Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3204/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3204/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 16019/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3204/2014

Ședința publică de la 22 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta R. M. V. și pe pârât S. C. DE NEUROPSIHIATRIE C., având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 22.05.2014.

Constatând dosarul în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 28 11 2013, reclamanta R. M. V. a chemat în judecată pe pârâtul S. C. DE NEUROPSIHIATRIE C. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului echivalent cu diferența dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de referent I studii superioare și drepturile salariale încasate efectiv în funcția de referent cu studii de scurtă durată pentru intervalul 01.04.2012 – data comunicării hotărârii instanței de judecată, cu cheltuieli de judecată.

In fapt, a arătat că este angajata unității pârâte, cu contract individual de muncă nr 600/03.01.2006 iar prin actul adițional nr 1/2012 s-a stabilit modificarea clauzei contractului individual de muncă de la poziția E( Felul muncii) din referent cu studii scurtă durată în " referent I cu studii superioare".

In acest context avea dreptul la o încadrare salarială cuvenită noii funcții, însă angajatorul a menținut permanent salariul acordat funcției precedente, deși trebuia să stabilească un cuantum salarial mai mare în concordanță cu grila de salarizare aplicabilă domeniului. A dovedit cu fluturașul de salariu anexat menținerea cuantumului salarial din luna martie 2012 și în luna următoare promovării,respectiv aprilie 2012, situație menținută până în prezent, fiind astfel prejudiciată.

A depus la dosar în copii: cartea de identitate, contractul individual de muncă, actul adițional nr 1/2012, fluturașii de salariu, cererea nr. 5832/25.07.2011, adeverința nr 364/13.11.2013, diploma de absolvire.

La data de 06.01.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată și nelegală, pentru următoarele considerente:

A arătat că s–a dat curs cererii formulată de reclamantă, respectiv aceasta a fost promovată ca referent S.S. conform pregătirii dobândite,întocmindu-se actul adițional nr 1/2012 la contractul de muncă.

Referitor la plata prejudiciului produs echivalent cu plata diferențelor dintre salariu încasat efectiv și salariul ce urma să îl primească, conform avansării în funcție, pârâtul a arătat că, prin adresa nr._/22.11.2011 emisă de Primăria Municipiului C. înregistrată la S. C. de Neuropsihiatrie C. cu nr 9209, a fost înștiințat că potrivit art 4 al 2 de la lit L, capitolul II din anexa nr 1 la Lg 284 /2010 – privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "Absolvenții învățământului superior de lungă durată și scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specific domeniului în care au absolvit studii universitare, se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant numai în măsura în care atribuțiile din fișa postului au fost modificate în mod corespunzător, păstrându-și gradația avută la data promovării", astfel neputând fi remunerată corespunzător studiilor dobândite deoarece la data solicitării - respectiv 25.07.2011, aceasta avea o vechime în activitate de peste 5 ani, fiind încadrată deja pe grad superior celui specificat de art 4 al 2 de la lit L, capitolul II din anexa nr 1 la Lg 284/2010 și remunerat ca atare.

Si-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art 205 -208 cod pr civilă.

La data de 14.01.2014, reclamanta a depus la doar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea motivelor formulate de unitatea pârâtă în apărare.

A arătat că niciodată prevederile legale nu permit unui ordonator principal de credite să cenzureze drepturile determinate de lege pentru salariații beneficiari, acest drept fiind stabilit imperativ și prin textul art 38 Codul muncii.

Totodată, spitalul a recunoscut că a fost remunerată ca atare, adică pe vechea funcție de referent cu studii de scurtă durată. In acest fel, necesitând o corelație între funcția deținută legal și salariul corespunzător acestei funcții de referent I cu studii superioare, a fost prejudiciată, iar în temeiul art 253 al 1 și 2 Codul Muncii este îndreptățită la plata acestui prejudiciu pentru intervalul 01.04.2012 – data comunicării hotărârii instanței de judecată.

A depus la dosar în copie: adresa nr 3544/14.05.2014, fișa postului, adresa nr 958/27.01.2012, actul adițional nr 1/2012, adresa nr 9209/05.12.2011.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtului în funcția de referent I studii superioare potrivit contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, astfel cum a fost modificat la data de 01 04 2012 prin actul adițional nr.1/2012 .

Anterior, reclamanta a fost încadrată pe funcția de referent I studii de scurtă durată în cadrul Biroului Aprovizionare Achiziții Publice Contractări .

Deși pârâtul a încadrat-o la data de 01 04 2012 pe postul de referent I studii superioare, acesta nu a procedat la stabilirea unui salariu corespunzător funcției, menținând vechiul salariu acordat reclamantei pentru funcția de referent I studii de scurtă durată.

Actul adițional prin care a fost modificată funcția reclamantei nu a fost anulat ori revocat și, prin urmare trebuia să-și producă toate efectele corespunzătoare acestei modificări.

Apărarea pârâtului în sensul că în actul adițional din 01 04 2012 a fost vorba de o " greșeală de scriere" cu privire la funcția reclamantei nu poate fi reținută, întrucât angajatorul nu a operat o îndreptare a unei eventuale erori deși avea această posibilitate ;pe de altă parte, angajatorul nu poate invoca propria sa culpă constând în aceea că nu a modificat corespunzător atribuțiile din fișa postului reclamantei.

Așa cum se observă din cuprinsul răspunsului transmis instanței la data de 14 05 2014, diferența dintre salariul de bază corespunzător funcției referent I SSD și cel corespunzător funcției referent I SS există și este una semnificativă .

Prin urmare,se reține că pârâtul nu a acordat și nu a plătit reclamantei drepturile salariale cuvenite funcției pe care a încadrat-o, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă”.

În acest fel a produs reclamantei un prejudiciu material constând în diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru funcția de referent I studii superioare și drepturile salariale încasate pentru funcția de referent I studii scurtă durată, pe perioada 01.04._14 (data pronunțării ), prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a acestor diferențe de drepturi salariale .

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta R. M. V., având CNP_, domiciliată în C., . nr.22, ., jud.D. în contradictoriu cu pârâtul S. C. DE NEUROPSIHIATRIE C., cu sediul în C., ..99, jud.D..

Obligă pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru funcția de referent I studii superioare și drepturile salariale încasate pentru funcția de referent I studii scurtă durată, pe perioada 01.04._14 ( data pronunțării ) .

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2014.

Președinte,

G. S.

Asistenți judiciari,

C.D. - A.V.

Grefier,

E. C.

Red/Tehnored.GS

4ex/04 06 2014

E.C. 22 Mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3204/2014. Tribunalul DOLJ