Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 3659/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3659/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2336/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3659/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. M.
Asistent judiciar N. M.
Asistent judiciar R. N.
Grefier N. R.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare in judecată formulată de către reclamanta . in contradictoriu cu pârâtul G. N.
La apelul nominal făcut în ședința publică a fost prezentă reclamanta, prin consilier juridic M. A. M., lipsă pîrîtul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic M. A. M. pentru reclamantă a solicitat instanței să se ia act de renunțarea la judecarea acțiunii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul G. N., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pîrîtului la plata sumei de 1.099,76 lei reprezentînd contravaloarea motorinei calculată ca depășire a consumului normat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pîrîtul angajat ca șofer în cadrul societății pe auto nr._, a depășit consumul normat de carburanți( motorină) cu o cantitate de 196 litri în perioada 01.01._13.
Că în urma verificării de către revizorul contabil al societății, privind încadrarea în consumul normat de motorină pentru perioada 01.01._13., s-a întocmit referatul nr.1748 /26.02.2014 prin care s-a adus la cunoștință conducerii societății producerea unei pagube în valoare de 1.099,76 lei reprezentînd contravaloarea motorinei calculată ca depășire a consumului normat.
In drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legii nr.22/1969, codul muncii art.39, alin.2, a), c), g), art.254, pct. 1), 3),4), prevederile Fișei postului, Regulamantul intern ,art.6 pct.2, d), g),t), art.29,c), contractul colectiv de muncă art.80, lit.e), f9, j).
In dovedire, reclamantul a înțeles a se folosi de proba cu înscrisuri.
A anexat nota de constatare și evaluare a pagubei nr.1959/05.03.2014, fișa postului, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulament intern, referatul nr.1748/26.02.2014, calculul depășirii motorină, proces-verbal, consum mediu carburant auto și decizia Curții de Conturi.
Legal citată cu această mențiune, pârâtul nu a formulat intâmpinare.
Prin adresa nr.9740/23.09.2015( fila nr.35) reclamanta a precizat că paguba produsă unității de către pîrît a fost recuperată, motiv pentru care solicită a se lua act de cererea sa de renunțare la judecarea acțiunii.
Analizând această cerere a reclamantei de renunțare la judecarea cauzei, instanța reține următoarele:
In conformitate cu art. 406 din noul Cod de procedură civilă:
,,(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamanta declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare.
Lipsa unui răspuns până la termenul acordat reprezintă acord tacit la renunțare,,.
Potrivit alin.(6) renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Reținând incidența acestor dispoziții legale în cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 406 Cod de procedură civilă, pe cale de consecință se va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de cererea de renunțare la judecarea acțiunii formulată de reclamanta ., nr. înmatriculare în Registrul Comerțului J18/521/23.12.2002, Cod fiscal nr._, cu sediul in Tg.-J., ..42, județul G. în contradictoriu cu pârâtul G. N. cu domiciliul în com. Bengești-Ciocadia ..
Ia act de renunțare la judecarea acțiunii.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul G..
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015, la Tribunalul G..
Președinte, T. M. | Asistent judiciar, N. M. | Asistent judiciar, R. N. |
Grefier, N. R. |
EX/4/N.M. 27 Septembrie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








