Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6291/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6291/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 6291/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6291/2015
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. SALARIAȚILOR DIN AUTORITĂȚI ȘI INSTITUȚII LOCALE,, DREPTUL NOSTRU,,PENTRU N. P. și pe reclamant P. M. C., reclamant M. C. PRIN PRIMAR, reclamant C. L. AL M. C., reclamant M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii.
Instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2011 – 12.01.2012.
Instanța constatând cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare atât pe excepție cât și pe fondul cauzei
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 13.01.2015, reclamantul S. SALARIAȚILOR DIN AUTORITĂȚI SI INSTITUȚII PUBLICE LOCALE „DREPTUL NOSTRU " a formulat cerere de chemare în judecată pentru membrii de sindicat din tabelul anexă în contradictoriu cu pârâții P. M. C., M. C. prin Primar, C. L. al M. C. și M. Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Public sumele necesare acordării acestor drepturi salariale, pentru următoarele motive:
Prin încheierea din data de 25.05.2015 din dosarul nr._ * s-a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții Nicolița P. și L. C. aflați la poziția 44, respectiv 98 din tabel anexă la cererea de chemare în judecată.
Au fost constituite 2 noi dosare, cu același obiect, respectiv pretenții, care se judecă separat, ambele având termen de judecată la data de 15.06.2015, părțile fiind citate.
În dosarul nr._ disjuns din dosarul nr._ *, prin încheierea din data de 15.06.2015 s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul N. P. prin S. Salariaților din Autorități și Instituții Locale "Dreptul Nostru" în contradictoriu cu pârâții P. M. C. prin Primar, C. L. al M. C. și M. Finanțelor Publice prin Structura sa, în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. S-a constatat ivit conflict negativ de competență.
Instanța suspendă cauza și înaintează dosarul Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în vederea soluționării conflictului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 25.06.2015 sub nr._ .
Prin sentința nr. 312/01.07.2015 s-a stabilit competența de soluționare privind pe reclamantul N. P. prin S. Salariaților din Autorități și Instituții Locale "Dreptul Nostru" în contradictoriu cu pârâții P. M. C. prin Primar, C. L. al M. C. și M. Finanțelor Publice prin Structura sa, în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
La data de 14.07.2015 cauza a fost înregistrată la Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ .
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții printre care și reclamantul N. P. din prezenta cauză, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Public sumele necesare acordării acestor drepturi salariale, pentru următoarele motive:
In fapt, arată că, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. In acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, ci prezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or raportat la aceasta concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin aceasta interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul reportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituționala.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îndreptăți introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. l din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept astfel:
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atâta timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității..
În legătura cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil, este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Or, în cazul de față, apreciază că dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, menționează că trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentase ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun in sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel ca introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială iar prin decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 (anexată alăturat) având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 2.12.2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
În drept, invocă prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
In baza dispozițiilor art. 254 alin. 2 și 5 C.p.civ. solicită încuviințarea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară și proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din data de 16.02.2015, cauza a fost declinată, spre competentă soluționare, în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului D., fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 16.02.2015, sub nr._ *.
Pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE – prin structura sa Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – C., a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca fiind ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere următoarele motive:
Astfel, arată că drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi salariale, in temeiul raporturilor juridice pe care le au cu angajatorul.
Statul R., prin M. Finanțelor Publice nu are niciun raport juridic cu reclamanții, in consecința nu exista niciun temei legal potrivit căruia acest parat sa poată fi obligat sa aloce in mod direct fondurile necesare plații drepturilor salariale solicitate de acesta.
Arată pârâtul că atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt expres și limitai prevăzute de lege, acesta nu poate sa aloce fondurile necesare plații drepturilor salariale pretinse, in afara dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile sale.
M. Finanțelor Publice întocmește, pe baza propunerilor de buget înaintate de fiecare Minister, proiectul bugetului de stat precum si proiectul legii de rectificare bugetului de stat insa aproba, doar în condițiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare precum si deschiderea de credite bugetare.
Între M. Finanțelor Publice și instituția bugetara angajatoare a reclamantei nu există nici un raport juridic obligațional, deoarece potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.
De asemenea, art. 28 din același act normativ prevede ca M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
Pe de altă parte, nici atribuțiile stabilite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice prin dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu sunt de natură a constitui fundamentul unui asemenea raport juridic obligațional, deoarece prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea in executare a titlurilor executorii, iar dispozițiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersuri necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/15 septembrie 2011, adoptată în urma examinării Recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că obiectul cererii deduse judecății îl formează drepturile bănești cuvenite reclamantului pentru care legiuitorul a stabilit un termen de 3 ani în care poate fi formulată o astfel de cerere, potrivit art. 283 lit. c din Codul Muncii, același termen general de prescripție fiind stabilit și de dispozițiile art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/ 1958 privind prescripția extinctivă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt stabilite în dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, fără însă a fi omisă norma cuprinsă în art. 166 alin. (1) din Codul muncii - „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
In consecința, primele anuale reprezintă adaosuri la salariul de bază sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziția angajatorului, deci sunt drepturi salariale în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii și art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949 privind protecția salariului, iar termenul de prescripție în care pot fi formulate cererile de chemare în judecata de 3 ani, prevăzut de art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, același termen general de prescripție fiind stabilit și de dispozițiile art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Invocă in acest sens Decizia ÎCCJ nr. 20 din 18 noiembrie 2013 (Decizia 20/2013).
În ceea ce privește fondul cauzei, apreciază ca acțiunea este neîntemeiata
Apreciază că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate întrucât prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011, potrivit prevederilor acestei legi.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Prin urmare, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (in prezent abrogata) a fost acordat, fiind inclus in majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Creșterea salariala din anul 2011, care includea si premiul anual din 2010 in salariu/solda/indemnizația de bază, este acordata si in continuare, dovada ca de la 1 ianuarie 2012 a rămas in plată același nivel al retribuției, conform prevederilor O.U.G nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G nr. 37/2008 .
De asemenea, aceste drepturi au fost menținute in plată si în anul 2013 în temeiul O.U.G nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele masuri fiscal-bugetare, in anul 2014 prin O.U.G nr. 103/2013 - privind salarizară personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice si in anul 2015 prin O.U.G nr. 83/2014.- privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniile cheltuielilor publice.
Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul analizei de constituționalitate prin Decizia nr. 115/2012 și Decizia nr. 257/2012.
Curtea Constituționala a constatat prin cele doua decizii, faptul ca aceste prevederi legale nu conțin elemente de retroactivitate si nu încalcă dreptul de proprietate, fiind conforme cu normele Constituției României si Primul Protocol adițional la CEDO.
Curtea Constituționala a mai reținut ca premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certa, lichida si exigibila pe care angajatul o are asupra angajatorului public si instituie in " bun " in sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenției, dar dispozițiile criticate prevăd doar modalitatea in care Statul urmează sa-și execute aceasta obligație financiara, fără sa fie afectat in niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
De altfel, nici art. 25 alin 4 teza finala din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, in prezent abrogata nu impunea o modalitate de executare a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pa de o parte, între interesele angajatorilor și pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionarii resurselor bugetare in contextul actualei crize economice
In raport de prevederile art. 147 alin. 4 din Constituție, precum si fața de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul cât și considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, in cazul in care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Pe de alta parte, nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natura sa conducă la o altă concluzie întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010 prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariate acordate personalului bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 si 8 din Legea nr. 285/2010, nu afectează dreptul angajaților în substanța sa iar măsurile luate au fost destinate echilibrului între veniturile și cheltuielile publice, urmând un scop de utilitate publica.
Solicita instanței sa observe Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curti de Casație și Justiție .Potrivit dispozițiilor art. 517 alin 4 din Codul de procedura civilă "dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea l."
Pentru toate aceste considerente, solicită sa se constate faptul că premiul pentru anul 2010 (salariul 13, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat, sumele aferente acestuia fiind incluse in majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
In concluzie, pentru motivele invocate mai sus, solicită admiterea excepțiilor invocate, respingerea acțiunii fata de Statul R. prin M. Finanțelor Publice fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, iar pe fond ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 din Noul Cod de procedură civilă.
In temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.
Pârâții P. M. C., C. L. al M. C. și M. C. prin Primar a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice „pentru activitatea desfășurata, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate in anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada in care a lucrat, luându-se in calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda in cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivii prezentei legi, .începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost, de asemenea, abrogate de art. 39 pct. w din Legea 284/2010 .
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, (in vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut in mod expres ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cat prevederile legale ce îl prevedeau erau in vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânata pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere contrarii încălcând principiul neretroactivității.
În ceea ce privesc premiile în bani acordate angajaților, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, a precizat ca sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut ca legiuitorul este în drept, totodată, sa instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii modice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În aceste condiții nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual și, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de baza a angajatului, potrivit reglementarilor din aceeași lege.
Legiuitorul a modificat doar modalitatea de acordare a premiului anual, in sensul că acesta se va acorda eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul" și nu impunea o modalitate de executare, astfel că legiuitorul poate sa reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr. 330/2009 și nici dreptul la proprietate.
De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Conform prevederilor art. 126 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii suni independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a OG. nr. 137/2000.
Astfel, Curtea Constituțională arată că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece încălca principiul separației puterilor.
În concluzie, consideră că autoritatea locală a procedat în mod corect, punând în aplicare Legea nr. 285/2010, iar instanța se poate pronunța cu respectarea întocmai a prevederilor art. 126 din Constituția României.
Mai mult, toate aceste aspecte sunt întărite și de DECIZIA Nr. 21 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII la ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE.
În susținerea celor afirmate, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și orice mijloc de probă pe care instanța îl va aprecia ca fiind util, concludent și pertinent cauzei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din noul Cod Procedură Civilă, precum și pe textele legale anterior menționate.
La termenul din data de 11.11.2015, instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2011 – 12.01.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE raportat la obiectul cauzei, respectiv stabilirea și acordarea diferențelor de drepturi bănești aferente unui raport de muncă, se reține că acesta este atributul exclusiv al angajatorului, în cauza de față Primăria M. C., ce este subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, ce poate verifica condițiile de acordare și stabilire a drepturilor salariale ale angajaților săi.
Astfel, răspunderea pentru neplata drepturilor bănești către angajați aparține angajatorului Primăria M. C., ca fiind instituția cu care reclamantul are stabilit un raport de muncă, între pârâtul M. Finanțelor Publice și reclamantul N. P. neexistând un raport juridic de muncă.
Mai mult, în ce privește pe pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, nu există și nu este indicat un temei de drept al obligării acestuia să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale ale reclamantului, atribuțiile sale fiind expres și limitativ prevăzute de lege, printre acestea neregăsindu-se o astfel de obligație pretinsă de reclamantă.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de instanță din oficiu, urmează a fi admisă și, în consecință, cererea va fi respinsă în contradictoriu cu acest pârât.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente
perioadei 01.01.2011 – 12.01.2012 raportat la dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, la obiectul cererii de chemare în judecată reprezentat de diferențe de drepturi salariale, văzând data introducerii acțiunii - 13.01.2015, instanța constată intervenită prescripția pentru perioada 01.01.2011 – 12.01.2012, întrucât se situează în afara termenului de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Astfel, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 12.01.2012 și, în consecință va respinge acțiunea pe această perioadă ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește fondul cauzei, vizând perioada 13.01.2012 și în continuare, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamantul nu a fost lipsit de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, și stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, salariații trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că funcționarilor publici le-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanții nu pot susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care au beneficiat au fost stabilite în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățiți la achitarea unui salariu într-u cuantum superior.
În ceea ce priveste practica instantei europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază pe fond acțiunea formulată pentru perioada 13.01. 2012 și în continuare ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
Față de soluția dată cererii principale, se vor respinge și cererile accesorii, actualizarea și dobânda reprezentând un accesoriu al debitului principal, în lipsa constatării îndreptățirii reclamantului la acordarea premiului anual prin includerea în salariul lunar.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice M. Finanțelor Publice, prin structura sa, cu sediul în C., .. 2, județul D. și, în consecință, respinge acțiunea față de acest pârât.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01._12 și în consecință respinge acțiunea pentru drepturile bănești solicitate pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Respinge acțiunea pentru perioada 13.01.2012 și în continuare, formulată de reclamantul S. SALARIAȚILOR DIN AUTORITĂȚI ȘI INSTITUȚII LOCALE " DREPTUL NOSTRU" D. cu sediul în C., .. 9, ., . pentru membru de sindicat N. P. împotriva pârâților P. M. C., M. C. prin primar și C. L. al M. C., cu sediul în C., .. 7, județul D., ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.11.2015.
Președinte
R. Steluța G.
Asistent Judiciar Asistent Judiciar
C. M. M. A. P.
Grefier
M. D. Ș.
Red./tehnored. As. Jud. C.M.M /Jud. R.S.G
4 ex./ 27.11.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
