Acţiune în constatare. Sentința nr. 3302/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3302/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 148/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3302/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare in judecată formulată de către reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pârâta fiind reprezentată de consilier juridic C. I., conform împuternicirii de reprezentare aflată la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul atât cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, cât și cu privire la fondul cauzei.
Reprezentantul societății pârâte, consilier juridic C. I., a solicitat admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată pentru considerentele invocate prin întâmpinare, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 09.01.2015 sub nr._, reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că activitatea desfășurată în cadrul societății pârâte în perioada 01.04.2005 și până în prezent se încadrează în condiții speciale de muncă în procent de 100%, pârâta să fie obligată să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă până în data de 01.01.2011, respectiv în Revisal după această dată, și până în prezent, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat al E.L.C.F.U. Motru, subunitate în cadrul Complexului E. Oltenia și că începând cu data de 20.01.1993 a fost încadrat în mai multe meserii începând de la muncitor necalificat, de la data de 01.04.2005 fiind încadrat ca ,,mecanic–ajutor locomotivă,, iar, ulterior, de la data de 01.11.2010 fiind încadrat ca „mecanic de locomotivă", în baza contractului individual de muncă nr._/31.05.2012, așa cum este modificat prin Acte adiționale ulterioare.
A precizat reclamantul că în perioada 01.11._01 a beneficiat de grupa I de munca in procent de 100%, activitatea de „manevrant vagoane” încadrându-se printre activitățile prevăzute de Ordinul 50/1990, iar ulterior datei menționate nu a mai beneficiat de munca in condiții speciale(fosta grupa I de munca), ci a fost încadrat în condiții deosebite de muncă, in procent de 100%.
Că, începând cu data de 01.04.2005 a fost încadrat, ca urmare a calificărilor ulterioare, ca „ mecanic –ajutor de locomotivă”, iar din data de 01.11.2010 a fost încadrat ca „mecanic de locomotivă", aceste activități fiind mneți0oante ca activități desfășurate în condiții speciale.
A arătat reclamantul că este îndreptățit la recunoașterea de către societatea pîrătă a muncii prestată de el ca fiind in condiții speciale având in vedere că începând cu 01.04.2001 grupa I de muncă a fost transformată in muncă in condiții speciale având in vedere dispozițiile art.20 din legea nr.19/2000, precizând că deși anterior a beneficiat de grupa I de muncă, ulterior acestei date societatea pârâtă a încadrat activitatea pe care o presta ca fiind desfășurată doar in ,,condiții deosebite de muncă,, .
Că, în ceea ce privește domeniul în care lucrează, prin H.G. 1025/2003, Anexa 1, pct. 7, se menționează ca beneficiari ai condițiilor speciale de muncă ,,activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.
Ulterior, legea 226/2006 stabilește in mod clar in art.1 faptul ca,, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr 1." Anexa 1 pct.7 menționând ,, Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor. De asemenea, Legea 263/2010 prevede aceeași situație in art.30 alin. 1 lit. e ,, în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr 2 și 3; " Anexa 2 pct.7 menționând ,, activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.
Începând cu data de 01.04.2001, odată cu desființarea termenului de grupă de munca, prin actele normative succesive la care a făcut trimitere a fost introdusă noțiunea de „muncă in condiții speciale” pentru activitatea desfășurata in aceste condiții.
În ceea ce îl privește pe reclamant, așa cum a menționat, începând cu data de 01.04.2005 a fost încadrat în meseria de mecanic-ajutor locomotivă, iar din 01.11.2010 a fost încadrat că ,,mecanic locomotivă,, activități ce sunt nominalizate constant ca fiind beneficiare a acestor condiții speciale de muncă de dispozițiile legale menționate.
Că, la momentul 01.04.2005 era în vigoare HG nr.1025/2003 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale ulterior intrând în vigoare legea 226/2006v și ulterior datei de_ a intrat în vigoare Legea 263/2010. Anexa I pct.7 din HG 1025/2003 și din legea 226/2006 și anexa 2 pct.7 din legea 263/2010 menționează activitatea de mecanic-ajutor locomotivă și mecanic locomotivă ca fiind muncă în condiții speciale .
Deși această facilitate îi este recunoscută de dispozițiile legale menționate,în vigoare, pârâta nu a făcut demersurile necesare în vederea acordării ei.
Mai mult, s-a arătat că pârâta a încadrat activitatea desfășurată de reclamant în „condiții deosebite de muncă”, contrar dispozițiilor legale, recunoscând implicit faptul că activitatea desfășurată prezintă anumite particularități și riscuri față de activitatea desfășurată în condiții normale.
Astfel conform adeverinței nr._/20.11.2014 se confirma faptul ca i se recunoaște ca activitatea desfășurata în perioada 01.04._14 se încadrează în ,,condiții deosebite de muncă” deși conform dispozițiilor legale aceasta activitate se desfășoară în ,,condiții speciale”.
Consideră reclamantul că, deși recunoaște implicit caracterul special al activității desfășurată de acesta, pârâta nu îi recunoaște în mod expres faptul că desfășoară activitate în condiții speciale, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, potrivit căruia, „angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:…c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.”
Apreciază reclamantul că pare cu atât mai neobișnuită această atitudine, în condițiile în care în cadrul aceleiași subunități în care își desfășoară activitatea există mai multe persoane, având aceeași încadrare, fie de mecanic de locomotivă, fie de mecanic ajutor de locomotivă, cărora le este recunoscut faptul că lucrează în condiții speciale. Activitatea desfășurată de reclamant este similară cu cea a acestor persoane, astfel încât apreciază că în cadrul aceleiași unități se creează o stare de discriminare.
În drept, reclamantul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 266 și următoarele din Codul muncii, textele invocate din Legea 226/2006, HG 1025/2003, Legea 263/2010 art.194 din Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și expertiza de specialitate. În contraprobă, pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei copie a cărții de identitate, adeverința nr._/20.11.2014 emisă de pârâtă, actul adițional nr.3 din data de 19.02.2013 la contractul individual de muncă, Fișa postului pentru mecanic locomotivă.
Pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, de către reclamantul D. C., raportată la temeiul de drept invocat, art. 268 alin. 2 din Codul Muncii .
Astfel, s-a arătat că termenul instituit de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii este unul de decădere, fiind un termen riguros, de drept strict, nesusceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. Această natură a termenului rezultă din norma legală reprezentată de Codul Muncii.
Datorită faptului că acest termen este unul neîndoielnic, regimul juridic aplicabil este acela al decăderii din exercitarea dreptului subiectiv și efectiv pierderea acestui drept, acestea fiind sancțiunile neexercitării acestuia în termenul impus de norma legală.
Consideră pârâta că prevederile derogatorii ale Codului Muncii sunt de strictă interpretare, făcând din această excepție instituită de art. 268 o excepție absolută ce poate fi invocată și în calea de atac până la soluționarea definitivă a litigiului.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 25.02.2015 și, prin raportare la data înregistrării la instanță a cererii, consideră pârâta că reclamantul este decăzut din dreptul de a formula acțiunea.
Sancțiunea prevăzută în astfel de cazuri nu este doar cea a decăderii din exercitarea dreptului material la acțiune, ci a decăderii din chiar dreptul subiectiv a reclamantului.
În lumina prevederilor art.268 din Codul Muncii și pentru aceleași motive pârâta a invocat și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada anterior precizată.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că, in conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, locurile de muncă în condiții speciale au fost expres și limitativ prevăzute de art. 20 al actului normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 338/2002, și anume:
„(1) în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:
a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;
c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;
d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege. ;
(3) Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.”
Conform acestor prevederi din Legea nr.19/2000, personalul ce desfășoară activități în locurile de muncă de tipul celui ocupat de reclamant nu este menționat ca având locuri de muncă în condiții speciale de muncă.
În această situație trebuie avute în vedere atât Normele de aplicare a Legii nr.19/2000 care prevăd la pct.16 că nominalizarea persoanelor care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, cu respectarea criteriilor prevăzute de H. G. nr. 261 / 2001, se face de către angajator în baza avizului acordat de I.T.M., cât și faptul că, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(2) Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face cu respectarea dispozițiilor art.7 și/sau art.8, după caz, și cu îndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la alin.(l) lit. a) și b) sau alin.(l) lit. a) și c). respectiv, prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale fizice, răspunsul specific al organismului la . noxei profesionale și morbiditatea, exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani.
În baza prevederilor art. 8 din H.G. nr. 261/2001, societatea pârâtă (sub denumirea de S.N.L.O. la acel moment) a parcurs întreaga metodologie prevăzută de acest act normativ, iar I.T.M. Gorj a emis, începând cu aprilie 2001, avizele prin care a avizat încadrarea în condiții deosebite a locurilor de muncă din cadrul unității SNLO, actualmente Societatea C. E. Oltenia S.A. (care la data înființării s-a subrogat în drepturile si obligațiile fostei Societăți Naționale a Lignitului Oltenia, conform HG nr. 1024/2011), aceste avize prelungindu-se succesiv.
Prin urmare, încadrarea locului de muncă ocupat de reclamant s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată și nu a fost o hotărâre arbitrară a conducerii unității.
Referitor la susținerile reclamantului, pentru pretinse încălcări ale prevederilor Legii nr.226/2006, de către Societatea C. E. Oltenia S.A., arată că acestea sunt neîntemeiate din considerentele mai jos dezvoltate.
Astfel, arată pârâta că Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de munca în condiții speciale, stabilește cadrul legal de încadrare a locurilor de munca prevăzute in Anexa nr. 1 la acest act normativ. Locurile de munca prevăzute in anexa 1 sunt cele din unitățile prevăzute în anexa 2 la același act normativ.
Conform prevederilor Legii nr. 226/2006, se încadrează în condiții speciale de muncă locurile de muncă în care își desfășoară activitatea personalul de siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor numai în cadrul unităților menționate în Anexa nr. 2 la acest act normativ, această prevedere neputând și extinsă pentru alte societăți care nu sunt menționate în Anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006.
A precizat pârâta că, la data apariției Legii nr. 226/2006, locurile de muncă încadrate în condiții speciale figurau numai în cadrul societăților care se regăsesc în Anexa 2 la actul normativ, fosta S.N.L.O., neaflându-se menționată în această anexă.
Prin urmare, susținerile reclamantului cu privire la faptul ca subscrisa ar fi încălcat prevederile art. l din Legea nr. 226/2006 sunt neîntemeiate, atâta timp cât S.N.L.O. nu figura in Anexa 2 la această lege.
Prevederile Legii nr. 226/2006, fiind de strictă interpretare, datorită caracterului de norma specială care derogă de la dreptul comun, este evident faptul că subscrisa, nefiind menționată in Anexa 2 a actului normativ, nu putea proceda la efectuarea unor demersuri care erau obligatorii numai pentru anumite unități, respectiv cele enumerate în anexa despre care am făcut vorbire, subscrisa neregăsindu-se nici între angajatorii prevăzuți la punctul 4 lit. a) din Norma tehnica de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, și anume:Pentru perioadele cuprinse intre 1 aprilie 2001 si 1 iulie 2006 angajatorii depun la casa teritorială de pensii... avizul în original și în copie, prin care se atestă încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale...”, .S.N.L.O. deținând, pentru perioada 01.04.2001 - prezent, avize care încadrează locul de muncă ocupat de reclamant în condiții deosebite, nu speciale.
În ceea ce privește afirmația reclamantului că Societatea C. E. Oltenia S.A. nu a respectat nici prevederile H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de munca in condiții speciale, pârâta a arătat că și acestea sunt neîntemeiate, întrucât atâta timp cât în urma aplicării prevederilor legale în vigoare a fost emis un aviz pentru condiții deosebite, este evident că pentru aceleași locuri de muncă și, în baza acelorași determinări de noxe, nu putea fi emis un alt aviz.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea excepțiilor invocate pentru perioada anterioară formulării cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată pentru motivele invocate în apărare, cu cheltuieli de judecată.
În drept pârâta a invocat prevederile art. 205 Cod de procedură civilă.
În probatoriu, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, in acest sens depunând la dosarul cauzei un set de acte, filele 21-124.
Reclamantul D. C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că în privința capătului de la punctul 2 din cerere înțelege să solicite obligarea pârâtei să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă până la data de 01.01.2011, respectiv în REVISAL după această dată, precum și obligarea acesteia să-i elibereze o adeverință privind condițiile speciale de muncă.
A solicitat respingerea excepțiilor invocate, susținând cu privire la excepția tardivității că decăderea este acea sancțiune procedurală ce constă în pierderea dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini orice alt act de procedură dacă nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege, vizând așadar pierderea unui drept procedural prevăzut în termenul legal peremptoriu. Sancțiunea menționată de pârâtă este o sancțiune procedurală, ce vizează un act de procedură și nu promovarea unei acțiuni în justiție.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că a solicitat să se constate faptul că în intervalul menționat activitatea pe care a desfășurat-o este în condiții speciale de muncă, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă. Pe fond a susținut în esență că pârâta nu a respectat procedura prevăzută de HG nr.1025/2003 în vederea încadrării acestor locuri de muncă în categoria celor care beneficiază de condiții speciale.
În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod de procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În ceea ce privește calificarea termenelor prevăzute de art. 268 din Codul Muncii, sub aspectul naturii juridice, raportat la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare( în motivarea cărora se invocă încălcarea prevederilor art. 268 alin.2 Codul muncii), conform cărora dreptul de a formula o cerere pentru soluționarea unui conflict de muncă privește alte situații decât cele prevăzute la alin.1 din cuprinsul aceluiași articol, instanța a apreciat că termenele reglementate de art.268 alin.2 sunt termene de prescripție, putând fi analizată instituția prescripției dreptului material la acțiune.
Prescripția extinctivă este o sancțiune ce are ca efect stingerea dreptului la acțiune in sens material, neexercitat in termenul prevăzut de lege, iar decăderea constă in stingerea dreptului subiectiv, prin neexercitarea lui înlăuntrul termenului stabilit de lege sau de părți.
Drepturi patrimoniale prescriptibile extinctiv, reprezintă principalul domeniu al prescripției, alcătuit îndeosebi din drepturile de creanță. Distincția dintre drepturile la acțiune având un obiect patrimonial și cele care nu au un obiect patrimonial aste aceea că, în primul caz, regula o constituie prescriptibilitatea dreptului la acțiune, excepțiile fiind prevăzute de lege, iar, în al doilea caz, regula este dată de imprescriptibilitatea dreptului la acțiune, excepțiile fiind prevăzute în mod expres de lege. Drepturile personale nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv, acțiunea prin care se tinde la protecția acestora nefiind limitată în timp, tocmai avându-se în vedere caracterul perpetuu al unor asemenea drepturi, inseparabile de persoana umană.
Noul cod civil dă o reglementare de principiu acestei chestiuni, stabilind prin dispozițiile art.2502 alin.2 pct.1, că este imprescriptibilă acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A. se reține că temeiul prevăzut de art. 268 alin. 2 Codul muncii nu-și găsește aplicarea in cauza dedusă judecății, fiind o acțiune in constatare.
Termenul de 3 ani, prevăzut de art.268 alin.2 din Codul muncii este un termen de prescripție, susceptibil de suspendare si întrerupere, ca de altfel toate termenele prevăzute de art.268 din Codul muncii. Aceasta rezultă chiar din textul articolului, care face referire la termenele în care pot fi formulate ,,cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă”, deci termenele in care se poate sesiza instanța, exercita dreptul la acțiune. Chiar în textul alin.1 se face referire la dreptul la acțiune, iar prevederea de la alineatul 2, conform căreia termenul de 3 ani curge de la data nașterii dreptului, nu trebuie analizată făcându-se abstracție de restul prevederilor articolului.
Astfel, obiectul litigiului de față nu este plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, și nici nu este cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, prin urmare, raportat la obiectul litigiului, instanța constată că nu este incidentă în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, pe cale de consecință urmează să o respingă.
Analizând cauza pe fond analizând probele administrate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
În perioada menționată, reclamantul D. C. a fost angajat cu contract individual de muncă la E.L.C.F.U. Motru, subunitate în cadrul Complexului E. Oltenia, ca mecanic-ajutor locomotivă și respectiv, mecanic de locomotivă.
Reclamantul a solicitat să se constate că activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul societății pârâte începând cu data de 01.04.2005 până în prezent se încadrează în condiții speciale de muncă în procent de 100%, precum și să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens,susținând în esență că în condițiile în care în perioada 01.11._01 a beneficiat de grupa I-a de muncă in procent de 100%, este îndreptățit la acordarea condițiilor speciale de muncă ulterior acestei date.
Potrivit art.20 alineatul 1din Legea nr.19/2000, locurile de munca in condiții speciale sunt cele din:
a) unitățile miniere, pentru personalul care iși desfășoară activitatea in subteran cel puțin 50% din timpul normal de munca in luna respectiva;
b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I si II de expunere la radiații;
c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut in anexa nr. 1;
d) activitatea artistica desfășurată in profesiile prevăzute in anexa nr. 2.
Conform alineatului 2, alte locuri de munca in condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.
În alineatul 3 se prevede că metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor in locuri de munca in condiții speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Se observă astfel că personalul care își desfășoară activitatea în locuri de muncă de tipul celui ocupat de reclamant nu este menționat ca având locuri de muncă în condiții speciale de muncă.
Pe de altă parte, conform art.1 din legea nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale:
“(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare...”.
În cazul de față, unitatea în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamantul nu a fost nominalizată în anexa nr.2 la Legea nr.226/2006, neputându-se astfel adăuga la lege, prin considerarea și a altor unități, altele decât cele menționate în anexa 2, ca fiind unități care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale. Pe de altă parte, tribunalul constată că potrivit art.19 alin. 1 din Legea nr.19/2000, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorita gradului mare de expunere la risc.
A.. 2 al art.19 din Legea nr. 19/2000 prevedea că stabilirea criteriilor si a metodologiei de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului muncii, Solidarității Sociale si Familiei si a Ministerului Sănătății.
Prin H.G. nr.261/2001 s-au stabilit criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. La art.3 alin.1 s-a prevăzut că încadrarea locurilor de munca în condiții deosebite se face in cadrul unei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice, ce constau în: nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative sau reprezentanții salariaților; expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii; efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(1), buletinele de determinări având menționate următoarele date: unitatea, secția, atelierul, locul de muncă, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limită admisă, metodele de măsurare; alcătuirea listei bolilor profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului de către Ministerul Sănătății și Familiei; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de muncă; obținerea avizului Inspectoratului Teritorial de Muncă, în conformitate cu art.4; stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite, conform art.19 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Conform art.5 din același act normativ, angajatorul era obligat să depună la casele teritoriale de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă.
La art.10 din H.G. 261/2001 s-a prevăzut că "încadrarea tuturor categoriilor de salariați în locurile de muncă în condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste locuri de muncă potrivit programului normal de lucru".
Art.12 din H.G. nr. 261/2001 stabilea că perioadele în care un salariat lucrează permanent în locuri de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin decizie a angajatorului care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărui salariat conform sarcinii specifice, în raport cu funcția îndeplinită și potrivit programului de lucru din perioada în discuție, cum impune art.10. Așadar, obținerea avizului Inspectoratului Teritorial de Muncă era o condiție obligatorie pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
În baza prevederilor legale mai sus menționate, societatea pârâtă a obținut avizul ITM și a încadrat în mod succesiv în condiții deosebite de muncă locurile de muncă din cadrul unităților nominalizate, printre acestea fiind inclusiv unitatea în cadrul căruia își desfășoară efectiv activitatea reclamantul din cauza de față. Sunt de menționat în acest sens avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, respectiv listele cu locurile de muncă în condiții deosebite și categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă, înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Locul de muncă al reclamantului fiind încadrat astfel, în mod legal, în condiții deosebite de muncă nu mai poate fi încadrat și în condiții speciale de muncă, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile legale enunțate mai sus, care prevăd condițiile în care locurile de muncă pot fi încadrate în condiții speciale sau deosebite de muncă.
Încadrarea locului de muncă al reclamantului în condiții deosebite de muncă este evidențiată inclusiv în contractul individual de muncă și actele adiționale la acesta. Astfel, se menționează condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea reclamantul ca fiind condiții deosebite de muncă, toate aceste contracte individuale de muncă și acte adiționale fiind semnate de către reclamant.
Cât privește susținerea reclamantului în sensul existenței unei discriminări între el și alți angajați, este de reținut că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (art. 1, al. 3 din O.G. nr. 137/2000). În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul O.G. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Curtea Constituțională în acord cu practica Curți Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situaților egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări, iar principiul egalității nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr. 168/1988, 294/2001).
Ori, încadrarea activităților în condiții speciale sau deosebite de muncă se face potrivit reglementărilor legale mai sus enunțate, după o analiză atentă a condițiilor concrete de muncă, ținând cont totodată de activitățile specificate de legiuitor ca fiind încadrabile în astfel de condiții de muncă.
Prin urmare, nu există nici o justificare pentru ca activitatea desfășurată de reclamant să fie încadrată în locuri de muncă în condiții speciale, astfel că va fi respinsă cererea, ca neîntemeiată. Consecință a respingerii acestui capăt de cerere se va respinge și cererea reclamantului privind eliberarea unei adeverințe care să cuprindă mențiuni privitoare la încadrarea activității desfășurate ca fiind in condiții speciale de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. C., având CNP_, cu domiciliul în municipiul Motru, ., ., ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ , C.U.I. RO30267310, cu sediul în Tg J., ., nr.5, județul Gorj.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red.E.B../ex.4
29 Septembrie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
