Acţiune în constatare. Sentința nr. 4628/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 4628/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 4628/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 4628/2015

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. C.

Asistent judiciar - Ș. I.

Asistent judiciar - M. G. M.

Grefier - M. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamantul V. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la cea de a doua strigare, având în vedere lipsa părților la apelul nominal și dispozițiile art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, făcut la cea de a doua strigare a cauzei, lipsă părțile.

Procedând la verificarea competenței, conf. art. 131 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, potrivit dispozițiilor codului muncii, legii dialogului social și codului de procedură civilă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 25.03.2015, reclamantul V. V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să se constate că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 09.09._80 și 26.04._01, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % și să fie obligată pârâta să elibereze adeverință în acest sens.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei S.C. E. S.A. în perioada 09.09._80 și 26.04._01, în meseria de lăcătuș, la Secția Echipamente Complexe - Atelierul Construcții Metalice.

Învederează că în toată această perioadă a lucrat în schimburile 1, 2 și 3, așa cum impuneau cerințele de fabricație și că un schimb se întindea pe durată de 8 ore de la 7-15,15-23 și 23-7.

În atelierul în care a lucrat, echipa de întreținere era compusă din electricieni, lăcătuși, sudor electric și bobinatori, toți desfășurând activitatea în aceeași încăpere și în aceleași condiții de muncă ca operatorii.

Mai arată că atelierul în care își desfășura activitatea era amplasat în apropierea atelierului de vopsitorie și că pe liniile de fabricație se desfășurau activități de debitare bare cupru, debitare bare aluminiu, suduri în autogen, montaj celule electrice, tăieri și debitări de tablă, polizări și reparații capitale la ramele de tramvai și reparații capitale la ramele de metrou.

Se mai învederează că piesele erau impregnate în cherosen care degaja noxe și că în desfășurarea activității folosea uleiuri speciale pentru transformatoare care în contact direct sau indirect cu aceste soluții generau probleme de sănătate, întrucât nu exista echipament de protecție.

Precizează de asemenea că a desfășurat activitatea în aceste condiții, în procent de 100 % din programul de lucru, conform Ordinului nr. 50/ 1990, art. 3, Anexa II, pct. 69, 79 și 160.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului nr. 50/ 1990 și pe art. 40 din Codul muncii.

Pentru dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul M. C..

A solicitat judecarea cauzei în baza art.411 NCPC.

A depus în copie: cartea de identitate, carnet de muncă.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică.

A arătat că reclamantul a fost angajatul unității pârâte în funcția de lăcătuș la Fabrica Echipamente Complexe - Secția Construcții metalice.

Pârâta S.C. E. a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art. 4 și 5 din Ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului nr. 92/1976.

Dovadă a urmării procedurii stau anexele din C.C.M E. cu locurile de muncă pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare Divizie (Fabrica) în parte.

Pe cale de consecință, atâta timp cât reclamantul nu a desfășurat activitatea într-un loc de muncă din tabelul respectiv, apreciază ca aceasta a lucrat în condiții normale de muncă.

Pârâta susține că cererea reclamantei este inadmisibilă întrucât este vorba despre o cerere în realizarea unui drept, în temeiul unei norme legale abrogată, deci cu încălcarea prevederilor art. 6 din Noul cod civil . Mai arată că fiind vorba de o cerere în realizarea unui drept patrimonial, operează prescripția dreptului la acțiune, termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune fiind depășit, având în vedere că anual, urmare a negocierilor fiecare salariat încheia cu pârâta un act adițional la CIM din observarea căruia salariații, inclusiv reclamantul, putea lua cunoștință de mențiunile în ceea ce privește salariul, locul de muncă cu condiții normale sau grupă de muncă,funcția de muncă. În această susținere pârâta a invocat dispozițiile art. 268 alin 2, raportat la art. 278 alin 1 din Codul muncii

Consideră că, în situația admiterii probei cu martori, declarațiile acestora nu sunt relevante, neputând să răstoarne probele cu înscrisuri depuse de părți care dovedesc contrariul, iar extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similitudine între activitatea desfășurată de reclamant și cea prevăzută la unele puncte din anexe invocate ori pentru că s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă reprezintă de fapt o adăugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțe și trebuie respinsă cererea.

Pârâta a invocat excepția retroactivității și a prescripției dreptului la acțiune, invocând prevederile art. 6 din Codul civil și art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

În drept, a invocat prevederile art. 205 C.P.C.

A depus în copie anexa 7 la CCM 1992, privind condițiile de muncă la Divizia în care a lucrat reclamanta.

La termenul de judecată din data de 28.09.2015, instanța a invocat din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, apărătorul acesteia solicitând respingerea excepției.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de ambele părți.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 C.P.C, excepția prescripției invocată de instanță din oficiu, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a fost salariat al pârâtei în perioada dedusă judecății, astfel cum rezultă din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei și din susținerile pârâtei din întâmpinare.

În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.

Nu prezintă nici o relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului, formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.

Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.

În acest sens, sunt dispozițiile art.278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.

În raport de aceste dispoziții, instanța constată că în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul Muncii rep.

Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni, care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin.1 al art. 268.

Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2, care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.

În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe sa curgă de la data nașterii dreptului.

În speță, Tribunalul constată că data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesata (reclamantul) a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data de 15.05.1996 când i-a încetat contractul individual de muncă, conform art. 130 lit. a, din Codul muncii, după cum rezultă operațiunile efectuate în carnetul de muncă atașat la dosar, întrucât la acea data, reclamantul a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minima diligență, despre înscrierile existente în carnetul de muncă și suficient timp pentru formularea în termenul legal, a cererii de acordare a grupei de muncă.

Pe de altă parte, se reține că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.

Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și va respinge acțiunea formulată, ca fiind prescrisă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul V. V., având CNP_, cu domiciliul în mun. C., C.. București, nr.91, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., cu sediul în C., ..80, Jud. D., ca fiind prescrisă.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 28.09.2015.

PREȘEDINTE

C. C.

Asistent judiciar, Ș. I. Asistent judiciar, M. G. M.

Grefier

M. Ș.

Red/Tehnored./Jud.C.C/As.jud.Ș.I

4 ex/14.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 4628/2015. Tribunalul DOLJ