Acţiune în constatare. Sentința nr. 3385/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3385/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 3091/95/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3385/2015
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar O. F. P.
Asistent judiciar M. Ș.
Grefier T. U.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâtele C. Națională C. SA - Regionala C. C. și ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 02.09.2014.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța a reținut cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamant P. C., în contradictoriu cu pârâtele C. Națională C. SA - Regionala C. C. și . a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată ca angajat al celor două pârâte, după data de 01.04.2001 și până în prezent, a fost în condiții speciale de muncă, sens în care instanța urmează să oblige C. Națională C. SA - Regionala C. C. să-i acorde beneficiile condițiilor speciale de muncă pentru perioada 01.04.2001 – 18.10.2004 și pe pârâta . să-i acorde beneficiile condițiilor speciale de muncă după data de 18.10.2004.
Totodată instanța urmează să oblige pârâtele să facă mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în prezent a fost angajatul C. C. – Secția IFTE, începând cu data de 01.04.1991 până la data de 01.10.1998 având funcția de electrician LC, apoi electromecanic LC. Ulterior, după data de 01.10.1998 a fost transferat, tot din cadrul C. la Centrul de E. C., tot în funcția de electromecanic LC.
Că, începând cu data de 01.03.2000 a ocupat funcția de dispecer energetic feroviar, în același loc de muncă – până în momentul înființării ., ulterior fiind preluat de nou înființata ., pe aceeași funcție.
Că, pentru perioada 01.04.1991 – 01.04.2001 i-a fost recunoscută activitatea ca fiind prestată în condiții de grupa I a de muncă, încadrare făcută în baza Ordinului 50/1990.
A mai menționat pârâtul că, solicitarea sa, ce reprezintă obiectul acțiunii, privește perioada de după 01.04.2004 și până în prezent, pentru care să se constate că locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, factorii de risc și funcția deținută sunt absolut identice cu cele anterioare datei de 01.04.2001 – motiv pentru care acordarea beneficiilor de condiții speciale este pe deplin justificată.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile: Codului muncii, Legii 168/1999, Legii 19/2000, HG 1025/2003, Legii 226/2006, HG 246/2007, art. 16 din HG 261/2001, Ordinului 447/2003 și CCM.
Pârâta . a formulat la data de 05.06.2014 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul P. C. ca netemeinică și nelegală.
La data de 20.06.2014 pârâta C. Națională de Căi Ferate C. SA reprezentată legal de către Sucursala Regională de CF C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, de asemenea respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Prin încheierea de ședință din data de 02.09.2014 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.
La data de 24.06.2015 s-a dispus repunerea cauzei pe rol in vederea discutării perimării acțiunii și citarea părților pentru data de 08.09.2015.
Potrivit dispozițiilor art.416 alin.1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar, potrivit art.416 alin.2 din Noul Codul de procedură civilă, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Văzând că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni și având în vedere și dispozițiile art.420 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, conform cărora perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate, instanța urmează să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamantul P. C., CNP_, cu domiciliul în comuna Țînțăreni, ., în contradictoriu cu pârâtele C. Națională C. SA - Regionala C. C., cu sediul în C., B.dul D. nr. 5, județ D. și ., cu sediul în București, B.dul D. G. nr. 38, sector 1.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. V. | Asistent judiciar, O. F. P. | Asistent judiciar, M. Ș. |
Grefier, T. U. |
Red. O.F.P. 21 Septembrie 2015 / 5 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1318/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








