Obligaţie de a face. Sentința nr. 2049/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2049/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 13729/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 2049/2015
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamantul D. Ș., având CNP_2, domiciliat în C., B.dul Dacia, nr.20, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., ..80, Jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă raportat la art. 269 Codul Muncii.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune.
Reclamantul solicită amânarea judecării cauzei deoarece avocatul său este plecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu poate depune dovezi în acest sens.
Instanța respinge cererea de amânare a judecății formulată de reclamant.
Reclamantul arată că a primit carnetul de muncă în anul 2010.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, se constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2014, reclamantul D. Ș. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A. C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 23.02._85 și 15.10._01, în funcția de strungar, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100% potrivit dispoz. Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 22, 23, 33, 69 și 79 și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe în acest sens.
În motivare, a arătat că, în perioada dedusă judecății, a fost salariatul unității S.C. E. S.A. C., având meseria de strungar, lucrând în aceleași condiții deosebite de muncă pe întreg programul de lucru de 8 ore, uneori chiar peste program, într-un mediu de lucru cu multe noxe profesionale: zgomot, vibrații, praf, pulberi, fum, vapori toxici de la substanțele chimice cu care se spălau piesele înainte de strunjire..
Mai arată că, deși a lucrat în același loc de muncă, în aceleași condiții și având aceeași profesie și activitate cu alți colegi, pârâta a încadrat în mod discriminatoriu și nejustificat doar unii salariați în grupa a II–a de muncă prin recunoașterea pe cale administrativă sau pe cale judecătorească, încălcând principiul și caracterul nelimitativ de la art.3 din Ordinul 50/1990, invocând în acest sens și Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale.
În drept, cererea este întemeiată pe dispoz. Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 22, 23, 33, 69 și 79 și art. 40 C Muncii.
În scop probator, a solicitat proba cu înscrisuri și cea testimonială și a depus la dosarul cauzei copia carnetului de muncă, a cărții de identitate și practică judiciară.
A solicitat judecarea cauzei în lipsa conf. art. 411(2) N.c.p.c.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că personalul angajat în cadrul unității trebuia să îndeplinească următoarele condiții pentru a beneficia de încadrarea în grupă de muncă, respectiv să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II la Ordinul 50/1990, să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul încadrat în grupe superioare de muncă, să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținând cont de condițiile concrete de muncă.
Pârâta a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă cu respectarea art.4 și 5 din ordin, comisiile patronat –sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă, fiind întocmite tabele nominale pe locuri de muncă sau activități, însă în ceea ce-l privește pe reclamant, nu s-a putut identifica locul său de muncă iar activitatea sa nu au fost încadrată în grupa a II a de muncă.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat susținerile din cererea de chemare în judecată.
La ultimul termen, instanța din oficiu, în raport de disp. art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, care la interpelarea instanței a declarat a intrat în posesia carnetului de muncă în cursul anilor 2009- 2010, lăsând la aprecierea instanțe soluționarea excepției.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada dedusă judecății, astfel cum rezultă din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei și din susținerile pârâtei din întâmpinare.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu, excepție care urmează a fi analizată cu prioritate în raport de disp. art. 248 Cpciv, se rețin următoarele:
În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nici o relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului, formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul Muncii rep.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni, care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2, care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe sa curgă de la data nașterii dreptului.
În speță, Tribunalul constată că data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesata(reclamantul) a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data de 10.08.2009 când i-au încetat raporturile de muncă cu societatea pârâtă și a beneficiat de ajutor de șomaj, conform mențiunilor înscrise în carnet la pozițiile 98-100 (fila 14), astfel că, începând cu această dată, reclamantul avea la dispoziție un termen de 3 ani pentru a face demersurile necesare împotriva refuzului angajatorului de a-i recunoaște grupa de muncă, întrucât la acea data, reclamantul a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minima diligență, despre înscrierile existente în carnetul de muncă. Mai mult, chiar reclamantul a declarat în ședință publică, la interpelarea instanței, că a primit carnetul de muncă în cursul anilor 2009-2010, deci, față de data introducerii acțiunii - 07.11.2014, cererea sa este tot în afara termenului de prescripție de 3 ani.
Pe de altă parte, trebuie reținut că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și va respinge acțiunea formulată, ca fiind prescrisă.
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe urmează a fi respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupă de muncă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. Ș., având CNP_, domiciliat în C., B.dul Dacia, nr.20, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., cu sediul în C., ..80, Jud. D..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 04.05.2015.
PREȘEDINTE
C. C.
Asistent judiciar Ș. I. Asistent judiciar M. G. M.
Grefier
M. Ș.
Red./tehnored./Jud.C.C./As.jud.MGM/
4ex/11.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
