Pretentii. Sentința nr. 4219/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4219/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 4219/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4219/2015
Ședința publică de la 18 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier S. B.
Pe rol, judecarea cauzei - litigii de muncă - privind cererea formulată de reclamanta S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. pentru membrii de sindicat C. V., F. M., V. D., L. ERSILICA-V., M. C. cu sediul în C., .. 6, jud. D. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. TERPEZIȚA, cu sediul în localitatea Terpezița, jud.D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă general, material cât și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru reclamantă, în baza art. 258 noul C.p.c., considerând-o utilă soluționării cauzei, pentru dovedirea situației de fapt invocate.
Din oficiu, instanța invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01._12,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța potrivit dispozițiilor art.244 alin.3 din Noul Cod de Procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01._12 și pe fond.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 01.04.2015, reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. ,pentru membri de sindicat C. V., F. M., V. D., L. ERSILICA-V., M. C., a chemat în judecată pe pârâta ȘCOALA G. TERPEZIȚA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective,
- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzii legale, începând cu data de 01.01.2011, potrivit O.G. 9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală;
- obligarea paratului Ministerul Finanțelor Publice sa asigure paratului Ministerul Economiei si Finanțelor sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii -, a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011 - respectiv prin creșterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază".
Raportat la această concluzie, trebuie reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011 - rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază -, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată - prevăzută de lege -, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a o îndreptăți pe reclamantă la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma vechii reglementări".
În opinia reclamanților, dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispoziții legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
A mai invocat principiul neretroactivității legii civile și încălcarea prevederilor art. 1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, reclamanții și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Pârâta nu a depus întâmpinare sau acte în apărare.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, Tribunalul urmează a o admite din următoarele considerente:
Avand in vedere că petitul principal al cererii îl reprezinta acordarea diferentei de salariu (reprezentand includerea premiului anual in salariul lunar) incepand cu 01.01.2011 și în continuare, reactualizat in functie de indicele de inflatie la data platii efective, Tribunalul apreciaza ca în cauză își găsesc aplicare dispozitiile articolului 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, unde este statuat faptul că cererile avand ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat se poate formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
In speta, in ipoteza recunoașterii indreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentand premiul anual, plata acestor sume putea fi facuta până la data de 03.04.2012.
Asa fiind, fata de data inregistrarii prezentei actiuni (03.04.2015), se constata ca termenul prevazut de art. 268 alin. 1 lit. c era implinit la data promovarii acțiunii, astfel ca se observa ca sunt indeplinite conditiile de admitere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.
Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.
Se retine ca, in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
Tribunalul constata ca, in speta, actiunea formulata de catre reclamanta se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 1 lit. c din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc – " in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat " , iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 1 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.
Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Asadar, in conformitate cu disp. art. 283 alin. 1 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului.
In ceea ce priveste data nasterii dreptului, Tribunalul constata ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoasca faptul că includerea premiului anual pentru 2010 in salariul lunar nu a avut loc.
Asa fiind, raportat la data promovarii actiunii, 01.04.2015, Tribunalul constata ca termenul de prescriptie s-a împlinit la 01.04.2012, urmand a admite exceptia invocata de parata prin acțiune si va respinge actiunea pentru perioada 01.01._12.
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Reclamanții sunt salariații unității pârâte în funcția de personal contractual și solicită acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare pana la includerea sa în salariu.
Așadar instanța reține că reclamanta pretinde că ar fi avut dreptul la premiul anual atât în 2010, și că acesta trebuia inclus în salariul lunar începând cu 01.01.2011.
Pentru anul 2010 legea 330/2010 a prevăzut dreptul salariaților la acordarea premiului anual, plata acestuia urmând să se facă începând cu luna ianuarie a anului următor, adică cu ianuarie 2011.
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanta nu a fost lipsită de un „bun” – premiul anual cuvenit pentru activitatea prestată în anul 2010 putând fi asimilat cu un drept de proprietate asupra unei sume de bani -, ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanta nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanta nici nu a pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, și stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțelege reclamanta – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, funcționarii publici trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că reclamantului i-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior..
În ceea ce priveste aplicabilitatea in cauza a Cauzei C 310 (A. si altii), Tribunalul retine ca, prin Hotararea Curtii (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare.
În ceea ce priveste practica instantei europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26). Această situație nu se regăsește însă în speța de față, deci nu se poate reține privarea de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Drepturilor Omului.
Pentru anul 2011, dacă ar fi fost prevăzut dreptul la premiul anual, plata acestuia ar fi trebuit să se facă începând cu luna ianuarie a anului următor.
Instanța constată însă, că pentru anul 2011 dreptul la premiul anual nu a mai fost reglementat. Prin dispoziții legale exprese – art. 9 alin.2 din legea 285/2010 - s-a prevăzut că în anul 2011 nu se acordă premii. Această dispoziție a fost reluată apoi an de an până la zi, în actele normative adoptate.
Nemaifiind reglementat dreptul la premiul anual, nu se mai poate vorbi nici de o includere a premiului anual aferent acestui an în salariul lunar. În plus majorarea salarială din anul 2011 este acordată și în continuare ceea ce ar explica faptul că nu a mai fot reglementat premiul anual distinct.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată pentru premiul anual aferent anului 2011 și în continuare până la zi .
Potrivit principiului ,, accesorium sequitur principale", instanța urmează a respinge cererile accesorii privind obligarea pârâtului la plata de daune interese moratorii, dobânzi legale și actualizarea sumelor solicitate în cererea principală.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune aferent perioadei 01.01._12, și pe cale de consecință respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
Respinge, în rest,acțiunea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. cu sediul în C., .. 6, județul D., pentru membrii de sindicat C. V. CNP_, F. M. CNP_,, V. D. CNP_,, L. ERSILICA-V. CNP_, M. C. CNP_, împotriva pârâtului ȘCOALA G. TERPEZIȚA, cu sediul în loc. Terpezița, jud. D., ca neîntemeiată .
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier S. B.
Red.Jud. M. V. și S.M.C.
4ex/29.09.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
