Anulare act. Sentința nr. 2528/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2528/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2528/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2528/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant P. I., în contradictoriu cu pârât ȘCOALA P. SPECIALĂ C., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat C. B., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamantul, prin avocat, depune un set de înscrisuri și învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea măsurii de reducerea normei de lucru de 20 de ore și obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite pe ultimii 3 ani pentru norma întreagă, conform pregătirii de cadru didactic titular la catedra pregătire-instruire practică-prelucrarea lemnului, conform deciziei de încadrare nr. 5969/28.12.2012, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.06.2014, reclamantul P. I. a chemat în judecată Școala P. Specială C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea măsurii de reducere a normei de lucru și a drepturilor salariale, obligarea acesteia la plata drepturilor cuvenite pe ultimii 3 ani în sumă de 39.600 lei, sumă actualizată la zi pentru norma întreagă conform pregătirii de cadru didactic titular la catedra " Pregătire – Instruire – Practică – Prelucrarea Lemnului", conform deciziei de încadrare 5969/28.12.2012.
In motivarea acțiunii a arătat că în mod unilateral și fără temei legal conducerea unității pârâte a procedat la disjungerea salariului său cu ½ pentru a retribui o altă persoană fără pregătire și fără atestatul de calificare de care beneficiază el.
Susține că nu au fost emise alte acte pentru modificarea contractului individual de muncă, iar măsura este abuzivă producându-i un prejudiciu moral pentru care solicită daune morale în cuantum de 10.000 lei, întemeiată pe starea sa de boală provocată de acest abuz.
Pentru a dovedi acțiunea a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: decizia 5969/28.12.2012 a I S J D., atestat de pregătire teoretică și practică în educație specială, acte medicale și dovada cumpărării de medicamente.
In drept și-a întemeiat acțiune ape disp. art 248 al 5 din Lg 1/2011, art 148 al (1), teza 2, art 184 din cpc și art 268 alkin (1) lit © Codul Muncii.
Pârâta Școala P. Specială C., fosta Scoală de Arte și Meserii C. a depus note scrise cu caracter de întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii cu următoarea motivare:
Măsura reducerii normei de lucru a reclamantului P. I. s-a realizat pe considerentul că la nivelul unității școlare nu există suficienți elevi pentru constituirea a două catedre complete cu specializarea instruire practică prelucrarea lemnului pentru a acoperi normele didactice le celor doi maiștri titulari în aceeași specialitate, conform art 262 lit c) din legea Educației nr 1/2011.
Conform metodologiei cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar aprobată anual prin Ordin al Ministrului Educației Naționale s-a realizat evaluarea celor salariați, reclamantul clasându-se al doilea motiv pentru care a fost pus la dispoziția I S J D. ca personal didactic restructurat.
Având în vedere că la nivelul județului D. nu există pe vacante de instruire practică – prelucrarea lemnului, P. I. a fost de acord să fie detașat în interesul învățământului pentru restructurare nesoluționată la pârâtă și să-i fie completată norma didactică cu ore de altă specialitate, plătite ca personal didactic necalificat.
Decizia nr 5969/28.12.2012 menționează numai schimbarea denumirii instituției din Școala de Arte și meserii C. în Școala P. Specială C. conform adresei 6256/27.09.2012, iar atestatul de calificare privind reclamantul dovedește că îndeplinește condițiile din art 248 alin 5 din legea educației naționale nr 1/2011 are aceeași valoare cu cea a colegului care a obținut punctaj mai mare la evaluare.
Pentru a dovedi întâmpinarea, pârâta a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: anexa I – planul de școlarizare an școlar 2013 – 2014, adresa 26/14.03.2013, adresa ISJ D., cererea 22/14.02.2014, adresa 6656/27.09.2012,decizia 5969/28.12.2012 a ISJ D..
In drept, nu și-a motivat cererea.
La cererea reclamantului prin apărătorul convențional, pârâta a înaintat ștatul de funcții și norma de lucru pentru salariații.
Reclamantul P. I. a depus copie carnet de muncă și acte medicale pentru dovedirea prejudiciului moral.
Din analiza actelor existente la dosar instanța constată următoarele:
Reclamantul P. I. are relații de muncă cu pârâta Școala P. Specială C., fiind cadru didactic la catedra " Pregătire – Instruire Practică – Prelucrarea Lemnului.
In anul 2013 la nivelul unității școlare pentru că nu existau suficienți elevi pentru constituirea a două catedre complete cu această specializare pentru care existau doi maiștri titulari de aceeași specialitate s-a organizat de către angajator conform metodologiei cadru privind modalitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr 6239/14.11.2012 evaluarea acestora.
In urma evaluării, reclamantul P. I. s-a clasat al doilea, fiind pus la dispoziția I S J D. că personal didactic restructurat în vederea soluționării situației acestuia la nivelul Județului D..
Evaluarea a fost contestată de către reclamant la I S J D. prin sesizarea cu nr.1367/11.03.2013. Soluția pronunțată de această instituție nu a fost contestată.
Prin deciziile nr 1263/30.08.2013 și 1263/29.08.2014, emise de i S J D. prin Inspectoratul General Școlar în perioadele 1.09.2013 – 31.08.2014 și 1.09.2014 – 31.08.2015 reclamantul P. I. a fost detașat la Școala P. Specială C. ( 8 ore + desen 4 ) + Prelucrarea lemnului (6) pentru restrângere de activitate nesoluționată.
Această măsură a fost dispusă în temeiul art 95 alin 1 lit l,n, art 120,233,284,247,248 alin 4 și 6, 254 ind 1 al 1, art 262 alin 1,3, art 263 alin 1 și 2 din Legea Educației Naționale 1/2011.
Instanța constată că în mod corect pârâta a respectat dispozițiile art 25 alin 3 și art 26 din Metodologia – Cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013 – 2014 aprobată prin ordinul Ministrului Educației Cercetării Tineretului și Sportului nr 6238/14.11.2012 în momentul în care a dispus această măsură, astfel încât susținerea reclamantului P. I. că era singurul titular cu atestat nu este dovedită, iar decizia 5969/28.12.2012 emisă de ISJ D. nu-i conferă numai lui această calitate de a ocupa funcția din moment din anul 2013 este salariat detașat din partea I S J D. la Școala P. Specială C..
Pentru aceste considerente de fapt și de drept se va respinge acțiunea .
Fiind respins capătul de cerere principal și celelalte capete de cerere privind plata diferenței de drepturi salariale și ale daunelor morale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamant P. I., cu sediul procesual ales la Cabinet Individual Av C. B. din C., ., . 2, . în contradictoriu cu pârât ȘCOALA P. SPECIALĂ C. din cadrul Penitenciarului de Tineri și Minori cu sediul în C., . 160 județul D. ce aparține I S J D..
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 02 iunie 2015.
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D. Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
4 ex
Red.Jud.M.F.
Tehnored.M.J.
23.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








