Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4874/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4874/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 4874/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 4874/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Orașul N. în contradictoriu cu pârâtul P. O., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pârâtul fiind reprezentat de avocat C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, apreciind ca fiind admisibilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a reținut cauza spre soluționare, acordând cuvântul apărătorului pârâtului.
Avocat C. M. pentru pârât a solicitat respingerea cererii reclamantului pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 03 septembrie 2015, sub nr._, reclamantul Orașul N., în contradictoriu cu pârâtul P. O., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5500 lei, reprezentând sumă necuvenită.
În fapt, reclamantul a precizat faptul că în anul 2014 la Unitatea Administrativ Teritorială Orașul N. a fost efectuată activitatea de audit financiar asupra contului de execuție pe anii 2011-2014 de către Camera de Conturi Gorj. În baza auditului efectuat a fost emisă decizia nr. 2602/2014, prin care s-a dispus la pct. II, lit. b) recuperarea integrală a plăților nelegal efectuate în perioada ianuarie 2011 – septembrie 2014, an pentru care nu a fost exercitat auditul financiar.
S-a menționat că în speță este vorba despre stimulente fiscale în cuantum de 5500 lei acordate în perioada 2012-2013.
Curtea de Conturi a apreciat că acordarea acestor drepturi salariale funcționarilor publici și personalului contractual s-a efectuat fără a exista prevederi legale în acest sens, drept pentru care a emis decizia menționată.
S-a menționat că pârâtul este salariat al Primăriei N., având funcția de inspector II, iar potrivit Codului muncii recuperarea sumelor nedatorate se face după obținerea unui titlu executoriu, decizia de imputare nemaifiind reglementată de actual cod al muncii.
Prin adresa nr. 6008 din 05.06.2015 pârâta a fost notificat să restituie suma de bani datorată instituției.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 256 Codul muncii, codul de procedură civilă și Codul civil.
In susținere, reclamantul a depus înscrisuri, respectiv adresa nr.6008 din 05.06.2015, precum și Decizia nr.2602/2014, Situația acordării nelegale a stimulentelor fiscale unor persoane care nu desfășoară activități de administrare a creanțelor la nivelul Primăriei N. in anii 2011-2013.
Legal citat, pârâtul P. O. a formulat întâmpinare prin care arată că face parte din personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Orașului N., pe funcția de inspector II, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată întrucât drepturile salariale ce se impută au fost acordate in baza unei dispoziții emise de Primarul Orașului N., în temeiul legilor salarizării nr.330/ 2009, nr.284/ 2010 si nr.285/2010, dispoziție cu privire la care nu s-a făcut dovada că ar fi fost anulată sau desființată.
Precizează că sumele au fost constatate de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Gorj prin decizia nr.2602/2014, acestea fiind cuprinse in anexele ce fac parte integrantă din decizie, sumele in sarcina sa fiind de 600 lei pentru anul 2012 și 4900 lei pentru anul 2013.
Totodată, a susținut că, potrivit Legii nr.124/2014, este exonerat de la plata sumelor solicitate de reclamant, sumele pe care solicită a fi restituite ca necuvenite, fiind sub incidența dispozițiilor art.2 alin1.
De asemenea, se arată de pârât că potrivit legii nr.124/2014, legiuitorul a ințeles să reglementeze expres exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul bugetar trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii, dispoziții legale de care Camera de Conturi Gorj nu a ținut cont la momentul controlului.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr.330/2009 si Legii nr.124/ 2014.
In susținere, a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri: copie a contractului individual de muncă, dispoziția nr.66 privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite personalului contractual, dispoziția nr.187 privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite personalului contractual, dispoziția nr.36 Regulamentul de acordare in anul 2012 a sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare pentru salariații care își desfășoară activitatea in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Orașului N. și serviciile publice subordonate Consiliului Local N., Dispoziția nr.55 privind modificarea locului și durata muncii, dispoziția nr.98 privind stabilirea drepturilor salariale cuvenite personalului contractual, Raport de audit financiar, practică judiciară, jurisprudență.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, instanța constată și reține următoarele:
În fapt, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul Orașul N. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5500 lei reprezentând sumă necuvenită, respectiv stimulente fiscale acordate în perioada 2012-2013.
Pârâtul face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar, fiind de esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar faptul că aceste drepturi se stabilesc prin lege.
Înainte de . Legii nr.330/2009, sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și drepturile salariale cuvenite personalului contractual din sectorul bugetar sunt reglementate de O.U.G. 24/2000, O.G. 10/2007 și O.G. 10/2008.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice de la data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt exclusiv cele prevăzute de acest act normativ.
De asemenea art.3 lit. c din aceeași lege, sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare.
Deși art. 7 alin.2 al legii prevede că realizarea trecerii la noul sistem de salarizare se realizează astfel încât în perioada de implementare nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări, aceste dispoziții se interpretează în coroborare cu principiile generale enunțate în cuprinsul art.3 printre care și supremația legii în sensul că drepturile de natură salariale se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.
Potrivit art. 30 din Legea 330/2009 (1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
(4) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța amintește totodată că potrivit art.10 din OUG nr.1/2010 “În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.
Din reglementările legale mai sus menționate reiese expres voința legiuitorului de a avea în vedere la reîncadrarea pe temeiul noii legi unice a salarizării doar a sporurilor acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului (alin.1) precum și sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate expres prevăzute în anexele la lege, printre care nu sunt prevăzute sporurile reprezentând indemnizația de dispozitiv și stimulentele fiscale .
Însă, la data de 27.09.2014 a intrat în vigoare Legea nr.124/2014, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul bugetar trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
Astfel, în baza art.2 alin.1 din lege, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
La art.1 din lege s-au stabilit categoriile de personal care beneficiază de prevederile art. 2 alin.1, legea aplicându-se:
a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, aprobată prin Legea nr.36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr.28/2014;
b) personalului plătit din fonduri publice absolvent al unei forme de învățământ superior, care a susținut și promovat examenul de licență, încadrat pe funcții corespunzătoare nivelului de studii absolvit și care nu poate face dovada deținerii unei diplome de licență, ca urmare a neeliberării acesteia de către instituțiile abilitate.
Pârâtul P. O. se încadrează în personalul menționat la art.1 din aceeași lege fiind angajat în cadrul Primăriei N., fiind salarizat așadar potrivit legii - cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.
Categoria de personal în care se încadrează pârâtul face parte din categoriile de personal la care face referire art.1 din Legea nr.124/2014, veniturile sale de natură salarială fiind stabilite în baza Legii nr.284/2010, Legii nr.285/2010, O.G. nr. 84/2012 și O.U.G. nr.103/2013.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul va respinge cererea reclamantului având în vedere că în privința sumelor solicitate a intervenit amnistia fiscală prevăzută de Legea 124/2014, pârâtul fiind astfel exonerat de plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul Orașul N., cu sediul în N., ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâtul P. O., cu domiciliul în N., ..
Ia act că apărătorul pârâtului nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red. CR /ex.4
10 Decembrie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 4860/2015.... → |
|---|








