Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2611/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2611/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 17211/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2611/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier C. C. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C. C. și pe pârât U. D. C., pârât M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul reprezentat de avocat Acrivopol B. lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii .

Având cuvântul asupra cererilor de probatorii, apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

In conformitate cu dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă, instanța urmează să încuviințeze probele solicitate de părți și constatând dosarul în stare de judecată acorda cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâte prin întâmpinare si pe fondul cauzei.

Avocat Acrivopol B. pentru reclamant solicită respingerea prescripțiilor ca neîntemeiate, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și depune concluzii scrise.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

La data de 24.12.2013, reclamantul C. C. a chemat în judecată pârâții U. D. C., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, M. FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâtii să calculeze și să plătească diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, pe durata desfășurării raporturilor de muncă, în conformitate cu prevederile Lg nr. 330/2009 începând cu data de 01.01.2010 până la 01.01.2011 și, respectiv cele cuvenite conform Lg. 285/2010 începând cu data de 01.01.2011 până la data intrării în vigoare a Lg nr. 63/2011, prin coroborare cu drepturile salariale deja câștigate (la nivelul lunii decembrie 2009) conform Lg. 221/2008. Diferențele solicitate să fie actualizate în funcție de indicele de inflație, raportat la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective; să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidenta REVISAL, cu privire la salariul astfel cuvenit și calculat,să plătească cheltuielile de judecată.

In fapt, a arătat că în anul 2010 reclamanta făcea parte din personalul didactic auxiliar, s-a judecat în contradictoriu cu pîrîtii alături de salariații aceleiași instituții iar prin sentința obținută aceiași pîrîti au fost obligați să calculeze și să plătească diferențele salariale, dintre salariul efectiv încasat și cel cuvenit în conformitate cu prevederile Lg 2211/2008 printru aprobarea OG 15/2008, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, actualizate în funcție de indicele de inflație.

Consideră că și aplicarea Lg 285/2010 trebuie să se aplice având în vedere același raționament. Astfel, textul legal face referire la majorări cu 15% aplicabile în diverse situații, majorări care se raportează la salariul din luna octombrie 2010. Si în cazul aplicării Lg 285/2010, instituția angajatoare a calculat aceste drepturi dar pentru nivelul salariului din octombrie 2010, fără majorări obținute în instanță.

A solicitat ca acest nou calcul să aibă în vedere ca bază de pornire să fie calculată astfel:

- în primul rând prin aplicarea sentinței privind Lg 221/2008 prin care se majora venitul din decembrie 2009,

- venitul din octombrie 2010, majorat conform aliniatului anterior, să fie la rândul său cel la care se aplica mărirea prevăzută de Lg nr 330/2009,

- și la acest venit din octombrie 2010, recalculat conform celor două aliniate anterioare să se facă aplicarea majorărilor 15% stipulate în Lg 285/2010.

Si-a întemeiat cererea pe disp. art 112 cpc, art. 281 și următoarele Codul Muncii, art. 28 din Lg. 62/2011, Lg nr. 330/2009 și NM de aplicare și Lg. nr. 285/2010 și ordinul 43/13.01.2011 privind NM ale Lg nr 285/2012.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A depus la dosar în copie: carnetul de muncă, situația activității desfășurate la U. din C., începând cu data de 01.01.2011 pentru reclamant, decizia nr. 7824/04.07.2012.

La data de 23.01.2014, pârâta U. din C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția tardivității formulării acțiuni și excepția privind prescripția drepturilor salariale.

A arătat că executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect plata diferențelor salariale către salariații din sistemul bugetar nu se poate realiza decât prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, minister ce repartizează sumele necesare ordonatorilor principali de credite sau instituțiilor publice în cauză.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art.205 cod p civilă.

A depus la dosar în copie: decizia nr. 3170/15.11.2012, actul adițional la contractul individual de muncă nr. 1235 A/2004, contractul instituțional provizoriu pe anul 2013, contract instituțional renegociat pe anul 2012, contract instituțional renegociat pe anul 2011, contract instituțional renegociat pe anul 2010.

La data de 19.02.2014, M. educației Naționale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

A arătat că între acest minister și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.

M. Educației Naționale nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat, întrucât, potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Lg. nr. 53/2003 Codul Muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractul individual de muncă.

La data de 3 martie 2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinările formulate pin care a arătat următoarele:

Față de excepția tardivității formulării acțiunii și prescripției drepturilor salariale a solicitat respingerea acestora pentru următoarele considerente:

Acțiunea a fost introdusă în decembrie 2013 neputând fi afectate de prescripție solicitarea drepturilor salariale cuprinse între 01.12.2010 – 01.01.2011 în temeiul Lg. 330/2009 și în continuare între 01.01.2011 – 13.05.2011 în temeiul Lg. 285/2010.

Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale a solicitat respingerea, acesta fiind ordonator de credite, asigurând alocarea sumelor de bani pentru plata salariilor sau a diferențelor salariale.

La data de 30.04.2014, reclamantul a mai depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și a cheltuielilor de judecată avansate( onorariu avocat).

Consideră că cererea este fondată și dovedită, având dreptul să i se calculeze și să i se plătească diferențele salariale provenite din aplicarea Lg 330/2009 începând cu data de 01.12.2010 și până la 01.01.2011 și în continuare între 01.01.2011 până la 13.05.201 în temeiul Lg 285/2010.

A mai solicitat ca diferențele să fie plătite actualizate în funcție de indicele de inflație la data scadentei lunare și a plății efective să se facă mențiunile cuvenite în REVISAL.

In baza art. 411/2 cpc a solicitat judecarea în lipsă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate, conform art. 248, alin. 1 C.p.c. excepțiile invocate de pârâți, instanța reține următoarele:

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța o va admite constatând că este întemeiată, deoarece între minister si cadrele didactice nu există raporturi juridice de muncă și nu există obligația acestui pârât cu privire la calculul și plata drepturilor salariale ori la efectuarea mențiunilor în evidența Revisal.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației Naționale invocată de acesta prin întâmpinare, instanța o va respinge, deoarece acest minister are calitatea de ordonator principal de credite, cu atribuții în dimensionarea cheltuielilor de personal din învățământul universitar de stat; chiar dacă instituțiile de învățământ superior stabilesc bugetele de venituri și cheltuieli, acestea sunt supuse aprobării Ministerului Educației și, prin urmare, se justifică legitimitatea sa procesuală pasivă în cauză.

În ce privește excepția tardivității cererii, instanța reține că este o excepție de procedură, sancțiunea care intervine în cazul nerespectării unui termen procedural, conform art. 185, alin. 1, teza I C.p.c., fiind decăderea.

Deși pârâta U. din C. a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, temeiurile de drept invocate în sprijinul excepției reglementează de fapt prescripția ca sancțiune ce intervine în cazul neexecutării în termenul de 3 ani în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor ( art. 171, alin. 1 din Codul muncii), respectiv în cazul neformulării cererii în vederea soluționării unui conflict de muncă în termen de 3 ani, de la data nașterii dreptului la acțiune ( art. 268, alin. 1, lit. c din Codul muncii).

Cum, în speță, termenul de 3 ani în care poate fi introdusă acțiunea având ca obiect drepturi salariale neacordate este un termen de prescripție, termen reglementat de art. 268, alin. 1, litera c din Codul muncii, instanța va respinge excepția tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiată.

Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, se reține că acțiunea ce vizează calculul și plata drepturilor salariale pretinse de reclamantă pe o perioadă începând cu data de 01.01.2010 se situează în afara termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului, prevăzut de dispozițiile art. 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, iar față de data formulării cererii, 24.12.2013, se constată prescris dreptul material la acțiune referitor la drepturile salariale aferente perioadei 01.01._10, cu consecința respingerii acțiunii pentru această perioadă.

Pe fondul cauzei se constată următoarele:

Reclamantul este salariat al unității de învățământ pârâte, în calitate de personal didactic auxiliar.

La data de 01.01.2010, unitatea a procedat la reîncadrarea întregului personal, inclusiv a reclamantei, reîncadrarea efectuându-se în baza art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că: "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, soldul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel /cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta / aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".

Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.

Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă prin aplicarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.

La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.

În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:

"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."

Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege ( fapt consfințit și prin hotărârile pronunțate de instanțe referitoare la legea 221/2008).

În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referință.

În acest context se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:

Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.

De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.

Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.

Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.

În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.

Mai mult, drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

De menționat că în acest sens s-a pronunțat ICCJ prin Decizia 11/2012 privind recursul in interesul legii care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008.

În ce privește salariile pentru anul 2011 instanța reține că au continuat să fie calculate greșit deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel potrivit art. 1 din legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum s-a arătat fuseseră greșit stabilite.

Începând cu 13.05.2011 a intrat însă în vigoare legea 63/2001 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".

D. acest considerent drepturile solicitate vor fi acordate până la 13.05.2011.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor în registrul REVISAL, această obligație este stabilită în sarcina angajatorului prin HG nr.500/ 2011 privind registrul general de evidență a salariaților(Art. 4) potrivit căruia:

"1) Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2), și transmiterea registrului se fac după cum urmează:

a)la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză;

b)elementul prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. g) se completează și pentru contractele individuale de muncă deja înregistrate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;

c)elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. h) se înregistrează în registru în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data suspendării;

d)elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. i) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă/la data luării la cunoștință a evenimentului ce a determinat, în condițiile legii, încetarea contractului individual de muncă;

e)pentru salariații detașați, angajatorul de bază completează perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea, anterior începerii detașării.

(2)Orice modificare a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), c)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară împlinirii termenului de 20 de zile lucrătoare prevăzut la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, republicată. Excepție fac situațiile în care modificările se produc ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau ca efect al unui act normativ când înregistrarea în registru se face în ziua în care angajatorul se prezumă, potrivit legii, că a luat cunoștință de conținutul acestora.

D. fiind faptul că este o obligație ce derivă din hotărâre judecătorească, în aplicarea art.4 alin 2 teza a IIa, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga U. din C. să facă mențiunile în registrul salariaților cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantului în baza prezentei hotărâri.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite în parte acțiunea,va obliga pârâții U. din C. și M. Educației Naționale să calculeze și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, pentru perioada 24.12._11, proporțional cu activitatea desfășurată de reclamant, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.

Va obliga pârâta U. C. să facă mențiunile în registrul Revisal cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantului în baza prezentei hotărâri.

Conform prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, pârâții vor fi obligați la plata către reclamantă a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în localitatea București, ., sector 5 și, în consecință respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației Naționale, ca neîntemeiată.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2010 – 23.12.2013, astfel că va respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.10.2010 – 23.12.2013.

Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității dreptului la acțiune.

Admite în parte cererea formulată de reclamant C. C. cu domiciliul în localitatea Dr.Tr.S., . nr 3, . 1, . și domiciliul ales pentru comunicare la Cabinet Avocat – Acrivopol B. din C.,. 121,județul D., în contradictoriu cu pârât U. D. C., cu sediul în C., ., nr. 13, județul D.,pârât M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, . nr 28-30, sector 1, pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București,., sector 5.

Obligă pârâții unitatea școlară și M. Educației Naționale să calculeze și să plătească reclamantului, proporțional cu activitatea desfășurată, diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătite, începând cu 24.12.2010 până la 13.05.2011 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective.

Obligă unitatea școlară pârâtă să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidența REVISAL, cu privire la salariul astfel cuvenit și calculat.

Obligă pârâtele unitatea școlară și M. Educației Naționale să plătească reclamantului 150 lei, cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2014.

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M. Asistent judiciar A. P.

Grefier C. C. P.

6 ex

Red.Jud.R.S.G.

Tehnored.M.J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2611/2014. Tribunalul DOLJ