Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3981/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3981/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2523/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3981/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind acțiunea formulată de U. SINDICTELOR INDEPENDENTE din INVATAMANT D., pentru membra de sindicat VECEA(RAICOVESCU) G. L. și pe pârâta L. cu P. SPORTIV P. T. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa.
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apoi, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile aflate al dosar.
Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat instanța constată cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art. 244 N.C.P.C. și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.02.2014, pe rolul acestei instanțe, U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., pentru membra de sindicat VECEA (RAICOVESCU) G. L., a chemat în judecată pe pârâta L. CU P. SPORTIV "P. T.", solicitând obligarea acesteia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă 2749/07.06.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. _ , de la data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor.
În motivarea cererii, a arătat că până în prezent, salariata membră de sindicat, nu a beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciată prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea nr. 221/2008, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului
A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.
Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.
A invocat, în drept, dispozițiile art. 194 coroborate cu cele ale art. 148 alin. 1 teza a II a din NCPC, art. 161 și art. 166 alin. 4, art. 268 și art. 278 alin 1 din Codul Muncii, art. 1 și 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 2 din OG nr. 13/2011, art. 1088 C. civ. și art. 1530 și urm din NCC
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală din NCPC.
În susținerea cauzei, s-au depus la dosar: tabel cu membrul de sindicat care a promovat cererea de chemare în judecată, carte de identitate, sentința civilă 2749/07.06.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, certificat de căsătorie, practică judiciară.
La data de 21.03.2014, reclamanta a mai depus în copie la dosar pentru membra de sindicat, hotărârea de divorț nr. 2350/09.02.2010, certificat de căsătorie,
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus acte în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:
Reclamanta este salariata unității școlare pârâte, calitate în care a solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate
Prin sentința 2749/07.06.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost obligată pârâta L.P.S. - C.S.J. „P. T.” C. să calculeze drepturile salariale ale reclamanta R. G. L., rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și să-i plătească diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la 31.12.2009, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Prin sentința civilă nr. 2350/09.02.2010, pron. de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea de divorț formulată de reclamanta R. G. L., în contradictoriu cu pârâtul R. A. A., s-a desfăcut căsătoria încheiată între aceștia la data de 23.08.2008 și s-a hotărât ca reclamanta să-și reia numele anterior încheierii căsătoriei, acela de Raicovescu.
Conform certificatului de căsătorie depus în copie la dosar, la data de 21.07.2013, reclamanta s-a căsătorit, dobândind numele de Vecea.
Prin prezenta cerere, reclamanta solicită, obligarea pârâtei să plătească dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr.2749/07.06.2010, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor, față de faptul că aceasta hotărâre judecătoreasca nu a fost pusă în executare.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantei, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1530 și urm. din NCC, care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).
Prin urmare, daunele interese datorate salariatei reclamantă constau în dobânda legală, care curge de la data punerii în întârziere, adică de la data formulării cererii de chemare în judecată de acordare a dobânzii, dată de la care se justifică acordarea acesteia.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta unitatea școlară să plătească reclamantei, membră de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile, definitive și irevocabile nr.2749/07.06.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de sindicatul reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în C., ..6, jud. D., pentru membra de sindicat reclamanta VECEA (RAICOVESCU) G. L., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta L. CU P. SPORTIV "P. T.", cu sediul în C., ..9, jud. D..
Obliga pârâta unitatea școlară să plătească reclamantei, membră de sindicat, dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile, definitive și irevocabile nr.2749/07.06.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Instanța la care se depune cererea de apel este Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 23.06.2014.
PREȘEDINTE C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Red.Tehnored.Jud.CC/As.Jud.Ș.I.
4 ex/.01.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








