Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 7335/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7335/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 7335/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 7335/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant S. C., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, personal și pârâta, prin avocat A. Nataru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 269 alin.(2) Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, sau faptul că pot apela la procedura de mediere și acordă cuvântul asupra excepției privind prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani de la data introducerii acțiunii, invocată de pârâtă în întâmpinare.
Pârâta, prin avocat solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, solicitând să se aibă în vedere că în perioada invocată acțiunea pentru cele 3 capete de cerere este prescrisă.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada care depășește 3 ani de la data introducerii acțiunii.
Instanța admite excepția prescripție dreptului la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani de la data formulării acțiunii în raport de prevederile art. 268 alin.1 litera c din codul muncii.
Se face estimarea duratei procesului, cu consultul părților. În acest sens, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și cu, precum și proba cu martori pentru a dovedi faptul că a desfășurat activitatea la societatea pârâtă și faptul că nu a fost plătit, iar pârâta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează părților proba cu înscrisuri și respinge proba cu martori solicitată de către reclamant, deoarece pârâta recunoaște că acesta a lucrat în cadrul societății.
În raport de probele propuse, reclamantul, prin avocat, apreciază că dosarul poate fi soluționat în termen de 2 luni, iar pârâta, prin avocat, apreciază că dosarul poate fi soluționat în termen de 3 luni.
Instanța estimează durata aproximativă a procesului la 6 luni.
Părțile învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite pe perioada concediului de odihnă pe ultimii 3 ani, respectiv în perioada 28.09.2012 – 01.08.2015, precum și a bonurilor de masă pentru aceeași perioadă, învederând că renunță la solicitarea privind sporul de noapte, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, inclusiv a capătului de cerere privind plata sporului de noapte, care este inclus în salariu – având în vedere faptul că reclamantul a renunțat la acest capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere privind plata concediului de odihnă neefectuat, învederează faptul că reclamantul nu a solicitat efectuarea acestui concediu și, în consecință, neputându-se realiza o programare individuală, reclamantul nu a putut beneficia de plata acestui drept, deoarece a primit salariu lunar.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata bonurilor valorice lunare, învederează faptul că în contractul individual de muncă nu se prevăd alte adaosuri la salariu în afara salariului de bază lunar brut și a sporului de noapte. Mai învederează faptul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 28.09.2015 reclamantul S. C. s-a adresat Tribunalului D. cu o cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei . solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor cuvenite pentru concediul de odihnă pe cinci ani: 2011-2015, plata bonurilor valorice pe toată perioada cât a lucrat începând cu 10.05.2011 până la 1 august 2015, plata sporului de noapte de 25% pentru aceeași perioadă 10.05.2011 – 01.08.2015 și plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, a arătat că a fost angajat cu contract individual de muncă la societatea pârâtă desfășurând activitate ca paznic în perioada 10.05.2011 – 01.08.201.
Pârâta nu i-a plătit sporul de noapte de 25%, concediul de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată și bonurile valorice, așa cum le-a dat la toți ceilalți angajați ai firmei.
A solicitat proba cu înscrisuri depunând în acest sens copia contractului de muncă și a cărții de identitate.
La 4.11.2015 pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani de la dat formulării acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la sporul de noapte a precizat că a fost plătit salariatului, acesta regăsindu-se în ștatele de salarii, ștate semnate de reclamant.
Referitor la plata concediului de odihnă a arătat că salariatul nu a efectuat concediul de odihnă, că a lucrat în fiecare an timp de 12 luni calendaristice și a încasat salariul aferent în fiecare lună. Salariatul nu a solicitat efectuarea concediului de odihnă, nu a fost programat să efectueze concediul de odihnă, așa cum reglementa art. 148 din Codul muncii, iar în lipsa efectuării concediului nu a putut beneficia de plata indemnizației de concediu
Referitor la bonurile valorice lunare a arătat că nu i-au fost acordate deoarece în contractul individual de muncă nu a fost negociat acest drept.
Faptul că alți salariați au primit bonuri valorice nu reprezintă un argument pentru a-l îndreptățit pe reclamant la acordarea acestora, fiecare salariat având un contract individual propriu, negociat direct cu angajatorul. Acordarea tichetelor de masă a fost prevăzută în cuprinsul contractului colectiv de muncă la art 31 ultimul aliniat condiționată de înțelegerea părților, adică de negociere.
A solicitat proba cu înscrisuri, a depus la dosar contractul individual de muncă nr. 555/9.05.2011, decizia nr 2773/10.08.2015 de încetare a contractului de muncă începând cu 01.08.2015 în temeiul art 55 lit b din Codul Muncii, respectiv prin acordul părților, actul adițional la contractul individual de muncă încheiat la 4.01.2012, contractul colectiv de muncă valabil în perioada 2011 – 2013 și valabil în perioada 2013 – 2015, ștate de salarii pe întreaga perioadă pe care reclamantul a fost salariat.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a respins proba cu martori solicitată de către reclamant, deoarece pârâta a recunoscut că acesta a lucrat în cadrul societății, aspect ce se dorea a fi probat cu martori, plata drepturilor salariale putându-se face numai cu acte conform art.168 din codul muncii, nu și cu martori.
De asemenea instanța a admis excepția prescripție dreptului la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani de la data formulării acțiunii în raport de prevederile art. 268 alin.1 litera c din codul muncii, adică pentru perioada 10.05.2011 – 27.09.2012, deoarece acțiunea a fost înregistrată la instanță la 28.09.2015 cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă nr. 555/9.05.2011 la societatea pârâtă desfășurând activitate ca paznic în perioada 10.05.2011 până la 01.08.201 când prin decizia nr 2773/10.08.2015 a încetat contractul de muncă, în temeiul art 55 lit b din Codul Muncii, respectiv prin acordul părților.
În perioada în care a fost angajat reclamantul nu a beneficiat de concediu de odihnă și nici de plata indemnizației corespunzătoare, deși potrivit codului muncii dreptul la acordarea concediului de odihnă este garantat tuturor salariaților conform art. 144 din codul muncii, iar pentru perioada de concediu salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu conform art. 150 din codul muncii.
Pârâta a recunoscut faptul că nu a acordat salariatului nici concediul de odihnă și nici indemnizația corespunzătoare, deși conform art. 40 alin 2 litera c din codul muncii avea obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă sau din contractul individual de muncă, iar salariatul nu putea renunța la drepturile sale așa cum se menționează expres la art. 38 din codul muncii și cu atât mai mult la dreptul la concediul de odihnă anual, conform art. 144 alin.2 din codul muncii.
Susținerea pârâtei că reclamantul nu a cerut concediu de odihnă și ca urmare nu a fost programat să efectueze concediul de odihnă, iar fără programare nu putea beneficia de concediu de odihnă și nu putea beneficia de plata indemnizației corespunzătoare, nu o exonerează de obligația de a acorda concediul și de a plăti indemnizația corespunzătoare.
Angajatorul era cel care avea obligația de a lua măsuri pentru respectarea drepturilor prevăzute de lege în favoarea salariaților, avea obligația să acorde concediul, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat concediul de odihnă la care aveau dreptul așa cum prevede art. 146 alin3 din codul muncii
Ca urmare a faptului că la 01.08.2015 contractul individual de muncă al reclamantului a încetat, pentru concediul de odihnă neefectuat reclamantul are dreptul la compensarea în bani a acestuia, conform art. 146 alin.4 din codul muncii, compensare egală cu valoarea indemnizație de concediu de odihnă aferentă activității desfășurate în perioada 28.09.2012 - 1.08.2015, calculată conform art. 150 din codul muncii .
Din acest motiv instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta să plătească reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă aferent activității desfășurate în perioada 28.09.2012 (în limita termenului de 3 de prescripție calculat în raport de data introducerii acțiunii) - 1.08.2015 (data încetării contractului individual de muncă).
În ce privește solicitarea reclamantului de acordare a tichetelor de masă instanța constată de asemenea că este întemeiată deoarece acest drept a fost prevăzut la art. 31 în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 15/10.02.2011 – fila 28, valabil în anii 2011 – 2013 și respectiv nr. 17/13.02.2013 valabil în anii 2013 – 2015 –fila 41, iar unitatea pârâtă a acordat celorlalți salariații ai săi tichete de masă, așa cum a și recunoscut, neexistând nicio justificare legală pentru a nu acorda și reclamantului acest drept.
Susținerea pârâtei că acordarea tichetelor de masă a fost prevăzută în cuprinsul contractului colectiv de muncă la art. 31 ultimul aliniat condiționată de înțelegerea părților, adică de negociere, iar reclamantul nu a negociat cu pârâta o astfel de clauză nu va fi reținută de instanță.
Potrivit art. 133 din legea 62/2011 contractele colective de muncă la nivel de unitate produc efecte pentru toți angajații din unitate în mod egal, fără nicio deosebire, iar potrivit art.40 alin 2 litera c din codul muncii angajatorul avea obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă sau din contractul individual de muncă, iar salariatul nu putea renunța la drepturile sale așa cum se menționează expres la art. 38 din codul muncii.
În plus obligația informării cu privire la clauzele esențiale ale contractului individual de muncă și inițiativa negocierii acestora revine angajatorului conform art. 17 alin 1 din codul muncii, nu salariatului și nu i se poate imputa acestuia încălcarea obligațiilor ce-i reveneau pârâtei, după cum pârâta nu poate invoca în apărare încălcarea propriilor obligații, nu poate invoca propria culpă.
Ca urmare instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâta să plătească reclamantului și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 28.09.2012 în limita termenului de 3 de prescripție calculat în raport de data introducerii acțiunii) - 1.08.2015 (data încetării contractului individual de muncă).
Instanța va respinge cererea privind sporul de noapte ca neîntemeiată având în vedere că din statele de plată depuse la dosar rezultă că reclamantului i-a fost plătit sporul de 25% pentru orele lucrate noaptea, state de plată ce au fost semnate de reclamant, iar potrivit art. 168 alin 1 din codul muncii statele de salarii semnate fac dovada plății salariului și a sporurile menționate în acestea. De altfel cu privire la această solicitare nici reclamantul nu a mai insistat.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamant S. C., cu domiciliul în C., ., . 2, . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C., . nr 215, județul D..
Obligă pârâta să plătească reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă aferent activității desfășurate în perioada 28.09.2012 - 1.08.2015, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 28.09.2012 - 1.08.2015.
Respinge cererea privind sporul de noapte.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 09 decembrie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. M. D. C. I. C. O.
Red.Jud.C.D.
Tehnored.M.J.
14.12.2015 - 4 ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
