Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1833/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1833/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 6560/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 1833/2015
Ședința publică de la 23 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamanta M. J., cu domiciliul procedural ales la avocat S. I., cu sediul în mun. C., ., ., . cu pârâta S. de Construcții în Transporturi București S.A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamanta, asistată de avocat S. I., lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Registratură, pârâta a depus la dosar răspuns la adresa emisă anterior.
Instanța interpelează pe reclamantă referitor la primirea drepturilor bănești.
Reclamanta arată că nu a încasat drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul asupra acțiunii.
Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea societății pârâte la plata sumei de 7102 lei, având în vedere dispozițiile legii nr. 215/1997, pentru perioada 2013, până în martie 2014, plata contribuțiilor la bugetul de stat consolidat, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise la dosar.
INSTANȚA
La data de 29.04.2015, reclamanta M. J., a chemat în judecată pe pârâta S. DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI BUCUREȘTI S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata următoarelor drepturi bănești:
- salariul restant pentru timpul efectiv lucrat, începând cu data de 01.01.2014 și până la data încetării contractului individual de muncă, respectiv, 17.03.2014,
- salariul compensatoriu cuvenit la încetarea contractului de muncă prin concediere,
- compensarea în bani a C.O. neefectuat pe anii 2012, 2013 și pentru perioada lucrată în anul 2014, precum și plata primei de vacanță aferentă anului 2013 și perioadei 01.01._14,
- contravaloarea tichetelor de masă pentru lunile decembrie 2013- martie 2014,
- restituirea sumelor reținute în baza Legii nr. 215/1997, în cursul anului 2013,
- plata contribuțiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale, aferente sumelor restante,
- plata sumelor rezultate, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, plus plata de daune,
- cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și că angajatorul cu rea credință nu i-a plătit drepturile ce i se cuveneau și care sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate pe anii 2013-2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C.p.civ, codului muncii, coroborate cu prevederile art. 26, art. 28, art. 46, art. 54, art. 61, art.65 și Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate pe anii 2013-2014.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisurile ce vor fi depuse de ambele părți și proba cu expertiză contabilă, care să stabilească cuantumul drepturilor ce i se cuvin și orice mijloc de probă admis de lege, în situația în care pe parcursul dezbaterilor se apreciază necesitatea și utilitatea acestora.
Prin adresă, instanța a dispus regularizarea cererii, reclamanta depunând la dosarul cauzei prin serviciul registratură precizare la acțiune sub aspectul stării de fapt și a temeiului de drept pe care își întemeiază cererea.
A anexat precizării în copie: contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2013-2014.
În ședința din data de 20.10.2014, reclamanta prin apărător a depus la dosar copia contractului individual de muncă și precizare la acțiune, în sensul renunțării la capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă, întrucât acestea au fost primite la data de 26.05.2014.
A mai precizat că drepturile bănești aferente lunilor ianuarie, februarie și perioadei 1-17.03.2014, în sumă de 6.722 lei, sumele reținute în cursul anului 2013 și în lunile din 2014 în baza Legii nr.215/1997, precum și compensarea a 10 zile din C.O. neefectuat pe anul 2012, nu i-au fost achitate.
În drept, precizarea a fost întemeiată pe dispoz. art. 204 NCPC.
S-au anexat în copie fluturași de salariu pe lunile ianuarie, februarie și martie 2014.
La termenul din data de 20.10.2014, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depus la dosar și emiterea unei adrese către societatea pârâtă pentru a preciza suma reținută în baza Legii nr. 215/1997 și suma cuvenită pentru 10 zile de concediu de odihnă aferent anului 2012.
Din oficiu, instanța a completat adresa cu solicitarea de a se preciza dacă s-au plătit reclamantei salariile pentru perioada 01.01._14, salariile compensatorii cuvenite la încetarea contractului individual de muncă, de a se preciza ce sume s-au reținut în cursul anului 2013 conform Legii nr. 215/1997 și dacă ulterior suma a fost încasată conform aceleiași legi, iar în caz afirmativ, să se facă dovada în acest sens, să se precizeze dacă reclamanta a efectuat concediul de odihnă aferent anilor 2012-2014 sau dacă i s-a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat, și dacă reclamanta a primit prima de vacanță pentru anul 2013, iar pentru anul 2014 pentru perioada lucrată.
Reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că la data de 12.11.2014 a răspuns solicitărilor acesteia, învederând faptul că în anul 2013 suma reținută reclamantei în baza Legii nr. 215/1997 a fost de 240 lei, iar în anul 2014 pentru perioada efectiv lucrată suma a fost de 40 lei.
Referitor la suma cuvenită pentru 10 zile de concediu de odihnă aferent anului 2012, a arătat că potrivit dispoz. art. 146 Codul muncii, reclamanta nu poate solicita în anul 2014 compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2012, întrucât, aceasta avea obligația de a solicita concediul de odihnă aferent anului 2012, în anul 2012 sau cel târziu în anul 2013.
Pentru anul 2013, reclamanta a efectuat 11 zile de concediu de odihnă, iar diferența de 16 zile a fost compensată în luna martie 2014.
Pentru perioada efectiv lucrată în anul 2014, reclamanta a avut dreptul la 7 zile de concediu de odihnă care au fost compensate în luna martie 2014.
În ceea ce privește salariul compensator, arată că potrivit art.6 din decizia de concediere nr. 300/17.03.2014 și art. 26 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de societate pe anii 2013-2014, reclamanta avea dreptul la un salariu compensatoriu, în afara drepturilor cuvenite la zi, salariu de care a beneficiat și care a fost inclus în drepturile salariale aferente lunii martie 2014, fapt dovedit cu fluturașul de salariu din această lună.
Referitor la prima de vacanță aferentă anului 2013 și 2014, s-a învederat că acestea au fost incluse în drepturile salariale aferente lunii martie 2014, dovadă în acest sens fiind fluturașul de salariu anexat.
La data de 12.01.2015, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare, prin care a învederat instanței faptul că renunță la capătul de cerere privind compensarea în bani a celor 10 zile de concediu de odihnă pe anul 2012 neefectuate, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile legale.
Apreciind utilă cauzei, la termenul din data de 12.01.2015, instanța a dispus efectuarea unei adrese către societatea pârâtă, cu solicitarea de a depune la dosar statele de plată ale reclamantei pentru perioada ianuarie-martie 2014, de a preciza dacă sumele reținute în baza Legii nr. 215/1997 au fost încasate de reclamantă în perioada întreruperii activității, conform art.14 din această lege, de a preciza defalcat ce reprezintă suma de 2000 lei de la rubrica "Sume compensatorii"și suma de 2888 lei de la rubrica "alte sume" din fluturașul de salariu aferent lunii martie 2014 și să facă dovada virării drepturilor salariale pentru perioada ianuarie-martie 2014 în contul reclamantei.
La același termen, instanța a pus în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar mandat special referitor la renunțarea capătului de cerere privind compensarea în bani acelor 10 zile de concediu de odihnă aferent anului 2012.
Prin răspunsul depus la dosar la data de 20.02.2015, pârâta a învederat instanței faptul că, suma de 2000 lei de la rubrica "sume compensatorii" din fluturașul de salariu aferent lunii martie 2014 reprezintă salariu compensatoriu, iar suma de 2888 lei de la rubrica "alte sume" din fluturașul de salariu aferent lunii martie 2014, este compusă din suma de 2263 lei reprezentând c/v a 23 zile de concediu de odihnă neefectuate, din care 16 zile aferente anului 2013 și 7 zile aferente anului 2014, și suma de 625 lei reprezentând prima de vacanță, din care suma de 500 lei este aferentă anului 2013 și 125 lei este aferentă anului 2014.
În ceea ce privesc sumele reținute în baza Legii nr. 215/1997, a învederat că în perioada ianuarie-martie, aceasta și-a întrerupt activitatea.
S-au anexat, în copie state de plată pe lunile ianuarie-martie 2014 și fluturaș de salariu pe luna martie 2014.
La termenul din data de 23.02.2015, apărătorul reclamantei a depus la dosar procura judiciară emisă de SPN C. & C., iar instanța a dispus efectuarea unei adrese către societatea pârâtă cu solicitarea de a face dovada virării sumelor de bani în contul reclamantei pentru perioada ianuarie-martie 2014.
Prin adresa depusă la dosar pentru termenul din data de 20.04.2015, societatea pârâtă a învederat instanței faptul că drepturile salariale cuvenite reclamantei pe perioada ianuarie-martie 2014, nu i-au fost achitate.
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită să se ia act de renunțarea la capătul de cerere privind tichetele de masă și a capătului de cerere privind compensarea în bani a celor 10 zile CO pe anul 2012 neefectuate, iar pe fond a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei 7102 lei, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație de la data nașterii drepturilor bănești până la data plății efective și care reprezintă drepturi salariale restante aferente perioadei 01.01._-17.03.2014, respectiv salariul net cuvenit pe această perioadă, salariul compensatoriu, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anul 2013 și pentru perioada lucrată din 2014, prima de vacanță aferentă anului 2013 și perioadei 01.01._14 și suma reținută conform Legii nr.215/1997.
A solicitat de asemenea obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale, aferente sumelor restante, deoarece conform art.40 alin.2.lit.f din Codul muncii, pârâta are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa precum și să rețină și să vireze contribuțiile datorate de salariați în condițiile legii precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu apărător, justificată de faptul că pârâta fiind de drept pusă în întârziere nu i se aplică dispozițiile cu privire la recunoașterea pretențiilor la prima zi de înfățișare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta M. J. a avut, începând cu data de 15.03.2001, până la data de 17.03.2014, calitatea de salariat al pârâtei, în baza contractului individual de muncă nr. 492/15.03.2001, îndeplinind activitate de contabil, așa cum reiese din coroborarea înscrisurilor emise de către pârâtă și depuse la dosarul cauzei, însă începând cu data de 17.03.2014 i-a încetat contractul individual de muncă prin decizia nr. 300/17.03.2014, emisă de pârâtă, conf. art. 65 alin.1 din legea nr. 53/2003, republicată.
Obligația principală a angajatorului este de a plăti salariul, ce reprezintă contraprestația pentru munca îndeplinită de salariat în baza contractului individual de muncă, conf. art. 159 din codul muncii. Potrivit art. 166 alin.4 din codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru reparare prejudiciului produs salariatului.
Mai mult, plata salariului de dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, conf. art. 168 din codul muncii.
Potrivit disp. art. 146 din codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, angajatorul fiind obligat să acorde concediu până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, iar conform alin.4 al aceluiași articol, angajații aflați în acestă situație au dreptul, la încetarea contractului individual de muncă la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, dispoziție reluată și în Anexa 1, pct. 10 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Societate pe anii 2013-2014, .
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu recunoașterea pârâtei, instanța reține că în perioada dedusă judecății, reclamanta nu și-a încasat drepturile bănești ce i se cuveneau, aferente lunilor ianuarie, februarie 2014 și perioadei 01-17.03.2014, în cuantum de 1370 lei lunar și nu a efectuat integral concediul de odihnă pentru anii 2013 și 2014, rămânând neefectuate un număr de 16 zile pentru anul 2013 și 7 zile pentru anul 2014, reclamanta neprimind nici o compensare în bani a acestora, deși avea dreptul, în baza dispoz. menționate anterior la plata sumei de 2263 lei, conform recunoașterii pârâtei.
Conform art. 26 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Societate pe anii 2013-2014, La disponibilizarea angajaților din motive neimputabile lor, angajatorii vor acorda plăți compensatorii de cel puțin un salariu de bază brut lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Cum, potrivit deciziei nr. 300/17.03.2014, emisă de pârâtă, concedierea reclamantei s-a făcut în baza art. 65 alin.1 din legea nr. 53/2003, republicată, deci pentru motive care nu țin de persoana acesteia, avea dreptul la acordarea unei plăți compensatorii în cuantum de cel puțin 2000 lei, atât cât era salariul de bază brut lunar al acesteia, conform fluturașilor de salariu atașați.
Potrivit Anexei 1, pct.5 litera c și e din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Societate pe anii 2013-2014, În afara indemnizației de concediu de odihnă, fiecare salariat va primi o primă de vacanță în valoare de 500 lei, aceasta urmând a se acorda proporțional cu perioada lucrată.
Conform recunoașterii pârâtei din data de 20.02.2015, reclamanta are dreptul la primă de vacanță aferentă anului 2013, în cuantum de 500 lei și de primă de vacanță aferentă anului 2014, în cuantum de 125 lei, sume incluse pe statul de salariu aferent lunii martie 2014, la rubrica Alte sume.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare a sumelor reținute de pârâtă în baza legii nr. 215/1997, instanța reține că, potrivit art.12 alin.1 din această lege, salariații cu contract individual de muncă din activitatea de construcții și de producere a materialelor de construcții beneficiază pe perioada întreruperii activității de o indemnizație reprezentând o sumă impozabilă, al cărei cuantum lunar este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de bază brut, indemnizația urmând a se acorda, conf. alin.2, proporțional cu perioada de întrerupere a activității.
Potrivit art.16 alin.1 litera a din aceeași lege, fondul necesar pentru plata acestei indemnizații se constituie, printre altele, din contribuția salariaților, reprezentând 1% din salariul de bază brut.
În cauză, așa cum reiese din precizările pârâtei de la data de 12.11.2014, în anul 2013 a fost reținută reclamantei suma de 240 lei în baza acestei legi, iar în anul 2014, pentru perioada efectiv lucrată, suma reținută a fost de 40 lei, situație în care, dat fiind că pârâta nu a făcut dovada, conf. art. 272 din codul muncii, în sensul că în perioada dedusă judecății unitatea și-a întrerupt activitatea, așa cum a susținut, instanța apreciază ca fiind fondată cererea reclamantei de a-i fi acordate aceste sume, urmând a o admite astfel în consecință.
În raport de toate aceste considerente, constatând că deși la dosar sunt atașați fluturașii de salariu, ce includ sumele solicitate de reclamantă și la care s-a făcut referire anterior, nu s-a depus de către pârâtă, conform art. 272 din codul muncii, dovada virării sumelor către aceasta, așa cum prevăd dispoz. art. 168 alin.1 din codul muncii, așa încât instanța reține că reclamanta nu a încasat drepturile salariale restante aferente perioadei 01.01._14, contravaloarea salariului compensatoriu acordat la încetarea contractului individual de muncă, compensarea în bani a 16 zile din concediul de odihnă neefectuat, aferent anului 2013 și a 7 zile din concediul de odihnă neefectuat aferent anului 2014, contravaloarea primei de vacanță aferente anului 2013 și anului 2014, în cuantum total de 6822 lei, precum și contravaloarea sumei reținută în baza legii nr. 215/1997, în cuantum de 240 lei, pentru anul 2013 și de 40 lei pentru anul 2014, având în vedere și că, fiind vorba de un fapt negativ, nu s-a făcut de către pârâtă, prin nici un mijloc de probă dovada faptului pozitiv contrar.
În consecință, instanța va admite acțiunea precizată, fiind întemeiată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma totală de 7102 lei, constând în drepturile salariale restante menționate anterior, în cuantum de 6822 lei, ce figurează în statul de salariu aferent lunii martie 2014 și suma de 280 lei, reținută reclamantei în baza legii nr. 215/1997, în anii 2013-2014.
În baza art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, pârâta va fi obligată la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs, ce constau în plata acestor sume actualizate cu rata inflației, calculate de la data fiecărei scadențe lunare la data plății efective.
Cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată va fi admisă, în baza art. 453 c.p.c., fiind dovedită, conform chitanțelor nr. 84/25.09.2014 și nr. 54//15.04.2014, așa încât instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu acest titlu.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată, formulată de reclamanta M. J., având CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ., cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. S. I., situat în C., ., ., jud.D., în contradictoriu cu pârâta S. DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI BUCUREȘTI S.A, cu sediul în București, ., sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO949.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma totală de 7102 lei, constând în drepturile salariale restante aferente perioadei 01.01._14, contravaloarea salariului compensatoriu acordat la încetarea contractului individual de muncă, compensarea în bani a 16 zile din concediul de odihnă neefectuat, aferent anului 2013 și a 7 zile din concediul de odihnă neefectuat aferent anului 2014, contravaloarea primei de vacanță aferente anului 2013 și anului 2014, precum și contravaloarea sumei reținută în baza legii nr. 215/1997, în cuantum de 240 lei, pentru anul 2013 și de 40 lei pentru anul 2014, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică de la 20.04.2015.
Președinte
C. C.
Asistent Judiciar - Ș. I. Asistent Judiciar - G. M. M.
Grefier- M. Ș.
Red./Tehnored.Jud.C.C.
4 ex/05.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
