Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3136/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3136/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 12037/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3136/2015
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată contestator B. I., în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 19.06.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 17.09.2014 contestatorul B. I., s-a adresat Tribunalului D. cu o contestație împotriva deciziei de pensie nr._/30.05.2014 emisă de intimata C. Județeană de Pensii D., solicitând anularea acesteia și obligarea intimatei la emiterea unei decizii în care să fie valorificate mențiunile privind grupa a II a de muncă din adeverința Nr. 1200/27.08.2013 eliberată de . și din adeverința nr. 377/13.08.2013 eliberată de . C.
In fapt a arătat că prin decizia nr_/30.05.2014 emisă de intimata C. Județeană de Pensii D. s-a respins cererea sa de pensionare pentru limită de vârstă și de valorificare a adeverințelor menționate, respectiv adeverința nr. 1200/27.08.2013 care atesta desfășurarea activității în grupa a II de muncă, în procent de 100%, în perioada 01.06.1992 – 04.01.1994 și 14.03.1994 – 01.04.2001, în funcția de director comercial, conform nominalizării efectuate prin HCA din 15.12.1990, a listei funcțiilor personalului din TC D. înregistrată sub nr. 9744/18.12.1990 și a HCA din 12.11.1992, în baza HG 1223/20.11.1990 și adeverința nr. 377/13.08.2013 care atesta desfășurarea activității în grupa a II de muncă, în procent de 100%, în perioada 17.01.1980 – 01.06.1992 în funcția de economist aprovizionare, conform nominalizării efectuate prin HCA 9744/18.12.1990 în baza HG 1223/20.11.1990.
Intimata nu a luat în calcul mențiunile din cele două adeverințe care atestau desfășurarea activității în grupa a II de muncă deoarece a apreciat că funcțiile deținute nu se încadrează în prevederile HG 1223/1990.
Contestatorul consideră că adeverințele îndeplinesc condițiile de fond și de formă cerute de HG 257/2011, Normele de aplicare a Lg 263/2010, răspunderea pentru mențiunile cuprinse in acestea revenind exclusiv unităților emitente, iar C. Județeană de Pensii nu poate cenzura conținutul adeverințelor.
A menționat că a formulat la 18.06.2014 contestație la C. C. de Contestații pensii conform art 149 alin 1 din Lg 263/2010 dar nu a primit nici un răspuns.
A depus la dosar decizia de pensie contestată, adeverințele menționate, cererea de pensie, contestația la comisie, adeverințele de grupă, HCA 9774/18.12.1990, lista funcțiilor încadrate în grupă la Trustul Construcții D., decizia 3/1994 de încadrare a personalului . cu lista aferentă, practică judiciară .
La 21.11.2014 intimata a formulat întâmpinare în care a invocat excepția de prematuritate deoarece contestația a fost formulată înainte de a se soluționa contestația adresată Comisiei centrale de Contestații Pensii din cadrul CNPP.
A solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea contestației de către C. centrală de Contestații, iar în cazul în care nu se admite această cerere a solicitat efectuarea unei adrese către C. C. de Contestații pentru a comunica hotărârea prin care s-a soluționat contestația.
Pe fondul cauzei a arătat că prin decizia contestată a fost respinsă solicitarea contestatorului de valorificare a adeverinței Nr. 1200/27.08.2012 eliberată de . și nr. 377/13.08.2013 eliberată de . C.. deoarece funcțiile deținute de contestator nu se încadrează în prevederile HG 1223/1990 pentru că dat fiind specificul activității funcțiilor deținute de contestator nu a desfășurat activitate în procent de cel puțin 70% în condițiile grele descrise în notat de fundamentare a HG 1223/1990 iar prin scrisoarea 43G/1884/08.10.1997 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale s-a stabilit că nu pot fi încadrați în grupa a II a de muncă salariații care nu lucrează efectiv 70% din programul de lucru pe șantier.
Actul de nominalizare respectiv Hotărârea Consiliului de Administrație 9744/18.12.1990 consemnat în adeverință enumără doar funcțiile și meseriile încadrate în grupa a II-a de muncă nu și persoanele așa cum prevedea pct 6 din Ordinul 50/1990.
Consideră că HG 1223/1990 se adresează doar personalului muncitor și personalului tehnic care prin natura sarcinilor de serviciu și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă datorită lucrului în aer liber, sub influenta permanentă a intemperiilor și temperaturilor mediului ambiant, lucrul la înălțime pe schelă sub nivelul solului în săpăturii deschise, în subteran, efort fizic mare, lucru prestat 10 – 12 ore pe zi, așa cum rezultă din nota de fundamentare a acestui act normativ. Activitatea contestatorului de inginer chimist laborator nu s-a desfășurat în aceste condiții și nu poate fi reținută ca fiind încadrată în grupa a II-a de muncă în baza HG 1223/1990.
A mai susținut că nu au fost depuse la dosarul de pensie determinările de noxe ce atestă condițiile nocive și nici dovezi privind plata CAS corespunzător grupei a II a .
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prematuritătii și a cererii de suspendare având în vedere că intimata a încălcat prev art 149 alin 4 din Lg 263/2010. Pe fond a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei ca neîntemeiate.
Instanța a respins excepția prematurității precum și cererea de suspendare a judecății până la soluționarea contestației de către C. de Contestații având în vedere și prevederile deciziei 956/13.11.2012 a Curții Constituționale potrivit căreia nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, nu împiedică accesul la justiție.
A completat probatoriul cu înscrisuri din care rezultă funcția deținută, atribuțiile, plata CAS corespunzător grupei a II a de muncă.
A încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru ambele părți și solicitarea intimatei de a se face o adresă la C. centrală de Contestației pentru comunicarea hotărârii.
La 09.04.2015 a fost depusă Hotărârea nr._/06.04.2015 a Comisiei Centrale de Contestații și actele din dosarul de pensie al contestatorului.
Contestatorul a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și anularea hotărârii nr._/06.04.2015 în contradictoriu cu C. centrală de Contestații.
Intimatele au completat întâmpinarea în raport de această precizare solicitând respingerea contestației precizare pentru aceleași argumente detaliate în întâmpinarea formulată inițial.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și prevederile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr._/30.05.2014 emisă de C J P D. a fost respinsă cererea de pensionare a contestatorului pe motiv că nu îndeplinea condițiile de vârstă. La emiterea deciziei nu s-a valorificat adeverința 1200/27.08.2013 și adeverința nr. 377/13.08.2013 privind grupa a II-a de muncă, intimata apreciind că funcțiile contestatorului nu se încadrează în grupa a II a de muncă.
Contestatorul a susținut că în mod netemeinic și nelegal nu s-au valorificat cele două adeverințe: adeverința nr. 1200/27.08.2013 care atesta desfășurarea activității în grupa a II de muncă, în procent de 100%, în perioada 01.06.1992 – 04.01.1994 și 14.03.1994 – 01.04.2001, în funcția de director comercial, conform nominalizării efectuate prin HCA din 15.12.1990, a listei funcțiilor personalului din TC D. înregistrată sub nr. 9744/18.12.1990 și a HCA din 12.11.1992, în baza HG 1223/20.11.1990 și adeverința nr. 377/13.08.2013 care atesta desfășurarea activității în grupa a II de muncă, în procent de 100%, în perioada 17.01.1980 – 01.06.1992 în funcția de economist aprovizionare, conform nominalizării efectuate prin HCA 9744/18.12.1990 în baza HG 1223/20.11.1990.
Instanța constată că este întemeiată contestația.
Adeverințele respectă condițiile de formă prevăzute de art. 126 din HG 257/2011
Din cuprinsul lor rezultă că activitatea contestatorului a fost încadrată chiar de unitate în grupa a II a de muncă a în procent de 100% conform H.G. 1223/1990, încă din anul 1990 respectiv din 1992, nominalizarea fiind făcută prin hotărârea Consiliului de Administrație nr. 9744/18.12.1990 care a aprobat lista anexă cu funcțiile încadrate în grupa a II a, respectiv decizia 3/1994 și lista anexă la aceasta de încadrare a funcțiilor în grupa a II a emise în baza HCA nr. 4/1992.
Atâta timp cât contestatorul a prezentat documente valabile emise de angajator, intimata era obligată să țină seama de ele, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru date cuprinse în acestea, pentru valabilitatea și corectitudinea lor, așa cum prevede art. 125 din HG 257/2011.
Cel mult intimata ar putea contesta la instanța valabilitatea adeverinței respective și numai dacă ar fi anulată ar fi îndreptățită să nu o ia în considerare.
În plus încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, reprezintă un atribut al angajatorului ce se exercită în condițiile Ordinului 50/1990, contestatorul făcând dovada cu acte că funcția sa și locul său de muncă au fost nominalizate în grupa a II a de muncă în temeiul HG 1223/1990.
Astfel în primul rând chiar în cuprinsul adeverințelor se menționează expres că funcțiile deținută de contestator, au fost încadrate în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Hotărârii nr. 9744/18.12.1990 a Consiliului de Administrație.
Din cuprinsul listei anexă la Hotărârea 9744/18.12.1990 rezultă care au fost categoriile încadrate în grupa a II a de muncă, în cadrul Trustului Construcții Montaj iar la litera C se regăsește funcția contestatorului: șefii compartimentelor funcționale – aprovizionare, iar din cuprinsul listei anexă la decizia nr. 3/1994 emisă la rândul său în baza HCA nr. 4/1992 rezultă care au fost categoriile încadrate în grupa a II a de muncă, în cadrul . la punctul 2 se regăsește funcția contestatorului:director comercial.
În această listă se regăsește și locul de muncă al contestatorului acela de economist aprovizionare, așa cum este confirmat și de mențiunile din carnetul de muncă.
Având în vedere că activitatea contestatorului a fost încadrată chiar de unitate în grupa II a de muncă, că acesta a depus la dosarul de pensie documente doveditoare ce respectă prevederile legale, instanța constată că intimata trebuia să ia în calcul grupa a II-a de muncă.
Susținerea că funcțiile contestatorului nu presupuneau desfășurarea activității pe șantier în condiții deosebite de microclimat, în aer liber, în mediu toxic sau cu noxe, ci în birouri sau încăperi închise de asemenea nu are relevanță, deoarece atributul încadrării în grupe este al angajatorului și câtă vreme acesta a hotărât încadrarea în grupe și a acestor activități raportat la HG 1223/1990, care permitea încadrarea în grupă a întregului personal de pe șantiere intimata trebuie să ia în calcul grupa. În plus contestatorul a depus la dosar adeverința nr. 448/03.12.2014 și adeverința nr. 1419/02.1._ din care rezultă că activitatea contestatorului de economist cu probleme de aprovizionare a punctelor de lucru de pe șantierul nr. 2 și cea de director comercial se desfășura pe teren, pe șantier, atribuțiile pe teren rezultând și din fișa postului depusă la dosar.
De asemenea sunt neîntemeiate susținerile intimatei că nu au fost depuse la dosarul de pensie determinările de noxe prevăzute de pct 5 din ordinul 50/1990 care să ateste existenta condițiilor grele, deoarece nu există o reglementare care să prevadă o astfel de obligație în sarcina contestatorului.
Instanța nu va reține nici susținerea intimatei că nu se face dovada achitării cotei de CAS corespunzătoare grupei a II-a de muncă, deoarece din înscrisurile depuse de contestator la dosar rezultă că s-a plătit CAS corespunzător grupei a II a de muncă (adeverința nr. 448/03.12.2014 și adeverința nr. 1419/02.1._ și ordinele de plată pentru plata CAS.
Tot neîntemeiată este și susținerea intimatei că în lista funcțiilor aprobată de Consiliul de Administrație nu a fost completată cu nominalizarea persoanelor care au ocupat acele funcții. Este suficientă încadrarea funcțiilor în grupe și toate persoanele pentru care se face dovada că au ocupat acele funcții beneficiază de grupa de muncă, iar în acest sens contestatorul face dovada că a ocupat una din funcțiile încadrate în grupa a II a de muncă.
Față de cele arătate mai sus instanța va admite contestația, va anula decizia de pensie nr._/30.05.2014 emisă de intimata C. Județeană de Pensii D. și Hotărârea Comisiei Centrale de Contestații nr._/06.04.2015.
Va obliga intimata C. Județeană de Pensii D. să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a grupei a II a de muncă dovedită cu adeverința nr. 1200/27.08.2013 eliberată de . și adeverința nr. 377/13.08.2013, eliberată de Construcții Montaj SA C..
În baza art. 453 din ncpc va obliga intimatele, care au pierdut procesul, la 450 lei cheltuieli de judecată către contestatoare, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația precizată contestatorul B. I., cu domiciliul în C., ., .. 1 . în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., . 14, județul D. și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE cu sediul în București, ., sector 1.
Anulează decizia de pensie nr._/30.05.2014 emisă de intimata C. Județeană de Pensii D. și Hotărârea Comisiei Centrale de Contestații nr._/06.04.2015.
Obligă intimata C. Județeană de Pensii D. să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a grupei a II a de muncă dovedită cu adeverința nr. 1200/27.08.2013 eliberată de . și adeverința nr. 377/13.08.2013, eliberată de Construcții Montaj SA C..
Obligă intimata la 450 lei cheltuieli judiciare către contestator.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă al Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. M. D. C. I. C. O.
Red. C. D.
5 ex. -29.06.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2432/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 516/2015.... → |
|---|








