Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 965/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 965/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 965/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 965/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. U.

Asistent judiciar E. B.

Asistent judiciar C. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de către reclamanta S.C. UNITATEA DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU S.A. in contradictoriu cu pârâtul P. O. - A., având ca obiect acțiune in răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează cu privire la stadiul procesual, obiectul cererii, procedura de citate, precum și că la dosarul cauzei s-a depus de către reclamanta S.C. UNITATEA DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU S.A. o cerere de renunțare la judecarea acțiunii.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Motru, S.C. UNITATEA DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU S.A a chemat în judecată pe pârâtul P. O. - A., solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să fie obligat acesta la plata sumei de 2480 lei reprezentând contravaloarea a 10 m.c. lemn construcții.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că in data de 26.05.2014, pe când se efectua serviciul de pază la depozitul de masă lemnoasă din Cariera Roșiuța, pârâtul –salariatul său, nu a fost găsit la locul de muncă de către inginerul responsabil cu exploatarea masei lemnoase, in persoana numitului P. S., care a constatat lipsa a 10 m.c. lemn construcții din incinta depozitului, iar după efectuarea de cercetări prealabile efectuate de către comisia numită de directorul unității prin dispoziția nr.21/1846/02.06.2014, s-a ajuns la concluzia că vinovat de dispariția cantității de lemn se face pârâtul care efectua serviciul de pază și a părăsit locul de muncă, lăsând depozitul de lemne nesupravegheat.

Se arată de către societatea reclamantă că s-a procedat și la o înțelegere pe cale amiabilă, însă pârâtul a refuzat plata contravalorii lemnului dispărut, motiv pentru care solicită instanței ca pe baza probelor administrate să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2480 lei.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.253 și urm. Codul muncii.

In dovedire, reclamanta a depus la dosarul din primul ciclu procesual o . înscrisuri, aflate la filele 4-51.

Legal citat cu această mențiune, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că pretențiile reclamantei nu sunt reale și că atunci când a intrat in tură nu i s-a indicat și nu i s-a arătat că are in pază un astfel de obiectiv.

La data de 29.10.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr.1707/12.11.2014 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Motru, invocată din oficiu, pe cale de consecință declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. UEF Motru S.A. în favoarea Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub număr_ .

Prin serviciul Registratură, la data de 26.02.2015, reclamanta S.C. Unitatea de Execuție Foraje Motru S.A. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată, solicitând a se lua act de renunțarea la judecarea cauzei.

Analizând această cerere a reclamantei de renunțare la judecarea cauzei, instanța reține următoarele:

In conformitate cu art. 406 din noul Cod de procedură civilă:

,,(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamanta declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare.

Lipsa unui răspuns până la termenul acordat reprezintă acord tacit la renunțare,,.

Potrivit alin.(6) renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Reținând incidența acestor dispoziții legale în cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 406 Cod de procedură civilă, pe cale de consecință se va lua act de cererea de renunțare la judecarea acțiunii formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de cererea de renunțare la judecarea acțiunii formulată de reclamanta S.C. UNITATEA DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU S.A., cu sediul in Motru, . C, județul Gorj în contradictoriu cu pârâtul P. O.- A., cu domiciliul in Motru, ., ., județul Gorj.

Cu recurs in termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 26.02.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. V. U.

Asistent judiciar,

E. B.

Asistent judiciar,

C. R.

Grefier,

L. C.

Red.EB/ex.4

19 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 965/2015. Tribunalul GORJ