Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4877/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4877/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 4877/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4877/2015
Ședința publică de la 02 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier S. B.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant . (FOSTĂ RA TERMOFICARE C.), cu sediul în C., ..14, jud. D., în contradictoriu cu pârâta U. E., cu domiciliul în C., .. 12, ., jud. D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic J. S. pentru SIOMAX SPRL în calitate de administrator al reclamantei și avocat G. A. pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se prezintă consilier juridic S. J., care depune împuternicire de reprezentare pentru administratorul judiciar al reclamantei SIOMAX SPRL și învederează faptul că . este în procedura insolvenței prevăzute de Legea 85/2014, prin sentința nr.363/18.03.2015 pronunțată de Tribunalul D., precum și faptul că administratorul judiciar își însușește cererea de chemare în chemare în judecată formulată de ..
În temeiul art. 131 Cod proc.civ, instanța pune în discuție competența de soluționare a prezentei cauze.
Consilier juridic J. S. pentru SIOMAX SPRL în calitate de administrator al reclamantei arată că Tribunalul D. este competent.
Avocat G. A. pentru pârâtă. arată că Tribunalul D. este competent.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 NCPC, constată că, în conformitate cu prevederile art. 95 NCPC, este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 208, 210 din Legea nr. 62/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Instanța pune în discuție estimarea duratei necesare cercetării procesului, în temeiul art. 238 din noul C.p.c.
Consilier juridic J. S. pentru SIOMAX SPRL în calitate de administrator al reclamantei estimează că dosarul se poate soluționa la termenul de 2 luni.
Avocat G. A. pentru pârâtă estimează că dosarul se poate soluționa la termenul de 2 luni.
Instanța, în temeiul art. 238 din noul C.p.c., estimează durata cercetării la termenul de 2 luni.
Avocat G. A. pentru parat depune o cerere de intervenție accesorie in interesul paratului formulata de Sindicatul Energia T. C., dovada dobândirii personalității juridice de către Sindicat precum și dovada faptului ca paratul din prezenta cauza este membru de sindicat.
Se comunică cererea de intervenție în interesul pârâtului reclamantului, prin reprezentant.
Consilier juridic J. S., pentru reclamant, depune întâmpinare la cererea de intervenție accesorie pe care o comunică si pârâtului prin apărător ales.
Părțile, prin apărători, învederează faptul că nu solicită acordarea unui nou termen pentru observarea cererilor depuse în ședință.
Instanța pune în discuție admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie
Pârâtul, prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de către SINDICATUL ENERGIA TERMICĂ C. și conceptarea acestuia în cauză, iar reclamanta, prin consilier, învederează faptul că lasă la aprecierea instanței cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție.
Instanța admite în principiu cererea de intervenție accesorie și constată că procedura de citare cu intervenientul este acoperită prin faptul că este prezent la acest termen reprezentantul intervenientului, avocat A. G., cu împuternicire la dosar.
Instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Consilier juridic J. S. pentru SIOMAX SPRL în calitate de administrator al reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.
Avocat G. A. pentru pârâtă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.
Având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 255 NCPC privind utilitatea probei cu înscrisuri, instanța, în temeiul art. 258 NCPC încuviințează pentru reclamant și pârâtă proba solicitată, ca fiind utilă soluționării cauzei.
Părțile, prin reprezentanți, învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei
Reclamanta, prin consilier, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată având în vedere și precizările din întâmpinarea la cererea de intervenție și respingerea cererii de intervenție formulată de către SINDICATUL ENERGIA TERMICĂ C.. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat G. A. solicita respingerea acțiunii, admiterea cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecata pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2015 la Tribunalul D. sub numărul de dosar mai sus specificat, reclamanta . C. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei U. E. la restituirea sumei de 1862 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în anul 2012.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca pârâta are calitatea de salariat al societății, fiind încadrată cu contractul individual de muncă nr. 2369 /2012 în funcția de fochist.
Reclamanta a precizat ca în anul 2012 salariații au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare, conform negocierii Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2012.
A susținut reclamanta ca aceasta majorare a fost încasată necuvenit întrucât prin Decizia nr. 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1.808.056 lei, cauzat de majorarea nejustificata în anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat 293/2011.
Conducerea societății a procedat la determinarea sumelor încasate de fiecare salariat, printr-un algoritm unic, susținând ca, în speță dedusă judecății, pârâta a încasat în anul 2012 suma specificată mai sus, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
In scop probator au fost depuse înscrisuri: carte de identitate a paratei, contract individual de munca, centralizator cu sumele datorate de salariați, Hotărârea 154/2012 a Consiliului Local C., contract colectiv de munca pentru anul 2011 si pentru anul 2012, sentința civilă 997/2014 a Tribunalului D., Decizia 26/2013 a Curții de Conturi D..
In cauza a formulat întâmpinare paratul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Într-o primă ordine de idei a invocat faptul că este exonerată de la restituirea sumei solicitată de reclamantă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Un alt argument care impune respingerea acțiunii este și acela că textul legal invocat de reclamantă ca și temei de drept (art. 256 Codul Muncii) și instituția juridică reglementată de acesta nu sunt aplicabile speței deduse judecății.
Astfel, art. 256 din Codul Muncii reglementează obligația de restituire a salariaților față de angajații lor, obligație de restituire care privește, după caz, sumele de bani primite nedatorat, bunuri care nu se cuveneau sau servicii neîndreptățite. Or, în speța dedusă judecății, nu se regăsește nici una dintre situațiile avute în vedere de textul legal antecitat, sumele de bani a căror restituire a solicită reclamanta fiind plătite nu din eroare pentru a fi incidentă instituția plății lucrului nedatorat ci în temeiul unui contract de muncă încheiat între salariat și unitatea angajatoare cu titlu de drepturi salariale negociate și acceptate de ambele părți ale contractului de muncă.
Pe de altă parte, sumele solicitate de reclamantă nu sunt dovedite în cauză și nici nu sunt evidențiate de reclamantă prin actele depuse, nu sunt sume certe, lichide și exigibile și nici nu se poate aprecia de unde provin acestea, care este modul de calcul detaliat care a condus la stabilirea lor, cât reprezintă contravaloare salariu în bani încasat necuvenit și cât contravaloare tichete de masă, cum s-a calculat și stabilit prejudiciul pentru fiecare salariat în parte după efectuarea cercetărilor la care angajatorul a fost obligat prin prevederile Deciziei nr. 26/01.04.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L 142/1998, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană la care sunt îndreptățiți salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
Sumele corespunzătoare tichetelor de masă, în limitele valorilor nominale sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și nu se iau în calcul nici pentru angajator nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial potrivit art. 8 din L 142/1998.
În dovedirea susținerilor s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 02.10.2015, Sindicatul Energia Termică C. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamanta . și admiterea cererii de intervenție accesorie.
În motivarea cererii a arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice se impune să se constate că pârâta este persoană care intră în sfera de aplicare a acestui act normativ, iar potrivit art. 2 din același act normativ, este exonerată de la plata veniturilor de natură salarială pe care personalul plătit din fonduri publice ar trebui să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Pe de altă parte, sumele pretinse de la pârâtă nu au fost încasate de aceasta în mod necuvenit, ci cu titlu de drepturi salariale calculate în temeiul contractului individual de muncă și al CCM la nivel de unitate semnat la data de 10.02.2012. Potrivit temeiului de drept invocat de angajator, acțiunea ar fi fost întemeiată doar dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, situație care nu se regăsește în cauză, sumele solicitate fiind achitate cu titlu de salariu în cuantumul prevăzut în contractul individual de muncă și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, contracte necontestate în vreun fel de către angajator.
Se mai arată și faptul că acțiunea reclamantei este nedovedită, întrucât modul de calcul prezentat de aceasta este incorect și nereal.
Astfel, raportat la motivarea acțiunii, se impune concluzia că, pentru a se putea stabili sumele cu care au crescut salariile angajaților în anul 2012, se impune analiza separată a celor două cauze cu efecte cumulative(creșterea personalului ca număr și majorările salariale ca urmare a majorării coeficienților minimi de ierarhizare anumitor categorii de personal).
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interesul pârâtului prin care a arătat că prin dispozițiile art. 256 din Codul Muncii este reglementată situația în care, fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit. Pentru această formă specială de răspundere, singurele condiții impuse de lege sunt existența unei plăți către salariat și caracterul nedatorat al acestei plăți, fiind irelevantă vinovăția sau nevinovăția salariatului la încasarea sumei.
Prin urmare, salariații . au beneficiat de drepturi bănești datorate necuvenit din salarii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, acestea trebuiau recuperate de la beneficiari.
Se mai arată că pârâta nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor L 124/2004 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice deoarece personalul fostei Regii Autonome de Termoficare C. a fost plătit din fonduri proprii și nu din fonduri bugetare aș acum este stipulat în dispozițiile legii menționate.
Totodată, potrivit art. 48.2 din CCM încheiat la data de 10.02.2012 pentru tot anul 2012, precizează că în cazul depășirii fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, părțile convin să se reducă salariul la toți angajații cu un procent care să asigure în cadrarea în acest fond. Astfel că, această clauză este perfect valabilă și produce efecte, fiind obligatorie întocmai ca și legea.
In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul retine următoarele:
I. Temeiul juridic al cererii introductive îl constituie dispozițiile art. 256 alin. 1 Codul Muncii, potrivit cărora "salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat să o restituie."
Însă, pentru a fi aplicabil acest articol, este absolut necesar a se dovedi că pârâtul a încasat sume necuvenite.
In cazul plății nedatorate, plata este nula, deoarece este lipsita de cauza și nu poate fi reținut ceea ce nu este datorat.
Sub acest aspect, Tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, Curtea Constituțională a României, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 Codul Muncii a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
In speță, se constată că plata sumelor a căror restituire se solicita a fost făcută in baza contractului de munca intervenit între părți, nefiind întrunită condiția inexistentei unei juste cauze.
Așa fiind, este evident ca situația descrisă de reclamantă nu permite obligarea paratului la restituirea sumelor solicitate, in temeiul dispozițiilor invocate de aceasta, respectiv, art. 256 Codul Muncii.
II.In ceea ce privește legalitatea efectuării plății, ., Tribunalul reține următoarele:
Simpla constatare, printr-o decizie a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi D., a faptului ca unitatea angajatoare a încălcat prevederile art. 45 alin. 1 lit. a din Legea 293/2011, constând in majorarea nejustificata în anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, nu poate avea drept efect ineficienta clauzelor contractului colectiv de munca, în baza căruia au fost plătite drepturile salariale.
Astfel Tribunalul constata ca prin Decizia nr. 26/01.04.2013 a Curții de Conturi a României – Camerei de Conturi D. au fost estimate prejudicii în cuantum de 1862 lei, cauzate de majorarea nejustificată în anul 2012 a cheltuielilor de persona peste nivelul stabilit prin Legea 293/2011.
Aceasta "majorare nejustificata" a fost însă prevăzută prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul Regiei Autonome Termoficare, încheiat la 10.02.2012, care, la art. 47.1 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați.
Clauza prevăzută la art. 47.1 din CCM 2012 este perfect valabila, nefiind solicitată de către vreuna din părți constatarea nulității acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 142 Codul Muncii, "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate", însa "nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Așadar, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca nu operează de drept, fiind obligatorie constatarea acesteia de către instanța competentă.
Până la momentul constatării nulității clauzei, aceasta este perfect valabila si produce efecte, fiind obligatorie întocmai ca și legea.
Aliniatul 3 al aceluiași articol 142 vine sa întărească această concluzie, prevăzând că "În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, părțile pot conveni renegocierea acestora.
Concluzia instanței este întemeiată și pe dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție, care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale părților, sa solicite salariaților restituirea unei părți a drepturilor salariale deja achitate, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.
Întrucât art. 229 alin. 4 din Codul Muncii și art. 148 din Legea nr. 62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat, în executarea art. 47 pct. 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei pentru anul 2012 la plata către salariați a salariilor prin raportarea la coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în acest contract.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei, în sensul că această clauza este nula absolut ope legis, fiind contrara prevederilor Legii 293/2011, atâta vreme cat nulitatea nu a fost invocata . prevăzute de alin. 2 al articolului 142 Legea 62/2011 și nu există o hotărâre judecătorească în acest sens.
Nulitatea reprezintă acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila.
In esența, nulitatea este sancțiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la încheierea actului juridic, condițiile de validitate.
In ceea ce privește nulitatea contractului colectiv de munca, Legea 62/2011 prevede ca sunt lovite nulitate absoluta clauzele cuprinse in contractele colective de munca cu încălcarea prevederilor legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective încheiate la nivel superior.
Așadar, potrivit Legii 62/2011 nulitatea este parțială in sensul ca nu afectează întregul contract, ci doar acele clauze care încalcă prevederile legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective încheiate la nivel superior.
Mai mult, actul normativ stabilește ca pana la renegocierea drepturilor clauzele a căror nulitate a fost constatata sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, după caz.
Insă, nulitatea contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia nu operează din oficiu si nici nu poate fi constatata prin acordul părților, ci numai de către instanța judecătorească.
In privința constatării nulității absolute a unor clauze ale contractului colectiv de munca, art. 142 alin. 2 din Legea dialogului social stabilește ca nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Dacă în privința nulității contractului individual de munca, legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea constatării nulității acestuia de comun acord de către părți, în privința contractului colectiv de munca nu exista o astfel de prevedere.
Ca atare, Tribunalul constată că legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulității clauzelor din contractele colective de muncă și le-a circumscris principiului disponibilității.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent potrivit art. 133 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Spre deosebire de vechea reglementare, care nu indica instrumentul concret de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate, actualul cadru legislativ, consacrat prin art. 142 alin. (2) – (4) din Legea nr. 62/2011 arată că o asemenea cauză de ineficacitate a actului juridic trebuie constatată pe cale judecătorească la cererea părții interesate și indică efectele juridice ale acestei nulități.
Având caracter de izvor de drept, forța lor obligatorie fiind garantată constituțional, rezultă că drepturile salariaților stabilite prin contractele colective de muncă urmează același regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța nici la drepturile acordate prin lege, nici la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
În consecință, dacă părțile contractului colectiv de munca consideră că o clauză a contractului colectiv de munca sau întreg contractul este lovit de nulitate absoluta, au obligația de a se adresa instanței de judecata, doar aceasta având posibilitatea de a constata nulitatea.
Atâta vreme cât nulitatea nu a fost invocată de părți si constatată de instanțele abilitate, clauza este valabila si obligatorie pentru părți.
Totodată, in conformitate cu prevederile art. 149 Legea 62/2011, modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia se poate realiza numai prin acordul de voință al părților, iar potrivit art. 150, orice modificare trebuie sa se regăsească într-un act adițional semnat de toate părțile care au încheiat contractul.
Altfel spus, emiterea Deciziei Camerei de Conturi D. nu are nici un efect asupra contractului colectiv de munca in temeiul căruia a fost efectuata majorarea salariala, modificarea coeficienților putând fi făcută de părțile semnatare, în condițiile și prin modalitățile prevăzute de lege, anterior arătate.
În acest context, în condițiile în care dreptul paratului la plata drepturilor salariale, calculate în funcție de coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în CCM 2012 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, salariații fiind îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale in cuantumul rezultat prin aplicarea coeficienților majorați.
III. În ceea ce privește modul de calcul al debitului, Tribunalul constată următoarele:
Astfel cum reiese din cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea salariaților la restituirea sumelor de bani pretins încasate necuvenit în anul 2012.
Suma concretă imputată fiecărui salariat a rezultat, potrivit chiar susținerilor reclamantei, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare (fila 2 a cererii, paragraful 5).
In ceea ce privește modul de calcul al debitului concret stabilit în sarcina fiecărui salariat, potrivit susținerilor aceleiași reclamante, dar și înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acesta a fost determinat prin același algoritm în fiecare caz, astfel: s-a făcut un raport procentual intre valoarea depășirii salariilor + tichete de masa din anul 2012 față de anul 2011 (1.331.133 lei) si suma salariilor brute + tichete de masa pe anul 2012 (20.396.026 lei), rezultând un procent de 6,5265%, aplicat asupra drepturilor salariale încasate de fiecare dintre pârâți. (1.331.133: 20.396.026 x 100 = 6,5265%).
Acest mod de calcul este incorect, salariaților fiindu-le imputate sume care depășesc cu mult creșterea rezultată prin majorarea coeficienților de ierarhizare.
Astfel, observând comparativ coeficienții de ierarhizare menționați în CCM 2012 cu cei prevazuți în CCM 2011 se constată că, în privința anumitor categorii de salariați – și nu pentru toți salariații unități – au fost stabiliți coeficienți de ierarhizare mai mari cu 0,8 % în 2012 față de coeficienții stabiliți în 2011.
Prin urmare, creșterea salarială datorată majorării coeficienților de ierarhizare de care a beneficiat o parte a salariaților reclamantei a fost de 0,8%, nefiind justificat procentul de 6,5265% aplicat de reclamantă.
De asemenea, Tribunalul constata că, deși potrivit contractului colectiv de munca si susținerilor reclamantei, majorarea coeficienților de ierarhizare a vizat doar anumite categorii de salariați, la determinarea coeficientului s-a avut in vedere numărul total de salariați ai reclamantei (astfel cum aceasta precizează expres in răspunsul la întâmpinare).
Sub același aspect, Tribunalul retine ca, astfel cum rezulta din cuprinsul Deciziei 26/01.04.2013 a Camerei de Conturi D., prejudiciul in cuantum de 1.808.056 lei reprezintă diferență dintre nivelul cheltuielilor de personal efectuate de reclamanta in anul 2012 ( aceste cheltuieli fiind compuse din salariile în bani plătite angajaților, c/valoarea tichetelor de masa si contribuțiile către bugete) si cheltuielile de personal efectuate de societate in anul 2011.
Astfel, Tribunalul constata ca reclamanta a urmărit recuperarea de la salariați, în mod greșit, a întregului prejudiciu, în care chiar personal recunoaște că sunt incluse în plus față de salariile în bani efectiv plătite salariaților, atât c/valoarea tichetelor de masa (care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni) și contribuția către bugetul de stat, datorată de către angajator, nicidecum de către salariat.
Sub același aspect, Tribunalul retine ca, potrivit aceleiași Decizii a Camerei de Conturi D., un motiv al creșterii cheltuielilor de personal în anul 2012 se datorează atât majorării coeficienților minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați, dar si suplimentării numărului de salariați ai regiei.
Se constată, așadar, că algoritmul de calcul aplicat în vederea determinării unui procent unic este incorect, pentru considerentele arătate anterior, în consecință, sumele imputate fiecărui salariat nefiind justificate.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie promovată de Sindicatul Energia Termică C. în interesul pârâtei, instanța urmează a o admite ca urmare a respingerii acțiunii principale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea reclamantei S.C T. C. S.R.L, cu sediul in C., .. 14, în insolvență, prin administrator judiciar Siomax SPRL Tg-J., cu sediul in ., P+E, Tg. J., Jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâta U. E. (CNP_), domiciliată în C., .. 12, ., Județul D., ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de Sindicatul Energia Termică C., cu sediul în C., .. 14, Județul D..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Cererea de declararea a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 02 .X. 2015.
Președinte, Asistenți judiciari,
M. V. M. V. C.
M. C. S.
Grefier,
S. B.
Red. Jud. M.V/asist. jud. CMV
4 ex/05.10.2015
| ← Despăgubire. Sentința nr. 4902/2015. Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5905/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
