia și respectiv a datei de concediere.
Așadar prin emiterea celei de-a doua decizii (comunicată salariatului) intimata a revocat prima decizie stabilind ca dată a concedierii data de 03.05.2013 care este în favoarea salariatului și nu îl prejudiciază în nici n fel.
Din aceleași considerente este neîntemeiată și critica referitoare la faptul că există neconcordante între decizia de concediere și preavizul primit cu privire la calculul celor 20 de zile lucrătoare acordate ca preaviz, fiind vorba doar de menționare corectă a datei de la care a început efectiv calculul termenului de preaviz și la care s-a împlinit, în funcție de data la care salariatul a primit înștiințarea de preaviz.
In ce privește critica referitoare la faptul că în decizia contestată sunt trecute două termene în care poate fi contestată decizia (30 de zile conform Codului Muncii și 45 de zile conform art. 2011 din Lg 62/2011), instanța reține de asemenea că nu este de natură să atragă nulitatea deciziei de concediere. D. lipsa mențiunilor privind termenul în care se poate contesta decizia ar fi fost de natură să încalce drepturile salariatului privind accesul la justiție și ar fi atras nulitatea deciziei.
În ce privește susținerea că au fost încălcate prevederile art 78 din CCM la nivel de unitate potrivit cărora concedierea nu putea fi făcută fără acordul sindicatului, acord care nu a existat nu este întemeiată deoarece codul muncii nu condiționează concedierea în temeiul art. 65 din codul muncii de existența acordului sindicatului. Se vorbește doar de informarea sindicatului, informare care s-a realizat în cazul de față, așa cum rezultă din adresa nr. 1643/03.10.2013 - fila 33, sindicatul neavând obiecțiuni față de măsura luată.
Susținerea contestatorului că lipsește hotărârea A. sau a Consiliului de Administrație al intimatei prin care s-a hotărât externalizarea serviciului de pază și disponibilizarea salariaților care ocupau funcția de paznic, este neîntemeiată deoarece la dosar s-a depus dovada că au fost împuterniciți directorul industrial și cel economic să ia măsuri pentru organizarea activității și că aceștia prin decizia nr. 49/01.04.2013 a decis desființarea posturilor de paznici ca urmare a contractării unui serviciu specializat de pază și protecție.
Nici susținerea contestatorului că a avut loc o concediere colectivă pentru care nu s-a urmat procedura legală nu este întemeiată deoarece intimata a făcut dovada că în raport de numărul de salariații ai unității - 140, numărul salariaților concediați – 5, a fost mai mic decât el prevăzut de lege pentru ca măsura să fie considerată concediere colectivă.
Instanța mai constată în raport de actele depuse la dosar că măsura concedierii contestatorului a fost luată cu respectarea prevederilor legale, în urma deciziei nr. 49/01.04.2013 de desființare a posturilor de paznici ca urmare a contractării unui serviciu specializat de pază și protecție, cu informarea sindicatului.
Desființarea postului a fost efectivă (nu se mai regăsește în organigrama societății valabilă după data concedierii sale), a fost reală și serioasă, determinată de cauze obiective, reorganizarea activității în scopul eficientizării acesteia prin externalizarea serviciului de pază, măsură luată în virtutea dreptului angajatorului de a –și organiza propria activitate, reglementat de art. 40 alin.1 litera a din codul muncii.
Față de cele arătate mai sus instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.
În baza art. 453 din c. pr civ instanța va obliga contestatorul la plata cheltuielilor de judecată către intimată constând în onorariul de avocat.
În ce privește cuantumul acestora instanța va dispune însă reducerea acestuia la 500 lei, în conformitate cu prevederile art. 451 NCPC, având în vedere că suma solicitată de intimată este disproporționată în raport de complexitatea redusă a cauzei, de activitatea desfășurată de apărătorul intimatei, în circumstanțele concrete ale cauzei (a formulat întâmpinare pe care a depus-o la dosar împreună cu actele doveditoare și a pus concluzii orale la termenul din 22.01.2014) .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre și considerentele sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestator O. F., cu domiciliul în Calafat, .. 120, județul D., CNP_ în contradictoriu cu intimat . sediul în Calafat, . Sud Vest, nr. 5, județul D. având ca obiect contestație decizie de concediere nr. 58/02.05.2013 emisă de intimată.
Obligă contestatorul la 500 lei cheltuieli judiciare către intimată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 ianuarie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. M. D. C. I. C. O.
Red. C. D.
4 ex. – 10.02.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 2289/2014. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
