Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2005/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2005/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 10257/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2005/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol, pronunțarea cu dezbaterile asupra cauzei - Litigii de muncă - privind pe reclamant S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D. și pe pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect drepturi bănești, dezbateri ce au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data de 08.04.2015, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.04.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre
Procedura legal îndeplinită.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 09.07.2014, reclamantul S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D. a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 92.390 lei reprezentând indemnizații achitate de unitate salariaților care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în perioada noiembrie 2011 – decembrie 2012.
În motivarea în fapt a cererii se arată că, prin referatul înregistrat cu nr. 3020/08.05.2014, compartimentul RUONS informează conducerea Serviciului de Ambulanță Județean D. asupra faptului că CAS D. nu decontează sumele reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații încă din luna noiembrie a anului 2011, aceasta invocând unele cazuri de concedii medicale invalidate de către SIUI - Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate din România.
Cu toate eforturile depuse de a rezolva situația prin depunerea de adrese la C. de A. de Sănătate D., până în acest moment nu s-a ajuns la nici un rezultat.
În continuare CAS D. refuză decontarea sumelor ce reprezintă aceste indemnizații pentru simplul motiv că SIUI nu validează unele certificate medicale pentru codul de indemnizație 01, 06, și 13 – boli cardiovasculare. S-a ajuns la refuzul plății sumei de 92.390 lei întrucât unii salariați ai SAJ D. (ex. Graura I., C. G. și P. C.) au avut concedii medicale eliberate pentru coduri de indemnizație 06, 01 și 13 – boli cardiovasculare și, în opinia lor acestea trebuiau să poarte avizul medicului expert conform art. 13, alin. 2 din OUG nr. 158/2005. însă, conform prevederilor art. 13, alin. 3, lit. a, durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale și anume …unele boli cardiovasculare.
Prin adresa nr. 1048/17.01.2014 CAS D. a informat asupra faptului că s-a transmis la CNAS o solicitare pentru soluționarea erorilor pentru care sunt invalidate în SIUI certificatele de concediu medical pentru codul de indemnizație 01.06. și 13 – boli cardiovasculare, însă răspunsul CNAS este că în prezent se află în curs de avizare un Proiect de modificare a OUG nr 158/2005.
In situația de față, instituția nu poate aștepta o modificare legislativă în condițiile în care suma de recuperat este forte mare și cu fiecare lună care trece, ea se majorează.
De asemenea, concediile medicale a fi cauza erorilor au fost eliberate de medicii specialiști respectând prevederile art 13, al 3, lit "a" din oUG nr 158/2005.
A anexat la dosar actele necesare soluționării cauzei.
Si-a întemeiat acțiunea pe disp. OUG nr 158/2005 și a Ordinului nr._ .
Odată cu cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar, în copii conforme cu originalul un set de înscrisuri constând în corespondență între reclamant și pârâtă, referate.
La data de 24.11.2014, C. de A. de Sănătate D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate pentru următoarele considerente:
A arătat că instituția nu a validat concediile medicale pentru codurile 01 și 06, pentru salariații care au depășit 9o de zile de concediu medical și nu există viza medicului expert pe certificatele medicale.
Conform art. 13 din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate:
- durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an socotită din prima zi de îmbolnăvire;
- începând cu a 91-1 zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale:
- durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale, un an în intervalul ultimilor 2 ani pentru unele boli cadiovasculare, stabilite de C. Națională de A. de Sănătate, cu acordul Ministerului Sănătății.
Avizul medicului expert era necesar pe certificatele medicale cu cod de indemnizație 01(boală obișnuită) și 06(urgență) care depășesc 90 de zile. Nu i s-a solicitat reclamantei să depună certificate medicale pentru codul 13 (boala cardiovasculară) care să conțină viza medicului expert.
Conform art. 34 din OUG nr 158/2005, boala cardiovasculară nu se află menționată printre afecțiunile care nu diminuează numărul de zile de concediu medical acordate unui singur asigurat pentru celelalte afecțiuni.
Prin OUG 68/21.10.2014 au fost modificate prevederile art 34 din OUG 158/2005 în sensul că bolile cardiovasculare nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecțiuni.
Având în vedere că certificatele medicale ce constituie obiectul cererii de chemare în judecată sunt emise anterior datei de 21.10.2014 pentru codurile 01 și 06, necesită vizita medicului expert peste 90 de zile de concediu medical.
CNAS prin adresa nr DG 830/26.05.2014 înregistrată la CAS D. cu nr_/26.05.2014 verificând datele din sistemul unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate a comunicat că certificatele medicale cu cod 01 și 06 au fost invalidate având în vedere că necesitau viza medicului expert.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art 205 NCPC.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsa pârâtei conform art. 411, alin. 1, pct. 2 N.c.p.c.
Întâmpinarea a fost depusă împreună cu un set de înscrisuri.
Reclamantul S. De Ambulanță Județean D. a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea acesteia în totalitate.
În ședința publică din 25.05.2015 pârâta a depus la dosarul cauzei ordinele de plată nr._/28.11.2013 și_/28.11.2013 prin care a făcut dovada achitării către reclamant a sumelor de 488 lei și 3622 lei reprezentând restituire concedii medicale conform art. 1, alin. 2 din OG nr. 22/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul S. de Ambulanță D. solicită instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, pârâta CAS D. să fie obligată să-i plătească suma de 92.390 lei reprezentând indemnizații achitate de către reclamantă propriilor salariați care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în perioada noiembrie 2011 - decembrie 2012.
Din corespondența purtată între cele două instituții rezultă că CAS D. a refuzat plata diferențelor dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru certificatele medicale eliberate pentru perioade care au depășit 90 de zile/an, respectiv 183 de zile/an și de pe care lipsea avizul medicului expert sau pentru că lipsea certificatul de concediu medical inițial.
Potrivit susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată, susțineri confirmate de actele de la dosarul cauzei, unii salariați ai SAJ D. (exemplu: Graura I., C. G. și P. C. au avut concedii medicale eliberate pentru coduri de indemnizație 06, 01 și 13, refuzate la plată de către CAS D. întrucât nu purtau avizul medicului expert conform art. 13, alin. 2 din OUG nr. 158/2005. În opinia reclamantului, un astfel de refuz nu este justificat având în vedere că, "conform prevederilor art. 13, alin. 3, lit. a) durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale și anume …unele boli cardiovasculare"
Instanța reține că, potrivit disp. art. 12 din OUG nr. 158/2005 indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează:
A. de către angajator, din prima zi până în a 5 a zi de incapacitate temporară de muncă;
B. din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:
a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit.A și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;
b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate prevăzute la art. 1, alin. 1 litera C și alin. 2.
Potrivit disp. art. 13, din OUG nr. 158/2005, durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire. (2) Începând cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.(3) Durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale și se diferențiază după cum urmează: un an, în intervalul ultimilor 2 ani pentru…unele boli cardiovasculare.
Conform art. 36 din OUG nr. 158/2005, calculul și plata indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii, care constituie document justificativ pentru plată.
Din tabelul ce însoțește adresa nr. 2808/30.04.2014 reiese că dl P. C. a beneficiat de un nr. de 354 de zile de concediu medical în perioada mai 2012 - mai 2013 pentru cod de indemnizație 13 – boală cardiovasculară, fără a exista avizul medicului expert.
Or, așa cum reiese din prevederile art. 13, alin. 2 din OUG nr. 158/2005 enunțate mai sus, " Începând cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale." Din aceste prevederi rezultă că, începând cu a 91-a zi, concediul medical poate fi prelungit numai dacă există avizul medicului expert.
Chiar dacă la alin. 3 din același articol se prevede o durată mai mare de acordare a concediului medical pentru unele boli cardiovasculare (cum este și cazul d-lui P. C.), această prevedere nu este de natură să o excludă pe cea de la alin. 2 al aceluiași articol și care prevede obligativitatea avizului medicului expert în cazul prelungirii concediului medical peste 91 de zile.
În ce-l privește pe dl. Graura I., instanța constată că acesta a beneficiat de un nr. de 138 de zile de concediu medical pentru cod de indemnizație 13 în perioada iunie 2011 - noiembrie 2011 de un nr. de 217 zile de concediu medical pentru cod de indemnizație 13 în perioada noiembrie 2011 - iunie 2012 fără a exista avizul medicului expert.
D-na C. G., așa cum rezultă din tabelul de la fila 5 dosar a beneficiat în perioada februarie 2011 - februarie 2012 de un nr. de 312 de zile de concediu medical pentru cod de indemnizație 13, fără a exista avizul medicului expert.
De altfel, nu numai în cele trei situații exemplificative CAS D. a refuzat decontarea indemnizațiilor de concediu medical pentru neîndeplinirea de către certificatele medicale acordate a condițiilor prevăzute de prevederilor art. 13, alin. 2 din OUG nr. 158/2005, ci și în cazul altor salariați ai SAJ D..
Acest aspect este confirmat de corespondența purtată între cele două părți și depusă la dosarul cauzei în fotocopii conforme cu originalul.
Cum reclamanta, deși i s-a refuzat prin nenumărate adrese decontarea indemnizațiilor de concediu medical cu precizarea expresă a neregulilor sesizate de către pârâta CAS D., nu a înțeles să remedieze deficiențele, instanța apreciază că în mod corect pârâta CAS D. a refuzat decontarea indemnizațiilor de concediu medical, astfel că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamant S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D. cu sediul în C., ., județul D., CUI_ în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., . nr. 8, județul D..
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului D..
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2015.
Președinte, R. Steluța G. | Asistenți judiciari C. - M. M. C. S. | |
Grefier, M. D. Ș. |
4 ex
Red.Jud.R.S.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2011/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|








