Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 656/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 656/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 656/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 656/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. M. și pe pârât S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - reclamant - S. M. prin avocat B. C. lipsind:- pârât - S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a răspuns la adresa înaintată pârâtului.
Nemaifiind alte cererii de formulat și probe de administrat și constatând cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat B. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului rezultat ca diferență între salariul lunar brut calculat prin luarea în considerare a salariului de bază în cuantum de 850 lei lunar pentru intervalul 01 01_14 și 900 lei lunar pentru intervalul 01 07 2014 - data pronunțării hotărârii judecătorești, la care să fie adăugate sporurile cuvenite și acordate în prezent în procentul ce va fi aplicat pe cuantumul salariului de bază menționat, și salariul lunar brut diminuat ce i-a fost acordat; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este angajata spitalului în funcția de infirmieră, iar angajatorul a refuzat ca după data de 01 01 2014 să-i acorde un salariu lunar brut alcătuit din salariul de bază în cuantum de 850 lei lunar echivalent cu salariul de bază minim brut pe țară stabilit prin HG 871/ 2013, la care să adauge sporurile calculate procentual din salariul de bază menționat, adică sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilitate, sporuri cuvenite și acordate în prezent.
A mai arătat că, în mod eronat, angajatorul a inclus în salariul de bază toate elementele sistemului de salarizare, făcând trimitere la acte normative care au încetat să mai producă efecte juridice ( L 330/2009, L285/2010) pe perioada dedusă judecății.
În drept, a invocat art.160 C muncii, art.12 din Legea 284/2010, art.164 alin 2 C muncii, art.3 alin 1 din HG 871/ 2013 și art.253 alin 1 C muncii.
În scop probatoriu au fost anexate cererii înscrisuri, respectiv: CI, adeverință de salariat, cereri ale reclamantei și răspunsurile pârâtului la acestea.
Pârâtul S. C. Județean de Urgență C. a formulat întâmpinare , prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pentru următoarele motive:
Reclamanta este angajata unității în funcția de îngrijitoare cu contract individual de muncă.
Pe toată perioada derulării relațiilor de muncă angajatorul și-a respectat obligația de plată a drepturilor salariale în conformitate cu legislația specială specifică domeniului de activitate, aplicând modificările legale conform acesteia.
Începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului din sistemul sanitar potrivit Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază este cel corespunzător funcției din luna decembrie 2009 și include și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 la lege, respectiv, sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferente primelor de stabilitate.
Este vădit nefondată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă având în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „ în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Leșii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Legea - cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin intervenția Legii nr. 285/2010, însă având în vedere faptul că actul normativ nou preia o . dispozițiile legale din legea veche, la care de altfel face referire în cuprinsul său, acestea continuă să își producă efecte în ceea ce privește interpretarea normei juridice, beneficiind astfel de efectele principiului ultraactivității.
Ca atare având în vedere dispozițiile legale în vigoare, în prezent salariul de bază este egal cu suma salariul din grilă calculat după aplicarea disp. Legii cadru nr. 284/2010 + sporul de vechime + sporul de prevenție + cuantumul lunar al primei de stabilitate.
Potrivit anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilitate reprezintă elemente ale sistemului de salarizare incorporate sau incluse în cuprinsul salariului de bază, așa cum în mod explicit reglementează art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010.
Potrivit art. 12 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, salariul brut cuprinde salariul de bază, sporurile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
În anul 2014, potrivit prevederilor art.1 alin.(l) și (2) din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice de menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr.284/2010.
HG nr. 871/2013 prevede la art. 1 faptul că: „(1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabilește la 850 lei lunar,pentru un program complet de lucru de 168 de ore in medie pe luna in anul 2014, reprezentând 5,059 lei/ora
(2) începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore in medie pe luna in anul 2014, reprezentând 5,357 lei/ora."
Legiuitorul a stabilit un prag minim pentru salariul de bază respectiv 850 lei în prima jumătate a anului 2014 și 900 lei pentru a doua jumătate a acestui an.
Astfel, salariul de bază minim brut în plată stabilit la 850 lei din 01.04.2014 este salariul de bază care include și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 din Legea-cadru nr.330/2009, respectiv sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilitate. Cuantumul salariului de bază calculat începând cu data de 01.01.2014 de care beneficiază reclamanta este peste pragul minimal stabilit de către legiuitor .
Pârâtul a învederat că, în vederea obținerii unui punct de vedere avizat, a solicitat punct de vedere Ministerului Sănătății care a răspuns cu adresa nr. 8634/04.04.2014, în care se precizează că „salariul de bază minim brut în plată stabilit la 850 lei din 01.04.2014, este salariul de bază care include și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 din Legea-cadru nr.330/2009, respectiv sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilitate".
La întâmpinare a fost atașat răspunsul Ministerului Sănătății nr. 8634 din 04 04 2014.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea argumentelor formulate de angajator, precizând că justificarea legală de care acesta se prevalează este total eronată .
A menționat că angajatorul recunoaște prin întâmpinare că salariul brut acordat reclamantei include " și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 din Legea cadru nr.330/2009, respectiv sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilitate".Procedând, astfel, se stabilește o echivalare de conținut și identitate inadmisibilă între salariul brut și salariul de bază.
Potrivit art.160 C muncii și art.12 din L284/2010 rezultă fără echivoc faptul că salariul de bază și sporurile sunt componente distincte ale ….salariului brut, pe cale de consecință doar salariul de bază trebuie calculat cu respectarea reperelor minime stabilite de HG 871/2013, fără a fi echivalat cu " salariul din grilă la 31 12 2009 ".
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Reclamanta este salariata pârâtei în funcția de infirmieră în baza unui contract individual de munca pe durata nedeterminată, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
Prin demersul său judiciar solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului constând în diferența dintre salariul lunar brut calculat prin luarea în considerare a salariului de bază în cuantum de 850 lei lunar pentru intervalul 01 01_14 și 900 lei lunar pentru intervalul 01 07 2014- data pronunțării hotărârii judecătorești, la care să fie adăugate sporurile cuvenite și acordate în procentul ce va fi aplicat pe cuantumul salariului de bază menționat, și salariul lunar brut diminuat ce i-a fost acordat
Potrivit art 164 codul muncii :"(1)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.(4)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului."
În raportul reuniunii experților convocați de Consiliul de Administrație al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) s-a stabilit că prin salariu minim se înțelege nivelul de remunerație sub care nu va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent de modul său de calcul.
Este salariul care, în fiecare țară, are forța legii și care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunii penale sau a altor sancțiuni specifice, salariul minim fiind considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitaților vitale de alimente, îmbrăcăminte educație etc ale salariaților.
În cazul în care prin diverse acte normative se acordă anumite drepturi prin raportare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, este avut în vedere salariul stabilit prin hotărârea guvernului, nu cel stabilit eventual prin contracte colective de muncă ca salariu minim brut pe unitate.
Din analiza acestui text de lege rezulta ca nu exista identitate intre acesta si salariul de baza stabilit in condițiile Legii 330/2009, 284/2010, 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice față de care să se calculeze sporul de vechime al salariatului.
Legislația muncii interzice ca salariul brut lunar sa fie mai mic decât salariul minim brut garantat pe țara, iar nu ca salariul de bază să nu fie mai mic decât salariul minim brut garantat pe țară.
Pe de altă parte nicio dispoziție legală nu obligă angajatorul să stabilească salariul de bază egal cu salariul minim brut pe țară și la acesta să adauge apoi sporurile cuvenite.
Salariul de bază se stabilește în conformitate cu prevederile legale în materia salarizării personalului bugetar, prevederi pe care pârâta le-a respectat.
Începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 la lege.
Astfel, potrivit Notei din anexa II/2 "în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea."
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „ în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Deci potrivit anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate reprezintă elemente ale sistemului de salarizare incluse în cuprinsul salariului de bază.
Prin OUG 19/2012 și OUG 84/2012 și respectiv OUG nr. 103/2013 nu au fost reglementate schimbări privind modul de calcul al salariului în anii 2012 – 2013 - 2014.
Pentru anul 2014, potrivit prevederilor art.1 alin.(l) și (2) din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice de menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr.284/2010.
În conformitate cu art. 1 din OUG nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
-A. 1 "În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare."
-A. 2 "În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
În consecință, în raport de succesiunea actelor normative enunțate și de prevederile acestora, nu se poate reține susținerea reclamantului în sensul că pârâtul nu a avut justificare legală cu privire la modul de calcul al salariului aferent anului 2014 .
În ceea ce privește salariul minim brut garantat pe tara, pentru perioada dedusă judecății
se aplică prevederile HG nr. 871/2013 care stabilesc acest salariu după cum urmează:
- 1 ianuarie 2014 - 850 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168 ore in medie pe anul 2014 reprezentând 5,059 lei/ora;
- 1 iulie 2014 – 900 lei lunar pentru un program complet de 168 ore în medie pe lună în anul 2014 reprezentând 5,357 lei/ ora.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constata că pârâtul a respectat cerința ca valoarea salariului brut lunar să nu fie sub nivelul salariului de baza minim brut pe țară stabilit prin hotărârea de guvern mai sus enunțată.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța constată că pârâtul nu a produs reclamantei prejudiciul invocat de aceasta, astfel că va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. M. având CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av.B. C. din C., . nr.25, ..1, . în contradictoriu cu pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 11.02. 2015.
PREȘEDINTE, R. Steluța G.
Asistent judiciar,
C. - M. M.
Asistent judiciar,
A. P.
Grefier, M. D. Ș.
Red Asis. Jud A.P./ Jud.R.S.G.
4 ex./26.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








