Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2432/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2432/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 13174/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2432/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier S. P.
Pe rol, judecarea cauzei Asigurări sociale privind contestația formulată de contestatorul U. I., în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, I. NAȚIONAL DE S., M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 26.05.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 20.10.2014 contestatorul U. I. a chemat în judecată C. Județeană de Pensii D., C. Națională de Pensii Publice, I. Național de S. și M. M., Damiliei,Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să e dispună obligarea acestora la revizuirea și recalcularea drepturilor de pensie ale ale prin luarea în considerare a veniturilor înscrise în Anexa nr 1 a adeverinței nr 1075/12.06.2014 emisă de ICSITPML SA C. și obligarea C J P D. la plata diferențelor de drepturi ce i e cuvin ca urmare a revizuirii începând cu data de 17.04.2014.
In motivarea contestației a arătat că în perioada 5.02.1982 – 26.12.1999 a fost salariat la ICSITPML SA C., perioadă care nu i-a fost luată în calcul – forma de retribuire în acord global –la calcularea drepturilor sale de pensie.
Prin deciziile de 19/2011 și 19/2012 pronunțate de ICCJ în recurs în interesul legii –a statuat că formele de retribuire obținute în acord global conform art 12 alin 1 lit a, din Lg 57/1974 trebuie să fie luate în calcul la revizuirea drepturilor de pensie, iar fapta de a i se recalcula aceste drepturi este discriminatorie.
Pentru a dovedi contestația a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: cererea nr 2422/17.06.2014, adeverința nr 1075/14.06.2012 și anexa, decizia nr_/3.04.2000, carte de identitate, cupon de pensie, carnet de muncă.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Lg 263/2010.
C. Națională de pensii Publice și C. Județeană de Pensii D. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității și a puterii lucrului judecat pe considerentul că nu s–a urmat procedura prealabilă prevăzută de art 149 – 153 din Lg 263/2010.
De asemenea, se solicită recalcularea drepturilor de pensie începând cu data de 17.06.2014 invocând proceduri ale legii 19/2000 și OUG 4/2005 abrogate prin Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Pentru excepția autorității lucrului judecat se menționează că U. I. a formulat încă două cereri cu același obiect ce au constituit obiectul dosarului nr_/63/2008 al Tribunalului D.-Sectia Conflicte de Muncă și asigurări sociale prin care i-a fost respinsă contestația și dosarului_ al Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale soluționat definitiv și irevocabil prin admiterea excepției autorității lucrului judecat.
Pe fond, se solicită respingerea contestației cu motivarea că aceste venituri nu au caracter permanent fiind analizate prin emiterea deciziilor de revizuire anterioare ce au fost supuse controlului instanței iar deciziile ICCJ pronunțate în recurs în interesul legii nu sunt aplicabile cestei cauze.
Intimatele au depus copia dosarului de pensie al contestatorului.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art 205 – 208 cod pr civilă, Lg 263/2010.
Intimații M. M., Damiliei,Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și I. Național de S. au depus întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu există identitate între persoana chemată în judecată și titularul obligației din cadrul raportului juridic, iar din cuprinsul cererii nu rezultă care sunt pretențiile acestuia față de ei.
La data de 26.01.2015 prin cererea adresată s-a solicitat suspendarea cauzei și obligarea intimatei C J P D. să-i emită o nouă decizie de pensie în legătură cu adeverința 1075/12.06.2014 emisă de . privind recalcularea pensiei și luarea în considerare a formelor de retribuire în acord.
In susținerea acestei cereri s-a motivat că în conformitate cu art 106/Lg 263/2010, admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de C. teritorială de Pensii în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii, care se comunică în termen de 5 zile de la data emiterii.
Cererea a fost făcută pentru a se paraliza excepția prematuritătii formulate de intimatele C. Națională de Pensii Publice și C. Județeană de Pensii.
Au fost depuse înscrisuri și practică judiciară.
Cu privire la această apărare instanța constată că potrivit art 107 alin 3 din Lg 263/2010"Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia".
Având în vedere aceste dispoziții legale,precum și obiectul cauzei de față, instanța constată că intimata C J P D. nu poate emite o nouă decizie de pensie din moment ce nu există elemente noi care să conducă la stabilirea unor drepturi de pensie, astfel că cererea de suspendare nu poate fi admisă.
Din analiza actelor existente la doar instanța constată următoarele:
Contestatorul U. I. pin acțiunea formulată a solicitat în contradictoriu cu intimata CJP D.,CNPPMMFPS și Persoanelor Vârstnice și I. Național de S. revizuirea drepturilor de pensie prin recalcularea acestora cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare realizate în perioada cât a fost salariat la ICSITPML C..
Instanța în temeiul art 248 cod pr civilă, va analiza mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimații MMFPSPV și IN S și a autorității lucrului judecat invocată de C J P D. și CNPP.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi intimați instanța o va admite cu următoarea motivare.
Potrivit art 117 din Lg_ privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare: cererile privind stabilirea, modificarea drepturilor de pensie intră în competenta materială a caselor teritoriale de pensii respectiv caselor de pensii sectoriale cu excepția în care legea specială dispune astfel:
Art 36 din cod pr civilă, stabilește: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum cesta este dedus judecății. Existent sau inexistenta și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".
In sarcina reclamantului există obligația de a justific atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă prin indicarea motivelor de fapt și de drept în cuprinsul cererii formulate.
Din înscrisurile existente la dosar, instanța constată că această dovadă nu a fost făcută, iar acești intimați nu au obligații legale privind stabilirea și calcularea drepturilor de pensie în condițiile Legii 263/2010,motiv pentru care se va admite excepția.
In ceea ce privește excepția lucrului judecat, instanța contată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.03.2012 pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestatorul U. I. a chemat în judecată intimata C. Teritorială de Pensii D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie prin recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinței nr. 199/31.01.2012 emisă de . precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi ce se cuvin ca urmare a revizuirii începând cu 01.02.2012.
În motivarea cererii a arătat că a fost pensionat în anul 2000. A învederat instanței că, în buletinul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei nr._/01.06.2009 au fost luate în considerare numai datele cuprinse în cartea de muncă fără sumele salariale primate conform statelor de plată în sistem de acord pe perioada 1982 – 1997, perioadă în care a beneficiat de adaosuri procentuale potrivit sistemului aplicat la toate instituțiile de proiectare și cercetare din țară – cu caracter permanent și care erau evidențiate în statele de plată, fiind virată contribuția de asigurări sociale de 15% conform Decr. Nr. 389/1972. A arătat că în drept Legea nr. 19/1990 și OUG nr. 4/2005 (în vigoare la data emiterii deciziei) instituie obligativitatea calculării pensiei în baza principiului contributivității ca principiu de bază și ca sistem de calcul al drepturilor de pensii. Astfel, potrivit art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Numai prin respectarea acestui principiu poate fi obținută o prestație de asigurări sociale proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat. Faptul exceptării prin Anexa la OUG nr. 4/2005 a formelor de retribuire în acord nu poate fi un argument pentru inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și a art. 2 alin. 1 din aceeași ordonanță întrucât ar contraveni principiului ierarhiei actelor normative statuat de Legea nr. 24/2000 și normelor de interpretare a legii. A precizat că înțelege să invoce și dispozițiile deciziei nr. 19 din 17.10.2011 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia formele de retribuire obținute în acord global prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiei din sistemul public. A precizat că s-a adresat Casei Județene de Pensii D. cu cererea înregistrată sub nr. 3569/31.01.2012.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1164 din Noul Cod Civil.
În scop probator a depus la dosarul cauzei în copie cererea nr. 3569/31.01.2012, adeverința nr. 199/31.01.2012, cartea de muncă, cupon pensie și alte înscrisuri.
Intimata C. Județeană de Penii D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației.
Prin întâmpinare intimata a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 149 -153 din legea 263/2010 precum și pe considerentul că temeiul de drept al acțiunii, invocat de către reclamant este reprezentat de acte normative abrogate prin . Legii nr. 263/2010 art. 196, lege prin care au fost abrogate atât Legea nr. 19/2000 cât și OUG 4/2005 începând cu data de 01.01.2011.
De asemenea, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat prevăzut de art. 166 C. p. civilă, întrucât în anul 2008, reclamantul a mai formulat acțiune înregistrată în dosarul nr._/63/2008 care a avut ca obiect tot recalcularea drepturilor de pensie avându-se în vedere sumele reprezentând acordul global, dosarul având aceleași părți și aceeași calitate ca și cele din prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta a arătat că, din cuprinsul celor două adeverințe rezultă faptul că sumele reprezentând acordul global au fost incluse în salariul brut realizat, și nu în salariu brut așa cum prevede Legea 19/200 și Decizia nr. 19/2010, asupra acestora nefiind reținută contribuție individuală de asigurări sociale (pensie suplimentară). Pentru acest motiv, legiuitorul nu a prevăzut luarea în calcul a acestor venituri nici în Legea nr. 19/2000 și nici în Legea nr. 263/2010, anexa 15, în vigoare la această dată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 -118 C. P. civ și Legea 263/2010.
În dovedire a depus la dosarul cauzei în copie paginile ecris ale Tribunalului D. și Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._/63/2008 și adeverințele nr. 4347/09.11.2007 și nr. 199/2012.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței înlăturarea apărărilor pârâtei, respingerea excepțiilor invocate iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
La termenul din data de 09.05.2012 instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii.
Prin încheierea de ședință din data de 09.05.2012 instanța a dispus respingerea excepției reținând că obiectul acțiunii privește recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a adeverinței emise de ., începând cu data de 01.02.2012.
Contestatorul a formulat cerere la C. Județeană de Pensii D., aceasta fiind înregistrată sub nr. 3569/31.01.2012, prin urmare a înțeles să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 263/2010.
Până la momentul punerii în discuție a acestei excepții, 09.05.2012, nu s-a făcut dovada că intimata ar fi dat vreun răspuns la cererea contestatorului, prin urmare acesta s-a văzut în imposibilitatea de a parcurge în întregime procedura prevăzută de lege, iar intimata nu își poate invoca propria culpă în neparcurgerea procedurii, prin faptul că nu i-a comunicat un răspuns contestatorului.
Procedura prealabilă instituită prin art. 149 din Legea nr. 263/2010 are caracter nejurisdicțional, nu prevede nici o sancțiune în situația în care nu este parcursă în întregime și nu înlătură controlul instanței.
Față de aceste aspecte, instanța a respins excepția inadmisibilității invocată, înțelegând astfel să sancționeze pasivitatea intimatei care nu a dat un răspuns cererii înregistrate sub nr. 3569/31.01.2012, cerere formulată sub incidența legii în vigoare la momentul introducerii acesteia.
L a termenul din data de 06 iunie 2012 instanța a pus în discuție excepția puterii de lucru judecat și a rămas în pronunțare pe excepția invocată și pe fondul cererii.
La același termen de judecată instanța a pus în discuția părților atașarea dosarului nr._/63/2008 al Tribunalului D..
A fost atașat dosarul nr._/63/2008 al Tribunalului D..
La data de 13.06.2012 contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
În ceea ce privește puterea de lucru judecat invocată, raportat la dispozițiile art. 137 alin. Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._/63/2008, la data de 06.06.2008, reclamantul U. I. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie prin recalcularea acesteia, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinței nr. 4347/09.11.2007 emisă de ., precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi ce se cuvin ca urmare a revizuirii începând cu 01.12.2005.
Tribunalul D., prin sentința nr. 4850/16.09.2008, a admis contestația formulată de contestatorul U. I. și a obligat intimata C. județeană de pensii D. să emită o nouă decizie de pensionare începând cu data de 01 decembrie 2005, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 4347/09.11.2007, emisă de .
Pentru a dispune a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv anexa buletinului de calcul nr._/27.09.2005, rezultă că sumele reprezentând veniturile suplimentare menționate în adeverințele invocate de contestatoare, nu au fost valorificate cu ocazia recalculării drepturilor de pensie.
Din copia adeverinței nr. 4347/09.11.2007, emisă de ., a rezultat că partea contestatoare a fost angajata societății emitente a adeverinței și a beneficiat de venituri suplimentare, prime și acorduri și în perioada menționată, societatea a acumulat contribuția pentru asigurările sociale.
Tribunalul a considerat că valorificarea acestei adeverințe, în temeiul art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 este în concordanță cu principiile instituite prin Legea 19/2000.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din OUG 4/2005, aprobată și modificată prin Legea 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare depuse de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 01.04.2001.
În opinia tribunalului, aceste sume se impuneau a fi valorificate, chiar dacă prin OUG nr. 4/2005 se face mențiunea că ele nu pot fi avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Tribunalul a considerat că nu se poate ignora faptul că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar înlăturarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. c din această lege, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. De aceea, veniturile invocate trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Neluarea în considerare a acestui principiu, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS-ului și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
Prin decizia nr. 1292/13.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2008 s-a admis recursul formulat de pârâta C. Județeană de Pensii D., s-a modificat sentința nr. 4850/16.09.2008 și s-a respins acțiunea formulată.
Potrivit adeverinței nr. 4347/09.11.2007 emise de ., în perioada lucrată în cadrul acestei unități, contestatorul a beneficiat, în afara drepturilor salariale menționate în carnetul de muncă, de adaosuri (diferențe de manoperă), adaosuri cu caracter permanent și care s-au acordat funcție de manopera repartizată (suma globală) pe lucrare (pentru colectivul elaborator).
Potrivit adeverinței nr. 199/31.01.2012 emise de ., în perioada lucrată în cadrul acestei unități, contestatorul a beneficiat, în afara drepturilor salariale menționate în carnetul de muncă, de adaosuri (diferențe de manoperă), conform anexei atașate la prezenta adeverință.
Instanța constată că sumele cuprinse în cele două anexe ale adeverințelor emise sunt identice sub aspectul cuantumului acestora și în ambele acțiuni s-a solicitat obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie prin recalcularea acesteia, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinței nr. 4347/09.11.2007 sau nr. 199/31.01.2012, după caz, emise de .. De asemenea perioadele aprilie 1982 – martie 1997 în care contestatorul a obținut sumele în acord sunt identice.
Prin sentința 3250/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr_ a fost admisă excepția autorității lucrului judecat și respinsă această excepția acțiunea.
Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă.
Potrivit art 430 cod pr civilă " (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.
De asemenea, și art 431 cpc se menționează că: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect .
(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă ".
Legea stabilește că autoritatea lucrului judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural cât și asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor.
Art 431 alin (2) cod pr civilă, reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității lucrului judecat, că este la îndemâna oricăreia dintre părțile în litigiu, în sensul că fiecare dintre ele au posibilitatea de a opune lucrul judecat anterior, într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
In acest caz nu este necesar să existe triplă identitate de părți, obiect și cauză și este suficient că în judecată ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost odată prin dispozitiv sau considerente.
Din analiza obiectului cererii dar și adeverința nr 1075/12.06.2014 emisă de ICSITPML SA C. rezultă că există aceleași venituri pe care contestatorul U. I. le-a obținut în perioada cât a fost salariat – 5.02.1982 – 26.12.1999 la această instituție și care au fost soluționate definitiv și irevocabil prin hotărârile menționat mai sus.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept e va admite excepția lucrului judecat și se va respinge contestația.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. M., Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a Institutului Național de S. și a Casei Naționale de Pensii Publice și în consecință respinge acțiunea față de acești pârâți.
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C. Județeană de Pensii D..
Respinge acțiunea formulată de contestatorul U. I., cu domiciliul în C., . A, . 1, . în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., . 14, judetul D.,C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, I. NAȚIONAL DE S., M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în București,, . nr 2 – 4 sector 1.
Cu apel în termen de 30 zile de comunicare, apel ce se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2015.
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier S. P.
5 ex
Red.Jud.M.F.
Tehnored.M.J.
15.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3136/2015.... → |
|---|








