Obligaţie de a face. Sentința nr. 3924/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3924/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 3924/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3924/2015
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. P.
Asistent judiciar A. V.
Asistent judiciar C. D.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat, G. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 NCPC și dispozițiile art. 95 NCPC, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.
Instanța din oficiu invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că în raport de obiectul cauzei, aceasta nu este supusă termenului de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 268 alin. 2 C. muncii, fiind o acțiune imprescriptibilă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
La data de 20.02.2015, reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.,a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte, în perioadele 01.06._74 (în funcția de maistru) 01.12._76(în funcția de reglor)01.01._82(în funcția de rectificator ) 20.12._97(în funcția de tehnician ) se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%( 8 ore/zi din 8), conf. Ordinului 50/1990, anexa 2,art. 29,34,69, 79 și să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverințe în acest sens,conform art. 40 al 2 lit h din Codul Muncii.
In fapt, a arătat că în perioada 01.01._82 a fost angajatul pârâtei în funcția de rectificator care presupunea efectuarea de activități de "polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din metale feroase și neferoase".
Reclamantul a susținut că a lucrat în condiții de frig excesiv iarna și temperaturi foarte ridicate vara, nu erau sisteme de aspirație a prafului și pulberilor, aceștia fiind inhalate de muncitori. Totodată a mai arătat că în mod discriminatoriu, părăta a încadrat în grupa II-a de muncă numai pe o parte din salariați, făra a ține seama că aveau aceeași funcție desfășurau aceeași activitate și lucrau în aceleași condiții .
Față de cele prezentate mai sus, a solicitat admiterea acțiunii, să se constate că activitatea desfășurată în perioadele menționate mai sus, se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100% și să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
A depus la dosar în copie: carnet de muncă, carte de identitate, sentințe judecătorești.
La data de 05.05 .2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare, la cererea depusă de reclamant solicitând respingerea acestei cereri ca neîntemeiată .
A arătat că reclamantul a avut funcțiile de maistru, reglor, rectificator și tehnician la Fabrica Sculărie și Aparataj . În anul 1991 cele 7 societăți comerciale ce intrau în Holdingul E. au urmat procedura de încadrare în grupe de muncă cu respectarea dispozițiilor art. 4 și 5 din Ordinul 50/1990 și au înregistrat în carnetele de muncă activitățile care se încadrau în grupe de muncă. Locul de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea nu a fost inclus intre cele care beneficiau de încadrarea în grupă de muncă.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepțiile retroactivității legii și excepția prescripției extinctive susținând că odată cu abrogarea Ordinului 50/1990, instanța nu mai poate să judece cereri întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ, deoarece ar încălca art. 6 din Codul Civil iar in privința prescripției a susținut că încă din anul 1992, reclamantul a cunoscut că nu beneficiază de grupă de muncă.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece activitate desfășurată de reclamant nu se regăsește în Anexa 7 la CCM E..
Pârâta a depus la dosar situația locurilor de muncă care au beneficiat de grupa I-a și a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 și 125/1990, sporuri de salarii,zile suplimentare la concediul de odihnă și program redus pentru condiții deosebite la Divizia Aparataj Electric.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare în care a susținut deși pârâta recunoaște că și-a desfășurat activitatea ca salariat al acesteia în perioadele menționate în cererea de chemare în judecată solicită respingerea acțiunii pe considerentul că nu mai există o reglementare legală în vigoare. A mai susținut că pârâta a acordat în mod discriminatoriu grupele de muncă încălcând principiul nelimitativ prevăzut de pct. 3 din Ordinul 50/1990 conform căruia nu se poate restrânge aplicarea acestui act normativ doar la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului . În același sens pronunțându-se în Decizia 87/1999 și Curtea Constituțională.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare instanța reține:
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258 pronunțată de instanța supremă la 20.09.2004, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese o organului emitent sau a unui act normativ de ordin superior. Prin urmare, salariați se puteau prevala de prevederile acestui act normativ solicitând încadrarea în grupă de muncă pentru perioadele în care acest act normativ(_01) era în vigoare.
De altfel, tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și la pronunțarea deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune pentru menținerea unui regim discriminatoriu în acordarea grupelor de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă,astfel că excepția neretroactivității legii civile invocată prin întâmpinare de către pârâtă urmează a fi respinsă .
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță excepție care urmează a fi analizată cu prioritate în raport de disp. art. 248 Cpciv, se rețin următoarele:
În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune determinantă este stabilirea naturii juridice a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar al reclamantului respectiv, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea, sau între părți există un raport de muncă,fiind vorba despre o acțiune privind soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Instanța constată că acțiunea de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este un raport juridic de muncă, el vizând executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu poate avea loc în afara unui raport juridic de muncă.
Astfel, devin aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, prioritare față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii )se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste prevederi, instanța constată că ,în ceea ce privește termenele de prescripție,Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție ,termene prevăzute de art. 268 Codul muncii, republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268 ,devin incidente dispozițiile din alin. 2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, în materia jurisdicției muncii, legiuitorul a stabilit faptul că nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate .
Cu privire la data de la care termenul de prescripție curge, se reține din cuprinsul carnetului de muncă al reclamantului că după abrogarea prevederilor Decretului 92/1976 privitor la carnetul de muncă, reclamantului i-a fost înmânat carnetul de muncă,la data de 31.10 1997 , când i-a fost desfăcut contractul individual de muncă așa cum reiese din mențiunile carnetului de muncă(poziția-68), moment la care, cu o minimă diligență, putea lua cunoștință de mențiunile existente în carnetul său de muncă .
Totodată, cu o minimă diligență, printr-o cerere ce putea fi adresată angajatorului pârât, reclamantul ar fi luat la cunoștință de faptul că angajatorul nu l-a nominalizat ca desfășurând activitate în grupa a II a de muncă în perioadele 01.06._74 (în funcția de maistru) 01.12._76(în funcția de reglor)01.01._82(în funcția de rectificator ) 20.12._97(în funcția de tehnician ) .
Se constată astfel că acțiunea a fost formulată peste termenul legal de prescripție, motiv pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii în constatare privind încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a pentru perioadele 01.06._74 (în funcția de maistru) 01.12._76(în funcția de reglor)01.01._82(în funcția de rectificator ) 20.12._97(în funcția de tehnician ) .
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe urmează a fi respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupa de muncă și în condiții speciale de muncă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepție prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul C. A. cnp_ domiciliat în C. ,Piața Unirii, ., . județul D. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C. Calea București, nr. 80,, județul D. având ca obiect acțiune în constatare privind încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă .
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Instanța la care se depune cererea de apel este Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Președinte Asistenți judiciari Grefier
C. D. P. A. V. C. D. L. S.
C.P. 21 Septembrie 2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 3923/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4333/2015.... → |
|---|
