Pretentii. Sentința nr. 3204/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3204/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 3204/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3204/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar I. G.
Asistent judiciar A. P.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. I. S. HARET PENTRU F. A. și pe pârât ȘCOALA G. N. B., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecătii și legal investită.
Instanța, în temeiul art. 258 din noul C.p.c. încuviințează reclamanților proba cu înscrisurile depuse.
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 25.02.2015 S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. pentru reclamanta membră de sindicat F. A., s-a adresat Tribunalului D. cu o cerere de chemare în judecată a pârâtului ȘCOALA G. N. B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la recunoașterea drepturilor din sentința nr. 1410/02.04.2010 și pentru pârâtă, unde reclamanta a funcționat în perioada 01.09.2008 – 31.08.2009, aspect ce rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.
În consecință, solicită să se dispună reîncadrarea salarială a reclamantei, începând cu data de 01.10.2008 și până la 31.08.2009, potrivit Legii 221/2008 și la ȘCOALA G. N. B., deoarece din adeverința eliberată de pârâtă reiese că nu a primit drepturile salariale cuvenite din Legea 221/2008.
In concluzie a arătat că dorește ca dreptul recunoscut pentru reclamantă pe unitatea școlară Școala Gimnazială Bratovoiești să fie transferat și pe unitatea școlară pârâtă.
In drept, a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 și art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 285/2010, articolului unic pct. 2 art. II din Legea nr. 283/2011, precum și ale art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituția României.
In dovedire a solicitat proba cu acte, sens în care a anexat următoarele înscrisuri: tabel cu membrii de sindicat care susțin promovarea prezentei acțiuni; copie sentința nr. 1410/02.04.2010, adeverință emisa pârâtă ,certificat de căsătorie, copie carte de identitate
Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare nu a depus acte în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 1410/02.04.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligată pârâta Școala Gimnazială Bratovoiești, la reîncadrarea salarială a reclamanților, între care și reclamanta pentru perioada 01.10.2008 – 31.08.2009, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
A fost obligată unitatea școlară să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 și cele efectiv plătite, începând cu data de 01.10.2008 până la 31.08.2009, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plății efective.
Pentru perioada începând cu 01.09.2008 pana la 31.08.2009, reclamanta a fost salariata unității școlare pârâte și nu a beneficiat de plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea legii 221/2008, deoarece nu a avut o hotărâre judecătorească împotriva acestui pârât în acest sens.
Cum, pentru promovarea unei acțiuni cu acest obiect împotriva pârâtului ȘCOALA G. N. B., dreptul la acțiune s-a prescris, trecând mai mult de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, reclamanta a formulat prezenta acțiune prin care solicită să fie obligată aceasta să recunoască drepturile dobândite de reclamantă prin sentința nr. 1410/02.04.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, iar dreptul recunoscut pentru reclamantă pe unitatea școlară Școala Gimnazială Bratovoiești, să fie transferat și pe unitatea școlară pârâtă și să se dispună reîncadrarea salarială a reclamantei, pe perioada 01.10._09, potrivit Legii 221/2008 și la unitatea școlară pârâtă.
Prin urmare reclamanta dorește ca sentința nr. 1410/02.04.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ pronunțată în contradictoriu cu Școala Gimnazială Bratovoiești să producă efecte și față de pârâta din prezenta cauză, astfel ca și aceasta să fie obligată la reîncadrarea sa salarială și la plata diferențelor bănești rezultate.
Potrivit legii, hotărârile judecătorești produc efecte doar între părțile la care se referă, nu față de terți. Astfel, acest lucru este menționat expres în art. 435 alin 1 din NCPC potrivit căruia "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Nu se pot extinde efectele unei hotărâri și asupra altor pârâți nici măcar de către instanța de judecată printr-o altă hotărâre, așa cum cere reclamanta.
Față de cele arătate mai sus instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., cu sediul în C., ..6, județul D. pentru F. A. ,CNP_ în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. N. B. ,cu sediul în localitatea C., .. 6, județul D..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar I. G.
Asistent judiciar A. P.
Grefier E. C.
Red.jud.M.N./as.I.G./4ex./02.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








