Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3987/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3987/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 11714/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3987/2014
Ședința publică de la 23 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol, pronunțarea cu dezbaterile asupra cauzei - litigii de muncă - privind pe reclamant M. A. – V., domiciliat în C., ., județ D. și pe pârât ., cu sediul în C., .. 11, ., județ D., având ca obiect drepturi bănești, dezbateri ce au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data de 16.06.2014, când instanța a amânat pronunțarea la 23.06.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Procedura, legal îndeplinită.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul M. A. V., a chemat în judecată pe pârâta S.C. T. EXPEDIȚII SRL, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada iunie 2010 - mai 2013 în cuantum de_ lei, la plata zilelor de concediu de odihnă neefectuate raportat la perioada 01.01._13 în cuantum de 255 lei, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din data de 15.12.2006 până la data de 06.06.2013, când i-au încetat raporturile de muncă în baza art.55 lit.c coroborat cu art.81 alin.1 din Codul muncii.
La data încetării raporturilor de muncă, odată cu emiterea deciziei nr. 2/06.06.2013 de încetare a contractului individual de muncă, pârâta a eliberat și adeverința nr. 198, din care rezultă că în perioada lucrată nu a avut absențe nemotivate și nici zile de concediu fără plată, însă a omis să precizeze că în perioada 01.01._12 nu a beneficiat de nici o zi de concediu de odihnă din cele 20 zile prevăzute în contractul individual de muncă și art.145 alin.1 din Codul muncii.
Cu privire la primul capăt de cerere, învederează că începând cu data de 01.01.2009 salariul brut a fost de 720 lei (544 lei net) până la data de 01.01.2013 când a fost majorat la 750 brut( 566 lei net), astfel că totalul drepturilor salariale restante pentru lunile iunie-decembrie 2010, ianuarie-decembrie 2011 și ianuarie-decembrie 2012, trebuie calculat având în vedere salariul net de 544 lei, iar pentru lunile ianuarie-mai 2013, având în vedere salariul net de 566 lei.
În aceste condiții, totalul restanțelor la plata salariului, este pentru perioada iunie 2010- mai 2013 în cuantum de_ lei.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, arată că potrivit art.1 din contractul individual de muncă, durata concediului anual de odihnă este de 20 zile, astfel că pentru cele 9 zile de concediu i se cuvine suma de 255 lei.
În susținerea a depus la dosar în copie: proces verbal nr.004/25.06.2013, cartea de identitate, contractul individual de muncă, carnetul de muncă, adeverința nr.198/06.06.2013, decizia de încetarea contractului individual de muncă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz.art.39 alin.1lit.a, art.40 alin.2.lit.c, art.145 alin.1 și 2, art.146 alin.4, art.159 alin.1 și 2, art.166 alin.1 din Codul muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, art.2² alin.1, art.43alin.1 din Legea nr.192/2006 cu modificările și completările ulterioare, art.411 alin.1.pct.2 teza a II a, art.453 C.p.civ.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 08.09.2010, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat că reclamantul a fost angajatul societății în baza contractului de muncă nr._/15.12.2006, cu un salariu de bază lunar brut de 370 lei, salariu care a fost modificat așa cum rezultă din carnetul de muncă, poz.8-14 și adeverința nr.198/06.06.2013 și că drepturile salariale inclusiv alte obligații ce decurg din raporturile de serviciu au fost achitate, fapt pe care îl poate dovedi cu înscrisuri și martori.
Și-a întemeiat întâmpinare cererea pe dispozițiile art. 205-208 C.p.civ.
A solicitat judecarea în lipsă.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 1450 euro acordată de pârâtă prin UNICREDIT Ț. B., reprezentând avans deplasare în Italia pentru perioada 12.06._13 și la plata sumei de 15.000 lei reprezentând avarii aduse autovehiculului din dotare.
Cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 209 C.p.civ.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită decăderea pârâtei din dreptul de a depune la dosar documente justificative privind plata drepturilor salariale, întrucât, potrivit dispoz. art.205. alin.2. lit.d și art.194 lit .e. din C.p.civ și ale art.168 alin.1 și 2 și art.272 din Codul muncii, aceasta deși avea obligația de a le depune odată cu întâmpinare, nu s-a conformat în acest sens.
Reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat disjungerea cererii reconvenționale, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
La data de 29.11.2013, pârâta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură cererea de modificare (completare) a cererii reconvenționale, prin care învederează instanței că își menține cererea privind obligarea reclamantului la plata obligațiilor față de societate în cuantum de 24.952,68 lei și a cheltuielilor de judecată.
Arată că la data de 23.01.2013, prin neglijență, reclamantul a avariat autovehiculul din dotarea societății, pentru a cărui repararea s-a plătit suma de reîntregire de 2985,12 lei, iar pentru staționarea acestuia profitul societății a fost diminuat cu suma de 2985,12 lei.
Mai arată că la data de 28.05.2013, fiind în deplasare în Italia, reclamantul a efectuat fără autorizare o remediere care a dus la ruperea unui șurub în chiulasă, astfel că autovehiculul a trebuit să stea în service 7 zile.
Prin refuzul reclamantului de a ridica autovehiculul din autoservice și delegarea unui alt conducător auto n acest sens, s-au produs societății daune în sumă de 529,89 lei, iar pierderile înregistrate la profit din acest motiv au fost de 2925,3 lei.
Se mai arată că reclamantul a avut în datare și un telefon mobil pe care urmare folosirii în interes personal în perioada 22.07._13 (data încetării raportului de muncă) a adus societății un prejudiciu în cuantum de 2925,3 lei și că, acesta a primit pentru deplasare și diurnă cu titlu de avans în contul personal deschis la Banca Unicredit Ț. suma de 1450 euro.
La data de 14.06.2012, i s-a virat reclamantului suma de 1400 lei sumă care a convenit să rămână în contul salariilor.
Au fost depuse în copie: facturi, listă tranzacții.
La data de 29.11.2013, pârâta a depus la dosarul cauzei prin serviciul arhivă un set de înscrisuri, respectiv:fișă fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii realizate de reclamant pentru anii 2010, 2011 și 2012, fișă sintetică totală privind contribuția individuală de asigurări sociale reținute prin stopaj la sursă pentru reclamant în perioada cât a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind contribuția pentru asigurări de sănătate datorate de angajator pentru perioada cât reclamantul a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind impozitul pe veniturile din salariile reclamantului pentru perioada cât a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind contribuția de asigurări sociale datorate de angajator pentru reclamant pentru perioada cât a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind contribuția pentru asigurări de sănătate reținute prin stopaj la sursă de la reclamant pe perioada cât a avut calitatea de angajat, listă tranzacții, extras înregistrare GPS din dotarea autovehiculului nr._ ..
A solicitat totodată instanței proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială.
La data de 23.12.2013, reclamantul a depus note de ședință, însoțite de un set de înscrisuri.
Prin Încheierea din data de 10.03.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu un martor pentru pârâtă, a cărui declarație este consemnată și atașată la dosar.
În ședința din data de 07.04.2014, pârâta depune Precizări la nota de ședință a reclamantului.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta arată că potrivit art. 256 Codul Muncii, "(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligată să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora la data plății ".
Întrucât evenimentul din data de 23.01.2013 a fost produs din neglijența reclamantului, costurile pentru staționarea mașinii și neefectuarea curselor din contracte cad în sarcina pentru neglijență.
În acest sens anexează factura de reparații nr. BFA_, în valoare de 11.421,34 lei care a fost achitată de societatea de asigurări, solicitând doar plata de reîntregire a poliței . nr._.
Concluzionează că solicită reclamantului suma de 2985.12 lei, ca urmare a faptului că a creat o daună cu efect imediat.
În scop probator depune: factură, calcul reparație, document de introducere în reparație a vehiculului, contracte comandă transport, expertiză tehnică extrajudiciară și răspunsul la interogatoriu.
La data de 18.06.2014, reclamantul depune concluzii scrise prin care admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale, plata cheltuielilor de judecată.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:
Reclamantul-pârât a fost salariatul societății pârâte-reclamante, cu contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006, având funcție de conducător auto. Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 06.06.2013.
Conform art. 272 din Codul muncii – Legea nr.53/2003, forma republicată și actualizată, „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”
Potrivit art. 168 din Codul muncii, "(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii."
Curtea Constituțională
1.
Textul de lege criticat stabilește modalitatea prin care poate fi probată plata salariilor, stabilind că aceasta se va face prin înscrisurile prevăzute de lege doveditoare ale efectuării plății. Autorul excepției, în calitate de angajator, este nemulțumit că nu poate folosi în sprijinul apărării sale proba cu martori, considerându-se discriminat în raport cu salariatul și îngrădit în exercitarea dreptului la apărare. Față de acestea, Curtea reține că textul de lege nu creează o situație discriminatorie sau favorizantă vreuneia dintre părțile contractului de muncă, ci pune doar în aplicare principiul general de drept comun prevăzut și de art. 1191 din Codul civil, potrivit căruia actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, fiind exclusă proba cu martori. Această cerință nu vine decât să contribuie la protejarea siguranței raporturilor juridice dintre salariați și angajatori. De asemenea, nu este împiedicată nici exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deține documentele justificative prevăzute de textul de lege criticat, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe. (Dec. nr. 1.010/2010, M. Of. nr. 571/2010)... citeste mai departe (1-10)
G. C., Codul Muncii comentat si adnotat din 05-iun-2013, Rosetti International
Este evident că salariul trebuie plătit în condițiile prevăzute de textele Codului muncii reproduse anterior, dar este necesară și dovedirea (proba) acestei plăți.
Așa cum s-a reținut în practica judiciară, în caz de conflict de muncă, angajatorul are obligația de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite salariatului, iar proba acestei situații de fapt nu poate fi făcută decât „prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit”.258
Evidența este necesară și în ceea ce privește controlul efectuat de Inspecția Muncii. De aceea, documentele justificative trebuie păstrate și arhivate în aceleași condiții ca și actele contabile.
... citeste mai departe (-)
TICLEA A., Codul muncii comentat, editia a IV-a din 01-nov-2013, Universul Juridic
Curtea Constituțională
1.
Interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la aceste drepturi, precum și nulitatea actelor de acceptare tacită a unor drepturi salariale diminuate, prevăzute de art. 38 și 165 [devenit art. 170 după republicare] din Codul muncii, sunt măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecție a salariaților nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție. Totodată, nu sunt înfrânte prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (Dec. nr. 494/2004, M. Of. nr. 59/2005)... citeste mai departe (1-2)
G. C., Codul Muncii comentat si adnotat din 05-iun-2013, Rosetti International
În interpretarea textului comentat, urmează să se aibă în vedere și dispozițiile art. 38 din Codul muncii care statornicesc: „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege”.
Daca vrei sa cumperi cartea, vezi aici
TICLEA A., Codul muncii comentat, editia a IV-a din 01-nov-2013, Universul Juridic
Pârâta nu a făcut dovada, cu înscrisuri ori chiar cu alte mijloace de probă, că a achitat drepturile salariale solicitate, aferente contractului individual de muncă.
La fel și în privința compensării în bani a concediului de odihnă aferent perioadei lucrate 01.01.2013 – 06.06.2013.
Martorul audiat P. D., încuviințat angajatorului, susține că știe că societatea plătea salariile, însă nu se poate stabili dacă, în mod concret, lucrătorul a primit aceste drepturi bănești.
Interogatoriul luat reclamantului este, de asemenea, negrăitor.
Nu poate fi reținut nici raportul de expertiză extrajudiciară, depus de pârâtă, specialitatea calculatoare - în privința mesajelor telefonice (sms) dintre cele două părți. Pe lângă faptul că proba, fiind extrajudiciară, poate fi părtinitoare, nu este de natură să prezinte informații clare din care să reiasă plata salariilor pentru perioada respectivă și în ce cuantum anume.
Potrivit art. 146 alin.4 din Codul muncii, "(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă."
Nu s-a probat efectuarea concediului de odihnă aferent perioadei lucrate în anul 2013. La data de 06.06.2013 raportul de muncă a încetat, fiind deci incidente prevederile legale indicate. Angajatorul nu a dovedit plata compensării în bani a concediului.
Toate celelalte înscrisuri depuse de societate nu pot fi reținute. Multe, emanând de la angajator însuși, pot fi întocmite pro causa. Chiar și așa, nu se dovedește plata salariilor restante ori a compensării în bani a concediului de odihnă.
Prin urmare, în temeiul art.159, art.166 și art.168 din Codul muncii, instanța va admite în parte cererea, obligând pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei lucrate iunie 2010 – mai 2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
Va obliga pârâta să plătească reclamantului contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent perioadei lucrate 01.01.2013 – 06.06.2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
Admiterea în parte se datorează faptului că instanța nu a reținut nici sumele solicitate de reclamant. Cuantumul real al drepturilor bănești va fi stabilit în faza executării hotărârii judecătorești, prin bună învoială între părți ori, în caz de neînțelegere, prin expertiză contabilă, raportat la cuantumul concret indicat în contractul individual de muncă încheiat de părți, iar nu raportat la înțelegerile verbale, eventuale, acestea din urmă nefiind dovedite în mod clar.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta-reclamantă nu își dovedește pretențiile.
Astfel, nu se probează că salariatul a folosit telefonul de serviciu în interes personal și care ar fi cuantumul prejudiciului concret produs în acest mod.
Cu privire la suma de 1.450 de euro, dată șoferului ca avans al deplasării în Italia, nu s-a probat cu ce titlu au fost predați: salariu, pentru plata diferitelor taxe, diurnă, etc.
Cu privire la suma de circa 15.000 de euro, care ar reprezenta avariile produse autovehiculului de către reclamantul-pârât, de asemenea nu se face dovada asupra următoarelor aspecte: ce reprezintă acești bani, ce avarii concrete a suferit mașina, dacă au fost produse de reclamant, vinovăția acestuia, raportul de cauzalitate, etc. Prejudiciul este incert.
Nu se face nici dovada că părțile ar fi convenit ca angajatorul să-i rețină salariul timp de patru luni, pentru sejurul petrecut la B.. Din probe nu reiese în mod cert existența acestei înțelegeri și nici că angajatorul ar fi plătit costul sejurului.
Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 NCPC instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul avocatului, cu chitanțe depuse la dosar.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de pe reclamantul M. A. – V., domiciliat în C., ., județ D., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., .. 11, ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei lucrate iunie 2010 – mai 2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent perioadei lucrate 01.01.2013 – 06.06.2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 23 iunie 2014.
Președinte, I. S. V. | Asistenți judiciari M. V. C. M. C. S. | |
Grefier, M. D. Ș. |
04.07.2014/red. și tehnored. ISV, MCV și MDȘ /4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
