Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6339/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6339/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 6339/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 6339/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU B. G. și pe pârât DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. M. N. pentru sindicatul reclamant lipsind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii .
Având cuvântul asupra cererilor de probatorii, consilier juridic B. M. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că nu mai are alte cereri de formulat si probe de administrat în cauză.
Instanța urmează sa încuviințeze probele solicitate de părți potrivit dispozițiilor art 258 raportat la art 255 Cod de procedură civilă și acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic B. M. pune concluzii de admitere a acțiunii așa cum a fost formulată pentru considerentele expuse în cererea de chemare in judecata .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:
La data de 27.05.2015, pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost înregistrată cererea formulată de reclamanta B. G. prin S. Administratiei Publice "Forta Legii" prin care a chemat in judecata parata DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI D., pentru ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa fie obligata sa plateasca dobanda legala aferenta drepturilor banesti cuvenite conform Sentintei nr. 1655 din 19 aprilie 2010 pronuntata de Tribunalul D., de la data pronuntarii acestei hotarari pana la data fiecarei plati efective.
In motivarea cererii a aratat ca, prin sentinta indicata, s-a dispus obligarea paratei sa plateasca reclamantilor drepturile speciale pentru refacerea capacitatii de munca in cuantum de 74 lei și plata contravalorii mesei calde in cuantum de 7 lei pe zi incepand cu 01.01.2008 in raport de durata efectiv lucrata si pana la data intervenirii unei cauze legale de modificare sau incetare a obligatiei, sume actualizate cu indicele de inflatie a monedei nationale de la data fiecarei scadente si pana la data efectuarii platii.
Mentioneaza ca acordarea dobanzii legale de la data scadentei este justificata prin aplicarea art. 1535 alin. 1 din Codul civil din 2009, cu limitarea decurgand din termenul de prescriptie extinctiva.
Isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 30 și urmatoarele din N.C.P.C.
Intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
Solicita judecarea cauzei si in lipsa.
In scop probatoriu, s-a depus la dosar, in copie urmatoarele inscrisuri: tabel imputerniciri reprezentare sindicat, carte de identitate, sentinta civila nr. 1655/19.04.2010, adeziune sindicat, Borderou retineri sindicat.
Parata a formulat intampinare prin care solicita respingerea actiunii ca neintemeiata, intrucat, in opinia sa, nu sunt indeplinite conditiile legale pentru nasterea dreptului reclamantei la daune – interese moratorii, iar pe de alta parte, nu sunt indeplinite nici conditiile generale, de angajare a raspunderii civile a institutiei parate, atat timp cat conditiile pentru nasterea dreptului la daune intere lato sensu se subsumeaza conditiilor generale ale raspunderii civile, sfera primei notiuni fiind mai cuprinzatoare decat a celei de-a doua.
Isi intemeiaza intampinarea de prevederile art. 205 si urmatoarele din C..
Solicita judecarea cauzei si in lipsa.
Reclamantii, prin raspunsul la intampinare, solicita respingerea apararilor formulate de catre parata, motivand ca prin neacordarea sumelor prevazute in sentinta sus – mentionata, reclamantii au fost lipsiti pe o perioada indelungata de folosul sumelor de bani dispuse de instanta castigate prin hotararea judecatoreasca, astfel că li se cuvine acordarea de daune – interese moratorii pentru repararea prejudiciului suferit prin executarea cu intarziere a creantelor rezultate din hotararea judecatoreasca executorie, care se prezinta sub forma de dobanda legala, conform Codului Civil.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta, pe perioada dedusa judecatii, a fost angajata unității pârâte.
Prin sentinta civila irevocabila nr. 1655/19 aprilie 2012 pronuntata de Tribunalul D. depusa in copie la dosar, parata a fost obligata sa plateasca reclamantei drepturile speciale pentru refacerea capacitatii de munca in cuantum de 74 lei și plata contravalorii mesei calde in cuantum de 7 lei pe zi incepand 01.01.2008 cu in raport de durata efectiv lucrata, sume actualizate cu indicele de inflatie a monedei nationale de la data fiecarei scadente si pana la data efectuarii platii, obligație pe care nu a îndeplinit-o.
Prin prezenta cerere, reclamanta solicita obligarea paratei sa plateasca dobanda legala aferenta drepturilor banesti cuvenite conform Sentintei nr. 1655 din 19 aprilie 2010 pronuntata de Tribunalul D., de la data pronuntarii acestei hotarari pana la data fiecarei plati efective.
In ceea ce priveste indreptatirea reclamantilor membri de sindicat la plata dobanzii legale aferente drepturilor banesti cuvenite conform sentintei invocate, aceasta a fost recunsocuta de ICCJ prin Decizia RIL nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept” și a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Dezlegarea problemei de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, având în vedere decizia ICCJ în recurs în interesul legii nr. 2/2014 și faptul că în mod culpabil, pârâta nu a îndeplinit obligația rezultată din sentința judecătorească menționată de reclamanți, aceasta datorează reclamanților daune interese care constă în dobânda legală, aferentă sumelor stabilite prin acea hotărâre judecătorească.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată. Din acel moment reclamanții aveau la dispoziție un termen de 3 ani pentru a promova acțiunea în instanță. În limita termenului de 3 ani de prescripție de la data formulării prezentei acțiuni acțiunea va fi admisă, sens în care s-a pronunțat și ICCJ în decizia nr. 21/22.06.2015 în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie ce este obligatorie pentru instanțe conform art. 521 alin.3 NCPC .
Referitor la termenul pentru care se poate acorda aceasta dobanda, prin decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._ ICCJ a stabilit că în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii".
Astfel, față de data promovării acțiunii de față 27.05.2015, instanța va constata ca reclamanta are dreptul de a beneficia de plata sumei reprezentand dobanda legala aferenta sumei restante din debitul constatat prin sentinta civila nr. 1655/ 19.04.2010 pronuntata de Tribunalul D., ramasa neachitata la data de 27.05.2012..
În consecință, instanța urmează să admită in parte acțiunea și să oblige pârâta la plata catre reclamanta a dobanzii legale, aferenta sumei restante din debitul constatat prin sentinta civila nr. 1655/19.04.2010, ramasa neachitata la data de 27.05.2012.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte actiunea formulată de reclamanta B. G. prin SUNDICATUL ADMINISTRATIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" cu sediul procesual ales in C., .. 32, judetul D. în contradictoriu cu parata DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI D., cu sediul in C., .. 22, judetul D..
Obliga parata la plata catre membra de sindicat B. G. a dobanzii legale, aferenta sumei restante din debitul constatat prin sentinta civila nr. 1655/2010, ramasa neachitata la data de 27.05.2012..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotarari, cererea de apel urmand a fi depusa la sediul Tribunalului D..
Pronuntata in sedinta publica de la 12 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier C. C. P.
Red. Jud. M.R.H., a.j. N.T.
4 ex./21.11.2015
C.P. 13 noiembrie 2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 6517/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








