Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3292/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3292/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 3292/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3292/2015
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., C. JUDEȚEAN D., M. E. ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta DGASPC D., prin consilier juridic J. A., care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind reclamanta și pârâții C. Județean D. și M. E. și Finanțelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 269 alin. 2 C. muncii, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010 invocată de pârâta DGASPC D. prin întâmpinare și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean D. și a Ministerului E. și Finanțelor, precum și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M. E. și Finanțelor prin întâmpinare.
Pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., prin consilier juridic, solicită admiterea excepțiilor. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M. E. și Finanțelor, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii conform motivelor din întâmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul D. sub nr. de mai sus reclamanta V. M. a chemat in judecata pe pârâții Direcția Generala De Asistenta Sociala Si Protecția Copilului, C. Județean D. și M. E. Si Finanțelor solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia sa fie obligați:
- să-i acorde diferența de salariu (reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar) începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective;
- sa-i plătească daune moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu data de 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011 (potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare pana la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabila OG nr. 13/2001 privind dobânda legala);
- obligarea paratului Ministerului Finanțelor Publice sa asigura paratului M. E. si Finanțelor sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că in perioada 01.01.2010 – 31.12.2011 a fost angajata unității parate, iar dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii -, a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011 - respectiv prin creșterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază".
Or, raportat la această concluzie, trebuie reținut că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011 - rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază -, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată - prevăzută de lege -, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a o îndreptăți pe reclamantă la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma vechii reglementări".
În acest sens, art. 25 din Legea nr. 330/2009, prevede că: "(1) Pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Dispozițiile anterior menționate au fost abrogate de art. 39, pct. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 - privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice -, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, aceste fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În opinia reclamantei, dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispoziții legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat - în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție -, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință, prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară, în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate, valabile după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-a epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția, și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Or, în speță, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, legile ce au abrogat posibilitatea acordări respectivului premiu intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României - intitulat "Tratele internaționale privind drepturile omului" -, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În speță, reclamanta apreciază că au fost nesocotite prevederile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa ."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantei de acest bun, în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor anterior menționate deoarece, pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată, iar prin Decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării in mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 - având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă -, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JOL 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JOL 303 din 02.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru generai în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii".
Așadar, judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15, alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând în copie cartea de identitate.
Pârâtul C. Județean D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean D.,excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
In ceea ce privește excepția invocată, pârâta solicita admiterea acesteia întrucât calitatea procesuală pasivă este deținută în mod exclusiv de către instituția cu care salariatul are stabilit un raport de serviciu/ de munca, respectiv Direcția Generala de Asistență Socială si Protecția Copilului D.
Potrivit H.G. nr. 1434/2004, DGASPC este instituție publica cu personalitate juridica, înființata in subordinea consiliului județean, având patrimoniu propriu si organe de conducere proprii.
Mai arata faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 222 din Codul Civil "persoana juridica având in subordine o alta persoana juridica nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urma si nici persoana juridica subordonată nu răspunde pentru persoana juridica fata de care este subordonata, daca prin lege nu se dispune altfel".
Astfel, in opinia sa, cel care poate fi obligat in raportul juridic dedus judecății este paratul DGASPC D., a cărui angajată este reclamanta.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat că, potrivit art 25 alin 4 din Legea nr.330/2009, dreptul la acțiune s-a născut începând cu 01.01.2011,iar la data sesizării instanței, ianuarie 2015, dreptul la acțiune este prescris.
Pe fondul cauzei, parata învederează faptul că, în urma abrogării art. 25 din Legea nr. 330/2009, atât funcționarii cat si personalul contractual nu au mai beneficiat de premiul anual - nici ca plata efectiva la începutul anului, nici prin includerea acestui drept in salariul lunar in conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010.
Pe de altă parte, arata ca sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată in anul 2010 a fost inclusă în majorarea salariala cuvenita personalului din sectorul bugetar începând cu data de 01.01.2011, astfel incat reclamanta nu a fost lipsita de drepturile bănești in discuție.
In același timp, Curtea Constituțională a constata, prin Decizia nr. 257/20.03.2012 că majorarea salariala din anul 2011, urmare a includerii premiului anual din 2010 este acordata si in continuare, dovadă fiind faptul că de la 01.02.2012 a rămas in plata același nivel al retribuției, deși pentru anul 2011 nu s-a acordat nici un premiu.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C.pr.civ.
Paratul M. Finanțelor Publice – Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice – C. a formulat in cauza întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității cererii formulate in contradictoriu cu M. E. si Finanțelor, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, paratul solicita admiterea acesteia, cu motivarea ca M. Finanțelor Publice nu are niciun raport juridic cu reclamanta, in consecința, nu exista nici un temei legal potrivita căruia acest parata sa poată fin obligat sa aloce in mod direct fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
In opinia sa, C. Județean D., in calitate de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura plata drepturilor salariale ale propriilor angajați, insa si aceasta instituție poate face acest lucru numai daca aceste sume au fost prevăzute in bugetul sau si aprobate.
Pârâtul M. Finanțelor Publice – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice – C. invoca excepția inadmisibilității cererii formulate in contradictoriu cu M. E. si Finanțelor întrucât aceasta instituție publica nu mai exista, întrucât, potrivit art. 29 din Hotărârea nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, pe data intrării in vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului E. si Finanțelor, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 8 mai 2007, cu modificările si completările ulterioare, se abroga.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata este întemeiata pe dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii, paratul apreciind că in cauza este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani pentru a fi formulata prezenta cerere de către reclamanta.
In consecință, consideră că primele anuale reprezintă adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziția angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii si art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949 privind protecția salariului, iar termenul de prescripție in care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011, potrivit prevederilor acestor legi.
Paratul solicita respingerea si a solicitării referitoare la acordarea diferențelor de salariu reactualizate in funcție de indicii de inflație la data plății efective si acordarea de daune interese moratorii, respectiv dobânda legala.
Apreciază ca pentru acordarea acestor sume pentru acoperirea prejudiciului trebuie sa îndeplinească condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv, existenta unei fapte ilicite, vinovăția, existenta unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulativ a acestor condiții.
Întâmpinarea este întemeiata pe dispozițiile art. 205 – 208 din NCPC.
Solicita judecarea cauzei și in lipsa.
Parata Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului a formulat întâmpinare în care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivată de faptul că prin Decizia nr.1615/2011, Curtea Constituțională a statuat cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, apreciind că acestea sunt drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, asupra cărora legiuitorul poate dispune modificări, suspendări sau chiar anularea acordării lor.
De asemenea, prin art 8 din Legea 285/2010, legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază. Așadar beneficiul premiului anual pe 2010 este recunoscut de angajator, fiind modificată doar modalitatea de acordare și anume, eșalonat și succesiv, prin creșterea corespunzătoare a salariului de bază.
Referitor la anul 2011, a arătat că potrivit prevederilor OUG 80/2010 pentru completarea art 11 din OUG 37/2008, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază este acordată și în continuare,dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției .
Consideră că nu se poate reține nici principiul neretroactivității legii, Curtea Constituțională pronuntându-se în acest sens prin Decizia nr.812/09.11.2006 și Decizia nr.458/02.12.2003.
Cu privire la daunele moratorii, apreciază că acestea ar putea fi datorate doar în situație neachitării la scadență a obligațiilor ce-i revin, or, în cauza de față reclamanta nu precizează nici o sumă anume și nici scadența acesteia.
Mai mult, pârâta consideră că nu sunt îndeplinite nici condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv, existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate.
Referitor la invocarea de către reclamantă a prevederilor Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, pârâta apreciază că în cauza de față nu se pune problema unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă, astfel că aceste reglementări nu au incidență în cauză.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 NCPC și urm. din C.p.civ și pe celelalte acte normative incidente, solicitând judecarea cauzei în lipsă, în baza dispoz. art.411 C.p.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Județean D. si M. Finanțelor Publice, Tribunalul reține că această excepție este întemeiată, urmând sa o admită pentru următoarele considerente:
Obligația angajatorului de a plăti angajatului drepturile salariale cuvenite este corelativa obligației salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului, ambele obligații rezultând din contractul de munca intervenit intre părți.
Așadar, având o natură pur contractuală, această obligație nu poate fi impusă unor alte persoane (fizice sau juridice), care au calitatea de terți față de raportul contractual de muncă.
In speță, nici C. Județean D. si nici M. Finanțelor Publice nu au calitatea de părți in contractul individual de munca, acesta intervenind doar intre reclamant/a si parata Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului D..
Așa fiind, Tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților C. Județean D. si M. Finanțelor Publice si va respinge acțiunea fata de aceștia ca atare.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2010, Tribunalul urmează a o admite din următoarele considerente:
Având in vedere că petitul principal al cererii îl reprezintă acordarea diferenței de salariu (reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar) începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plații efective, Tribunalul apreciază ca în cauză își găsesc aplicare dispozițiile articolului 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, unde este statuat faptul că cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se poate formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
In speță, in ipoteza recunoașterii îndreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentând premiul anual, plata acestor sume putea fi făcuta pe tot parcursul anului 2011, 31.12.2011 fiind momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoască faptul că includerea premiului anual pentru 2010 in salariul lunar nu a avut loc.
Așa fiind, fata de data înregistrării prezentei acțiuni (29.01.2015), se constata ca termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c era împlinit la data promovării acțiunii, astfel ca se observa ca sunt îndeplinite condițiile de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune .
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Ca atare, fata de considerentele mai sus expuse, Tribunalul admite prescripția dreptului material la acțiune in ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010 și respinge cererea având ca obiect acordarea premiului anual pentru anul 2010.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii formulate in contradictoriu cu M. E. si Finanțelor invocata de paratul M. FINANȚELOR PUBLICE – Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice – C., motivând că aceasta instituție publica nu mai exista, instanța apreciază ca fiind o apărare de fond, întrucât, așa cum menționează chiar paratul in întâmpinare, aceasta instituție nu s-a desființat, ci are o noua denumire.
In acest sens elocvente sunt prevederile art. 26 alin. 1 din Hotărârea nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice unde se prevede:
(1) M. Finanțelor Publice se substituie in toate drepturile și obligațiile Ministerului E. si Finanțelor – activitatea de finanțe – decurgând din: acte normative(…);
(2) M. Finanțelor Publice se substituie in toate drepturile si obligațiile decurgând din litigiile aferente activității de finanțe in care M. E. si Finanțelor este parte.
Astfel, nu se poate aprecia ca fiind admisibil argumentul folosit de paratulM. Finanțelor Publice – Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice – C., instanța urmând a-l înlătura.
Pe fondul cauzei, Tribunalul retine următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamanta, pe perioada dedusa judecății, a avut calitatea de salariat al unității parate, instituție publica.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate .
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanta nu a fost lipsită de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanta nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanta nici nu a pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior.
In ceea ce privește aplicabilitatea in cauza a Cauzei C 310 (A. si altii), Tribunalul retine ca, prin Hotărârea Curtii (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare.
In ceea ce privește practica instanței europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
F. de soluția data cererii principale, in baza principiului accesorium sequirur pricipale, aceeași va fi soluția si in ce privește capătul de cerere privitor la dobânda, dobânda reprezentând un accesoriu al debitului principal in lipsa constatării indreptatirii la primirea premiului anual (care reprezintă capătul de cerere principal).
Astfel, nu poate fi admisa cererea privind acordarea dobânzii, aceasta neavând o existenta de sine stătătoare.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Judetean D., cu sediul in C., ., județul D. și M. Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5 și, în consecința, respinge acțiunea fata de acești pârâți.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune in ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010 .
Respinge cererea formulată de reclamanta V. M., CNP_ cu domiciliul in C., Pictor Oscar O., nr. 34, jud D. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALA de ASISTENTA SOCIALA si PROTECTIA COPILULUI, cu sediul in C., .. 22, judetul D..
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică din 25 Iunie 2015.
Președinte,
M. G.
Asistenți judiciari Grefier
C. E. I. C. S. L. S.
Red jud M.G și asist jud C.I
6ex/01.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
