Obligaţie de a face. Sentința nr. 4666/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4666/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4666/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4666/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant C. V., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., C. JUDEȚEAN D., M. E. ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., prin consilier juridic A. J., lipsind reclamantul și ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. nu a comunicat înscrisurile solicitate de către instanță la termenul de judecată anterior.
Pârâta, prin consilier depune în ședință înscrisurile solicitate de către instanță.
Instanța pune în discuție excepția prescripției privind dreptul material la acțiune, invocată de pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. în întâmpinare.
Pârâta, prin consilier, solicită admiterea excepției privind prescripția dreptului material la acțiune.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. JUDEȚEAN D. și M. E. ȘI FINANȚELOR, invocată de către aceștia în întâmpinările depuse la dosarul cauzei.
Pârâta, prin consilier, învederează faptul că lasă la aprecierea instanței cu privire la această excepție, precum și faptul că nu mai are alte cereri de formulat.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâta, prin consilier, solicită respingerea acțiunii în totalitate ca neîntemeiată, conform motivelor arătate în întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 06.02.2015, reclamant C. V. a chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., C. JUDEȚEAN D., M. FINANȚELOR PUBLICE, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu data de 01.01.2011, potrivit O.G. 9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală; obligarea paratului M. Finanțelor Publice sa asigure paratului C. Județean D. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2008 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Paratul C. JUDEȚEAN D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de împrejurarea că raportat la obiectul cauzei ,respectiv stabilirea și acordarea diferențelor de drepturi bănești aferente unui raport de muncă, se reține că acesta este atributul exclusiv al angajatorului, în cauza de față DGASPC D., ce este subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care poate verifica condițiile de acordare și stabilire a drepturilor salariale ale angajaților săi.
Astfel, răspunderea pentru neplata drepturilor bănești către angajați aparține angajatorului DGASPC, ca fiind instituția cu care reclamanta are stabilit un raport de muncă, între pârâtul C. JUDEȚEAN D. și reclamant neexistând un raport juridic de muncă.
În drept a invocat art. 205 NCPC.
Pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind prescrisă, raportat la data formulării acțiunii și văzând dispozițiile art 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, iar pe fondul cauzei ca fiind neîntemeiată..
A arătat că prin Decizia nr. 1615/2011 Curtea Constituțională a statuat cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, apreciind că acestea sunt drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, asupra cărora legiuitorul poate dispune modificări, suspendări sau chiar anularea acordării lor.
De asemenea, prin art. 8 din Legea 285/2010, legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază . Așadar beneficiul premiului anual pe 2010 este recunoscut de angajator, fiind modificată doar modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, prin creșterea corespunzătoare a salariului de bază.
Referitor la anul 2011, a arătat că potrivit prevederilor OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază este acordată și în continuare ,dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției .
Cu privire la daunele moratorii, apreciază că acestea ar putea fi datorate doar în situație neachitării la scadență a obligațiilor ce-i revin, or, în cauza de față reclamant nu precizează nici o sumă anume și nici scadența acesteia.
În drept a invocat art. 205 NCPC.
Pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiata si introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva .
Astfel drepturile solicitate de reclamantă sunt drepturi salariale, în temeiul raporturilor juridice pe care le are cu angajatorul, or Statul R., prin M. Finanțelor Publice nu are nici un raport juridic cu reclamanta.
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt expres si limitativ prevăzute de lege, acesta nu poate sa aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse, în afara dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile sale. Între M. Finanțelor Publice și instituția bugetara angajatoare a reclamantei nu există nici un raport juridic.
Pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, precizând ca primele anuale reprezintă adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziția angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii si art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 95/1949, iar termenul de prescripție în care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani, prevăzut la art. 171, alin. 1 si art. 268, alin 1, lit. c, din Codul Muncii si art. 1,3,7 si 8 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 din NCPC.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamant.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. FINANȚELOR PUBLICE și C. JUDEȚEAN D., raportat la obiectul cauzei, respectiv stabilirea și acordarea diferențelor de drepturi bănești aferente unui raport de muncă, se reține că acesta este atributul exclusiv al angajatorului, în cauza de față DGASPC D., ce este subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care poate verifica condițiile de acordare și stabilire a drepturilor salariale ale angajaților săi.
Astfel, răspunderea pentru neplata drepturilor bănești către angajați aparține angajatorului DGASPC, ca fiind instituția cu care reclamanta are stabilit un raport de muncă, între pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE și C. JUDEȚEAN D. neexistând un raport juridic de muncă.
Mai mult, în ceea ce îl privește pe pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE nu există și nu este indicat un temei de drept al obligării acestuia să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale ale reclamantei, atribuțiile sale fiind expres și limitativ prevăzute de lege, printre acestea neregăsindu-se o astfel de obligație pretinsă de reclamantă.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. E. ȘI FINANȚELOR și C. JUDEȚEAN D. urmează a fi admisă și ,în consecință, cererea va fi respinsă în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare de pârâți, instanța urmează a o admite din următoarele considerente:
Având în vedere că petitul principal al cererii îl reprezintă acordarea diferenței de salariu (reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar) începând cu 01.01.2011 și în continuare, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, Tribunalul apreciază ca în cauză își găsesc aplicare dispozițiile articolului 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, unde este statuat faptul că cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se poate formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
În speță, în ipoteza recunoașterii îndreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentând premiul anual, plata acestor sume putea fi făcuta până la data de 06.02.2012.
Așa fiind, fata de data înregistrării prezentei acțiuni (06.02.2015), se constata ca termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c era împlinit la data promovării acțiunii, astfel ca se observă că sunt îndeplinite condițiile de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12.
În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul retine următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamanților, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanții nu au fost lipsiți de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanții nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nici o dovadă în acest sens (de altfel, reclamanții nici nu au pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, și stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțeleg reclamanții – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, salariații trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că funcționarilor publici le-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior.
În ceea ce privește aplicabilitatea in cauza a Cauzei C 310 (A. si alții), Tribunalul reține că, prin Hotărârea Curții (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare.
În ceea ce privește practica instanței europene in materie, Tribunalul reține ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
Față de soluția data cererii principale, în baza principiului accesoriul urmează principalul, aceeași va fi soluția și în ce privește capătul de cerere privitor la dobânda, dobânda reprezentând un accesoriu al debitului principal în lipsa constatării îndreptățirii la primirea premiului anual (care reprezintă capătul de cerere principal).
Astfel, nu poate fi admisa cererea privind acordarea dobânzii, aceasta neavând o existenta de sine stătătoare.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Județean D., cu sediul în C., ., D. și a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., Sector 5, Cod_ și în consecință respinge acțiunea introdusă în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._12.
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta C. V. CNP_, cu domiciliul în F., ., jud D., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, D..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Red. Jud. MF/ As. IG./6 ex/01.10.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5905/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4857/2015.... → |
|---|
