Obligaţie de a face. Sentința nr. 3929/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3929/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 3929/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 3929/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. U.

Asistent judiciar E. B.

Asistent judiciar C. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești - plata dobânzii legale formulată de reclamanta I. M., în contradictoriu cu pârâții L. T. STOINA și C. L. STOINA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

În temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, având în vedere cererea scrisă a reclamantei de judecare a cauzei și în lipsa părților.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta I. M. a chemat în judecată pârâții L. T. STOINA și C. L. STOINA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentința nr. 4991/09.12.2010 pronunțată în dosarul nr._/95/2010 și sentința nr. 1087/31.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății integrale a acestor sume.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele sus menționate pârâta a fost obligată să-i plătească:

- Drepturile salariale neacordate ca urmare a neaplicării legii nr.221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile acestei legi și cele efectiv încasate în perioada 01.10._09, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective (sentința civilă nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2010).

- Drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale rezultate în urma reîncadrării prin luarea în calcul a sentinței nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2010 și drepturile acordate începând cu data de 01.01.2010 până la data de 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății(sentința civilă nr. 1087/31.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012).

Reclamanta a precizat faptul că aceste drepturi sunt unele de natură salarială, fiind cuprinse în noțiunea de salariu, potrivit art. 160 din Codul Muncii - salariu care se plătește înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului - și cum pârâții refuză să execute hotărârile prin neplata drepturilor salariale. suntem îndreptățiți și la plata dobânzii legale, conform art. 161 din Codul Muncii și art. 166 a!in,4 din Codul Muncii, raportat la art. 1084, art. 1088 din vechiul Codul Civil și art. 2 din OG nr. 9/2000.

Astfel, a menționat reclamanta că, potrivit art. 166 alin.4 din Codul Muncii „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului plata de, daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Potrivit art. 1535 din Codul civil, dobânda se cuvine creditorului în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, fără a fi necesară dovedirea prejudiciului de către creditor, existența acestuia fiind prezumată.

A învederat reclamanta că "în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1). alin. (2) teza 1 și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a suinelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului Muncii și ale Codului Civil.În susținerea acțiunii a înțeles să se folosească de proba cu acte și orice alte probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul dezbaterilor.

Reclamanta a depus la dosar, în copie xerox, următoarele înscrisuri: sentința nr. sentința nr. 4991/09.12.2010 pronunțată în dosarul nr._/95/2010 și sentința nr. 1087/31.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012 și cartea de identitate.

Deși legal citați pârâții L. T. Stoina Și C. L. Stoina nu au formulat întâmpinare.

Instanța din, oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâteiC. L. Stoina, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu precădere asupra acestei excepții .

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.

In cauza de față reclamanta a solicitat obligarea pârâtului L. T. Stoina la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate pin sentința nr. 4991/09.12.2010 pronunțată în dosarul nr._/95/2010 și sentința nr. 1087/31.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012 de la data introducerii cererii și până la data plății efective.

Va fi însă respinsă cererea față de pârâtul C. L. Stoina cu motivarea că între reclamantă și pârât nu există raporturi de muncă, iar calitatea de ordonator de credite pe care o are C. L. Stoina în raport cu unitatea de învățământ angajatoare nu justifică obligarea consiliului local la plata către reclamantă a unor drepturi bănești, astfel că nu a dobândit calitatea de debitor al reclamantei, căruia i s-ar putea imputa neexecutarea/executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească.

Conform dispozițiilor art.13 din O.U.G. nr.32/2001, H.G. nr.538/2001, art.16 din H.G. 2192/30.11.2004, art.167 alin.1 din Legea 84/1995, art.23 alin.1, art. 36 alin.1, alin.4 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.215/2001, ce justifică pentru consiliul local calitatea de ordonator de credite față de unitatea de învățământ, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate din alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat, din bugetul local și din alte surse, potrivit legii, iar consiliul local aprobă, la propunerea primarului, din bugetul local, virările de credite.

Așadar, nu există niciun raport juridic procesual direct între reclamantă si consiliul local, motiv pentru care se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Stoina, urmând a se respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. L. Stoina, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2010, a fost admisă cererea reclamantei, fiind obligați pârâții L. T. Stoina Și C. L. Stoina.

să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate în perioada 01.10._09, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința nr. 1087/31.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost obligat pârâta Grupul Scolar Industrial Stoina să emită o nouă decizie privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului pentru anul 2010 în temeiul Legii nr.330/2009, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2010.Au fost obligați pârâții C. L. Stoina si Grupul Școlar Industrial Stoina asigure fondurile bănești respectiv să achite reclamantului diferența dintre drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2010 în raport de drepturile bănești stabilite prin sentința nr.4991/09.12.2010, actualizate la data plății efective.

Sentințele menționate mai sus sunt irevocabile.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Dată fiind întârzierea la plată a sumelor ce se cuvin reclamantei în baza acestor hotărâri, prin acțiunea de față a solicitat obligarea unității de învățământ la plata dobânzii legale aferente.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățit la daune interese sub forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În același sens, sunt și prevederile art. 1535 din Noul Cod Civil, care stabilesc că se pot solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor cât și celorlalte subiecte de drept civil.

Obligația de plată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătorești invocate de reclamantă era scadentă de la data pronunțării, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt executorii de drept.

De altfel, prin decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:

“În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente unor drepturi de creanță stabilite prin sentințe judecătorești pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni și până la data plății efective a drepturilor salariale datorate. Obligația de plată a drepturilor salariale restante s-a născut din hotărâri judecătorești si era scadentă de la data pronunțării acestora, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept.

Prin urmare, în ceea ce privește dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2010, având în vedere cererea reclamantei de a fi acordată dobânda legală pe ultimii trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care acțiunea a fost formulată la data de 02.06.2015, aceasta va fi acordată începând cu data de 02.06.2012.

Cu privire la dobânda aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 1087/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, aceasta va fi acordată începând cu data pronunțării titlului executoriu.

În consecință, va fi admisă acțiunea, va fi obligat pârâtul L. T. Stoina să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2010, începând cu data de 02.06.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, precum și conform sentinței nr. 1087/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Stoina, invocată de instanță din oficiu și, in consecință, respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite acțiunea formulată de reclamanta I. M., CNP_, domiciliat în com. Stoina, ., jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâții L. T. STOINA, cu sediul în .. și C. L. STOINA, cu sediul în ..

Obligă pârâtul L. T. Stoina să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței nr. 4991/09.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2010, începând cu data de 02.06.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, precum și conform sentinței nr. 1087/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Sentință executorie .

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 08.10.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. V. U.

Asistent judiciar,

E. B.

Asistent judiciar,

C. R.

Grefier,

L. C.

Red.E.B. /ex.5

06 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3929/2015. Tribunalul GORJ