Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3462/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3462/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 2520/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3462/2014
Ședința publică de la 05 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU V. D. M. în contradictoriu cu pârâtul L. T. V. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că reclamanta a depus la data de 29.05.2014, prin Serviciul Registratură, procesul-verbal de informare privind medierea, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 21.02.2014 reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. pentru V. D. M. în contradictoriu cu pârâtul L. T. V. C., a formulat cerere de chemare în judecată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform Sentința civilă nr. Sentința civilă nr. 3769/30.11.2009, pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În motivare, a arătat că prin sentința pronunțată de Tribunalul D., s-a dispus obligarea paratei, unitatea de învățământ, la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrului de sindicat, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
A susținut că deși hotărârea este irevocabilă, nici până la data formulării prezentei membrii de sindicat nu au beneficiat integral de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată și că aceasta a fost prejudiciată prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani cuvenite.
În drept a invocat art 194 și art 148 din Noul Cod de Procedură Civilă,art 161,art 2, art 295, art 268 și art 278 din Codul Muncii, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 .
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar delegație,fotocopii carte de identitate, tabel cu membru de sindicat, hotărârea judecătorească indicată, proces verbal de informare mediere.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare ori alte cereri.
A fost solicitată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă executorie depusă în copie la dosar, pârâta unitatea școlară a fost obligată să plătească reclamanților drepturi salariale restante, corespunzător activității desfășurate.
Prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanții au suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale și, pe de altă parte, în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite.
Astfel, reclamantului i se cuvine atât actualizarea sumei cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală, în temeiul art.40 alin.2 lit.c raportat la prevederile art.253 din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma actualizată, având în vedere și dispozițiile art.1535 din noul cod civil (și art. 1088 din Cod civil 1864).
Actualizarea cu indicele de inflație este de natură a restitui integral suma neplătită – damnum emergens. Acordarea dobânzii legale asigură și acoperirea beneficiului nerealizat - lucrum cessans. Acesta din urmă este un prejudiciu cert, în cazul datoriilor bănești fiind prezumat de lege.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din vechiul Codul civil (respectiv art. 1530 și următoarele din noul Cod civil).
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Pe de altă parte conform art. 166 alin. 4 Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma actualizată, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamat este datorată începând cu data formulării prezentei cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței civile.
În concluzie, instanța va admite cererea și va obliga pârâta, unitatea de învățământ, să plătească reclamantului, membru de sindicat, dobânda legală aferentă creanței stabilite prin Sentința civilă nr. 3769/30.11.2009, pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, începând cu data de 21.02.2014 și până la data plății efective.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. Independente din Învățământ D., cu sediul în C., .. 6, jud D.,pentru membrul de sindicat V. D. M. CNP_, în contradictoriu cu pârâta L. "T. V." C., cu sediul în C., . A, jud. D..
Obligă pârâta unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamantului, membru de sindicat, dobânda legală aferentă creanței stabilită prin Sentința civilă nr. 3769/30.11.2009, pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, începând cu data de 21.02.2014 și până la data plății efective.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2014.
Președinte,
M. G.
Asistent judiciar, M. V. C.
Asistent judiciar, M. C. S.
Grefier, L. R. M.
Red. și tehnored. Jud. M.G. și S.M.C.
4 Ex./11.06.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








