Acţiune în constatare. Sentința nr. 2208/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2208/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 2208/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2208
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S. A. și pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta asistată de avocat G. D., lipsă fiind pârâta S.C. E. S.A..
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art.238 din C.p.c.
Avocat D. G. pentru reclamantă estimează durata soluționării dosarului ca fiind 3 luni.
Instanța, în temeiul art.238 C.p.c., estimează durata cercetării cauzei ca fiind 6 luni.
Instanța pune în discuție probele.
Avocat D. G. pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu 1 martor pentru a dovedi condițiile de muncă în care si-a desfășurat activitatea. Cu privire la înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă solicită admiterea acestora.
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar în baza art.258 noul C.pc., considerând-o utilă soluționării cauzei, pentru dovedirea situației de fapt invocate și respinge proba testimonială, ca neutilă, si pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de data introducerii acțiunii.
Avocat D. G. pentru reclamantă solicită respingerea excepției, întrucât obiectul cauzei este o acțiune în constatare a existenței unui drept subiectiv.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2014, reclamanta S. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 09.09._96, 06.01._98 se încadrează în grupa II a de muncă, în procent de 100%, cf. Ord. nr. 50/1990, anexa II, pct. 32,33,34,69,79 și să oblige pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
Reclamanta a arătat că în perioada dedusă judecății a fost angajata unității pârâte, în funcția de lăcătuș.
În toată această perioadă a desfășurat operații cu materiale de risc foarte ridicat, condiții defavorabile de noxe, operatii de gaurire, ajustare, pilire, degresare cu solventi organici și soluții alcaline. Materialele utilizate erau unele cu risc ridicat de îmbolnăvire pe baza de banda de sticlă impregnata în rasina.
Fumul toxic rezultat din aceste operatiuni era inhalat de muncitori timp de 8 ore pe zi si chiar in zilele de sarbatori legale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art 3 si Anexa II, pct 32,33,34, 69,79 din Ord nr. 50/1990, art 35 NCPC, art 40 CM.
În scop probator, reclamanta a depus la dosar, in copie, carnetul de muncă, cartea de identitate, practică judicară.
La data de 06.03.2015, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Pârâta arată că meseria de lăcătuș, in cadrul Diviziei Aparataj Înaltă Tensiune este o activitate ce nu a fost luată în discuție pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă și din tabelul privind personalul încadrat în grupe de muncă pe locuri de muncă din anul 1997 .
Unitatea a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art 4 și 5 din ordin, iar comisiile patronat – sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului 92/1976.
De asemenea, unitatea nu a virat la Casa de Pensii indemnizația CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, iar în prezent unitatea nu mai poate fi obligată la plata acestor diferențe de indemnizații deoarece dreptul material la acțiune s–a stins prin prescripție.
În scop probator, a depus la dosar în copie: situația privind locurile de muncă care beneficiază de grupă la anexa 7 A/1997
A solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015, instanta din oficiu a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in raport cu data la care reclamanta ar fi trebuit să cunoască faptul că unitatea la care a fost angajată nu i-a acordat grupa a II a de muncă.
Analizand cu prioritate exceptia invocata, potrivit dispozitiilor art. 248 C., instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei . perioada solicitată, în funcția de lăcătuș, conform carnetului de muncă depus la dosarul cauzei.
Mențiunile referitoare la unitatea la care reclamanta și-a desfășurat activitatea, postul ocupat și salariu au fost înscrise în carnetul de muncă aflat în copie la dosar.
Potrivit acestor înscrieri, reclamanta nu a fost încadrat în grupa a I-a sau a II-a de muncă, pe perioada solicitata, reclamanta luând cunoștință despre faptul că activitatea pe care a desfășurat-o în funcția de lăcătuș nu a fost încadrată în grupă de muncă la data de 23.02.1998, când i s-a desfăcut contractul de muncă și i s-a înmânat carnetul de muncă.
Elementul principal care contează în soluționarea excepției prescripției este determinarea naturii juridice a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantei formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art.278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.
Astfel, articolul 268 din Codul muncii, prevede că:
"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) In toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Astfel, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât acesta nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art.35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
In conformitate cu dispoz. art. 268 alin. 2 din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului, instanța constatând ca în speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data încetării raporturilor de muncă – 23.02.1998 sau cel târziu data de 01.01.2011 - data abrogării dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, întrucât la acea dată, reclamanta a luat/putea lua cunoștință despre înscrierile existente în carnetul de muncă.
Pe de altă parte, trebuie reținut că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut pentru formularea acțiunii în justiție, a început să curgă de la data de 23.02.1998 și s-a împlinit cu mult înaintea promovării acțiunii din 20.11.2014.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge cererea principala prin care reclamanta solicita să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității angajatoare, în funcția de lăcătuș în perioadele 09.09._96 și 06.01._98, se încadrează în grupa II-a de munca, în procent de 100 %, conform Ordinul nr. 50/1990, anexa II, pct. 32,33,34,69,79 si, în consecință, conform principiului accesorium sequitur principale, va respinge si cererea accesorie privind obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință în acest sens.
La pronunțarea soluției instanța are în vedere practica unitară, actuală, în această materie, a Curții de Apel C., (dosar nr._ ), precum și necesitatea unificării practicii și la nivelul Tribunalului D.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune
Respinge acțiunea formulata de reclamanta S. A., având CNP_, domiciliata în C., Calea București nr. 98, ., etj. 2, . în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., Calea București nr. 80, jud. D..
Executorie
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2015.
Președinte
M. I.
Asistent Judiciar Asistent Judiciar
C. E. I. Ș. I.
Grefier
G. D. V.
Red./tehnored. M.I ,CI
4 ex/22.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
