Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5317/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 5317/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1342/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5317/2014

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. P.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier S. B.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind privind cererea formulată de reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU C. A., G. D., E. I. M., M. A. F. în contradictoriu cu pârâta L. T. C. B. D., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 131 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 269 alin. 2 C. muncii, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2014, pe rolul acestei instanțe, reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. pentru membrii de sindicat C. A., G. D., E. I. M., M. A. F. a chemat în judecată pârâtul L. T. "C. B." D. solicitând obligarea acestuia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr.1409/02.04.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, începând cu data nașterii dreptului pe Legea nr. 221/2008 și până la data plății efective a creanțelor.

În motivarea cererii, a arătat că prin sentința menționată a fost obligată unitatea școlară sa calculeze și să plătească membrilor de sindicat reclamanți, diferențele de drepturi salariale, dispuse de instanța de judecată, diferențe ce vor fi actualizate în raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.

A mai arătat că, până în prezent, salariații, membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciati prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea 221/2008 iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

A susținut că toate aceste sume cuvenite de salariați sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr.13/2011 și dispozițiilor art. 1489 și urm. Cod Civil

A mai invocat în drept, dispozițiile art. 161 și 278 Codul Muncii.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus în susținere un set de acte: tabel cu membrii de sindicat, sentința civilă nr. 1409/2010 pronunțată de Tribunalul D., cărți de identitate, practică judiciară.

La termenul din 07 octombrie 2014, instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile aferente perioadei 02.04._11.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:

Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune:

Potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speța, având in vedere ca prescripția a început sa curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare luna de neexecutare curge o dobânda, instanța urmează sa constate ca pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.

Pentru aceste considerente, excepția urmează a fi admisă cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 02.04._11 .

Pe fondul cauzei:

Reclamanții sunt salariații unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea pârâtei la plata unor drepturi cuvenite și neacordate.

Prin sentința civilă nr. 1409/2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea, s-a dispus obligarea unității școlare pârâte să calculeze și să plătească reclamanților, membru de sindicat, diferențele salariale dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite conform prevederilor Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008 până la 31.12.2009, sume actualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective,corespunzător perioadei lucrate de fiecare salariat.

Prin prezenta cerere, sindicatul reclamant pentru membrii de sindicat indicați solicită obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința nr. 1409/02 04 2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, începând cu data nașterii dreptului pe Legea 221/2008 și până la data plății efective a creanțelor.

Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

Având în vedere dispozițiile art.278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).

Ipoteza cauzei de față este cea avută în vedere și în Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție dată în interesul legii nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Reclamanții – salariați din sectorul bugetar - au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.

Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:

„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Prin urmare, daunele interese datorate reclamanților constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării, deci la data de 02.04.2010.

În consecință, pentru motivele expuse, având în vedere și schimbarea practicii Curții de Apel C. în acest sens, instanța va admite în parte acțiunea reclamanților și va obliga pârâta unitatea școlară să plătească membrilor de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite, conform sentinței civile nr. 1409/02.04.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data de 30.01.2011 și până la achitarea integrală a drepturilor bănești respective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 02.04._11 și, în consecință, respinge acțiunea pentru această perioadă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în C., ..6, jud. D., pentru C. A., având CNP_, G. D.,având CNP_, E. I. M., având CNP_, M. A. F.,având CNP_ împotriva pârâtului L. T. "C. B." D., cu sediul în ..

Obligă pârâtul L. T. "C. B." D. să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.1409/02.04.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 3545 /63/2010,calculată începând cu data de 30.01.2011 și până la data plății efective.

Cu apel în 10 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 07 octombrie 2014.

Președinte Asistenți judiciari Grefier

C. D. P. C. D. A. V. S. B.

Red.Jud.CDP/As jud.CD

4 ex/20.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5317/2014. Tribunalul DOLJ