Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 748/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 10549/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 748/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar G. M.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant R. C.
și pe pârât I. P., pârât C. C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - reclamant - R. C. prin consilier juridic E. C. pârât - C. C. - reprezentat de avocat V.G. pârât - I. P. reprezentat de avocat V.G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța pune în discutie excepția nulității cererii de chemare în judecată generată de lipsa dovezii calității de reprezentant, invocată de pârât prin întâmpinare.
Avocat G. V. pentru pârât, pune concluzii de admiterea excepției.
Consilier juridic E. C. pentru reclamant, pune concluzii de respingerea excepției conform motivelor din răspunsul la întâmpinare .
Instanța pune în discutie excepția de necompetentă materială a instanței în raport de natura litigiului dintre părți .
Avocat G. V. pentru pârât, pune concluzii de admiterea excepției, contractul de mandat este de natură comercială și nu suntem în situația unui contract individual de muncă, considerând că se impune disjungerea cauzei cu privire la pârâtul I. P. și înaintarea dosarului Judecătoriei C. pentru competenta soluționare .
Consilier juridic E. C. pentru reclamant, pune concluzii de respingerea excepției întrucât reclamanta a promovat o actiune în răspundere patrimonială, considerând că este competent în soluționarea cauzei Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Muncă, se opune disjungerii cauzei cu privire la pârâtul I. P., având în vedere faptul că cei doi pârâti răspund în solidar pentru prejudiciul produs.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
La 17.07.2014 R.A.A.D..P.F.L. C. a chemat în judecată pe pârâții I. P. și C. C. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să-i oblige pe pârâți către reclamantă la plata sumei de 44.685,33 lei reprezentând prejudiciu produs unității din culpa lor, precum și a dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective
În motivarea acținii a arătat că pârâtul I. P. a deținut funcția de director general al unității în perioada 31.01._12 iar pârâtul C. C. a ocupat funcția de director economic în perioada 28.05._12 Conform atribuțiilor din contractul de mandat, respectiv fișa postului cei doi pârâți aveau obligația să urmărească în mod dorecz și efectiv activitatea privind recuperarea debitelor și să informeze trimestrial Consiliul de Administrație asupra stadiului recuperării și nu în ultimul rând să ia măsuri pentru prevenirea și escoperirea pagubelor și a fraudelor precum și pentru recuperarea acestora. Ca urmare a unui control efectuat de Curtea De Conturi s-a emis decizia nr. 3/08.04.2011 a Curții de Conturi prin care s-a desipus recuperarea prejudiciului reprezentând o . lucrări efectuate pentru beneficiarul Primăria Municipiului C. și neachitate, aceste sume fiind înregistrate în contabilitate ca producție neterminată.
Pe împrejurarea că Primăria Municpiului C. nu a procedat la decontarread sumelor, s- procedat la urmărirea cesteia în instanță iar Tribunalul D. rpin Sentința civilă nr. 1187/21.03.2014 a respins acțiunea R. ca fiind prescrisă prin raportare la data nașterii dreptului la acțiune pentru recupararea sumelor.
PPrin decizia civilă 4046/18.06.2014 Curtea de Apel C. a respins recursul Regiei. .
Apreciază reclamanta că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale respectiv
- calitatea de salariat;
-fapta ilicită și personală a pârâților, săvârșită în legătură cu munca lor;
-prejudiciul cert, constatat prin Raportul Curții de CONTURI;
-raportuzl de cauzalitate dintre fapta pârâților și prejudiciul creat
-culpa pârâților care rezultă din faptul că deși își cunoșteau atribuțiunile nu au acționat în sensul efectuării demersurilor necesare recuperării prejudiciului, decât după verificarea Curții de cOnturi
Prin Întâmpinare , pârâtul I. P. invocă: -
-excepția necompetenței materiale a instanței de judecată investite cu judecarea cauzeui
- excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată
- excepția nulității cererii de chemare în judecată, generată de lipsa dovezii calității de reprezentatnt
-excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Excepția necompetenței materiale a instanței de judecată investite este grevată pe natura litigiului dintre părți, respectiv litigiu izvorât dintr-un contract de mandat, în ceea ce-l privește pe pârâtul I. P., considerente pentru care solicită disjungerea cauzei cu privire la acest pârât și declinarea competenței către Judecătoria C., ca și instanță competentă
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ. "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probeori, după caz, cercetarea în fond a cauzei"
(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."
În considerarea acestor dispoziții instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență materială, fără a se pronunța asupra celorlalte deoarece, potrivit art. 124 C. proc. civ numai "instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor…"
Excepția de necompetență materială este întemeiată și, în consecință, va fi admisă pe următoarele considerente.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (fila 13) raporturile de muncă dintre angajator și salariatul I. P. s-au derulat în baza unui contract de mandat, încheiat, așa cum rezultă din capitolul I Părțile contractante-, în baza Legii nr. 31/1990, republicată, în baza OUG 79/2008, în vigoare la data încheierii contractului, oug 135/2008, OUG 222/2008 și în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului C..
Este de observat faptul că nu se face nici-o referire la dispozițiile Codului Muncii și, în consecință, nici răspunderea titularului contractului de mandat nu va fi guvernată de dispozițiile Codului muncii.
Este vorba, așadar de un litigiu izvorât dintr-un contract comercial ce intră în sfera litigiilor dintre profesioniști
În raport cu întinderea pretențiilor deduse judecății competența aparține Judecătoriei C., motiv pentru care tribunalul va dispune trimiterea dosarului către această instanță.
Nu se impune disjungerea cauzei în raport cu unul dintre pârâți deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 C. proc. civ. În cauză este vorba de o răspundere individuală a cărei întindere nu este determinată în raport cu fiecare dintre cei doi pârâți, iar tribunalul, pentru considerentele de mai sus nu este competent să determine întinderea răspunderii pentru salariatul administrator..
Pe de altă parte, în circumstanțele speței, chiar dacă s-ar fi formulat două acțiuni distincte corespunzătoare fiecărui salaria, s-ar fi impus conexarea celor două cauze în temeiul art. 139 C. proc. civ "(1) pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură…
(4) Când una din cereri este de competența exclusivă a unei instanțe, conexarea se va face la acea instanță"
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetentă materială și se declară necompetentă să soluționeze cauza .
Dispune trimiterea dosarului Judecătoriei C. pentru soluționarea cauzei pe fond și pe excepție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015
Președinte, M. N. | Asistenți judiciari, A.D. - I.G. | |
Grefier, E. C. |
Red. Jud. MN/12.03.2015/4 EX.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








