Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1521/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1521/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 16518/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1521/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. - CFR M. și pârâta SUCURSALA CFR M. BANAT OLTENIA C., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța încuviințează pentru părți proba cu acte, respectiv actele depuse la dosar, după care, instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza în pronunțare asupra excepției privind prescripția dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă în întâmpinare și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 10.12.2013 reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâții S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. - CFR M. și pârâta SUCURSALA CFR M. BANAT OLTENIA C., solicitând obligarea acestora să calculeze și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 si drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.01.2009 – 08.03.2010, sume care vor fi actualizate cu rata inflației si la care se adaugă dobânda legala, precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În fapt a arătat că a fost angajatul societății pârâte, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.
Potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 pentru activitatea desfășurată în condiții speciale a fost prevăzut un salariu de baza minim brut de 700 lei.
Pârâtele nu au acordat și nu au plătit reclamantului drepturile salariale în conformitate cu clauzele contractuale mai sus enumerate.
S-a depus la dosar extras din contractul colectiv de muncă invocate și copia contractelor de muncă.
Pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. CFR M. SA - SUCURSALA BANAT OLTENIA a formulat întâmpinare în care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art. 268 lit.c din codul muncii potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen ce a fost depășit de reclamant.
Analizând actele și lucrurile dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. CFR M. SA și SUCURSALA BANAT OLTENIA în perioada 01.01.2009 – 08.03.2010, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța constată că este întemeiată și o va admite deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 160 din codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 al. 1 lit. c codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen ce a fost depășit de reclamant.
Astfel prin prezenta acțiune se solicită o diferență de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2009 – 08.03.2010, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 10.12.2013, după expirarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 litera c din codul muncii.
Opinia asistenților judiciari este conform cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul M. A. cu domiciliul în Filiași, bulevardul Racoțeanu, nr. 8A, județul D. în contradictoriu cu pârâții S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. CFR M. SA și SUCURSALA BANAT OLTENIA C. cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect drepturi bănești.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. M. D. C. I. C. O.
Red. C. D.
5 ex. – 24.03.2014
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 886/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








