Acţiune în constatare. Sentința nr. 7017/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7017/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 7017/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 7017/2015
Ședința publică de la 02 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta V. M. și pe pârât . ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta V. M.,lipsa fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză a fost repusa pe rol în vederea perimării.
Instanța pune în discuție excepția perimării.
Reclamanta V. M. arată că lasă la aprecierea instanței decizia ce se va lua.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014, reclamanta V. M. a chemat în judecată pârâta . ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în perioada 27.07.1973 – 15.10.1997 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%, din programul de lucru, conform Ord 50/1990, anexa 2, pct 34 și 69 și să fie obligată pârâta să-i elibereze o adeverință în acest sens, potrivit art 40 din Codul muncii.
In fapt, reclamanta a arătat că în perioada menționată a fost angajată în funcția de lăcătuș în secția Aparat Electric, realizând operațiuni de polizare,ajustare,finisare și șlefuire a materialelor feroase și neferoase, lucrând și cu substanțe toxice și la temperaturi extrem de ridicate.
Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri si proba testimonială, anexând la dosar carnetul de muncă, cartea de identitate.
La data de 12.02.2015, pârâta . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate.
Prin încheierea din data 29 aprilie 2015, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art 411 alin 1 pct 2 cod pr civilă.
Conform dispozițiilor art. 416 cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.
În speță, de la data, când a fost suspendată cauza, a trecut mai mult de 6 luni, timp în care pricina a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului.
Instanța in urma verificării, constata ca sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev de art 416 C. si anume exista o investire a instanței cu o cerere de chemare in judecata, pricina a rămas in nelucrare mai mult de 6 luni si acest fapt este datorat culpei partii.
Potrivit dispoz. art 420 Cproc civ, fiind o institutie reglementată de norme juridice de ordine publica, perimarea poate fi invocata si constata de instanta și din oficiu .
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 416, 419, 420 alin. 1 si 421 din Codul de procedură civilă, urmează a se constata, că acțiunea este perimată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta V. M., CNP_, cu domiciliul în C., . 223, . 1, ., în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., . 80, județul D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Cererea de declarare a recursului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2015
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I. Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Red.Jud.M.I./Tehnored.M.J.
4 ex/03.12.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








