Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 886/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 886/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 9386/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 886/2014

Ședința publică de la 24 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. C.

Asistent judiciar - Ș. I.

Asistent judiciar - M. G. M.

Grefier - M. Ș.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor în cauza privind pe contestatoarea B. S., în contradictoriu cu intimatul I. DE M. LEGALĂ C., având ca obiect contestație decizie de sancționare, dezbateri consemnate în încheierea de ședință din 17.02.2014, care formează corp comun cu prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

La data de 15. 05. 2013, contestatoarea B. S.-E. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 11/17. 04. 2013, emisă de intimatul I. DE M. LEGALĂ C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia, cu obligarea pârâtului la restituirea sumei reținute prin punerea în aplicare a dispoziției de sancționare, cu cheltuieli de judecată.

Contestatoarea a arătat că decizia contestată este nulă de drept, pe de o parte pentru că nu respectă condițiile imperative de formă, în sensul că nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 252 alin 2 din Codul Muncii republicat, iar pe de altă parte pentru nerespectarea unei condiții de fond imperative, respectiv pentru că măsura disciplinară s–a dispus fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Dispoziția contestată nu arată în concret în ce constă abaterea disciplinară, ea conținând formulări cu caracter general, conform cărora ea, contestatoarea ar fi pus în imposibilitate directorul IML C. de a îndeplini prevederile Hotărârii nr. 14 a plenului CSML, prin refuzul de a pune la dispoziție documentele solicitate – fără indicarea acestora, ar fi încălcat prevederile Dispoziției 33/3 10 2011 – fără indicarea acestora și că este responsabilă pentru nefinalizarea expertizelor privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei – de asemenea fără indicarea expertizelor neefectuate.

Contestatoarea a mai invocat și nerespectarea termenului prevăzut de art. 16 din regulamentul Intern de funcționare și desfășurare a activității Comisiei de Disciplină.

Arată și faptul că nu este responsabilă de nefinalizarea expertizelor privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei

În ceea ce privește neîndeplinirea prevederilor Hotărârii nr. 14/2012 a plenului C.S.M.L – nu era în sarcina sa întocmirea raportului de evaluare asupra activității desfășurate de comisia constituită în vederea efectuării expertizei pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, ci în atribuțiile conducerii – după cum rezultă expres din conținutul hotărârii susmenționate.

A depus la dosar, în copie: dispoziția contestată, dispoziția nr. 52/15 12 2010, dispoziția nr. 25/15 11 2012, Hotărârea nr. 14/2012 a C.S.M.L, adresa nr. 4951/2012.

La data de 02. 12. 2013, intimatul Institutului de M. Legală C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate.

A arătat că în urma probelor administrate și audierilor efectuate, Comisia de Disciplină din cadrul Institutului de M. Legală C. a fost întocmit Raportul nr. 1377/A8/15 04 2013, înregistrat sub nr. 23/CD/15 04 2013. În acest raport Comisia de Disciplină a reținut că B. E. S. a săvârșit mai multe abateri disciplinare. În conformitate cu dispozițiile art. 252 alin 2 din Lg. Nr. 53/2003 R, dispoziția contestată cuprinde descrierea în concret a faptei ce constituie abatere disciplinară, neexistând motive care să atragă sancțiunea nulității absolute a acesteia.

Pârâtul arată că este neîntemeiat motivul invocat de contestatoare, potrivit căruia Dispoziția nr. 11/17 04 2013 este lovită de nulitate întrucât " nu a fost precedată de o cercetare disciplinară prealabilă efectivă".

Prin adresa nr. 933/A8/20. 03. 2013 contestatoarea a fost convocată pentru cercetarea disciplinară, în acest sens a fost încheiat și proces verbal în care au fost consemnate răspunsurile contestatoarei la întrebările adresate acesteia de membrii Comisiei de Disciplină.

Intimatul mai arată că sunt neîntemeiate susținerile contestatoarei privind inexistenta abaterilor pentru care a fost sancționată.

În calitatea sa de angajată a I.M.L și membră a comisiei de calcul retroactiv al alcoolemiei, contestatoarea este obligată să respecte și prevederile Contractului individual de muncă, fișei postului, Regulamentului Intern.

Deși i s-a solicitat în nenumărate rânduri să-și îndeplinească atribuțiile ce-i reveneau ca membru al Comisiei privind Interpretarea Retroactivă a Alcoolemiei, respectiv să efectueze expertizele privind calculul retroactiv și să prezinte o situație a acestora, contestatoarea a refuzat să-și îndeplinească aceste obligații, refuzând efectiv să colaboreze atât cu medicul legist din Comisie, cât și cu ceilalți colegi din unitate.

Această atitudine a contestatoarei a adus atingere imaginii unității și a perturbat activitatea Comisiei de calcul retroactiv, care a primit și o . sesizări în legătură cu comportamentul doamnei farmacist primar B. S. și cu modul de soluționare a cererilor privind calculul retroactiv al alcoolemiei. In aceste condiții, o mare parte din solicitanții privind efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei s-au adresat IMML M. Minovici București, astfel IML C., fiind nevoit să vireze sumele de bani achitate în contul său reprezentând contravaloare expertize calcul retroactiv alcoolemie, către contul IMML M. Minovici - București.

A depus la dosar, în copie: fișa postului din 12. 10. 2010, Regulamentul de funcționare și desfășurare a activității Comisiei de Disciplină din cadrul I. M. L C., mai multe adrese, dispoziția nr. 52/15 12 2010, adresa nr. 4783/15. 11. 2012 și Hotărârea CSML nr. 14 din 23. 10. 2012, dispoziția nr. 25/15. 11. 2012, dispoziția nr. 27/28. 11. 2012, dispoziția nr. 33/03. 10. 2011, n. 6/04. 02. 2011, mai multe procese verbale, nota explicativă din 29. 03. 2013, înregistrată de către contestatoare la Comisia de disciplină din cadrul IML C., interpretarea retroactivă a alcoolemiei, COD: POI – A 12 Retro, referatul nr. 1230/A8/05. 04. 2013, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul IML C..

La data de 30.12.2013, contestatoarea B. S. E. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea tuturor argumentelor invocate de către pârât.

La data de 24. 01. 2014, intimatul IML C., a depus la dosar concluzii scrise .

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept :

Prin dispoziția nr. 11/17.04.2013, intimatul I. de M. Legală C. a dispus sancționarea contestoarei B. S., farmacist primar în cadrul Compartimentului Toxicologie Medico Legală, cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 15 %, începând cu data de 01.05.2013 și până la data de 31.05.2013, reținând că aceasta este responsabilă de punerea în imposibilitate a directorului IML C. de a îndeplini prevederile Hotărârii nr.14 a Plenului Consiliului Superior de M. Legală -sesiunea din 23.10.2012, prin refuzul de a pune la dispoziție documentele solicitate, a încălcat prevederile dispoziției nr. 33/03.10.2011 și este responsabilă de nefinalizarea expertizelor privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei.

În ce priveșteexcepția nulității absolute a deciziei contestate, invocată de către contestatoare, instanța reține că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu disp. art. 252 alin. 2 din codul muncii,sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetări disciplinare prealabile, etc. Prin descriere trebuie să se înțeleagă prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină săvârșite în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, în așa fel încât salariatul, dar și instanța să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.

Sub acest aspect, se constată că decizia de sancționare cuprinde cerința descrierii faptei, întrucât în cuprinsul său se menționează că reclamanta a pus în imposibilitate directorul IML C. de a îndeplini prevederile Hotărârii nr. 14 a Plenului Consiliului Superior de M. Legală –sesiunea din 23.10.2012, prin refuzul de a pune la dispoziție documentele solicitate, încălcarea prevederilor dispoziției nr. 33/03.10.2011, emisă de C.S.M.L. București și nu a finalizat expertizele privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei. Susținerea în sensul că nu s-a precizat ce anume documente a refuzat să pună la dispoziția directorului, nu este fondată, în cuprinsul dispoziției menționându-se că este vorba despre documentele la care face referire raportul nr. 1377/15.04.2013 al Comisiei de Disciplină, raport aflat la filele 17-27 din dosarul cauzei, iar imposibilitatea directorului IML de a îndeplini prevederile hotărârii nr. 14 a Plenului CSML București se referă, așa cum se menționează în hotărârea respectivă, la obligația acestuia de a întocmi un raport de evaluare asupra activității desfășurate de comisia constituită în vederea efectuării expertizei pentru calculul retroactiv al alcoolemiei din cadrul Compartimentului de toxicologie al IML C., raport în vederea căruia s-au solicitat contestatoarei documentele respective. De altfel, chiar Curtea de Apel C., în considerentele deciziei nr. 2713/29.02.2012, având de soluționat recursul împotriva sentinței prin care contestatoarei i s-a respins contestația împotriva dispoziției de sancționare nr. 1/05.01.2011, emisă de aceeași intimată a reținut că faptul nedescrierii în cuprinsul dispoziției a conținutului adreselor la care contestatoarea nu a dat curs, nu conduce la concluzia că angajatorul nu a descris fapta care constituie abatere disciplinară.

În ce privește nemenționarea datei săvârșirii faptei, susținerile contestatoarei sunt nefondate, având în vedere că abaterea imputată constă în refuzul repetat de a pune la dispoziție anumite documente, precum și de a finaliza expertizele cu efectuarea cărora era responsabilă, așa încât obligația încălcată are caracter continuu, nefiind instantanee, neputându-se indica un moment anume la care s-a săvârșit, ci doar un interval de timp în care refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu a fost constatat, interval în raport de care cerințele art. 252 alin.1 din codul muncii sunt îndeplinite ; sub aspectul nerespectării cerințelor art. 252 alin. 2, litera c din codul muncii, se reține că în cuprinsul dispoziției, în ultimul paragraf, intimata a arătat motivele pentru care nu a putut reține apărările contestatoarei .

Și nulitatea absolută decurgând din lipsa cercetării disciplinare prealabile este nefondată, în condițiile în care, având în vedere referatul nr. 923/A8/19.03.2013 ( fila 66), întocmit de directorul general al IML C., contestatoarea a fost convocată prin adresa nr. 2/CD/20.03.2013, să se prezinte în data de 26.03.2013, orele 10.00 la comisia de disciplină în vederea cercetării disciplinare, comunicându-i-se și actele care au stat la baza convocării, ocazie cu care s-a întocmit și un proces verbal în data respectivă-fila 70, contestatoarea fiind asistată, în baza cererii nr. 1029/26.03.2013, de către dr. Ș. M., în calitate de reprezentant al salariaților I.M.L. C.-filele 76-79 din dosar, contestatoarea având astfel posibilitatea să ia cunoștință de abaterile imputate și să-și formuleze apărări

De asemenea, au fost convocate și audiate și alte persoane-salariați din cadrul intimatei, contestatoarea a dat și notă explicativă în data de 29.03.2013, înreg. sub nr. 7/CD/29.03.2013, au fost solicitate lămuriri și înscrisuri de către Comisia de Disciplină, prin adresa nr. 1100/A8/29.03.2013, de la directorul IML C., cât și de la dr. S. L., înreg. sub nr. 10/CD/29.03.2013. Ulterior, Comisia de Disciplină a întocmit procesul verbal nr. 16/CD/04.04.2013 în care au fost consemnate rezultatele activității de cercetare desfășurate, iar la data de 15.04.2013 aceeași comisie a întocmit Raportul nr. 1377/A8/15.04.2013, înreg. sub nr. 23/CD/15.04.2013, în baza căruia directorul IML C. a emis decizia contestată.

Prin urmare, instanța nu poate reține caracterul formal al cercetării disciplinare, în condițiile în care procedura derulată de intimată, așa cum a fost descrisă, răspunde exigențelor art. 251 din codul muncii.

În ceea ce privește nerespectarea termenului prev. de art.16 din Regulamentul de funcționare și desfășurare a Comisiei de Disciplină, se reține că, potrivit articolului respectiv, sesizarea comisiei de disciplină se face în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către persoanele prevăzute la art. 13, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, ori, în cauză, începând cu data de 12.01.2013, directorul institutului a solicitat contestatoarei, prin mai multe adrese, ( nr.128/A8/12.01.2013, nr. 287/A8/23.01.2013, nr. 465/A8/08.02.2013 ; nr. 805/A8/08.03.2013 ) să dea curs hotărârii nr. 14 a Plenului C.S.M.L. din data de 23.10.2012, în sensul de a efectua expertizele medico legale respective, refuzul contestatoarei fiind concretizat în adresele emise la data de 18.01.2013, 04.02.2013 și 18.03.2013, după acest ultim refuz, directorul intimatei a dispus sesizarea comisiei de disciplină prin adresa nr. 923/A8/19.03.2013, așa încât se constată că termenul prev. de art. 16 din R.O.I. a fost respectat.

Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanta este angajată a IML C., în funcția de farmacist primar în cadrul Compartimentului Toxicologie Medico Legală, conform fișei postului din data de 04.10.2010, pct.23, având și atribuții de membru al Comisiei pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei.

Ca atare, prin dispoziția nr. 52/15.12.2010, emisă de directorul IML C., s-a stabilită componența Comisiei pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei, din care face parte și contestatoarea, începând cu data de 01.01.2011. Ulterior, prin dispoziția nr. 25/15.11.2012, emisă de același director, s-a dispus, în baza hotărârii nr.14 a Plenului Consiliului Superior de M. Legală, reunit în sesiunea din 23.10.2012 și în baza Regulamentului de organizare și funcționare al IML C., aprobat prin Ordinul M.S. nr.349/02.04.2012 ca, începând cu data de 15.11.2012, să se suspende activitatea comisiei de expertiză medico legală vizând estimarea retroactivă a alcoolemiei în cadrul IML C., până la data la care Consiliul Superior de M. Legală se va pronunța în baza raportului de evaluare asupra activității desfășurate de comisia constituită în vederea efectuării expertizei pentru calculul retroactiv al alcoolemiei din cadrul Compartimentului de toxicologie al IML C.. Conform art. 2 din această dispoziție, s-a abrogat dispoziția nr. 52/15.12.2010.

La data de 28.11.2012, directorul intimatei emite o nouă dispoziție, cu nr. 27/28.11.2012, prin care, conținutul art. 2 din dispoziția nr. 25/15.11.2012 se înlocuiește integral, astfel: Expertizele medico legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei care au fost deja începute în cadrul IML C. vor fi finalizate pe plan local. Și această dispoziție a fost emisă în baza hotărârii nr.14 a Plenului Consiliului Superior de M. Legală, reunit în sesiunea din 23.10.2012, când s-a stabilit, printre altele, ca expertizele medico legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei, care au fost deja începute în cadrul Institutului de M. Legală C., să fie finalizate pe plan local.

Ca atare, se constată că, prin abrogarea art. 2 din dispoziția nr. 25/15.11.2012, articol care, la rândul lui abrogă dispoziția nr.52/15.12.2010, în baza căreia contestatoarea a primit atribuții de membru al Comisiei pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei, aceste atribuții au rămas în sarcina acesteia, în ce privește expertizele medico legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei care au fost deja începute în cadrul IML C. la momentul emiterii hotărârii nr. 14/23.10.2012, suspendarea activității de expertiză medico legală vizând estimarea retroactivă a alcoolemiei în cadrul IML C. și fiind aplicabilă doar pentru expertizele ce urmau a fi solicitate după această dată, așa cum reiese din cuprinsul hotărârii, dar și din adresa nr. 664/01.03.2013, emisă de Consiliului Superior de M. Legală. Prin urmare, susținerea reclamantei în sensul că, după abrogarea dispoziției nr. 52/15.12.2010, prin dispoziția nr. 25/15.11.2012, intimata era obligată să emită o nouă dispoziție prin care să stabilească atribuțiile sale în ce privește calculul retroactive al alcoolemiei, nu poate fi reținută.

În această situație, atitudinea contestatoarei de refuz de a întocmi expertizele, așa cum i s-a solicitat prin adresele cu nr. 128/A8/12.01.2013, nr. 287/A8/23.01.2013, nr. 465/A8/08.02.2013 ; nr. 805/A8/08.03.2013, refuz concretizat în răspunsurile cu nr. 466/08.02.2013, 4951/26.11.2012, 218/18.01.2013, 406/04.02.2013 și 18.03.2013, constituie o încălcare a atribuțiilor de serviciu pe care le are, în baza art. 23 din fișa postului emisă la data de 04.10.2010, precum și ale art. 12 din contractul individual de muncă, deci o abatere disciplinară, așa cum a reținut și intimata prin decizia contestată. Această atitudine a adus atingere imaginii instituției și a perturbat activitatea Comisiei de calcul retroactive, o parte dintre solicitanți adresându-se INML M. Minovici București, intimata fiind nevoită să vireze sumele de bani achitate în contul IML C., reprezentând contravaloare expertize calcul retroactive alcoolemie, către contul INML M. Minovici București, așa cum rezultă și din copiile adreselor emise de Inspectoratul Județean de Poliție D. - filele 41-45.

Cum este vorba de o neîndeplinire a unei obligații, sarcina probei revine contestatoarei, ce trebuie să facă proba îndeplinirii obligației, probă ce nu s-a făcut în cauză, așa încât, din acest punct de vedere, contestația este nefondată.

În ce privește abaterea constând în refuzul de a pune la dispoziția directorului IML C. documentele solicitate, se reține că, prin adresele nr. 5226/A8/10.12.2012 și nr. 128/A8/12.01.2013 (filele 46 și 48 ), directorul IML C. a solicitat în mod repetat contestatoarei ca, în calitate de membru al Comisiei pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei să întocmească un raport detaliat privind 45 de solicitări din anii 2009-2012, privind efectuarea de expertize medico legale de recalculare a alcoolemiei, cu anexarea actelor doveditoare privind stadiul în care se află expertiza. Contestatoarea a refuzat și de această dată să îndeplinească atribuțiile de serviciu, așa cum reiese din adresa nr. 218/18.01.2013, cu motivarea că nu are competența de a efectua expertize de recalculare a alcoolemiei, deși, așa cum s-a reținut mai sus, îi revenea această obligație pentru expertizele deja începute în cadrul IML C., atitudine prin care a încălcat dispozițiile art. 76 din Regulamentul Intern al Institutului de M. Legală C..

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge contestația ca fiind nefondată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de contestatoarea B. S.-E., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE M. LEGALĂ C., cu sediul în C., ..20, județul D..

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2014

PREȘEDINTE C. C.

Asistent judiciar - Ș. I. Asistent judiciar- M. G. M.

Grefier -M. Ș.

4 ex.

Tehnored.M.J./03. 03. 2014

Red./tehnored. Jud. C.C./07.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 886/2014. Tribunalul DOLJ